Castelul din Jibou păstrează o atmosferă de fin de siècle, ca în romanul lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa. Ghepardul. Foto: Raul Ștef

Castelul din Jibou păstrează o atmosferă de fin de siècle, ca în romanul lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa. Ghepardul. Foto: Raul Ștef
09/11/2026
Episodul I. De la Micro la macro. Cum o firmă de apartament a cumpărat câteva castele din România în numai câteva luni și le-a revândut statului maghiar
- Începând cu 2017, o serie de entități controlate de fostul guvern din Ungaria, condus de Viktor Orbán, au cumpărat zeci de proprietăți din România - majoritatea clasificate ca monumente istorice -, tranzacții care s-au ridicat la 36 de milioane de euro.
- Înalta Curte de Casație și Justiție a demonstrat într-un singur caz că vânzarea unei astfel de proprietăți s-a făcut cu nerespectarea legii protecției monumentelor istorice, în dauna statului și a anulat contractul de vânzare-cumpărare. Este vorba despre Castelul Wesselényi din Jibou, județul Sălaj.
- În aprilie 2021, Castelul Wesselényi a fost vândut de două ori în numai o săptămână: mai întâi a fost cumpărat de o firmă românească, înființată cu un an înainte, care l-a revândut imediat unei companii de stat ungare.
- Tranzacția mai are o particularitate: firma din România a cumpărat castelul cu bani primiți de la compania ungară Manevi Zrt., care îi transferase 634.000 de euro printr-un contract de fiducie.
- Guvernul Peter Magyar a desființat recent întreaga arhitectură prin care banii de la Budapesta erau virați spre firma Manevi, subsidiarele sale din România și patrimoniul constituit aici. În aceste condiții, soarta a zeci de clădiri de patrimoniu rămâne incertă.
Pe 16 martie 2021, într-un cabinet notarial din Târgu-Mureș, o mică firmă de apartament, înființată cu un an mai devreme, era pe cale să devină proprietara unui castel de secol XVIII din Jibou, județul Sălaj.
România se confrunta cu al treilea val pandemic și abia începuse, cu o zi mai devreme, campania de vaccinare anti COVID-19, într-un climat fără precedent de frică și neîncredere în viitor.
Însă pentru Radu Mihai Fekete, administratorul unei mici societăți comerciale, pe nume Micro Vision Consult SRL, viitorul părea unul sigur.
Firma tocmai încheiase un contract de fiducie cu o companie de stat din Ungaria, Manevi Zártkörű Részvénytársaság (pe scurt Manevi Zrt.), de la care primise suma de 634.000 de euro.
În limbaj juridic, fiducia este o operațiune juridică prin care o persoană transferă temporar drepturile de proprietate către o altă persoană, care urmează să le administreze în folosul uneia sau a mai multor persoane.
Cei 634.000 de euro au fost transferați de Manevi Zrt. către Micro Vision Consult pentru cumpărarea Castelul Wesselényi – clădire monument istoric de secol XVIII și cel mai mare ansamblu baroc din Transilvania –, localizat în Jibou, județul Sălaj.
După aproape o lună, pe 20 aprilie 2021, Micro Vision Consult cumpăra Castelul Wesselényi de la proprietar cu 800.000 de euro, iar după o altă săptămână îl revindea către compania ungară Manevi Zrt cu 830.000 de euro.
Înțelegerea s-a parafat fără ca statul român să fi fost notificat la timp deși, potrivit legii care protejează monumentele istorice, statul avea obligația să decidă înainte de vânzare dacă își exercită dreptul de prim-cumpărător.
Tranzacția de la Jibou nu a fost un caz izolat: Micro Vision Consult SRL a folosit și pentru alte achiziții de proprietăți aceeași strategie, acționând în numele companiei ungare Manevi Zrt.
Despre celelalte proprietăți cumpărate printr-o metodă similară urmează să relatăm într-un episod viitor al acestei investigații. Manevi Zrt. a cumpărat, în total, 24 de clădiri în România și 4 terenuri intravilane de mari dimensiuni.
Avem nevoie de ajutorul tău. Dacă aceste articole te ajută, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta și tu pe noi, mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
PressOne a reconstituit împreună cu Ana Poenariu de la Public Record o parte dintre tranzacțiile imobiliare prin care clădiri emblematice din Transilvania au fost înstrăinate începând cu 2017 și până în 2023.
Imagine din curtea castelului Wesselényi disputat de autoritățile maghiare și Consiliul județean Sălaj. Foto: Raul Ștef (c)
1. Vânzarea de castele, o afacere legată de Budapesta
Am identificat o rețea de interese conectată direct la banii guvernelor Viktor Orbán în Ungaria, hotărâri adoptate de reprezentanții comunităților aleși în consilii locale sau județene împotriva interesului patrimonial al statului și afaceriști implicați în tranzacții netransparente cu companii proxy.
De altfel, tranzacțiile au avut loc ca și când era de la sine înțeles că statul român nu este interesat să cumpere respectivele proprietăți și nu-și va exercita dreptul de preemțiune, lăsând să îi scape printre degete ocazia de a deveni proprietarul unor clădiri de patrimoniu.
Și, cu o singură excepție, chiar așa s-a și întâmplat.
33.000 de arginți: consilierii din Petreștii de Jos reclamă la Mitropolie un preot, soțul primăriței AUR
Mai mulți consilieri locali dintr-o comună clujeană au sesizat Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului cu privire la comportamentul unui preot paroh, căsătorit cu primărița AUR a comunei.
În cazul Castelului Wesselényi din Jibou, statul, prin Consiliul Județean Sălaj, și-a apărat în instanță dreptul de a-l cumpăra, așa cum prevede legea care protejează monumentele istorice.
După aproape cinci ani de procese începute la Tribunalul Sălaj și continuate la Curtea de Apel Cluj, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a constatat – printr-o sentință definitivă – nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare a clădirii din Jibou.
Judecătorii au considerat că folosirea intermediarului Micro Vision Consult și încheierea contractului de fiducie din 16 martie 2021 au fost dovezi ale relei-credințe și ale intenției de a împinge tranzacția în afara unui control legal.
După decizia ÎCCJ, statul român nu a fost interesat să investigheze ce se ascunde în spatele banilor companiei Manevi și cum a intrat aceasta în posesia impresionantului patrimoniu din România.
Primul episod al acestei investigații pornește de la procesul pentru recuperarea Castelului Wesselényi din Jibou. Documentele din instanță demonstrează, în parte, că procedura de achiziție a fost, de la bun început, o schemă de eludare a legii și de mascare a intereselor reale ale companiei ungare prin interpuși din România.
Castelul din Jibou se află pe fostul domeniului nobiliar Wesselény. Astăzi, grădina castelului este recunoscută ca o entitate de sine stătătoare, Grădina Botanică „Vasile Fati”, și se află în administrarea Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Însă Castelul și Grădina Botanică rămân conectate, de aici și interesul statului de a-l păstra în patrimoniul propriu.
2. Statul nu a putut opta pentru preemțiune
Cronologia documentelor care au stat la baza vânzării Castelului Wesselényi arată că tranzacția nu a fost una obișnuită.
Prima etapă a presupus încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare între proprietarul castelului, Andrei Ianicicău, și Micro Vision Consult SRL. Documentul a fost semnat în ianuarie 2021, atunci când Micro Vision i-a plătit lui Ianicicău un avans de 40.000 de euro.
Abia după încheierea acestui contract, Ianicicău a notificat Ministerul Culturii, deși Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice obligă proprietarii să anunțe autoritățile despre intenția de vânzare, astfel încât acestea să își poată exercita dreptul de preemțiune.
Ministerul a transmis la 12 martie 2021 că nu dorește achiziționeze monumentul, dar a notificat Consiliul Județean Sălaj o săptămână mai târziu. Potrivit legii, dreptul de preemțiune este transferabil de la autoritățile centrale înspre cele județene și locale.
Consiliul Județean (CJ) Sălaj le-a comunicat atât lui Ianicicău, cât și Ministerului Culturii – prin adresa nr. 5390 din 29 martie 2021 – că județul dorește să cumpere proprietatea.
Cu toate acestea, tranzacția între Ianicicău și Micro Vision Consult SRL a fost continuată.
După ce vânzarea a fost contestată în instanță, cele trei părți – Andrei Ianicicău, Micro Vision Consult și Manevi Zrt. – au susținut în fața judecătorilor că, pentru a demonstra intenția certă de cumpărare, Consiliu Județean ar fi trebuit să adopte o hotărâre.
Între refuzul Ministerului din 12 martie și anunțul făcut de CJ Sălaj pe 29 martie că dorește să cumpere castelul a avut loc un alt moment important în derularea vânzării: Micro Vision Consult a primit de la firma ungară Manevi Zrt. 634.000 de euro, bani necesari pentru cumpărarea castelului, în baza contractului de fiducie din 16 martie 2021.
Tranzacția efectivă, între proprietarul castelului Andrei Ianicicău și cumpărătorul Micro Vision Consult SRL, a fost parafată pe 20 aprilie 2021.
Directorul Grădinii Botanice din Jibou, Ciprian Chiș spune că fostul Castel trebuie să supraviețuiască împreună cu Grădina. Foto. Raul Ștef
Opt zile mai târziu, pe 28 aprilie 2021, CJ Sălaj adopta o hotărâre prin care demara procedurile administrative pentru a-și putea exercita concret dreptului de preemțiune.
La acea dată însă, Micro Vision Consult vânduse deja Castelul Wesselényi către firma ungară Manevi Zrt., care era înscrisă deja înscrisă ca proprietar la Cartea Funciară, iar imobilul era intabulat.
3. Castel pe care nu-l voia nimeni și toată lumea
În acțiunea depusă inițial la Tribunalul Sălaj, prin care Consiliul Județean Sălaj a contestat vânzarea ansamblului Wesselényi, juriștii statului au arătat că firmele implicate – Micro Vision Consult și Manevi Zrt. – au acționat într-o „manieră ingenioasă”, strecurându-se în mod premeditat „printre condiționalitățile Legii nr. 422/2001”.
Juriștii au acuzat cele două firme că nu au respectat dreptul de preemțiune al statului prin faptul că proprietatea a fost vândută accelerat, în decurs de doar o săptămână, de la primul cumpărător, Micro Vision, la cel de-al doilea, Manevi Zrt.
În biroul său din catifea verde, președintele Consiliului Județean Sălaj, fostul cântăreț de muzică populară Dinu Iancu-Sălăjanu, spune că instituția a avut mereu bani disponibili în buget pentru cumpărarea castelului din Jibou.
„Eu consider că a fost rea-voință în ceea ce s-a întâmplat. Noi ne-am exprimat dreptul de preemțiune în timp. Am prevăzut o sumă echivalentă cu suma cerută de proprietar, 4 milioane de lei, la schimbul valutar de atunci, imediat ce am avut buget, și ne încadram în suma cerută pentru a putea să îl cumpărăm. Dar urma să facem cu Comisia pe care am constituit-o negocierile necesare să vedem la ce sumă ajungeam”, a declarat Iancu-Sălăjanu.
Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele CJ Sălaj, susține că instituția pe care o reprezintă a respectat toate termenele legale pentru asumarea preemțiunii clădirii. Foto: Raul Ștef (c)
Cu toate că a câștigat litigiul definitiv, Consiliul Județean rămâne blocat în inițiativa de a relua procedurile de cumpărare ale castelului. Imediat după ce a fost cumpărată de firma ungară, clădirea a fost inclusă în capitalul social al unei alte firme create anume cu acest scop, înregistrate în România. Cu alte cuvinte, valoarea Castelului a fost convertită în părți sociale, astfel ca separarea fizică a proprietății să devină extrem de complicată.
Iancu-Sălăjanu spune că CJ Sălaj a trimis o cerere de reexaminare către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cerând corectarea CF-ului în acord cu sentința Înaltei Curți. CJ Sălaj nu exclude însă că va fi nevoie să deschidă un al alt proces pentru a desprinde Castelul din patrimoniul firmei și a-l restitui fostului proprietar.
„Nu este o ambiție din partea noastră de a cumpăra un Castel. Este o miză, cred că pentru orice om de bun-simț, punerea în valoare a patrimoniului pe care l-am moștenit. Din câte spun specialiștii, e cel mai important castel baroc din Transilvania și ne-am dori să-l reabilităm și să-l aducem spre folosul cetățenilor și pentru a putea fi văzut, dar și pentru a aduce beneficii economice, de ce nu?”, a mai spus președintele CJ Sălaj.
4. Din piatră a răsărit o grădină
Pentru județul Sălaj, Castelul Wesselényi e important fiindcă este legat de Grădina Botanică „Vasile Fati”. Până de curând, curtea castelului putea fi vizitată în cadrul tururilor ghidate, pe același bilet emis de Grădină, fiindcă fusese amenajată aici o zonă cu statui romane.
Astăzi, Grădina Botanică este cel mai vizitat obiectiv turistic din Jibou și atrage anual circa 70.000 de vizitatori, într-o comunitate de numai 10.000 de oameni, pierdută între niște dealuri transilvane. Grădina Botanică din Jibou se află în administrarea Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Imediat după tranzacția din 2021, noii proprietari au montat panouri de sârmă între Castel și Grădină. Tot ei au încheiat cu administrația Grădinii un contract pentru lucrări de întreținere a spațiului verde din incintă. Plătesc în fiecare lună 2.500 de lei pentru asta. Ca să mascheze disconfortul vizual al gardului, administrația Grădinii a poziționat în proximitatea lui palmieri, care dau locului un aer mediteranean, de parcă ai aterizat în acea Sicilie de fin de siècle a Ghepardului lui Lampedusa.
Încă din 2015, site-ul Sotheby’s România – parte a uneia din cele mai mari case de licitații din lume – a început să promoveze un anunț pentru vânzarea unui castel în Transilvania, un monument istoric de clasa A. Această clasificare reprezintă cel mai înalt nivel recunoaștere și protecție a statului, fiind vorba de o clădire cu valoare națională sau universală.
Castelul, o fostă proprietate a uneia din cele mai importante familii aristocrate din Transilvania Teleki, înrudită prin căsătorie cu familia Wesselényi, a fost naționalizată în primii ani ai comunismului. Apoi, a fost pe rând școală generală, liceu, internat, casa pionierilor, muzeul orașului, stațiune experimentală a tinerilor naturaliști și clubul copiilor.
Ultimul proprietar înainte de naționalizarea a fost Arctur Teleki, bunicul actualului proprietar, Andrei Ianicicău, care deține atât cetățenia română, cât și pe cea maghiară.
Acesta a recuperat proprietatea în natură după 1990. Potrivit documentelor, în 1992 a refuzat o sumă de bani oferită cu titlul de despăgubire pe motiv că nu acoperea nici 10% din valoarea reală a clădirii.
O vreme, Ianicicău spune că a încercat să salveze castelul cu propriii bani. Apoi s-a dat bătut. Cheltuielile erau prea mari, așa că a încercat ani de-a rândul să vândă castelul.
„Ianicicău e supărat pe noi de parcă noi i-am luat castelul”, spune Cosmin Sicora, fostul director al Grădinii Botanice din Jibou.
În urmă cu 10 ani, proprietarul ar fi vrut să vândă statului castelul cu 1.5 milioane de euro, un preț aproape dublu față de suma plătită în final de firma ungară în 2021. Sicora spune că s-au făcut demersuri pentru transformarea castelului într-un centru avansat de studii de fotosinteză - care e și una dintre expertizele cercetătorilor care lucrează la Grădina Botanică din Jibou.
Studiile premergătoare de fezabilitate au arătat tot felul de surprize nebănuite pe sub tencuiala spartă a interioarelor. Una din descoperiri a plecat de la însemnările de anii ‘30, ai unui celebru istoric maghiar de artă, pe nume József Bíró. El a povestit episodul vizitei sale în cartea „Erdély beszélő kövei (Pietrele vorbitoare ale Transilvaniei) arătând că sub statuia ecvestră amplasată pe fațada fostului grajd, există o inscripție în piatră.
„Pe vremuri grajdul era acoperit cu tencuială de beton și nu se știa că e acolo. Când am citit, am zis, hai să vedem, oare găsim plăcuța? Am decopertat și am găsit-o! Tot am visat s-o restaurăm odată și să poată fi citită integral”, își amintește Sicora.
Fostul director al grădinii Botanice, Cosmin Sicora (dreapta), a încercat să obțină un contract cu fonduri europene pentru cumpărarea castelului Wesselényi. Foto: Raul Ștef (c)
Grădina Botanică din Jibou a crescut prin grija unui pasionat profesor de biologie de la liceul din localitate, pe nume Vasile Fati, care a condus acest proiect până în 2007. Profesorul a inaugurat inițial o mică seră didactică în care planta împreună cu copiii.
Grădina tinerilor naturaliști a devenit grădină botanică, iar apoi centru de cercetări biologice, unde specialiștii încearcă să identifice soluții pentru tratamente împotriva cancerului de col uterin și cancer mamar și studii de fotosinteză avansată pentru găsirea de noi surse de energie verde. În timp, incinta a fost completată cu o grădină japoneză, un acvariu, serele sunt populate de colecții impresionante de plante exotice și cactuși, broaște țestoase, palmieri și o mini-grădină de animale pentru copii. „Eu l-am prins pe Vasile Fati doi ani de zile la conducere. Lucram la complexul de acvarii. Era viața lui aici. De dimineața până seara, sâmbăta-duminica era în grădină. A fost un om dedicat. Castelul trebuie să supraviețuiască împreună cu grădina botanică”, spune actualul director al Grădinii, Ciprian Chiș.
Andrei Ianicicău ne-a declarat că Artmak, casă de licitații contractată de el, a inserat o carte poștală reprezentând Castelul Wesselényi în tot tirajul unui album despre România, editat cu ocazia Reuniunii informale a șefilor de stat sau de guvern, care a avut loc la Sibiu în 9 mai 2019.
La acea reuniune, prezidată de fostul președinte Klaus Iohannis, a participat și prim-ministrul de atunci al Ungariei, Viktor Orbán.
Imaginea folosită de Artmark pentru a anunța vânzarea castelului din Jibou într-un lbum despre România, editat cu ocazia Reuniunii informale a șefilor de stat sau de guvern, care a avut loc la Sibiu în 9 mai 2019, la care a participat și Viktor Orbán.
5. Cumpărătorul castelului locuiește într-un sat
Micro Vision Consult SRL este o firmă înființată ca asociat unic în ianuarie 2020 Radu Mihai Fekete, un bărbat de 31 de ani din Cluj-Napoca, care este și administrator.
Obiectul de activitate inițial a fost consultanța, însă imediat după ce firma a devenit activă l-a modificat în cumpărare și vânzare de bunuri imobiliare proprii, iar firma s-a comportat ca un intermediar într-o acțiune concertată de achiziționare de proprietăți cu valoare istorică.
Cifra de afaceri a societății a crescut exponențial între 2021 și 2023, anii în care a acționat ca intermediar pentru Manevi Zrt., cumpărând și revânzând proprietăți nu doar în Jibou, ci și în Sighișoara, Timișoara, Arad și Oradea, la intervale de timp foarte scurte, adesea câteva zile sau săptămâni. Public Record a documentat implicarea Micro Vision Consult și în achiziția unor proprietăți din Peșteana și Hațeg (județul Hunedoara). Dintr-una dintre tranzacții, Micro Vision Consult a încasat un comision de aproape o jumătate de milion de euro. Articolul poate fi citit aici.
În mai 2021 – imediat după vânzarea de la Jibou – între Micro Vision Consult și Manevi Zrt. a fost încheiat un contract de colaborare, potrivit actelor aflate la dosarului vânzării Castelului Wesselényi.
Micro Vision Consult se angaja să se ocupe de „prospectarea pieței imobiliare în vederea identificării imobilelor de interes pentru beneficiar (...) imobile monumente istorice sau imobile nou-construite care pot aduce o rentabilitate considerată de către beneficiar acceptabilă (hoteluri, restaurante, săli de evenimente)”.
Contractul a fost încheiat pe o durată de doi ani, Micro Vision Consult SRL încasând un comision de 4% din prețul de vânzare al proprietăților cumpărate.
În document se mai preciza că „Micro Vision Consult este dispusă să funcționeze ca și vehicul imobiliar cu exclusivitate pentru imobilele din România strict în favoarea Manevi Zrt.”.
În această casă din comuna Boteni, județul Cluj, trăiește, în acte, proprietarul firmei care a cumpărat la prima mână castelul Wesselényi. Foto: Raul Ștef (c)
În cel puțin două dintre cazurile investigate de noi – respectiv vânzările castelului Wesselényi din Jibou și a unui alt monument istoric din județul Arad, clădirea Hotelului Ardealul (Crucea Albă) –, Micro Vision a fost implicată în vânzare și a încheiat antecontracte, apoi a plătit avansuri către vânzători înainte ca statul să se pronunțe asupra dreptului de preemțiune.
În toamna lui 2024, Radu Mihai Fekete a creat alte patru companii pe care le-a desprins din Micro Vision Consult SRL, tot el fiind și administratorul..
Patrimoniul firmei mamă – Micro Vision Consult SRL – a fost împărțit companiilor nou înființate.
Micro Vision 2 SRL a preluat avansuri pentru apartamente în Cluj-Napoca (str. Soporului), terenuri în localitatea Apahida, de lângă Cluj, și un autoturism Audi Q8.
Micro Vision 3 SRL a preluat terenuri și construcții (grajduri/padocuri) în comuna Satulung, județul Maramureș și un apartament în Cluj-nApoca.
Micro Vision 4 SRL a preluat creanțe de circa 2,3 milioane de lei.
Micro Vision 5 SRL a preluat creanțe provenite din inspecții fiscale în valoare de aproximativ 1,5 milioane de lei. În urma acestui proces, firma-mama a rămas cu un capital social de numai 40 lei.
Un an mai târziu, pe 15 septembrie 2025, Radu-Mihai Fekete, asociatul unic al Micro Vision Consult a emis și o decizie pentru schimbarea sediului social al firmelor dintr-un bloc din Cluj-Napoca în satul Boteni din comuna Mociu.
Pe Radu Fekete l-am căutat în satul Boteni, o localitate retrasă de la confluența județelor Cluj și Mureș.
Casa în care își au sediul cele patru firme desprinse din Micro Vision Consult SRL a fost cumpărată în 2023, ne-a spus vecinul lui, care este fiul foștilor proprietari. Omul a mai precizat că Fekete vine din când în când, însă imobilul nu este locuit.
O fostă casă țărănească, clădirea este finisată la gri – cum se spune – cu acoperișul în nevoie de ajustări, mai ales la sistemul de captare pluvială. În curte sunt depozitate diverse obiecte, mai multe carcase de autoturisme și o mașină de spălat. Fekete a refuzat să dialogheze cu reporterul PressOne când a fost sunat de vecinul său. „Vânzarea de la Jibou s-a finalizat de mult! Nu doresc să dau declarații”, a transmis Fekete.
Cumpărarea portofoliului Manevi cu ajutorul firmei Micro Vision Consult SRL. Ilustrație realizată cu Notebook LM.
6. „Ar trebui să vă vină mintea la cap și să terminați cu sloganul comunist «Nu ne vindem țara!»”
Pe fostul proprietar al castelului, Andrei Ianicicău l-am căutat la domiciliu, dar și telefonic. Inițial a refuzat orice contact cu presa, însă ulterior ne-a transmis prin e-mail o serie de precizări referitoare la vânzarea castelului din Jibou.
Potrivit acestuia, ar fi cheltuit „peste 100.000 de euro” pentru a repara și conserva castelul. „La un moment dat cheltuielile m-au depășit financiar. Am hotărât să vând tot”, a declarat Ianicicău.
Spune că a găsit un potențial client în 2016, care s-a retras după ce CJ Sălaj n-ar fi răspuns în timpul legal prevăzut la cererea privind exercitarea sau ne-exercitarea dreptului de preemțiune.
De altfel, în fața judecătorilor, Andrei Ianicicău a explicat că a început demersurile de vânzare a monumenului încă din 2015. În tot acest interval, susține acesta, s-au arătat interesate să-l cumpere 22 de persoane, însă de fiecare dată potențialii cumpărători s-au răzgândit.
„În 2020 s-a prezentat Micro Vision Consult SRL ca un potențial cumpărător în nume propriu. În 2021 avocații au perfectat un antecontract în care se precizează clar că avansul plătit este o garanție a seriozității cumpărătorului, cu condiția ca, dacă oricare dintre cei care au drept de preemțiune își manifesta acest drept, antecontractul devine nul și se restituie avansul. La fel ca înainte, CJ Sălaj nu a răspuns în termenul legal. După depășirea termenului, ansamblul a fost vândut. Cumparatorul MicroVision Consult SRL este o firma românească, căreia i-am vândut imobilul legal, nu sunt răspunzător de demersurile făcute de Micro Vision Consult SRL ulterior vânzării în fața notarului”, a precizat Ianicicău în emailul transmis PressOne.
Proprietatea din Șimleul Silvaniei a lui Andrei Ianicicău, vânzătorul castelului. Foto: Raul Ștef (c)
„Dacă ar rămâne în proprietatea statului ar trebui sa cheltuiască încontinuu bani pe care nu îi avem. Statul nostru este cel mai prost proprietar și cel mai prost manager” - Andrei Ianicicău, fost proprietar al castelului.
Am încercat să luăm legătura și cu reprezentanții firmei ungare, Manevi Zártkörű Részvénytársaság în România, respectiv cu administratorul desemnat pentru toate companiile românești implicate al căror acționar majoritar este statul ungar. Nandori Marton Laszlo, un fost consilier politic în cabinetul fostului prim-ministru Viktor Orbán și fost secretar de stat pentru afaceri europene, nu a putut fi contactat până la publicarea acestui articol.
Am primit un răspuns oficial parțial din partea Guvernului ungar, prin intermediul Ministerul Transporturilor și Lucrărilor Publice din Ungaria. Aceștia au precizat că pe data de 31 august 2026, funcțiile și responsabilitățile asociate, activele Manevi Zrt. și ale fundației-cupolă care administra fondurile guvernamentale, vor fi transferate către un nou organism de stat receptor, care va evalua toată activitatea acestor firme și fundații derulate în perioada Orbán.
„În urma transferului, organismul receptor va trebui să efectueze o analiză a portofoliului și a documentației asociate înainte ca orice informații cuprinzătoare să poată fi furnizate”, au precizat oficialii ungari.
Tabel cu proprietăți cumpărate de statul maghiar prin Micro Vision Consult SRL corelate cu datele la care statul român a refuzat să-și exercite preemțiunea. Ilustrație realizată cu Notebook LM.
*
În aceeași zi în care Micro Vision cumpăra Castelul din Jibou, cumpărătorul final Manevi Zrt. a achiziționat direct alte două imobile situate în centrul istoric din Baia Mare, județul Maramureș. La finalul lunii aprilie 2021, și imediat după ce a încheiat tranzacțiile de la Jibou și Baia Mare, Manevi Zrt. a înființat în județul Satu Mare o firmă cu aproximativ aceeași denumire, Manevi Pro Transilvania SRL. Firma românească avea să preia patrimoniul cumpărat de Budapesta.
Despre aceste afaceri, puteți citi în episodul al II-lea al investigației realizate de PressOne și Public Record.
Editoare: Emilia Șercan
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this












