Adrian Păunescu la Cenaclul Flacăra, 1 Iunie 2009, Parcul Plumbuita, Sector 2, București. Foto: Lucian Muntean

Cenaclul Flacăra 2022, între „dragoste de țară” și „act de dispreț la adresa victimelor comunismului”

Pe plaja de la Corbu se organizează pe 23 iulie 2022 o ediție a Cenaclului Flacăra, în memoria lui Adrian Păunescu. Fiul poetului, Andrei, vorbește la PressOne despre „dragostea de țară” și de frumos, în vreme ce reprezentanții Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc reacționează extrem de dur.

IICCMER atrage atenția că, dincolo orice valoare culturală a unui astfel de eveniment, Cenaclul Flacăra a reprezentat un instrument de propagandă al regimului comunist.

PressOne a stat de vorbă cu ambele părți. 


„Cenaclul Flacăra, un act de dispreț la adresa victimelor regimului comunist”

Cenaclul Flacăra a fost, este și va fi mereu aici. Andrei Păunescu și invitații săi vor reaprinde flacăra și cu siguranță nu trebuie să ratezi evenimentul din această vară! Hai pe 23 iulie, ora 18:00, pe Plaja Sălbatică Corbu să te bucuri de muzică, poezia și dialoguri de neuitat” – își promovează organizatorii evenimentul.

În replică, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc transmite, punctual, că Cenaclul Flacăra „a avut drept scop îndoctrinarea comunistă a tinerei generații și susținerea cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu”, că „obiectivul acestei diversiuni ideologice nu a fost acela de a crea cultură, ci de a transforma cultura în propagandă” și că „organizarea unei noi ediții nu este altceva decât un act de dispreț la adresa victimelor regimului comunist.

Pentru profesorul universitar Daniel Șandru, președintele IICCMER, organizarea unei ediții a Cenaclului Flacăra în 2022 arată de fapt relația proastă pe care societatea din România o are cu memoria colectivă. Cenaclul a funcționat între 1973 și 15 iunie 1985, când a fost închis, în urma unei busculade, la stadionul din Ploiești, în urma căreia au murit șase oameni. 

„Cred că am avut suficienți ani în care să reflectăm, împreună, ca societate, la răul totalitar care a parcurs secolul XX. Din păcate nu am făcut-o. Din păcate am ratat toate prilejurile și riscăm să o facem din nou, acum, când în fața noilor generații aducem o poveste edulcorată, chipurile, referitoare la un eveniment cultural, dar care e total departe de a fi fost vreodată așa ceva”, susține Daniel Șandru. 

Din perspectiva sa, după Revoluție nu a existat un interes instituțional de a ne pune în ordine memoria, mai ales că „mulți din cei ce au slujit sistemul totalitar au rămas în poziții din care au împiedicat actele de memorializare.” Context în care Daniel Șandru vorbește și de o fugă a societății de asumare:  

Conștiința colectivă a societății românești este una care fuge de adevăr și preferă să nu recunoască. Și pentru că nu avem ca societate și națiune, în sens civic, puterea de a ne privi în oglindă și de a ne recunoaște, așa cum se întâmplă în cadrul altor națiuni, că ăștia suntem, cu bunele și relele noastre”, argumentează președintele IICCMER la PressOne. 

În esență, reacția Institutului vizează direct și felul în care e perceput poetul Adrian Păunescu, despre care istoricii institutului susțin că, la pachet cu propaganda pentru regimul comunist, își construia și un propriu cult al personalității.

Despre presupusa disidență a poetului, de după 1985, susținută de unii simpatizanți ai lui Adrian Păunescu sau chiar de fiul lui, IICCMER spune că, de fapt, nu ar fi existat. 

E o confuzie morală a valorilor. Și memoria colectivă e selectivă, până la urmă. Pe linia asta de discuție și Ion Iliescu apare ca un disident, ceea ce clar că nu a fost vreodată. Cu atât mai puțin Adrian Păunescu, în urma închiderii Cenaclului Flacăra din 1985, dat fiind acel episod nefericit de la Ploiești. Trebuie să ne aducem aminte că a scris totuși niște scrisori adresate tovarășului secretar general prin care își turna cenușă în cap și în continuare se punea în slujba sistemului. Și nu doar a sistemului, ci și a cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu.

Daniel Șandru, președintele IICCMER

PressOne: La Cenaclul Flacăra, era vorba de cultul personalității dictatorului sau de cultul personalității lui Adrian Păunescu?

D.Ș.: Ambele. Erau prezente ambele dimensiuni ale cultului personalității. Adrian Păunescu a folosit în interes propriu acest vehicul și în același timp nu s-a dat deloc la o parte din oficia pe altarul totalitarismului comunist, în numele Dumnezeului acestui totalitarism, Nicolae Ceaușescu, în acel moment. 

Vorbim de o amestecătură ideologică, de un național-stalinism, pentru că e un amestec acolo de propagandă și ideologie, în care România, mai ales după anii ‘70, după vizitele lui Ceaușescu în Coreea de Nord și China, se închide. Și prin protocronism și prin toate dacismele fără sens care lasă urme până astăzi, ideea poporului excepțional. Ceea ce n-am fost vreodată, cum niciun alt popor din lumea asta nu e excepțional. 

Adrian Păunescu și alți intelectuali, așa cum s-a întâmplat în toate societățile totalitare, s-au pus în slujba regimului. Adrian Păunescu a oficiat din altarul puterii și a avut și beneficii personale, care sunt cunoscute.

PressOne: Cât de validă e însă percepția că Cenaclul a fost și un act cultural sau o supapă tolerată de regimul comunist, pentru a-i lăsa pe tineri să defuleze? 

D.Ș.: Eu nu sunt în măsură să calific din punct de vedere literar poeziile care erau rostite acolo sau să calific muzical artiștii și instrumentiștii care s-au lansat cu ocazia acestui cenaclu. Ce spun însă e că, poate fără voia lor, mulți au fost manipulați și au fost parte a unui instrument propagandistic. Că a fost o supapă sau nu, sigur, asta vor judeca colegii mei istorici. 

Din punctul meu de vedere lucrurile acestea sunt vizibile în toate societățile totalitare. Există niște etape prin care răul metastazează în societate. Și în Germania lui Hitler, și în Italia lui Mussolini, și în România lui Ceaușescu, cultura a însemnat în primul rând propagandă. Educația a însemnat în primul rând propagandă.

În toate aceste societăți totalitare intelectualii s-au pus în slujba puterii, având și beneficii proprii. De la George Călinescu și Mihail Sadoveanu, până la Adrian Păunescu. Sunt lucruri limpezi, nu avem ce să încercăm să îndulcim. 

Sigur că putem rescrie istoria cum ne place, că ne putem formula idei cum că au reprezentat, vezi Doamne, nu știu ce supape tineret. Însă dacă ne punem să comparăm ce se întâmpla în același an în Polonia, Cehoslovacia și chiar în Ungaria, vom vedea că noi ca societate, cu foarte puține excepții, nu am fost altceva decât niște lași.

Busturile lui Adrian Păunescu ar putea avea explicații suplimentare despre relația apropiată a poetului cu regimul comunist 

IICCMER anunță pentru PressOne că analizează și o propunere care ar putea completa descrierile de pe soclurile statuilor poetului Adrian Păunescu. Inițiativa îi aparține vicepreședintelui Institutului, istoricul Adrian Niculescu. 

Există un bust al lui Păunescu în Grădina Icoanei, în spatele Bisericii Anglicane. Eu întreb ce caută acolo acest bust. Dar în loc să-l schimbăm și să fim apoi acuzați că mutăm statui din loc și facem precum comuniștii, propun să fie completat soclul cu o explicație suplimentară: a fost un poet de curte al regimului comunist Ceaușescu. Un apologet al regimului”, își explică la PressOne demersul Adrian Niculescu. 

Un demers pe care îl susține și președintele IICCMER, Daniel Șandru, care nuanțează însă procesul de luare a deciziei. Ar urma, potrivit acestuia, ca o comisie să analizeze cazul, împreună cu reprezentantul special al guvernului României pentru Politicile Memoriei, Alexandru Muraru. Iar completarea statuilor cu astfel de avertizări ar putea să includă și alte personalități culturale, apropiate fie de regimul comunist, fie de totalitarismul fascist. 

Eugen Simion dezvelește statuia lui Păunescu în Grădina Icoanei din București

Din nou, IICCMER invocă o datorie morală de a spune lucrurile cu claritate atunci când apar  „intenții de a readuce în prezent fenomene de factură comunistă care au existat în societatea românească într-o lumină pozitivă, când de fapt ele au avut un rol exclusiv propagandistic”, afirmă profesorul universitar Daniel Șandru. 

D.Ș.: Nu văd această poziționare a IICCMER ca pe un atentat la memoria unor poeți. Poeții pot fi evaluați cu instrumente literare, de către critici. Noi dorim doar să instituim acest cadru al dezbaterii. În ceea ce privește poziția oficială a IICCMER, care este o agenție guvernamentală, vă pot asigura că atâta vreme cât voi avea acest mandat, activitățile noastre nu vor fi în niciun fel politizate.

Știu că există astfel de situații pentru anumiți intelectuali care au avut poziționări antisemite. Recent cred că a fost un caz și la Iași, legat de un bust al lui Octavian Goga. Ca urmare a sesizării făcute de Institutul Elie Wiesel s-a montat o astfel de plăcuță cu un conținut critic, în sensul în care trecătorii puteau afla și câteva informații cu privire la opțiunile politice ale intelectualului respectiv. Ceea ce cred că e foarte corect. 

Mai dau un exemplu: atunci când în anii ‘90 erau publicate pe bandă rulantă operele lui Eliade, Noica și Cioran, cred că ar fi trebuit ca niște note de subsol să specifice și poziționările politice perfect totalitare ale acestora, dincolo de calitatea lor literară.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

PressOne: Tinerii de azi ascultă muzică vintage și pentru că e la modă un curent retro. Ce influență credeți că mai poate avea, cu adevărat, organizarea unui Cenaclu Flacăra asupra studenților dvs., de exemplu? 

D.Ș.: Există un efect intergenerațional al nostalgiei după comunism, care e transmis foarte curios de la părinți. E cumva de înțeles, pentru că acolo există și o serie de mecanisme psihologice, se raportează mai mult la tinerețea lor decât la ce se întâmpla în comunism. Dar văd tineri care preiau nostalgia fără să fi cunoscut comunismul vreodată. Sigur că o atmosferă în care se citesc poezii, se recită versuri și se ascultă muzică, atrage. 

Pot înțelege această curiozitate și dorința de a te manifesta într-un astfel de cadru. Datoria noastră este însă de a semnala că evenimente precum Cenaclul Flacăra au un istoric care trebuie spus cu claritate și adus în atenția tinerelor generații.

Dincolo de asta, evident, IICCMER nu poate împiedica organizarea unor astfel de evenimente sau, mai grav, cenzura prezența tinerilor la astfel de evenimente. În schimb are datoria și obligația, instituțională și morală, să avertizeze cu privire la însemnătatea, simbolismul și raportul cu trecutul istoric pe care astfel de evenimente îl au.

PressOne: Cum s-a făcut condamnarea comunismului în România, în 2006? Cât de onest a fost acel moment și ce a rămas în urma lui, în societate? 

D.Ș.: Este o condamnare formală. Este opinia mea personală. O condamnare care trebuia făcută. Statul român e printre puținele, dacă nu singurul din Europa  de Est care a făcut acest gest, printr-un document instituțional semnat de Administrația Prezidențială.

Însă marea problemă și o spun inclusiv în calitate de profesor, e că nu am reușit încă, din păcate, să ducem această problematică în toate straturile societății. Istoricii și-au făcut datoria. Numai că de multe ori istoria, ca și alte discipline academice, rămâne o chestiune de nișă. Cred că trebuie să coborâm mai mult spre zona preuniversitară, spre educația gimnazială și să le putem oferi tinerilor informații. Avem intenția ca și istoria regimului comunist să  devină o disciplină obligatorie în liceele românești. IICCMER nu impune, dar își asumă un rol de pedagogie a memoriei.

Fotografii din broșura care însoțea cele trei discuri de vinil dedicate Cenaclului și apărute în anii ’80 la Electrecord

Acest eveniment numit Cenaclul Flacăra a fost o formulă de legitimare a regimului și de manipulare a tinerei generației, având un sens propagandistic.”

Andrei Păunescu: „IICCMER vrea să ia exact aceeași măsură pe care a luat-o Nicolae Ceaușescu în 1985”

Cenaclul Flacăra a fost înființat în 1973 ca o mișcare culturală și, de atunci și până la momentul la care regimul comunist a decis să-l închidă, a adunat peste 5 milioane de spectatori. Au fost organizate, între 1973 și 1985, peste 1.500 de spectacole, iar pe scenă au urcat, printre alții, Mircea Vintilă, Anda Călugăreanu, Vali Sterian, Tudor Gheorghe, Tatiana Stepa sau formațiile Phoenix, Iris și Celelalte Cuvinte. Mișcarea a atras și mulți scriitori, actori sau regizori. 

Adrian Păunescu a murit în 2010 și, de atunci, i s-au ridicat mai multe busturi, în diferite localități, inclusiv București. După Revoluție Păunescu și-a continuat și cariera de publicist, dar a ocupat și un loc de senator de Dolj, pe listele Partidului Socialist al Muncii, (absorbit apoi de Partidul Social Democrat de astăzi), între 1992 și 1996. 

Până la moartea sa au fost mai multe încercări de a revitaliza Cenaclul Flacăra, iar fiul lui Adrian Păunescu, Andrei, a inițiat constant spectacole itinerante, unele evenimente fiind finanțate din bani publici. În anul Centenarului Ministerul Culturii participa activ la acest efort, după cum a relatat PressOne AICI

Astăzi, Andrei Păunescu susține că nu face altceva decât să continue acest șir de spectacole, care, afirmă el la PressOne, „pune în prim plan dragostea de țară, dragostea de părinți, copii și cuplu.”

Nu e nimic nou. După ce a murit tata am făcute sute de spectacole în țară, în străinătate. Până în pandemie am umplut în fiecare an Sala Palatului. Am făcut Cenaclul Flacăra inclusiv în variantă simfonică. Există festivaluri cu numele lui Adrian Păunescu, există 23 de statui pe care românii le-au ridicat în toată România Mare. Și în Basarabia, și în Ardeal, și în Muntenia sau Oltenia. Sunt milioane de oameni care vizualizează pe YouTube. Nu e nimic nou. Cenaclul Flacăra există în forma de după moartea lui Adrian Păunescu cu foarte mare succes.

Andrei Păunescu

PressOne: Ce fel de public vine la aceste evenimente? 

A.P.: S-ar putea ca tocmai asta să-i enerveze și pe dușmanii lui Adrian Păunescu, dar și pe dușmanii ideii că identitatea națională românească există încă. Sigur că vin foarte mulți nostalgici și foarte mulți seniori. Dar vin și foarte mulți oameni maturi care au în jur de 50 de ani și care erau adolescenți atunci, în timpul Cenaclului. Dar, cel mai important, vin și oameni foarte tineri. Nu sunt majoritari, dar sunt o minoritatea foarte puternică. O minoritate reprezentată de copii care vor să citească o poezie bună, să cânte la chitară și să fie și altfel decât electronizați și robotizați. Asta cred că e supărător. Deși Adrian Păunescu a murit în 2010, spiritul lui, Cenaclul Flacăra, continuă să fie foarte viu. 

PressOne: IICCMER susține că Cenaclul a avut drept scop propaganda regimului comunist. Cum vă explicați dvs. această reacție?

A.P.: Dacă n-ar fi de plâns, ar fi de râs. Institutul pentru Cercetarea Crimelor Comunismului vrea să ia exact aceeași măsură pe care a luat-o Nicolae Ceaușescu în 1985, când a interzis Cenaclul Flacăra. Eu n-am auzit de oamenii de acolo, poate sunt eu ignorant. Dar mă așteptam ca ei să scoată la lumină dosarul prin care a fost asasinat Cenaclul Flacăra, în 85. Ei bine, nu. Ei cer același lucru pe care l-au făcut comuniștii. E caraghios și absurd, dar asta se întâmplă. 

Ce îndoctrinare comunistă? Cenaclul a funcționat 12 ani, până când PCR, cu Securitatea, politrucii și toți acei păduchi ai sistemului laolaltă, l-au interzis pentru că susținea valori occidentale, pentru că promova muzica rock și folk și pentru că era prea critic cu sistemul. Și pentru că Adrian Păunescu devenise prea popular și cultiva libertatea și dădea dreptate cetățenilor în raport cu statul abuziv. Iată că după 30 și ceva de ani adevărul e întors. Doar că milioanele de oameni care știu ce înseamnă Cenaclul Flacăra nu sunt preocupați de asta și se bat pe bilete la spectacolele noastre. 

PressOne: Pe ce participare mizați?

A.P.: Organizatorii mi-au spus că deja spațiul este neîncăpător. Fac o precizare și pentru falșii protectori ai naturii, care spun că vom deranja o plajă sălbatică: e un spațiu delimitat, bine organizat pentru evenimente. Probabil că vor fi în jur de o mie de oameni, că atâția încap acolo. 

PressOne: În ce măsură Adrian Păunescu își cultiva și un cult al propriei personalități la Cenaclul Flacăra? 

A.P.: Orice actor, când este pe scenă, primește aplauze. Orice cântăreț, când este aclamat pe stadioane, trăiește o euforie și o stare de încântare. Pentru că de aia ești pe scenă: ca să te iubească oamenii. El a fost un poet, un artist pe scenă care a ajutat alți artiști. A sprijinit muzica și a lansat sute de cântăreți și trupe care astăzi sunt încă pe scenă și fac glorie națiunii române. Cultul personalității – asta este o diversiune. 

Spuneți-mi și mie un fotbalist, care atunci când îi este strigat numele pe stadion, se supără pe public. Sau un actor, atunci când e aclamat de o sală întreagă. Dacă se întâmplă asta cu un politician care transformă statul într-o unealtă de propagandă, atunci e altceva. 

Despre inițiativa ca soclurile busturilor lui Adrian Păunescu să fie completate cu informații despre relația sa apropiată de regimul comunist, Păunescu Jr. spune că nu ar fi altceva decât o încercare de îndoctrinare, făcută de oameni cărora „nu le convine că românii pot fi o forță în lume.” De altfel, discursul lui Andrei Păunescu a avut și are o puternică tentă naționalistă. 

A.P.: Știți ce? Sunt milioane de oameni care și-au ales inclusiv președintele țării prost și au regretat după. Dezbaterile pot fi corecte, dar pot fi și victime ale unor manipulări și îndoctrinări. Ei fac acum îndoctrinare. Nu le place, să nu vină la Cenaclu. Nu le place că se cântă „Dor de Eminescu”, nu le place că se spune adevărul despre istorie și despre faptul că România a fost sfârtecată și acum e călcată în picioare economic, să nu vină! De ce mereu trebuie să reînvie poliția culturii și a gândurilor? 

PressOne: Și dacă, totuși, statuile vor avea aceste completări?

A.P.: Dacă se face acest demers, vom reacționa atunci. Deocamdată sunt niște vorbe. Deocamdată ne pregătim și de alte spectacole. Noi ne ocupăm cu construcția, cu creația și iubirea, ei se ocupă cu ura și dezbinarea. 

PressOne: Cine a sfârtecat România? La ce perioadă vă referiți, concret?

A.P.: Păi România a fost sfârtecată inclusiv în 1940, când au fost furate Basarabia și Bucovina de Nord și când a fost ocupat de către hortiști Ardealul. Nu le convine că în cântecul pe care îl cânt eu și pe care l-a scris ca poezie Adrian Păunescu, „Doamne ocrotește-i pe români” există strofa „Stalin cu teroarea sa, ne-a luat Basarabia și cu Hitler în acord, Bucovina de la Nord”.  Nu le convine nici că Cenaclul Flacăra susține de zeci de ani că românii pot fi o forță în lume și că dragostea este mai importantă decât ura. 

PressOne: V-ați pus vreodată problema că retorica dvs. ar putea fi instrumentalizată de formațiuni politice extremiste? 

A.P.: Fenomenul Păunescu, Flacăra și prezența mea pe scenă pot fi colorate politic, dar pe mine nu mă interesează lucrul ăsta. Eu nu pot să interzic unui partid politic, de stânga sau de dreapta, să cânte versurile lui Adrian Păunescu. Și așa se și întâmplă: oamenii ies în piețe și fac marșuri politice cântând cântecele Cenaclului. Ce să fac eu? Eu mă bucur că versurile lui Adrian Păunescu sunt cântate, că ideile acestea merg mai departe. 

PressOne: Privind în urmă, sesizați vreo urmă de ipocrizie sau cinism în sloganul Cenaclului Flacăra, „Lumină, Luptă, Libertate”, în niște ani de opresiune în care nici nu putea fi vorba de lumină și luptă și cu atât mai mult de „libertate”?

A.P.: Nu era chiar totul negru. Să știți că și perioada aceea a avut crime, dar a avut și reușite. Cultura română a scos atunci cele mai importante opere ale ei. Economia Românei a avut prăbușiri, dar a avut și succese. Diplomația României la fel. 

Ce să faci în vremuri de dictatură? Să spui „Dictatură, Întuneric și Pușcărie”?  Era un semn de curaj că la Cenaclul Flacăra, seară de seară, Adrian Păunescu spunea „Lumină, Luptă, Libertate”. Se cântau cântece antisistem, motiv pentru care Cenaclul a fost închis. Se spunea „Doina” lui Eminescu, care fusese interzisă zeci de ani. 

PressOne: A fost vreodată cântat vreun cântec legionar pe scena Cenaclului Flacăra? 

A.P.: Un cântec scris de un mare poet, ca Radu Gyr, care a fost condamnat și băgat în pușcărie de comuniști, a fost cântat și va mai fi cântat. Au fost cântate și versuri de Radu Gyr, de Nichifor Crainic. Valoarea culturală conta. Cenaclul susține cultura prin adăugire și nu poliția gândurilor. 

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...