Băiuț este o mică parte din marele bai

În 27 martie 2018, apa încărcată cu metale grele din subteranul fostei mine Băiuț a spart digul galeriei Breiner, s-a deversat în râul Lăpuș și a asfixiat circa o tonă de pește și puiet din Cheile Lăpușului − arie protejată Natura 2000.

În 8 ianuarie, tot în Maramureș, râul Săsar s-a umplut de argilă ca urmare a unor debite în suspensie provenite de la tunelul minier Cavnic - Şuior - Baia Sprie.

Acest tip de eveniment − poluarea râurilor cu apă care irumpe din subteranul unor foste mine − se înregistrează în România de 3-5 ori pe an.

În 26 august 2015, râul Bistrița a fost poluat cu peste un milion de litri de substanţe toxice provenite de la mina Isipoaia, fostă exploatare de cupru, fier și zinc.

Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava spunea atunci că era cel mai grav accident ecologic care se petrecuse în județ într-un sfert de secol.

Dacă mergem și mai adânc în trecut, pe 4 noiembrie 2014, "cetățenii din localitățile Poiana Botizii, Lăpuș, Rogoz, Dămăcușeni și Târgu Lăpuș s-au întrebat de ce apa avea culoare cenușie roșiatică, deși în această zonă nu a plouat de mai multă vreme".

În fine, pe 5 aprilie 2010, pe gura galeriei Purcărețu din Valea Ilbei, tot în Maramureș, au ieșit "ape în cantități cu debit mai mari decât cele obișnuite, care au dus la formarea unei viituri". Apa s-a revărsat peste halda de steril situată în apropiere, a inundat locuințe și s-a infiltrat în fântânile oamenilor.

Urmăriți imaginile acestor accidente. Au, toate, aceeași culoare: roșu-arămiu.

Fosta intrare în galeria Breiner de la mina Băiuț.

Organizațiile de mediu din Maramureș spun că autoritățile se feresc să rostească această expresie − "dezastru ecologic".

Analizele reziduurilor de mină care au ajuns în râul Lăpuș arată că e vorba despre o apă de zăcământ acidă, poluată cu fier, mangan și zinc.

Oficial, se recunoaște că a murit aproximativ o tonă de pește din Cheile Lăpuşului, în cea mai mare parte puiet. Activiștii de mediu susțin însă că ar fi vorba de cantități de aproape trei ori mai mari.

Situl Cheile Lăpușului este deţinut în custodie de asociaţiile Cheile Lăpuşului şi Geomed din Baia Mare.

"S-a încercat minimalizarea situației. Noi credem că trebui spus lucrurilor pe nume: ce s-a întâmplat la Băiuț a fost un dezastru ecologic", afirmă Viorel Coroian, de la Asociația de Pescuit Sportiv Cheile Lăpușului.

"Autorităţile nu conștientizează că nu e vorba doar despre cursul de apă, ci și de sate, de locuri în care se pășunează, de floră, de ecoturism. Impactul economic este major", a spus el.

Viorel Coroian. Foto: Raul Ștef

După accidentul de la Băiuţ, prefectul de Maramureş, Vasile Moldovan, a propus companiei de stat Conversmin, responsabilă cu închiderea minelor, să repopuleze râul Lăpuş printr-un efort financiar propriu.

În plus, ar fi nevoie de 2-3 ani de prohibiție la pescuit, ca să se refacă populaţia de peşte. Dar între timp, sub asaltul deversărilor necontrolate, Cheile Lăpușului riscă să-și pierdă statutul de arie protejată.

În ceea ce priveşte instituţiile statului, nimeni nu are un plan pentru a reduce această poluare constantă.

În Planul de analiză a riscurilor pe care Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Maramureș l-a întocmit în 2016 au fost puse pentru prima dată pe hartă "principalele areale potenţial generatoare de poluări pe cursurile de apă din judeţ".

Toate sursele de poluare sunt mine închise începând cu 2003 de companiile de stat Remin SA și Conversmin SA.

Ilba Nistru, Baia Mare, Tăuții de Sus, Bozanța Mare, Baia Sprie-Șuior, Plopiș, Răchițele, Cavnic, Vrânicioara, Leorda, Băiuț, Novăț, Colbu.

Sunt localitățile maramureșene în care accidente ecologice precum cel de la Băiuț s-ar putea produce oricând.

Informațiile despre pericolul major reprezentat de aceste bombe cu ceas figurează deja atât în Planul Local de Acțiune pentru Mediu al județului Maramureș, întocmit în 2013, cât și în strategia de dezvoltare a orașului Târgu Lăpuș pentru perioada 2009-2019.

Facsimil din Planul de Analiză a Riscurilor (PAR), întocmit de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș.

Facsimil din Strategia de dezvoltare a orașului Târgu Lăpuș.

"La nivelul judeţului Maramureş, problema majoră o constituie închiderea perimetrelor miniere. Acesta atrag după sine lucrări de investiţii mari, care trebuie să includă şi staţii de epurare a apelor uzate, în special a apelor de mină. Considerăm că, dacă substanţele poluante reţinute în staţiile de epurare (nămolurile) nu se depozitează în siguranţă, în timp şi spaţiu, realizarea instalaţiilor de epurare fără acestea nu-şi au rostul".

Fragment din Planul Local de Acțiune pentru Mediu
al județului Maramureș, întocmit în 2013

Soluția există, deci, și este la îndemâna autorităților. Ea constă în montarea unor stații de epurare undeva după ieșirea apelor de zăcământ din galerii.

"Noi tot facem adrese către Conversmin și către Ministerul Economiei, și cu asta rămânem. Ni s-a răspuns de fiecare dată că ei cunosc situația.

Tot ceea ce se face este la nivel de povești. Nu e de joacă. E vorba de sănătatea oamenilor", a declarat, pentru PressOne, prefectul Vasile Moldovan.

Clădire administrativă lăsată în paragină, la gura minei Băiuț. Foto: Raul Ștef

Acum 14 ani, chiar înainte ca mina Băiuț să intre în conservare, am coborât în subteran cu un grup de mineri din șutul de noapte.

Era o excursie studențească de documentare.

La intrarea în galerie, am primit niște cizme numărul 40 care-mi săreau din picioare. Apoi am pătruns cu trenul în burta pământului.

Vagoneții deraiau la câteva minute, iar minerii profitau ca să facă spectacol pentru noi, orășenii fricoși: coborau în mâlul care le ajungea până la carâmbul cizmelor și se puneau pe cântat în timp ce potriveau înapoi pe șine tărăboanța scârțâitoare.

Când ne-am oprit − nu știu la ce cotă ajunsesem −, în hăul roșu din adâncuri ne-au întâmpinat niște galerii colosale, ca-n muntele Moria din Lord of the Rings.

Erau înalte cât două etaje și mă apucase spaima că o să rămânem fără aer sau că o să cădem în gol în niște canale de scurgere, adâncite spre nicăieri.

Acum, după accidentul de la Băiuț, îmi închipui cum toate acele încăperi, pe atunci pline de mașinării, trenuri cu minereu și munți de cărbune, au fost înghițite de apă. O apă care roade totul.

În 27 martie, potopul din subteran a fost atât de puternic, încât a împins digul de beton cu care proprietarii minei astupaseră galeriile de intrare.

Dacă bagi mâna în apa roşiatică de la Băiuț, după ce lichidul se evaporă, pielea rămâne acoperită cu o pulbere colorată și extrem de fină, al cărei miros de fier cu greu mai poate fi spălat sau scos din textura hainelor.

Conducta din stânga imaginii ar trebui să capteze apele din subteran, dar nu mai face față debitului. În dreapta imaginii este râul Lăpuș. Foto: Raul Ștef

Numai 6% dintre locuințele din Băiuț au încălzire centrală

"La data de 1 ianuarie 2014, populaţia comunei Băiuţ era echilibrată din punct de vedere al vârstei locuitorilor, cea mai bine reprezentată categorie de vârstă fiind cea a persoanelor între 40 şi 59 de ani, care totaliza 31,1% din populaţia comunei, urmată de grupa 20-39 de ani, cu 26,6% din populaţie, şi grupa persoanelor cu vârsta cuprinsă între 60-79 ani, cu 20,8% din total, și 3,1% din populaţie aveau peste 80 de ani. Acum trei ani, în sat erau 417 copii şi adolescenţi.

La nivelul anului 2011, natalitatea înregistrată în Băiuţ era de 5,9%, în timp ce în judeţul Maramureş era de 9,3%, iar la nivel naţional, de 9,2%.

Numai 6,3% din locuinţe, faţă de aproape 35% la nivel judeţean şi 45% la nivel naţional, au încălzire centrală". (Sursa)

Băiuț arată, în cea mai mare parte, ca o comună părăsită. Majoritatea localnicilor sunt pensionari. Cei în putere au plecat să muncească în altă parte sau în străinătate.

Băiuț e și un capăt de linie. Mai departe, drumurile sfârșesc în munți, iar călătorul e obligat să facă cale întoarsă.

Luni, 2 aprilie 2018, Primăria din Băiuț putea foarte bine să poarte lacăt, fiindcă niciun angajat nu era la muncă.

Contactat telefonic, primarul Mihai Ceteraș ne-a spus că sărbătorește Paștele catolic și că este "la udat la femei". El conduce administrația locală din 2008. A fost ales din partea Partidului Conservator, după care a trecut la PSD, unde este și șef de filială.

Primăria Băiuţ are la dispoziție, anual, un buget de aproximativ 800.000 euro. Anul trecut, consilierii i-au votat lui Ceteraș un salariu lunar de 5.800 de lei.

La Primărie l-am găsit doar pe secretarul comunei, Aurelian Pop, care deține această funcție din 2001.

El ne-a explicat că "toți angajații sunt pe jumătate catolici" și că, în lipsă de treabă, pot să nu meargă la serviciu chiar dacă e zi lucrătoare.

Pop însuși se afla acolo din întâmplare.

Aurelian Pop a vrut să acopere obiectivul aparatului foto, ca să nu fie filmat.

Comuna, a spus el, nu poate face niciun proiect de reabilitare a zonei, fiindcă mina nu îi aparține: "Nici dacă vrem să batem un cui nu putem".

Așa că, deși au trecut doar câteva zile de la accidentul ecologic, nu se face nimic. Ba da: se merge la udat.

Cu numărul de copii din comună în scădere, primarul Ceteraș a anunțat în 2017 că va reabilita, cu bani din Programul Național de Dezvoltare Locală, o școală gimnazială.

Proiectul a fost evaluat la 3,3 milioane de lei. Aproape cât bugetul anual al primăriei Băiuț.

Mâlul toxic a pătruns în curțile oamenilor.

Soția primarului din Băiuț, Maria Ceteraș, lucrează la Remin SA, compania de stat care a deținut exploatarea minieră. Cu toate că și-a declarat insolvența în 2009, Remin mai plătește 13 oameni la Băiuț.

Păstrarea lor în teritoriu și în statele de plată − cu toate că Remin nu mai funcționează − este motivată, ironia sorții, prin activitatea de monitorizare a lucrărilor prin care au fost astupate gurile de mină.

Pe șeful echipei Remin din Băiuț, Nicolae Morcutean, l-am prins pe picior de plecare. Clădirea unde lucrează e o epavă gri, care datează de prin anii '50 și are acel aer dureros al fostelor sedii de Securitate sau de Miliție.

Morcutean spune că, dacă s-a produs acest debușeu, după ce apa s-a acumulat timp de vreo 14 ani, înseamnă că, pentru o vreme, pericolul a trecut.

"N-are absolut nime' control, nu știe nime' ce se întâmplă acolo. Monitorizăm doar ce iese. În mod normal, s-o produs înăuntru un accident, o surpare…

Din toate minele din Maramureș se evacuează apele în râuri, că nu există stații de epurare. Înăuntru se acumulează apă de pe toți versanții, din toți munții ăștia pe care-i vedeți dumneavoastră.

Ați văzut gălbeneala aia de pe drum, aia se depune din apa de mină. Vă dați seama că la stațiile de epurare o să trebuiască personal, o să trebuiască cheltuieli… O să fie o problemă grea pentru viitor".

După accidentul ecologic din 27 martie, Garda de Mediu Maramureș a amendat cu 75.000 de lei companiile Remin și Conversmin, proprietarul și, respectiv, responsabilul cu ecologizarea minei Băiuț.

Li s-a dat un termen, până în iunie 2019, să monteze o stație de epurare, dat fiind că deversarea de ape toxice în Lăpuș e constantă.

Potrivit comisarilor de la Gardă, astfel de măsuri erau deja prevăzute în "Planul de Încetare a Activității la Mina Băiuț și în Programul de Măsuri privind realizarea lucrărilor pentru protecția calității apelor la Mina Băiuț".

Prefectul de Maramureș, Vasile Moldovan, spune însă că nicio instituție a statului nu i-a răspuns clar dacă au fost alocate vreodată fonduri pentru construirea stațiilor de epurare.

Să mai spunem că doar 30% dintre galeriile de mină din Maramureș au fost blocate? Şi că, deci, tot județul e ca un butoi cu pulbere pentru mediu?

Să mai spunem că sediul Remin Baia Mare e pustiu, dar compania de stat plătește încă 140 de angajați?

Râul Lăpuș, în apropiere de Băiuț.

Am luat legătura și cu Ion Purcaru, directorul general al companiei de stat Conversmin, cu sediul în București.

Conversmin se ocupă cu închiderea exploatărilor miniere, ceea ce în limbaj birocratic se numește "conversie" (de unde și denumirea societății).

"Stațiile de epurare sunt obligatorii a fi făcute în astfel de situații, în care apa are un debit constant și calitatea este alterată de activitatea istorică minieră", a recunoscut Ion Purcaru.

El a spus că, pentru Ministerul Economiei, aceste măsuri n-au fost prioritare. Așa că nu s-au alocat bani pentru stații de epurare.

Un fragment din dialogul reporterului PressOne cu directorul Conversmin:

"Din punct de vedere tehnic, este o mare prioritate. Dar nu sunt bani pentru acoperirea acestei priorități! În total, în țară avem 2.604 guri de galerii. Cam 10% au debușarea de apă pe ele, la fel în emisar, că se duce în pârâu, apoi în râu, și tot așa".

Ion Purcaru, director general Conversmin

În 2017, bugetul Conversmin a fost stabilit la aproximativ 169 de milioane de lei. Din această sumă, compania a primit mai puțin de 72 de milioane și a reușit să cheltuiască 59 de milioane.

Restul banilor, circa 2,7 milioane de euro, au rămas necheltuiți.

"Sub nicio formă nu putem fi acuzați", a ținut să precizeze Purcaru. Din punctul lui de vedere, statul român a importat și folosit tehnologii de ultimă oră pentru închiderea minelor.

"Noi nu ne-am pus niciodată problema că am putea să închidem mine", a adăugat el, zâmbind.

Costul mediu al unei stații de epurare, potrivit directorului Conversmin, este de un milion de euro. În ţară ar fi nevoie de minimum 30 de stații.