Ce este și cum arată o pădure virgină

Bianca Felseghi

Senior Editor

Uneori, ca și când ar vrea să ne demonstreze că toate clișeele certifică, de fapt, realitatea și miracolele ei, viața răzbate în toiul dezastrului.

În asemenea momente, lucruri pe care altfel nu le-am fi observat devin prețioase fiindcă locul lor în acel context este supra-real, adică nu se supune felului în care suntem învățați să recompunem lumea.

Asta am simțit în pădurea virgină de la Strâmbu-Băiuț (județul Maramureș), al optulea sit de acest fel din România care a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Imaginați-vă așa: în burta muntelui se află galeriile de mină din adâncurile cărora, de curând, o apă roșie a erupt ca dintr-un vulcan și s-a deversat în râul Lăpuș.

Deasupra, la lumină, sfidând calamitățile și timpul, sunt mii de arbori care trăiesc liberi de secole, ca la începuturile pământului.

Aceasta este povestea lor.

Ceea ce credeți a fi melci sunt, de fapt, ciuperci pietrificate (iască).

La Strâmbu-Băiuț, în ciuda unui coșmar ecologic căruia autoritățile nu-i dau de cap, codrii din Poiana Botizii au rămas aproape neatinși.

Aici, de când se știu, oamenii s-au ocupat cu scobitul munților în căutare de aur și de cupru. Iar ce creștea la suprafață a fost, în multe privințe, lăsat în voia Domnului.

„Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el”.

Indolența poate fi o binecuvântare. Mai ales dacă primește un certificat internațional.

EXCLUSIV. Mircea Geoană a plagiat din doi președinți americani: Bill Clinton și George W. Bush

PressOne vă prezintă, astăzi, probele care demonstrează că Mircea Geoană a plagiat prin traducere, fără vreun fel de atribuire și fără ghilimele, zeci de pagini din rapoartele anuale prezentate Congresului SUA de președinții americani Bill Clinton și George W. Bush

Câteva lucruri pe care ar trebui să le știi înainte să comanzi de pe Shein și Temu

Pe fundalul scumpirii costului vieții aproape peste tot în lume, cei doi giganți chinezi, Temu și Shein, au avut parte de o creștere masivă, datorată, în mare măsură, unor strategii agresive de preț. Însă în spatele prețurilor mici se ascund câteva detalii importante, pe care ar trebui să le știm cu toții înainte să comandăm.

Așa a ajuns județul Maramureș să dețină două situri UNESCO cu arbori seculari.

„Pădurile virgine de la Strâmbu Băiuț cuprind cele mai bine conservate arborete de fag și de amestec de fag-brad. Împreună cu componența Groșii Țibleșului, ele aparțin unor trupuri de pădure din partea nordică a Carpaților Orientali ce reprezintă un culoar de expansiune al fagului în Munții Carpați, după ultima glaciațiune”, spune silvicultorul Radu Vlad, coordonator de proiecte regionale la asociația World Wide Fund (WWF) România.

Zona protejată de la Strâmbu-Băiuț se întinde pe aproape 600 de hectare și a fost cartată în urma unui parteneriat dintre regia de stat Romsilva și WWF România.

În ultimii doi ani, ingineri silvici și activiști de mediu au lucrat cot la cot să identifice frontierele acestor păduri inestimabile.

Aici, la 47°37’33” latitudine nordică și 24°4’23” longitudine estică, se află cea mai mare colecție de fagi seculari din regiunea estică a Europei și, probabil, cel mai ancestral peisaj pe care avem privilegiul de a-l admira în timpul vieților noastre.

În catalogul național al pădurilor virgine sunt înscrise, la ora actuală, circa 24.000 de hectare. Cea mai mare parte a acestor zone a intrat în patrimoniul UNESCO, grație unor asociații de mediu, cum este WWF.

Un traseu prin codrii de la Strâmbu-Băiuț nu e posibil decât cu acordul și îndrumarea ghizilor locali. Drumul nu este marcat tocmai pentru a proteja acest iatac verde de turistul care lasă pet-uri în urmă.

Astfel, călătoria devine mai mult o introspecție decât o excursie.

Durează câteva ore și îți dezvăluie un labirint magnific, pe care îl încerci cu talpa bocancilor, curios și temător, nu cumva să aluneci, hollywoodian, într-o altă dimensiune.

Pădurea virgină e un paradox.

Pe de o parte, e aceeași din vremuri imemoriale; pe de alta, are o dinamică autoprotectoare, care ascunde potecile bătute de pașii omului, culcă la pământ copacii de reper și deschide luminișuri acolo unde altădată totul se rotea în jurul unui trup contemporan cu Vlad Țepeș.

Abia aici, sub coroane care întâmpină soarele la 50-60 de metri, ajungi să înțelegi că pădurea nu e doar o alcătuire de trunchiuri inerte, care fie sunt lăsate să crească nestingherit, fie ajung în remorcile camioanelor, în drum spre fabricile de mobilă.

Ești ca-ntr-o bulă de cristal, pe care un baraj de păsăret cântător o separă de tot restul lumii.

Fag secular.

„Credem că mai avem 150.000 de hectare”

„Acum 2000 de ani, probabil că pădurile cu o evoluție naturală ocupau 80-90% din suprafața teritoriului de uscat din Europa.

Pentru România, sunt date că, în 1930, când s-a făcut un prim recensământ al pădurilor, aveam undeva la 2 milioane de hectare cu astfel de păduri, dintr-un total de 6,5 milioane. Asta înseamnă peste 31%.

În 1960, mai aveam un milion și ceva. În 1986, când s-au făcut ultimele norme silvice unde s-a încercat ca ele să fie conservate într-o categorie funcțională, mai aveam 400.000 de hectare de păduri virgine.

Ultimul studiu, 2001-2005, estima undeva la 250.000, ceea ce însemna 2-3% din suprafața țării.

Or, astăzi, pe baza identificărilor și cartărilor făcute de WWF în teren, credem că mai avem 150.000 de hectare. Iar aici luăm în discuție numai Carpații din România, unde sunt cele mai multe astfel de păduri naturale.

Dat fiind ritmul în care au dispărut, salvarea lor și recunoașterea valorii lor, inclusiv de către UNESCO, depinde de înțelegerea societății”.

Radu Vlad, coordonator proiecte regionale
și păduri la WWF România

*

Păduri virgine cartate sunt la Cheile Nerei-Beușnița, Izvoarele Nerei și Domogled-Valea Cernei (județul Caraș-Severin), Șinca (Brașov), Slătioara (Suceava), Cozia (Vâlcea) și Groșii Țibleșului (Maramureș).

Pe lângă acestea, au fost identificate alte 40.000 de hectare și există studii pentru introducerea lor în catalogul național al pădurilor virgine.

Deocamdată, chiar dacă guvernele s-au schimbat foarte des în ultima perioadă, statul român pare că și-a asumat să întocmească o pre-evaluare a pădurilor virgine.

România are la dispoziție peste 2 milioane de lei din Fondul de Mediu al UE ca să finalizeze această identificare.

Din fericire, introducerea în catalog a acestor păduri este un indicator de performanță la Regia Națională a Pădurilor.

Numai că atitudinea silvicultorilor de la stat, învățați la școală să taie copacii bolnavi și să creeze coridoare aerisite, e un fel de prag de sus, de care cei mai încuiați și siguri de știința lor se lovesc și blochează inițiativa.

Lucrurile au început să se schimbe doar în ultimii ani.

Acest gen de pădure, spune Radu Vlad, trebuie să fie înțeles cu totul altfel decât prevede managementul tradițional. Ele nu trebuie reglate în niciun fel, ci lăsate să-și trieze singure uscăturile și campionii. Pentru că singurul arhitect este natura.

GALERIE FOTO:

„Ce este extraordinar e că totul e într-un echilibru și-ntr-o intercondiționalitate. Ca într-o comunitate locală. Ai și bătrâni, și tineri, toți la un loc, toți sprijinindu-se, dând naștere la ceva sănătos.

De aici vine și biodiversitatea asta fantastică. Am văzut la lemnul mort că el trece printr-o dinamică, și fiecărui stadiu de descompunere îi corespund alte și alte specii colonizatoare.

La fel se întâmplă și cu arborii. Unele specii de vietăți sunt specializate pe foioase, altele pe rășinoase. Unele au nevoie de semințiș, altele au nevoie de spații largi, să nu se încurce cu coarnele. De aceea, în aceste păduri avem cam toate speciile lăsate de la Dumnezeu. Un echilibru eco-sistemic.

Pădurea asta n-o să rămână tot așa. Când au căzut arborii mari, semințișul rezistă doar o perioadă. Dacă nu e pus la timp în lumină prin doborârea bătrânului, moare.

Bradul e foarte răbdător. El poate să stea umbrit și 100 de ani și așteaptă în liniște până cel bătrân moare. Pentru lumea vegetală, lumina este energie. N-are lumină, nu crește”, explică silvicultorul Radu Vlad de la WWF România.

Plantulă de fag.

Fiecare copac își cunoaște măsura. Fagul poate trăi spre 450 de ani, iar bradul, până către 500.

După ce ajung la o vârstă venerabilă, vigoarea le dispare. Pentru că vârfurile nu mai pot naște muguri și ramuri, sunt retezate și apoi înghițite de ramurile inferioare, ca și când ar face loc cuiburilor.

Pe trunchiurile doborâte cresc varietăți de ciuperci, unele de zeci de kilograme. La Strâmbu se găsește cea mai mare varietate de ciuperci din pădurile românești.

Dacă zac neculese și nemâncate, se pietrifică în iască. Înăuntrul ei sunt miriade de indivizi cu multe picioare sau microscopici, care n-ar mai putea trăi în altă parte.

Din crăpăturile celor răpuși răsar frunze. Specialiștii le numesc plantule. Ele sunt primele semne de viață ale unui viitor arbore. Acesta va goli de sevă trupul celui bătrân și va crește, atât cât îi va fi dat.

„Aici avem o doborâtură relativ recentă, de 3-4 ani. Peste 10 ani, semințișul ăsta o să explodeze că n-o să te mai poți băga prin el. Imaginați-vă pădurea asta ca pe-un mozaic, cu milioane de pistoane, toate alternând: unele cresc, altele cad, iar asta le conferă o structură foarte puternică. Pădurile astea nu vor fi afectate nici de factorii biotici, nici de vânturi, fiindcă lupta lor e continuă pentru existență. Pădurea asta e o lecție de cultură civică sau de antropologie: cum putem să fim într-o concurență pentru binele comun?”, explică Radu Vlad.

Pădurile virgine din România fac parte dintr-un patrimoniu transfrontalier, care se întinde în 12 țări.

Acest patrimoniu cuprinde răspândirea fagului european, într-o perioadă considerată scurtă (doar câteva mii de ani), peste câteva zone izolate din Carpați, Alpi și Pirinei.

Acest proces este în curs de desfășurare. Cu îngăduința omului.