Ce se întâmplă dacă SUA părăsesc NATO. Cu cine trebuie să rămână România în fața amenințării Rusiei?

Adrian Mihălțianu

Opinii

22/01/2026

Invitată în „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, România se mai gândește. Președintele Nicușor Dan vrea să „aprofundeze” răspunsul țării noastre, în timp ce liderul PSD, Sorin Grindeanu, ar dori să intre încă de azi, iar George Simion s-a repezit să taie un tort cu harta Groenlandei peste care era steagul american. Taxa de intrare de 1 miliard de dolari va fi luată din economiile făcute de Bolojan, desigur.

Amatorismul sinistru al politicienilor români și graba lor de a face pe placul „celui mai tare” riscă să distrugă viitorul acestei țări pentru cel puțin un secol.

Întrebarea reală este alta: ar fi în pericol din partea Rusiei o Românie care alege să fie 100% cu Europa? Vom vedea la final un potențial răspuns. Sunt trei scenarii-cheie, demne de luat la puricat, precum și o concluzie.

1. SUA ies din NATO în mod ordonat, dar păstrează baze-cheie în țări supuse

Dacă Donald Trump decide că s-a săturat să fie parte dintr-o alianță clădită pe respectarea suveranității statelor care o compun, poate anunța în mod legal ieșirea din NATO. Asta ar duce la retragerea ordonată a 100.000 de soldați americani din Europa.

Această retragere ar fi un dezastru în primul rând pentru America însăși, pentru că ar priva statul american de toate investițiile de zeci de miliarde de dolari făcute din banii contribuabililor americani în Europa, ar lăsa-o singură pe scena globală și ar da tonul la o prăbușire catastrofală a capacității sale de proiectare a forței și intereselor statului american în Orientul Mijlociu, Asia și Africa.

Dar ar fi măcar o retragere ordonată, în care America ar putea constrânge anumiți aliați europeni să-i păstreze bazele și prezența, contra cost, firește, pentru a fi apărați de o țară pe care Donald Trump însuși a invitat-o în Consiliul pentru Pace: Rusia lui Putin.

Aceste țări ar fi, firește, conduse de regimuri iliberale, nu doar conservatoare, ci militante contra stupidelor idei liberale ale drepturilor omului și cooperării internaționale. Visul lui Dughin, dar cu bocanci americani, replicat în țări precum Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia și eventual Polonia.

În momentul în care aceste țări ar dori să schimbe regimul cu unul care pune preț pe valorile europene ale egalității în drepturi și suveranității colaborative, atunci și politicile SUA față de ele s-ar schimba, poate chiar dramatic. Scrie asta chiar în Strategia de Securitate adoptată de administrația SUA.

Ce poziție ar adopta România în acest context? Cele două partide care ar câștiga mâine, împreună, 58% dintre voturile românilor (AUR 40% și PSD 18%) au decis deja: ar fi 100% ok cu o astfel de Americă. Cealaltă Americă, cea care le predica anticorupția și respectul față de statul de drept, îi călca pe degete și nervi. Această Americă le vine mănușă.

Însă efectele unei astfel de alegeri sunt în cascadă: România ar trebui să plătească mulți bani ca să „convingă” SUA să păstreze soldații și prezența aici, dar ar pierde fondurile europene, care vor fi tot mai mult legate de respectarea exactă a acelor legi și norme care-i scot din minți pe pesediști și auriști. Potențial ar fi chiar și exclusă dintr-o Uniune Europeană care va strânge rândurile. Pe scurt, este o poziție nesustenabilă pe termen mediu și o catastrofă pe termen lung.

Printre beneficii se numără „apărarea” față de pretențiile Rusiei, eventual și o Moldovă subminată și predată pe tavă României, poate cu tot cu Transnistria în cazul colapsului Ucrainei. Este, de altfel, visul umed al AUR. Dar chiar și o astfel de uniune va fi nesustenabilă economic, în contextul în care 72% dintre exporturile României se duc în UE.

Pe de altă parte, dacă România alege, într-un astfel de caz, să se concentreze pe integrarea în economia și structurile de securitate europene, va trebui să facă eforturi ca să-și reformeze statul, să respecte statul de drept și să învețe abilități diplomatice la același nivel înalt la care ar trebui să investească bani (europeni) în armament european și pregătirea armatei.

Adică fix ce nu mai au chef să facă PSD, AUR, SOS, POT, precum și cel puțin jumătate din PNL și UDMR - cam 80% dintre politicienii români.

Dar un calcul economic realist ar trebui să-i facă pe decidenții din aceste partide să priceapă că apartenența la NATO fără SUA este preferabilă apartenenței la o alianță SUA fără NATO. O Uniune Europeană puternică și cu armată proprie ar dori să înglobeze cât mai rapid Republica Moldova, fie și printr-o uniune cu România, iar interesul europenilor pentru securitatea proprie ar fi mult mai mare decât cel al americanilor. Zecile de miliarde care ar curge spre țara noastră ar reuși să o facă un pilon de securitate și modernitate, chiar și fără umbrela de protecție a SUA.

2. SUA ies din NATO în mod dezordonat, printr-o operațiune militară de „preluare” a Groenlandei

Un scenariu de negândit până în urmă cu câteva luni devine cel puțin unul demn de luat în seamă.

În primul rând, ar implica un coșmar logistic: cei 100.000 de soldați americani din Europa ar putea fi considerați prizonieri sau ar trebui să aibă misiuni clare de răsturnare a regimurilor europene. Lucru posibil în țări precum România, dar imposibil în țările puternice ale Europei de Vest.

Spre deosebire de George Simion, Jordan Bardella, liderul extremei drepte din Franța, a cerut o replică puternică a UE în faţa ameninţărilor preşedintelui american. Co-liderul AfD, Tino Chrupalla, a criticat „politica imperială” a lui Donald Trump, insistând că Europa trebuie să-și apere securitatea. Reform UK, partidul dorit de Elon Musk la putere în Marea Britanie, a declarat că „a folosi amenințări economice împotriva unei țări care a fost considerată cel mai apropiat aliat al tău de mai bine de o sută de ani nu este genul de lucru la care ne-am aștepta.”

Printre aliații lui Trump pe continent se numără Victor Orban, premierul Cehiei, Andrej Babis, precum și Președintele Poloniei, Nawrocki, care consideră că Europa nu ar trebui să intervină în disputa privind Groenlanda. Dar chiar și ei vor fi nevoiți să aleagă interesele economice clare ale țărilor proprii în contrast cu umbrela de securitate a unei Americi aflate practic în război cu UE.

Toate bazele americane ar fi pierdute în mod dramatic și fără despăgubiri, iar țările europene ar retalia în primul rând economic, vânzând chiar și în pierdere bondurile americane, ceea ce ar distruge SUA din punct de vedere economic și ar dinamita pentru totdeauna supremația dolarului, cea care a permis administrațiilor americane să tipărească oricâți bani au avut nevoie.

Contextul, pentru România, ar fi diferit: o Europă clar ostilă la adresa oricui o calcă în picioare.

Din acest motiv, s-ar putea ca decizia, chiar și la nivelul PSD și AUR, să nu mai fie la fel de simplă. Dacă ar lua partea SUA, România ar fi expluzată instantaneu din UE și toate organismele europene, ar trebui să-și plătească singură „protecția” asigurată de SUA și ar pierde, de pe-o zi pe alta, două treimi din piețele sale de export, precum și investițiile externe.

Dacă în primul scenariu am vorbi de o decădere la nivel de ani, aici am vorbi despre un colaps subit. Nici vorbă de a putea face o unire cu Moldova, care ar reintra rapid în sfera de dominație rusească. Deci, și în acest caz, România tot la Europa e obligată să se întoarcă dacă vrea să mai aibă un viitor.

Nici asta nu ar fi ușor, însă, pentru că umbrela de securitate SUA ar dispărea rapid, indiferent cine ar rămâne la guvernare.

3. SUA rămân declarativ în NATO, dar se retrag masiv din Europa, escaladează războiul comercial cu UE și nu intervin în cazul unui atac rusesc

Un scenariu mai probabil este cel în care SUA continuă acest balet cel puțin o perioadă și își retrag mare parte din trupele din Europa, intră într-un război comercial de durată cu UE și subminează activ democrația de pe continent, dar nu se retrag declarativ din NATO.

Am văzut deja că insistențele lui Trump față de Groenlanda au supărat mare parte dintre partidele de extremă dreapta pe care urma să le sprijine pe scena politică europeană. Cu alte cuvinte, scenariul duce la același deznodământ, deși la o intensitate mai mică: majoritatea covârșitoare a țărilor europene puternice rămân într-o alianță economică și militară care se întărește extrem de rapid, cu toate motoarele turate și cu o scenă politică întărită de pe urma apariției unui dușman comun.

În același timp, țările care vor încerca să facă obișnuitul curluntrism estic sunt nevoite să câștige timp pentru a-și pune la punct armatele încă fragile, dar cu riscul ca o parte a echipamentului sofisticat pe care au dat zeci de miliarde de dolari să nu mai funcționeze. Și vor avea puternic de pierdut în momentul în care tensiunea va izbucni spre unul dintre cele două scenarii precedente.

Pentru că istoria ne arată că astfel de personalități și astfel de regimuri precum cel dezvoltat acum de președintele american Donald Trump nu se opresc niciodată aici. Dimpotrivă.

Mai e în siguranță România fără SUA în fața amenințărilor rusești?

În primul rând, un atac frontal al Rusiei asupra României, ca parte a unui efort militar principal, este exclus. Interesele Rusiei sunt concentrate în zona de nord, acolo unde poate submina NATO - cu sau fără SUA - de exemplu, prin simpla infiltrare sau cucerire a orașului estonian Narva, compus în proporție de 87% din etnici ruși.

Costurile militare ale unei astfel de invazii sunt incomparabil mai mici decât luarea cu asalt a unei țări de 19 milioane de oameni, cu relief dificil și cu Ucraina - fie ea și învinsă - drept zonă-tampon din care pot veni atacuri. Deci România ar fi un teren de luptă secundar, iar atacul asupra țării noastre ar veni doar în funcție de răspunsul NATO.

În al doilea rând, chiar și un astfel de atac nu este încă probabil, pentru că Europa reușește să se mobilizeze suficient de repede pentru a-i ridica foarte sus costurile lui Putin, a cărui armată se chinuie de 4 ani să cucerească niște orășele de câmpie.

Totuși, dacă invazia are loc, absența unui răspuns de război din partea unui NATO rămas fără SUA ar duce practic la dizolvarea de facto a acestei alianțe, cel puțin în cazul Țărilor Baltice. În acest context, România ar trebui să aleagă imediat, împreună cu celelalte țări de pe flancul estic al NATO, dacă rămâne în această alianță sau primește protecția SUA în afara NATO. Reintrăm în scenariul 2.

În această nouă configurație continentală, Rusia primește total sau în parte controlul asupra Țărilor Baltice și face joncțiunea cu enclava Kaliningrad, dar nu mai continuă în restul continentului, cel puțin până nu „rezolvă” definitiv problema ucraineană.

SUA ar „rezolva” și ele Groenlanda, umilind marile puteri europene, iar apoi s-ar concentra pe restul țărilor din cele două Americi. Acesta pare a fi scenariul la care visează atât Putin, cât și Trump și cei din jurul său.

Dacă NATO alege să răspundă militar, atunci România ar deveni o țintă secundară pentru Rusia, în special prin operațiuni aeriene. În acest context, funcționarea sistemelor anti-aeriene și anti-navă americane cumpărate de România ar fi vitală. Cu o America ieșită din NATO, acest lucru nu este deloc garantat.

Iată de ce răspunsul României la alegerile care i se pun în față trebuie să fie unul moderat, dar dinamic. În orice context, este vital să-și diversifice la timp scuturile anti-aeriene și anti-navă, pentru a respinge orice fel de atac rusesc, în orice configurație NATO. Să găzduiască aici cât mai rapid contingente semnificative de militari francezi, germani și chiar britanici. Să investească urgent în capacități anti-dronă, dar și în drone cu rază lungă de acțiune, în colaborare strânsă cu Ucraina.

Și să-și întărească rapid și masiv capacitățile militare și de curățare a statului român de cei dispuși să o vândă Rusiei, pentru că agresiunea acesteia asupra unui NATO rămas fără SUA depinde, de fapt, de cât de slabe consideră a fi țările care vor rămâne în alianță.

Cu alte cuvinte, securitatea României nu ar trebui să depindă de ce se decide în Biroul Oval sau în capitalele europene, ci de cât de importantă reușește să se facă atât pentru SUA, cât și pentru Europa. Și nu poate fi importantă dacă crede că simpla gudurare în fața celor puternici îi asigură siguranța.

Ca să-l parafrazez pe premierul belgian, într-o lume de carnivore e imposibil să rămâi un erbivor. Dacă tot rumegă politicienii noștri cum trebuie să poziționeze țara, ar fi ideal măcar să nu o ofere pe tavă, ca parte din meniu.

_____

Acest text face parte din seria de articole pe care le propune TEFI, un proiect editorial transfrontalier, dezvoltat de unele din cele mai puternice redacții din centrul și Estul Europei: Gazeta Wyborcza (Polonia), Magyar Jeti / 444 (Ungaria), SME (Slovacia), Bellingcat (Olanda), PressOne (România), unite într-un consorțiu finanțat din fonduri europene și care își propune să promoveze teme ce țin de securitatea națională și regională.