Ce mai faci, romanule românesc? Două povești din 2018

Codruţa Simina

Redactor

Am ales două romane din colecția Scriitori români contemporani, publicată de Humanitas, pentru a verifica starea de sănătate a romanului românesc actual.

El face bine, în principiu, și prinde curajul de a ieși din câteva zone de confort ale stilului. În același timp, pare să fie într-o relație difuză cu nevoia de a spune o poveste care să poată fi rezumată într-o propoziție clară. Să zicem, Ana are mere.

Ceea ce vă propun mai jos e mai degrabă Ana is in a relationship with herself (and it’s complicated).

Cartografia lumii de dincolo (Humanitas, 2018) abundă, așa cum prevestește titlul, în hărți, care fie descriu trasee ale personajelor, fie reprezintă chiar personajele în sine.

The past is just a story we tell ourselves (Trecutul este doar o poveste pe care ne-o spunem nouă înșine − n.r.), anunță Spike Jonze la începutul filmului său Her (SUA, 2013), după care spune o poveste a schimbării lumii.

Hărțile sunt ceea ce rămâne din ceea ce trăim, sugerează Laura T. Ilea în romanul ei.

Și construiește cu fervoarea unui hoarder zeci și sute de hărți, în care se amalgamează istorii personale, gusturi, iubiri, consistențe ale vânturilor de pe mai multe continente, fotografii neclare ale schimbărilor lumii, nedumeriri și spaime în fața felului ciudat în care viețile curg și se estompează la întâlnirea cu istoria.

Laura T. Ilea pare decisă, în aventura ei cartografică, să scrie tot, cu toate cuvintele.

Să dezvăluie cât mai mult din epiderma imaginară a lumii: de la un sat de munte din România, cu obiceiurile sale stricte și rigide, care provoacă tragedii, la lumea pretențioasă și ușor afectată a „sindrofiilor universitare”, unde personajele conversează à la Raymond Carver, cu un detour european, apoi, dinspre Alaska spre New Orleans.

Traseele recompun călătoriile, despărțirile și dramele unei familii, dezvăluind frânturi și contraste, culturi și oameni diferiți, marcați, totuși, de aceeași căutare obsedantă, însoțiți și poate chiar condiționați de hărțile propriilor existențe.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Văzută ca un punct în interiorul hărții, drama personală devine suportabilă chiar și atunci când se datorează unui exterior implacabil.

Din exterior, urmărind harta altcuiva, poți observa cum în alcătuirea ei intervine nevroza, și atunci punctele fixe încep să danseze și să semene a haos.

Viața înseamnă întâlniri, momente de sincronicitate, care se disociază apoi, personajele continuând să pulseze în drumurile lor separate.

Iubirile ard și mor atunci când oamenii își epuizează unii altora cuvintele.

Romanul Laurei T. Ilea se întinde peste toate aceste meditații ca o grădină exotică, luxuriantă, sau ca o mâncare cu (puțin prea) multe arome. Ca atare, e bine să fie admirată sau consumată în doze mai mici, succesive.

Iar finalul, ieșirea din poveste, nu rezolvă nimic din traseele personajelor. Aproape ca atunci când te apleci deasupra unei hărți – în fond, ea nu spune nimic despre deznodăminte, ci despre marginile și suprafețele existenței.

*

Cu totul diferit ca stil, Bogdan Răileanu are ambiția de-a construi un personaj atipic și memorabil în Dinții ascuțiți ai binelui (Humanitas, 2018).

Așadar, să-l cunoaștem pe Maldini, crescut pe strada Eternității − fiul Cameliei, zisă Pinguina datorită circumferințelor sale exagerate, cunoscută ca dealer de locuri de veci în Cimitirul Progresul din București.

Maldini este, la rândul său, cămătar temut și proprietar de stabilimente care oferă masaj – și unde clienții în căutare de prostituate primesc un serviciu cinstit.

Cinstit şi curățel, pentru că Maldini, pe cât e de fioros în lumea mafioțească a Bucureștiului, pe-atât e de preocupat de buna întocmire a lucrurilor, motivat fiind de credință.

În paralel, romanul dezvăluie cu măiestrie istoria construirii unei mănăstiri, așa cum se cere ea plămădită – întâi din țesătura stranie a visului revelatoriu, și abia apoi din lemn și piatră, iar mai târziu, în epoca tehnologiei, imposibil de detectat pe ecranul laptopului conectat la Google Maps.

Plutește în țesătura romanului scris de Bogdan Răileanu un sâmbure timid de realism magic autohton, ca o frânghie lichidă care străbate poveștile personajelor, rotunjindu-le.

În viața lui Maldini intervine fractura.

În existența bine întocmită a mănăstirii intervine sincopa – un soi de revelație „pe invers” a călugărilor și preoților, care nu descoperă existența divină, ci realitatea suferinței trupului.

De-aici, poveștile deraiază de la ritmul impus în prima jumătate a volumului.

Rămâne de văzut ce se întâmplă când cele două fire de poveste se întâlnesc, pecetluind atât soarta cămătarului, cât și pe cea a mănăstirii.

Epilogul romanului ne spune că o astfel de întâlnire, între un cămătar devenit vindecător și-o mănăstire care caută să rezolve de prea aproape problemele enoriașilor, va fi în cele din urmă tranșată de un contabil și un birou care oferă declarații presei.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€