Jojo și primarul din Nisa, Christian Estrosi

Cel mai bogat om de pe Coasta de Azur

Jojo n-a fost niciodată fericit. Mărturisește că și-a pus de prea puține ori problema în termenii aceștia, dar poate că un gol al Barcelonei, în minutul 90, sau o anumită melodie de la Mariah Carey să-i fi permis să ajungă în vecinătatea unui astfel de sentiment.

Abandonat la naștere, în 1967, Ion-Nelu Gioroiu, pe numele din buletin, a trăit până la finalul adolescenței într-un orfelinat din Turnu-Severin. Dintr-un copil bătut și abuzat, de care nu i-a păsat nimănui, a devenit un fel de animal hăituit și împins mereu la limita supraviețuirii. Sistemul de asistență socială l-a pregătit pentru viață, cu vârf și îndesat: l-a înfometat, l-a bătut, l-a strivit și i-a dat drumul în lume pregătit să îndure orice, dar incapabil să se sustragă acestui ciclu nefast.

Nelu a plecat din România în 1997 și a trăit în ultimii 21 de ani pe străzile din Roma, Milano, Florența, Foggia și Nisa. În Franța, pe Coasta de Azur, l-a observat în sfârșit cineva.

O asociație umanitară, Solidarité 06, care se ocupă de oamenii străzii, l-a sprijinit în ultimii ani. Voluntarii îl găseau mereu pe treptele din fața Muzeului de Artă Modernă și Artă Contemporană (MAMAC) sau la culcușul improvizat la intrarea în parcarea din centrul orașului, și-i aduceau o caserolă cu mâncare caldă. Ei i-au spus Jojo lui Ion-Nelu Gioroiu și acum toată lumea îl strigă așa. Mai mult, i-au oferit posibilitatea de a câștiga niște bani din vânzarea unei reviste dedicate oamenilor fără adăpost.

Jojo a fost și pe prima pagină a revistei scoase de Solidarité 06

La finalul anului trecut, Jojo i-a luat prin suprindere pe binefăcătorii săi: le-a întins două pungi cu monede de 2 euro, 1 euro și 50 de cenți – 150 de euro în total, toate economiile sale din vânzarea revistei. Le-a spus că vrea să doneze pentru victimele furtunii Alex, care provocase inundații masive în sud-estul Franței, în luna octombrie, și lăsase mulți oameni pe drumuri. Gestul său a ajuns pe prima pagină a ziarelor din Franța, iar Jojo a căpătat o popularitate uriașă. În câteva zile, viața sa avea să se schimbe radical. Dintr-un SDF – (sans domicile fixe) umilit și bătut frecvent, Gioroiu a ajuns angajatul primăriei și chiriaș al unui apartament din oraș.

Voluntarii de la Solidarité 06 l-au ajutat să obțină un pașaport temporar de la consulatul României din Marsilia, i-au deschis un cont la bancă, iar primarul Christian Estrosi l-a angajat la serviciul municipal de curățenie. Când a primit vesta galben fluorescentă pe care scrie Agent de Propreté, Jojo a izbucnit în lacrimi.

Jojo, după ce a semnat contractul de muncă la primăria din Nisa

*

Jojo face baie cu Monstrul din Loch Ness

Toată lumea mă cunoaște în centrul orașului. Știau că sunt respectuos și că țin la igiena mea. Săream în fața tuturor să le deschid ușa, am învățat că e bine să lași mereu un loc de bonjour. Bine, era și unul dintre puținele cuvinte pe care le știam în franceză. Așa că, bonjour, bonjour… Asta mi-au spus și la noul meu serviciu: Jojo, tu salută, nu contează dacă ți se răspunde sau nu. Lași mereu un loc de bună ziua”, spune Jojo.

Întins pe canapeaua din noul său apartament, vorbește în fața camerei telefonului mobil. S-a instalat de o lună aici, de când a început toată nebunia legată de notorietatea pe care i-a adus-o gestul de a dona pentru sinistrați. Stă la patru camere, iar apartamentul i-a fost închiriat fără pretenții de „o fată musulmană, cu care am avut un rendez-vous să semnăm actele”.

S-a obișnuit mai greu să doarmă pe un pat confortabil. Lângă el e un câine pe care i l-au făcut cadou voluntarii de la Solidarité 06. Îl cheamă Fifi, e de talie mică, de rasă, și are 10 ani. Și, foarte important, deține o „carte de identitate”. Nelu n-a avut tot timpul acte. Ultima oară a rămas fără ele când l-a prădat un „frate” de suferință.

„I-am dat să mănânce, să bea, am avut grijă de el ca de un frate. Mi-a luat tot, bani, documente. Vorba aia: în român să n-ai încredere. Degeaba, nu suntem de încredere, iar banu’ ne strică de cap. Pe mine nu m-au interesat banii, ci viața sărmanilor care au rămas pe străzi. De asta am dat toate monezile mele, că știu cum e să nu ai nimic”, spune Jojo.

Noul angajat al serviciului de salubritate din Nisa a trăit pe stradă în ultimii 21 de ani. „Roma, zece, Firenze, doi, trei ani la Milano cu niște ierni de-ți îngheța și sufletul, plus încă doi la Foggia. M-am întors puțin în România, iar în aprilie se fac patru ani de când sunt la Nisa”, calculează.

„Nu că mi-a plăcut să mă plimb, dar am zis să-mi încerc norocul. De asta plecăm de acasă, nu? Să ne încercăm norocul. Și până la urmă ce e acasă, că eu n-am avut niciodată ceva al meu?”

Șansa i-a surâs pe Coasta de Azur. Jojo e convins că felul lui de a fi a câștigat respectul francezilor. Poliția l-a lăsat în pace, pentru că nu se droga și nu consuma alcool, iar dreptul de ședere la intrarea în parking și l-a câștigat făcând curățenie în zona muzeului, fără să ceară nimic în schimb.

„Nu mi-a plăcut niciodată să stau murdar. Cei care mă vedeau zilnic ziceau: Jojo, bravo, tu ești igienic”.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Românul ținea la tabieturile sale. În fiecare dimineața, la 6, se îmbăia în fântâna arteziană din fața muzeului care adăpostește artă modernă și contemporană.

„O fântână arteziană cu o piesă în mijloc, ca un fel de balaur”, spune Jojo. Niki de Saint Phalle (1930-2002), o celebră reprezentantă a mișcării de avangardă Nouveau Réalisme, s-ar fi bucurat să-l vadă pe Nelu în compania monstrului din Loch Ness, așa cum și l-a imaginat ea, pentru a-l dona apoi muzeului din Nisa.

„N-am răcit niciodată la Nisa. E cald și bine aici. Oamenii-s valabili, nu-s la fel de bogați ca ăia de la Monaco, dar acolo nu vezi un cerșetor pe stradă. Nu stai acolo fără documente de muncă.”

Jojo
Monstul din Loch Ness, în fața Muzeului de Artă modernă și Artă contemporană din Nisa

Bătaie, foame, singurătate

Nelu a practicat distanțarea socială înainte ca asta să fie la modă. Oamenii străzii poartă un stigmat, nimeni nu vrea să aibă de a face cu ei. Francezii mai exersează compasiunea, crede Jojo, dar în România privirile aruncate celor de condiția sa aproape că lipsesc cu desăvârșire. „Cred că acasă nu mi-a întins nimeni, niciodată, o mână de ajutor”, zice.

Pe profilul său de Facebook, în dreptul studiilor, scrie Școala vieții, director Ferrari. Nelu a făcut însă opt clase. Primele lui amintiri sunt de la creșa din Craiova, unde a stat de la naștere până la 7 ani.

Apoi a fost mutat într-un orfelinat din Turnu Severin. Lucrurile funcționau în felul următor, își amintește. Angajații furau tot ce era de calitate printre lucrurile și mâncarea destinate copiilor. Restul era pus la bătaie, la propriu, iar cei mai mari aveau câștig de cauză.

„Era ceva de groază în casa de copii. Cred că au fost ani întregi în care n-am mâncat o mâncare bună. Bătaie, în schimb, soră cu moartea. Cei mari dintre asistați ne umileau și ne trimiteau la furat. Distracția lor era să ne scoată iarna, la 5 dimineața, în pantaloni scurți afară. Când am ajuns mare, la rândul meu, am jurat că nu o să fiu la fel. M-am ținut de cuvânt”, povestește Jojo. E sigur că mulți s-au îmbogățit, mai ales după Revoluție, din drama orfanilor României. Ajunsese la un moment dat, într-un sat din Mehedinți, într-un orfelinat pentru fete, și își amintește că acestea topeau zăpadă ca să se poată spăla. „Trăiam în mizerie și chinuiți de păduchi”, susține Nelu.

Când „sistemul de protecție” și-a luat mâna de pe el, Gioroiu a încercat să-și găsească un rost la Severin. S-a angajat la o fabrică de materiale plastice. Neavând unde să plece după muncă, dormea pe jos în depozit. Patronul îl trezea în toiul nopții și-l punea să muncească suplimentar, că doar nu era să-l cazeze pe gratis. Când și-a prins degetele la circular, Șefu n-a plătit pentru spitalizarea lui Jojo. N-avea carte de muncă și primea un „salariu de mizerie, 6-7 milioane pe lună pentru munca lui”.

„Eram un copil de la o casă de copii. Dacă nu ai niciun sprijin, n-ai nicio șansă”.

A plecat în ’97 în Occident, cu promisiunea unui loc de muncă. S-a trezit la Roma că luase de fapt țeapă și că e pe cont propriu. A locuit câteva săptămâni în taberele de rromi de pe câmpurile din apropierea capitalei. Aveau mereu probleme cu carabinierii care veneau să le dărâme barăcile. Și-a spus că strada oferă un mediu mai prietenos, dar n-a fost mereu așa. În 10 ani petrecuți la Roma a fost agresat de mai multe ori.

Și la Nisa a avut probleme. „Golani, copii de 15-16 ani, veneau noaptea să mă lovească sau să arunce cu pietre. Au fost o grămadă de probleme, de greutăți, dar am vrut să mă descurc de unul singur. Îți trebuie curaj ca să trăiești în stradă. Nu mi-a fost frică niciodată pentru că mă tem numai de Dumnezeu”, spune Jojo.

Singurătatea e boala cea mai grea”

Bărbatul a lucrat în ultimii ani cu ziua ca să câștige niște bani, spălând vase, făcând curățenie sau muncind în grădinile oamenilor.

Se simte puțin ciudat în noua sa postură: la 53 de ani, stă întins pe o canapea, ascultă muzică pe youtube și se uită la meciurile Barcelonei, „cea mai bună echipă de pe planetă”.

„Serviciul meu începe la 6 dimineața, nu am întârziat niciodată. Vin și-l scot pe Fifi la plimbare, mă așteaptă cuminte. Îl plimb de trei ori pe zi. În rest, mai ascult muzică. Știu toți cântăreții și toată muzica veche. Blue Sistem, CC Catch, Modern Talking, Madonna, Bad Boy Blue, Kylie Minogue, Tony Braxton, Mariah Carey, Alicia Keys. E bine, nu? Dar tot sunt momente în care mă gândesc la faptul că sunt tot singur. Patru camere pentru un om și un câine”, mărurisește Jojo.

Când a vorbit cu ziariștii francezi, Jojo i-a cerut unei românce stabilite la Nisa care-i ajută pe voluntarii de la Solidarité 06, să traducă special ceva din ce avusese de spus. Și anume că „singurătatea e boala cea mai grea”.

Acasă, în România, Ion-Nelu Gioroiu a încercat de mai multe ori să-și găsească părinții. Avea câteva indicii, inclusiv numele comunei din Dolj în care locuiseră aceștia la un moment dat. I-a căutat fără succes acolo, a încercat și la Poliție. Nimic, de parcă-i înghițise pământul.

Boală grea asta, îți zic, să n-ai cu cine să discuți, să schimbi o vorbă. Nici la serviciu nu reușesc, dacă nu prea cunosc bine franceza, tot singur sunt și acolo”.

Miercuri și sâmbătă, Jojo îi ajută pe voluntarii de la Solidarité 06 să împartă mâncare caldă oamenilor care dorm în stradă. Spune că asta îl face fericit.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...