REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios

Ajută-ne să existăm. Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Donează

Pentru sugestii de materiale sau colaborări, scrieți-ne la adresa: contact@pressone.ro.

Pentru parteneriate media, proiecte sau dacă doriți să fiți partenerul nostru și să susțineți PressOne: marketing@pressone.ro.

20/07/2016
Doar doi dintre cei patru membri ai Biroului Executiv au fost prezenți la ședința plenului: secretarul general Nicolae Chirilă și vicepreședintele Ion Samoilă. Foto: Lucian Muntean

CES doresc eu ţie

După numai o zi de la aprobarea în Guvern a Ordonanței de Urgență prin care se debloca activitatea Consiliului Economic și Social (CES), la Senat a fost depus un proiect de modificare a legii de funcționare a CES, menit să-l salveze pe președintele acestui organism, Florian Costache.

Proiectul este inițiat de deputata PSD Cristina Nichita și, printre alte prevederi, elimină interdicția de a face parte din CES a persoanelor care au făcut poliție politică. Absolvent al Școlii de Ofițeri de la Băneasa în anii ‘8o, Florian Costache are o sentință definitivă potrivit căreia a colaborat cu Securitatea.

Activitatea CES, organism tripartit a cărui menire e să avizeze legile în domenii precum politicile salariale și fiscalitatea, este blocată de circa trei ani, şi din cauza președintelui său.

Din 2013 încoace, reprezentanții societății civile nu au reușit să-și preia atribuțiile în CES, după cum PressOne a scris pe larg, în luna martie a acestui an.

Marți, 19 iulie, a fost pentru prima oară când un jurnalist a asistat la o ședință a plenului CES, cu toate că aceste ședințe sunt, potrivit legii, publice.

*

Președintele CES, demis prin ordonanță de urgență

La finalul lunii iunie, Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență care spune că membrii plenului CES sunt considerați demiși după 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestui act normativ. Un nou plen trebuie să fie constituit, deci, până la 1 august 2016.

Ordonanța a fost justificată prin faptul că mandatele celor 45 de membri ai CES expiraseră încă din 2013.

Profitând de lacune legislative, președintele Florian Costache (foto) a împiedicat timp de trei ani reînnoirea plenului.

Astfel, CES funcționează doar cu două dintre cele părți: sindicate și patronate – fără cei 15 reprezentanți ai societății civile.

Aplicarea Ordonanței presupune inclusiv schimbarea președintelui CES. Cel nou ar trebui ales în cursul lunii august.

Funcția de președinte al CES este ocupată abuziv de Florian Costache, reprezentant al Patronatului Național Român (PNR), al cărui mandat a expirat, de asemenea, în 2013. El a devenit incompatibil în urma unei sentințe definitive că a făcut poliție politică.

*

De mai bine de șase luni, CES are sediul într-o clădire istorică de pe strada Dr. Dimitrie Gerota, lângă Teatrul Național din București. Și curtea este generoasă, dar și chiria: circa 150.000 de euro pe an. Înainte, Consiliul funcționa într-un spațiu înghesuit de lângă stația de metrou Piața Romană.

Cum trecem de poartă, agentul de pază ne chestionează și apoi ne trimite către sala de plen: o încăpere spațioasă, recent dotată cu mobilier nou.

 „Dar ce pupitre avem aici!”, se minunează unul dintre membrii plenului.

„Doar pentru premianți. He, he!”, glumește cineva cu fiecare nou sosit.

În scurt timp, suntem reperați de responsabila cu protocolul:

„- Sunteți de la… ?

– De la presă.

– De la presă? N-am fost informați că veniți, noi primim ca invitați doar pe cei care au proiecte pe ordinea de zi.

– Scrie pe site-ul instituției că ședințele sunt publice.

– Nu știu ce să spun…”

Fâstâcită, femeia dispare într-o încăpere din spatele sălii, să ceară lămuriri.

Membrii plenului CES se grupează după apartenență: sindicaliștii în stânga, reprezentanții patronatelor, pe dreapta. Îi desparte rândul din mijloc, care ar reveni societății civile, dar care rămâne gol.

Plenul CES are 45 de membri cu mandat de 4 ani: 15 pentru fiecare categorie, patronate, sindicate și ONG-uri. Potrivit legii, dezbaterile în plen, inclusiv activitatea de avizare a legilor, se desfășoară în prezența a cel puțin 24 de membri.

Dar pentru că societatea civilă nu este reprezentată în plen, CES nu poate acorda avize consultative proiectelor de lege din sfera sa de responsabilitate. Instituția poate doar să emită puncte de vedere, sub coordonarea Biroului Executiv.

La pupitrul conducerii, înălțat pe un podium, sunt patru locuri, dar se așază doar doi reprezentanți BEx: secretarul general Nicolae Chirilă și vicepreședintele Ion Samoilă.

Lipsesc președintele Florian Costache și vicepreședintele Dragoș Mihalache. Curând, li se alătură secretarul de stat de la Finanțe Gabriel Biriș, invitat să susțină un proiect pentru utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Vicepreședintele Samoilă (foto) constată că nu sunt îndeplinite condițiile de cvorum. Situația a devenit una de rutină în ultimii ani. În 2015, doar 18 dintre cele 46 de ședinte convocate au avut cvorum. Cu un an înainte, 3 din 36.

„Declarăm deschise lucrările Consiliului Economic și Social, astăzi, 19 iulie, ora 13. Vă informez că în sală avem și reprezentanți ai presei, pe care o să-i rog să se prezinte, să știm cu cine avem onoarea să derulăm lucrările acestei ședințe, iar pe dumneavoastră o să vă rog să fiți de acord să rămână în sală, pentru că lucrările plenului CES-ului sunt publice, nu avem secrete, putem să acceptăm prezența domniilor lor.”

Primul punct pe ordinea de zi este chiar proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 248/2013 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social.

Legea în vigoare interzice unei persoane care a făcut poliție politică să fie membru CES. Proiectul pesedistei Cristina Nichita prevede eliminarea acestei interdicții.

De asemenea, se introduc criterii generale pentru ONG-urile care vor să-și trimită reprezentanți în CES. Acestea trebuie să deruleze activități independente de ideologii, religie sau doctrine, să aibă sediul în România și capacitatea de a acționa în domeniile prevăzute de statut.

*

Au cuvântul sindicaliștii. Intervin pe rând cei trei candidați la președinția CES: Liviu Apostoiu, vicepreședinte al Cartel Alfa, Marin Florian, președintele Organizației de Tineret din cadrul Blocului Național Sindical (BNS), și Iacob Baciu, liderul Confederației Sindicatelor Democratice din România (CSDR).

Liviu Apostoiu nu vrea să se pronunțe și propune amânarea discuției.

„Având în vedere că propunerea a venit într-o perioadă în care își produce efectele Ordonanța de Urgență și că se referă la cea de-a treia verigă, societatea civilă, care nu este în acest plen, nu mi se pare normal ca noi să dăm punct de vedere astăzi, având în vedere că suntem doar în două bujii.”

„Mi-e teamă că va fi destul de greu, pentru că punct de vedere cu amânare nu există. Mai departe…”, comentează Samoilă.

Preia ștafeta Florian Marin, care se declară de acord cu argumentele lui Liviu Apostoiu, dar nu și cu soluția. Așa că sugerează un punct de vedere nefavorabil.

„Am citit atent propunerea de modificare. Pe lângă faptul că are o calitate slabă, există niște modificări care nu au legătură cu justificarea proiectului de lege.”

Iacob Baciu oferă, de asemenea, un punct de vedere nefavorabil:

„Din partea societății civile pot fi nominalizați cei care reprezintă federații în cadrul legii, nu fundații. Noi, ca federații patronale și sindicale, respectăm legea ca să fim reprezentativi. Trebuie să existăm ca persoane juridice și să îndeplinim mai multe criterii prevăzute de lege, pe care le constată instanța.”

Samoilă observă că „avizul nefavorabil și observațiile pe care le-ați făcut dumneavoastră sunt prinse și în observațiile care fundamentează avizul nefavorabil de la comisie”.

La vot, Liviu Apostoiu se abține, iar restul aprobă un punct de vedere nefavorabil.

Samoilă oferă cuvântul părții patronale.

Ștefan Rădeanu, secretar general al Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR), anunță că a depus o analiză cu câteva amendamente. El propune „favorabil cu amânare”.

„Noi susținem propunere nefavorabilă”, se aude o voce din spatele său.

„Nefavorabilă”, mai spune altul.

„Până la urmă, trebuie să fiu de acord și eu cu ei”, se resemnează Rădeanu. Așa că partea patronală votează în unanimitate punct de vedere nefavorabil.

Ședința plenului CES s-a terminat. Sala este evacuată rapid.

Sindicaliștii și reprezentanții patronatelor mai schimbă zâmbete în curte, apoi se urcă în mașini.

*

PressOne a contactat și reprezentanți ai societății civile desemnați în CES. Unul dintre ei este Radu Nicosevici, președintele Academiei de Advocacy.

„N-am nimic împotriva acestei propuneri, atât timp cât nu dă peste cap constituirea noului plen. Legea aceasta va fi gata târziu, oricum. În septembrie începe noua sesiune parlamentară, dar și campania electorală pentru alegerile parlamentare. Abia ce se va instala noul Parlament și va pleca din nou în vacanța de iarnă. Activitatea va reîncepe în februarie”, consideră Nicosevici.

Bogdan Simion, președintele Federației ONG-urilor pentru Copil, salută propunerea, la care „au lucrat mai multe organizații neguvernamentale”.

El e optimist că legea CES se va completa curând: „O parte din modificări s-au operat deja prin OUG și așteptăm un proiect și de la Ministerul pentru Dialog Social”.

Mai exact: Violeta Alexandru, ministrul delegat pentru Dialog Social, a anunțat că lucrează la un proiect pentru stabilirea criteriilor de selecție a reprezentanților societății civile.

„Am declanșat un proces de consultare publică pentru un nou proiect de lege privind activitatea CES, pentru că sunt foarte multe probleme și acesta este rolul Guvernului, să analizeze toate opiniile în direcția completării cadrului legal sub forma unui proiect de lege pe care îl vom dezbate în perioada următoare”, a declarat Violeta Alexandru, la începutul lunii iulie, pentru Radio Iași.

În prezent, cei 15 reprezentanți ai ONG-urilor sunt numiți de Guvern, la propunerea Ministerului Muncii. Adică statul selectează reprezentanții societății civile – o contradicție în termeni.

Și, dacă patronatele și sindicatele sunt triate după criterii clare, criteriile de selecție a ONG-urilor sunt netransparente, iar reprezentativitatea celor numiți este discutabilă.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin Patreon:

Accesând https://www.patreon.com/pressoneRO

Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Poți redirecționa 3.5% din impozitul tău pe venit folosind formularul de mai jos. Dacă nu se încarcă, poți accesa acest link: https://formular230.ro/fundatia-pressone

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios