Dacian Cioloș și Dan Barna Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
04/02/2022
Ce se întâmplă în USR? „Fițe” și „șantaj”: Cum a crescut tensiunea și cum e văzut acum Dacian Cioloș de o parte din membri
USR mocnește, alimentat de ruptura publică dintre cei doi lideri: președintele Dacian Cioloș și Dan Barna. În esență, membrii vechi de partid, care au mai trecut prin convulsii, susțin că aripa PLUS și implicit Dacian Cioloș n-ar înțelege în ce formațiune au intrat și nu și-ar fi însușit modelul de lucru din USR: acela al power sharingului, adică împărțirea puterii între președinte, Biroul Național și ceilalți.
În context, ieșirea publică de joi după-amiaza a lui Dacian Cioloș și amenințarea cu demisia dacă nu sunt îndeplinite o serie de cerințe, e văzută, susțin voci din partid, ca un șantaj. Surse din partid descriu un film al evenimentelor tragi-comic, care ar fi transformat o banală ședință de Birou Național într-un cutremur intern.
Sursele PressOne susțin că Biroul Național de joi era programat să înceapă la ora 17.00. Președintele partidului, Dacian Cioloș, ar fi anunțat că întârzie 10 minute. Pe ordinea de zi a ședinței care a început la ora 17.06 se aflau două puncte: aprobarea regulamentului Ligii Aleșilor Locali și prezentarea unor propuneri de modificare a statutului USR, în vederea Congresului de peste câteva luni.
„Aprobarea regulamentului Ligii Aleșilor Locali - o structură care reprezintă aleșii locali din partid - a trecut cu unanimitate, în 5 minute. Au fost aduse două amendamente. A fost aprobat un amendament și jumătate, în consens deplin”, relatează sursele din partid.
În timp ce Dacian Cioloș se îndrepta însă spre Biroul Național, pe grupul de WhatsApp ar fi fost distribuit și programul de 15 pagini, în care scria, textual:
„Din acest motiv voi cere ca acest program să fie aprobat la nivelul Biroului Național, pentru a ne asuma împreună o direcția clară care poate duce acest partid la guvernare în 2024”
În timpul ședinței, documentul ar fi ajuns și în emailurile membrilor. În ședință însă, Dacian Cioloș ar fi amenințat cu demisia, spre stupoarea celor prezenți. Mai ales că nu Biroul Național este cel care aprobă, conform statului USR, astfel de modificări, ci Congresul Extraordinar.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
„Ne uitam pe telefoane uluiți și vedeam deja cum apar știri servite”, mai susțin sursele PressOne. O banală dezbatere ar fi fost înlocuită, acuză acum unii membri USR, de o manevră de putere făcută de aripa PLUS, tocmai în vederea viitorului Congres Extraordinar, unde noul statut ar urma să fie votat.
La PressOne, purtătorul de cuvânt și liderul grupurilor parlamentare USR, deputatul Ionuț Moșteanu, nu comentează firul evenimentelor interne din partid, dar admite că în formațiune există nemulțumiri acute și tensiuni. Ionuț Moșteanu vorbește chiar de un „șantaj” pe care l-ar fi încercat Dacian Cioloș.
În programul incriminat, propus așadar de actualul președinte al USR la pachet cu amenințarea cu demisia, se cer, printre altele, extinderea și transparentizarea Biroului Național, deschiderea funcțiilor de conducere, oprirea excluderilor arbitrare din partid „pe motiv de delict de opinie” sau înlocuirea actualului secretar general, care face parte din echipa Barna.
Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”
La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie.
Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică
România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.
PressOne a cerut o reacție, punct cu punct, din partea purtătorului de cuvânt Ionuț Moșteanu.
Ionuț Moșteanu: (Secretarul general) este o funcție administrativă, nu are atribuții politice, ca la alte partide. La alte partide se schimbă președintele, pac se schimbă și secretarul general, care e un om politic, mâna lui dreaptă. Cum e Vâlceanu la PNL, de exemplu. La noi secretariatul general este administrativ, se ocupă de buna funcționare a partidului.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
În statutul nostru, secretarul general se alege cu votul a două treimi din membrii Biroului Național. De când e în funcție, George Marussi a făcut o treabă impecabilă, nu i se poate reproșa nimic.
Dacă vrea să-l schimbe nu poate spune „fac concurs și-l schimb”. Pentru că nu este prevăzut în statutul actual. Poate în viitorul statut, dar în momentul ăsta nu se poate.
Referitor la propunerile domnului Cioloș, părerile sunt împărțite în partid: unii spun că sunt nestatutare, altele sunt bune, de acord. Alții susțin că propunerile ar concentra prea multă putere la președintele partidului, care ar vrea să scoată Biroul Național din decizii.
IONUȚ MOȘTEANU, LIDERUL GRUPURILOR PARLAMENTARE USR
Apare însă și propunerea unor foruri exterioare care ar urma să fie implicate în deciziile din partid, lucru care este paralel cu democrația internă și cu felul în care funcționează o formațiune politică.
Sunt discuții pe detaliile din acest program, care vor continua, cu siguranță. Sunt și discuții despre modul de abordare al domnului președinte, care a propus un proiect și a spus „dacă nu-l votați, îmi dau demisia”. Sunt destul de mulți colegi care nu sunt în regulă cu acest mod de abordare, inclusiv eu.
PressOne: Dacian Cioloș își îndeamnă colegii de partid să se gândească la măsuri de reformă, iar aripii PLUS/Dacian Cioloș i se reproșează tocmai o lipsă de inițiativă. Unde este, până la urmă, lipsa de inițiativă și ce ar trebui să însemne acest lucru, în punctul unde se află partidul acum?
I.M.: Partidului îi lipsește o energie în momentul ăsta. Dacă nu poți să energizezi partidul, nu poți da energie și în exterior. În decursul istoriei noastre de câțiva ani, am reușit de câteva ori să facem lucrul acesta foarte bine: adică să așezăm tot partidul în spatele unei idei sau a mai multor idei, pe care să le împingem apoi în exterior cu convingere. Ori lucrul acesta lipsește și asta așteaptă membrii, în primul rând, de la Dacian Cioloș.
Noi vrem să ne concentrăm pe ce așteaptă votanții noștri de la noi și cred că acolo ar trebui să fie focusul conducerii, fie că e Birou Național, fie că e președinte și nu pe jocuri de culise și fițe para statutare.
IONUȚ MOȘTEANU, LIDERUL GRUPURILOR PARLAMENTARE USR
Statutul va fi modificat în Congres oricum. Se va face campanie. Vom vedea acolo ce trece și ce nu, așa cum s-a întâmplat de mai multe ori, în ultimii ani. Anumite nemulțumiri există, e corect și firesc să fie așa. Dar trebuie să ne concentrăm energia spre exterior în momentul ăsta și lucrul acesta ne lipsește.
PressOne: Președintele partidului acuză epurări. Cine a fost catapultat de partid, de ce și de care tabără era apropiat?
I.M.: Aceasta este o legendă și veți vedea că nimeni nu va putea să vă spună exact că a fost exclus X sau Y. Este o legendă de pe vremuri, de acum câțiva ani de zile, când au fost 2-3 excluderi ale unor colegi care au ieșit în spațiul public și au spus neadevăruri despre partid. Au fost excluderi normale și firești pentru sănătatea partidului. Avem toate mecanismele interne statutare, comisii de arbitraj, ca să clarificăm lucrurile.
PressOne: Susțineți așadar că Dacian Cioloș se referă de fapt la excluderi de acum trei ani, când era de fapt în alt partid?
I.M.: Este o legendă pe care Dacian Cioloș o perpetuează convenabil, în acest moment. Presupun că prin filiale au mai fost excluderi, una-două. La mine, la Argeș, de exemplu, nu e cazul. Or fi fost prin filiale, dar Biroul Național nu a avut cu siguranță pe masă niciun fel de excludere. Ba da, îmi aduc aminte de una și de acolo am stabilit un mod de lucru. A fost primul caz particular de la care am stabilit și o măsură generală. A fost exclus un consilier local la un moment dat și am stabilit că toate deciziile de excludere de consilieri locali vor fi suprascrise de către Biroul Național, ca să nu stimulăm răfuieli în teritoriu.
Tensiunile dintre liderii USR au explodat pe social media, cu acuze reciproce foarte dure. Foto: George Călin / Inquam Photos
PressOne: Reiau întrebarea: Dacian Cioloș se referă așadar la excluderi din urmă cu trei ani, pe care le-ar folosi acum în favoarea sa? Asta spuneți?
I.M.: Dacă au fost excluderi în ultimele luni, au fost insignifiante și le pot număra pe o mână. Eu nu știu de ele. Ori asta este absolut normal într-un partid cu 40 de mii de oameni.
PressOne: Cât de normal este ca un președinte să acuze că sunt dați afară oameni pentru delict de opinie, într-un partid care se vinde tocmai ca un apărător al libertății de exprimare?
I.M.: Nu e nici normal. Nu e nici adevărat.
PressOne: Și atunci cine face fake news la USR? Sugerați că Dacian Cioloș răspândește informații false?
I.M.: Așteptăm și noi ca Dacian Cioloș să spună cu subiect și predicat care sunt aceste cazuri. Eu nu mi le amintesc.
PressOne: Până spune Dacian Cioloș care sunt cazurile, considerați că răspândește fake news-uri?
I.M.: Nu știu neapărat dacă e răspândit un fake news. Cred că îi trebuie o documentare mai exactă. Poate e o lipsă de documentare sau o generalizare, de la unul-două cazuri particulare. Nu putem spune în niciun caz că este vorba de un fenomen.
PressOne: Înțeleg că Dacian Cioloș promovează o componență mărită a Biroului Național, for intern care să coopteze și membri din exterior, oameni de afaceri sau din societatea civilă. Cât de benefică ar fi o astfel de decizie sau cât de periculoasă, din perspectiva unor grupuri de interese care ar putea fi atrase înspre USR?
I.M.: În realitate sunt două lucruri, legal și moral, separate. Calitatea și activitatea de membru de partid și obligațiile și îndatoririle ce decurg din această calitate, adică să fii ales, propus, să candidezi la funcții interne sau externe și relația cu societatea civilă. Că e mediu de afaceri, că sunt jurnaliști, specialiști, organizații neguvernamentale. Noi avem deja această relație cu societatea civilă, de acolo suntem plecați, din stradă.
Relația noastră cu societatea civilă cred că e mai apropiată decât a oricărui alt partid. Dacă putem formaliza mai bine și mai mult interacțiunile, atunci da, cu siguranță este loc. Dar niciodată o comisie, comitet sau cum vreți să spuneți nu poate lua decizii în locul membrilor partidului, aleși de altfel în funcții. Asta nu se va întâmpla niciodată și ar fi și nesănătos pentru democrația internă.
IONUȚ MOȘTEANU, LIDERUL GRUPURILOR PARLAMENTARE USR
Dânsul propune să dea acestor comitete și comisii despre care e neclar cine și cum o să le aleagă o putere de decizie în partid, lucru cu care o parte din membri nu sunt de acord. Și chiar dacă ar fi, lucrul acesta nu e statutar.
PressOne: Până la Congresul pe care îl veți organiza oricum, ce efect au propunerile făcute de președintele partidului?
I.M.: Până atunci funcționăm pe statutul actual. Adică pe un sistem de power sharing (n.r. împărțire a puterii de decizie) între președinte și Biroul Național. Partidul a funcționat multă vreme foarte bine așa și va funcționa și în continuare.
PressOne: Numai că USR nu a răspuns în acest mod, oficial. În realitate vă reamintesc că liderii partidului s-au atacat reciproc, dur și la vedere.
I.M.: Partidul a acuzat șantajul. Asta a deranjat mult, pe mulți membri. Fac o paranteză: nu există prevedere statutară că președintele propune la vot acest program. Președintele prezintă pur și simplu un program la care vine cu evaluări de două ori pe an. Joi a fost o surpriză, pentru că a condiționat votul pe acest program de rămânerea în funcție. Și asta cred că a deranjat foarte mulți colegi.
„Dacă nu faceți ce vreau eu, plec”. Cred că a deranjat cel mai mult felul în care Dacian Cioloș a pus problema. Mai mult decât detaliile acestui program.
IONUȚ MOȘTEANU, LIDERUL GRUPURILOR PARLAMENTARE USR
Puteau avea discuțiile astea despre statut liniștiți, o lună două trei, până la Congres.
PressOne: În ce măsură e posibilă, pe acest fundal, o schimbare de conducere USR, în acest an?
I.M.: Totul depinde de președintele în funcție. Dacian Cioloș este ales de către membrii partidului, are un mandat pe care practic abia și l-a preluat, de câteva luni. A spus anterior că își va pune mandatul pe masă în 2023, ca să intrăm cu un nou președinte sau cu un președinte reconfirmat în alegeri.
Normal că în cazul în care dânsul își dă demisia, prim-vicepreședintele preia funcția interimară, în ordinea voturilor din Congres. Este vorba de Cătălin Drulă, care ar deveni președinte interimar până la organizarea unor noi alegeri.
Bineînțeles că nu-mi doresc să se întâmple acest lucru. Eu cred că putem găsi o soluție până luni, pe acea cale de mijloc.
PressOne: Cătălin Drulă câtă susținere evaluați dvs. că are, la acest moment, în partid?
I.M: Multă, cred. Și în partid. Și în afara lui. Pentru că politica nu o facem pentru partid, ci pentru oamenii cărora le cerem încrederea. În momentul ăsta cred că el beneficiază de foarte multă încredere. Am văzut și niște cifre, stă destul de bine.
PressOne: Este Cătălin Drulă peste Dacian Cioloș, la acest moment, în interiorul USR?
I.M.: Aș face speculații. Sunt însă două tipuri diferite de lideri politici. Vom vedea. Dar, din nou, în eventualitatea în care Dacian Cioloș își dă demisia, ceea ce nu-mi doresc deloc, statutar aceștia sunt pașii pe care îi vom urma.
PressOne: În USR se fac periodic sondaje interne referitoare la cotele de încredere ale liderilor?
I.M.: În decembrie am aprobat niște strategii de sondare, de cercetare. Ele se vor face în următoarele luni și ani, până în 2024, cu modificări și ajustări, așa cum fac toate celelalte partide.
PressOne: Cum vi se pare, sper cât mai obiectiv, întregul peisaj politic actual din România?
I.M: Dacă ar fi să descriu într-un singur cuvânt, aș spune „neașteptat”. Încerc să privesc ca un om de pe stradă: neașteptat. Acum un an nimeni nu se aștepta la o coaliție PNL-PSD sau ca AUR care să urce cu atâta rapiditate. La un an și un pic de la alegeri, sunt lucruri neașteptate.
PressOne: Ce anume credeți ar putea să scoată USR din situația aceasta, în care nu are suflu, după cum spuneți chiar dvs.?
I.M.: Un focus pe extern, nu pe intern. Și asta trebuie să vină în primul rând din partea președintelui partidului. Să ne concentrăm pe problemele pe care oamenii le vor rezolvate în România. Să împingem în Parlament lucruri relevante pentru o parte de Românie, pentru că nu poți să faci lucruri care să placă tuturor. Trebuie să ne sprijinim primarii. Sper să reușim să ieșim din micile animozități, pentru că sunt lucruri deloc importante pentru cei care ne-au dat încredere: ei vor să ne vadă funcționând. Trebuie un pic de înțelegere, de ambele părți.
PressOne: Un sistem de power sharing, așa cum îl promovați, nu poate crea un climat continuu de disensiune?
I.M.: Aceasta este o extremă. Și da, o extremă ar fi un scandal continuu. Cealaltă extremă ar fi autocrația.
Dacă am face un statut ca celelalte partide, în care președintele e Dumnezeu, taie, spânzură, pune oameni în funcții, dizolvă filiale sau stabilește cu pixul liste de parlamentari, atunci n-am mai fi USR.
IONUȚ MOȘTEANU, LIDERUL GRUPURILOR PARLAMENTARE USR
Între două extreme, scandal continuu și autocrație totală, există însă o cale de mijloc, care înseamnă colaborare. Calea de mijloc a funcționat multă vreme și vreau să o văd funcționând în continuare.
A venit timpul pentru clarificări în partid. Sau pentru alte tensiuni. Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
PressOne: Calea de mijloc, o rețetă minunată, susțineți. Ce se întâmplă însă dacă se adaugă acolo ego-urile membrilor?
I.M.: Nu pot fi scoase din ecuație, se întâmplă peste tot, de la cine pleacă primul de la semafor. Sunt în natura umană, ego-ul și competiția. În paralel trebuie însă să existe și înțelepciune. Și eu cred că există. Sunt oameni inteligenți, trecuți prin viață.
E important să acceptăm decizii ale membrilor. Așa cum ei au decis că e mai bine ca Dacian să fie președinte pentru perioada următoare, aceiași membri au decis că Biroul Național, unde sunt 24 de oameni, toți oameni politici relevanți, trebuie să funcționeze așa cum o face acum.
Lucrurile se pot schimba, dar în pași. Orgoliul și inteligența vin la pachet, să știți.
IONUȚ MOȘTEANU, LIDER AL GRUPURILOR PARLAMENTARE USR
PressOne: Cum vă sună formularea „USR este un partid mic, cu oameni inteligenți și orgolii prea mari”?
I.M.: Aș răspunde că USR nu este un partid mic. Un partid cu 17% în Parlament nu e deloc mic.
PressOne: În sondaje USR nu mai este demult la 17%. AUR este, la scorul de acum, un partid mare?
I.M.: AUR este un partid suficient de mare, care poate fi și mai mare, în funcție de ce se întâmplă cu toată clasa politică. Trebuie să reușim, toți în afară de AUR, să vorbim mai credibil pentru oamenii pentru care AUR pare o soluție. AUR nu este un partid care propune de fapt soluții, ci doar probleme.
PressOne: Ce considerați, acum, astăzi, că a adus benefic fuziunea cu PLUS?
I.M.: Sunt unul dintre cei care au susținut cu tărie această fuziune, deși au fost momente când deciziile de fuziune au trecut la mare limită. Într-un final cred că a fost o decizie foarte bună, pentru că am unit două partide cu oameni asemănători, cu gânduri și vise asemănătoare. Cu ambiții asemănătoare despre cum vor ei să arate țara asta.
Și da, erau două partide cu o cultură organizațională diferită. Și au fost și lucruri foarte bune: am devenit un partid mai mare, mai puternic. Lucrăm foarte bine când ne punem împreună la lucru pe o temă comună, importantă. Acesta este spiritul USR, care ne-a dus până aici și cu care vom merge înainte.
IONUȚ MOȘTEANU, LIDER AL GRUPURILOR PARLAMENTARE USR
Ar fi o neghiobie din partea oricui să încerce să spargă această construcție ridicată destul de greu, aș zice, ținând cont de toate discuțiile din partid, de până acum. Ne-am întărit, suntem oameni cu aceleași gânduri, împreună.
PressOne: Dar tot fără suflu.
I.M.: În momentul acesta. Trebuie să ne găsim ritmul.
Dacian Ciolos si Dan Barna depun listele candidatilor Aliantei 2020, formată din USR și Plus, la Biroul Electoral Central, marti, 26 martie 2019. Inquam Photos / Octav Ganea
PressOne: Există teme noi, care până acum nu au fost abordate, pe care USR își propune să le aducă pe agenda publică?
I.M.: Da. Însă prefer să nu ne arătăm cărțile încă. Avem proiecte la care ne-am gândit. Și mai mici, și mai mari. Sunt anumite proiecte la care încă lucrăm. Cu siguranță vom reuși să trecem în scurt timp peste această perioadă tulbure post-fuziune, să ne concentrăm pe ce contează cu toată puterea.
PressOne: Tocmai pentru că știți partidul atât de bine, la ce cotă sunt acum, intern, Dacian Cioloș și Cătălin Drulă?
I.M.: Sunt oameni foarte multe valori comune, dar diferiți ca fire. Și unii apreciază anumite lucruri, alții altele. Mi-e greu să spun câți îl văd mai bine pe Drulă și cîți pe Dacian.
PressOne: Există în partid un curent care îl vede pe Cătălin Drulă prezidențiabilul USR?
I.M.: Cu siguranță da. Foarte mulți colegi. Cătălin a avut o prestație foarte bună ca ministru, mulți l-au cunoscut ca figură publică. A crescut ca imagine publică și cu siguranță mulți îl văd și ca președinte de partid și candidat la alegerile prezidențiale.
PressOne: Săptămâna viitoare, luni sau pe parcurs, se poate întâmpla un tsunami intern?
I.M.: Eu sper și îmi doresc să calmăm lucrurile luni.
PressOne.: Dacă vă oprește un votant pe stradă și vă întreabă ce se întâmplă în USR, ce-i răspundeți, în două vorbe?
I.M.: I-aș spune că în USR sunt divergențe de opinie asupra modului de funcționare al partidului în momentul ăsta.
Între timp, președintele USR Dacian Cioloș l-a acuzat din nou pe Dan Barna că ar contribui la escaladarea tensiunilor din partid. De data aceasta însă, Dacian Cioloș a precizat, tranșant, că nu va părăsi formațiunea.
„Cred că onoarea îi cere lui Dan Barna să facă un real pas în spate și să își ofere timpul necesar pentru a se reconstrui politic și a umple golurile personale astfel încât să nu se mai regăsească în situații politice dificile. Regret că am ajuns în această situație și sper că va găsi înțelepciunea de a nu încerca o aventură politică prin care să rupă partidul sau să iasă în public cu alte declarații lipsite de adevăr.
Colegilor și susținătorilor USR le cer putere și încredere, pentru că avem mult de muncă și puțin timp la dispoziție. Repet pentru toți colegii și opinia publică: nu plec nicăieri, sunt aici ca să construiesc și să ajut la coagularea unui partid care să poată oferi României speranță și soluții”, a scris, printre altele, președintele USR pe Facebook. Postarea integrală poate fi citită AICI.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this