Cătălin Teniță despre anul #Rezist: "Strada trebuie să creeze agenda publică şi să pună întrebările corecte"

Bianca Felseghi

Senior Editor

2017 a fost un an în care societatea civilă din România a renăscut. Atât politicienii, cât și alegătorii disciplinaţi, cei obișnuiţi să voteze o dată la 4 ani și apoi să aștepte, fără obiecții, dovezi de bună-credință, au fost vizaţi de critici publice şi de campanii de contestare derulate pe rețele de socializare (uneori, inteligent orchestrate).

Voturile date în Parlament pentru sau contra celor mai importante legi au fost ţinute sub observaţie şi taxate mai serios ca în anii anteriori.

E adevărat, asta s-a întâmplat mai ales din cauza efectelor negative asupra statului de drept şi a importanţei legilor pe care coaliţia PSD-ALDE vrea să le modifice.

Facebook a fost principalul spaţiu unde ONG-işti, oameni cu cariere consistente, antreprenori, studenţi − în principal, pătura educată din mediul privat − au descoperit un alt fel de democrație, nouă pentru România, dar deja experimentată în alte părţi ale lumii.

Televiziunile din zona Puterii i-au catalogat pe liderii de opinie formați în acest mediu ca fiind agenți a căror misiune ar fi să destabilizeze statul de drept.

I-au numit, cel mai frecvent, mercenari plătiți de miliardarul american George Soros. O parte dintre ei au fost judecați în direct şi li s-au făcut mizerabile procese de intenție.

Democrația, o spune un activist rus, pare fragilă tocmai fiindcă dezbaterile publice dau impresia unei permanente crize. Dar asta nu face decât să întărească sistemul de verificare și echilibru specific între puterile statului și între cetățeni și administraţie.

În contrapartidă, într-o societate autoritară, consensul obținut de guvernanţi este artificial, fiind întreținut prin mecanisme de represiune. În aceste societăți, statul se protejează împotriva cetățenilor.

Ne-am întrebat cum arată, după acest an tulbure, noua față a democrației românești. Care sunt marele câștig al lui 2017 și marea provocare a anului viitor?

Ne-am întrebat şi l-am întrebat apoi pe Cătălin Teniță, una dintre vocile care au întreținut pe Facebook ceea ce a devenit, generic, mișcarea #Rezist.

Foto: Lucian Muntean

Psihologii români nu sunt evaluați psihologic la intrarea în profesie. Verificarea periodică a sănătății lor mintale, doar o „obligație morală”

„Ce pârghii de monitorizare a bunelor practicii există după câștigarea dreptului de practică autonomă?”, s-a întrebat PressOne. 

Apă și talpă. Să alergi toată Via Transilvanica. Și să rămâi în viață.

Aceasta este povestea unui documentar de lung metraj care tocmai a intrat în cinematografe. Filmul e un must see, nu doar de către pasionații de alergare sau fanii Via Transilvanica. Este pur și simplu un film onest, dinamic, care conține fascinante felii de viață. E genul de film care pare prea scurt. Când se termină simți că ai fi vrut să mai vezi.

*

− Ieșim în stradă de un an, în mod ritualic. Care sunt marele câștig și marea pierdere?

− Nu aș numi ieșitul în stradă ritualic, ci mai degrabă igienic. Ritualic presupune că o faci fără să fie clar de ce; igienic − din contră, pentru că ai o reprezentare foarte clară a ceea ce urmărești.

Marele câștig a fost faptul că am început să ne iubim. În sensul ăla grecesc, philia, iubirea întru valori comune. La început eram singuri, apoi ne-am adunat cumva după cum ne știam înainte, dar apoi am început să cunoaștem oameni noi.

Și să avem înțelegere unii față de alții, și să avem răbdare, și să vrem să facem mai mult. Iar asta este enorm. Asta nu o poate fura nici un partid prin proceduri și mișculații.

Marea pierdere? Aș spune că a fost pierderea inocenței. Eu sunt antreprenor. Știu pe piele proprie că, la început, vei crede că vei rupe lumea.

Apoi îți dai seama că e mai greu decât te așteptai. Că succesul vine în timp. Timp care se măsoară în ani. Dar, până la urmă, și această pierdere a inocenței e un lucru bun, fiindcă începi să înveți. Și să îți dozezi eforturile și încrâncenarea.

Cătălin Teniţă. Arhiva personală de Facebook

− De fapt, oamenii au început să iasă masiv în stradă abia în ultimii trei ani, din timpul campaniei pentru prezidențiale. A urmat tragedia de la Colectiv, apoi cele două guverne ale PSD. Crezi că există vreo legătură între aceste trei momente?

− Cred că există „deep factors” − factori structurali, ca să zic așa. Toate cele trei momente sunt manifestările intrării în maturitate a unei generații.

Generația care a tras din 2000 până în 2012 la dezvoltarea economică. Care între timp și-a creat familii. Care a trecut printr-o perioadă de avânt economic și apoi printr-o criză prelungită.

Este generaţia care a atins un platou de dezvoltare economică și care înțelege că intervenția în mediul public este cea mai importantă acum, pentru dezvoltarea acestei țări.

− Încrederea în contractul social dintre cetățean și stat nu mai există. Unde se mai cuibărește, totuși, încrederea?

− Încrederea se află în contractualism și în tehnologie. Cumva, populația activă înțelege că există oportunități de dezvoltare socială în țara asta, date de faptul că suntem foarte mult în urmă.

Că putem să optimizăm administrația. Că transparența poate genera prosperitate. Că există know-how din privat, din academic şi din țări străine care poate fi implementat aici.

Încrederea se află în capacitatea societății de a infuza statul cu experiența proprie și de a-l schimba în bine.

Cine e Cătălin Teniță

Spune despre el că este un SF Geek: este specialist în social media și fondatorul proiectelor Zelist (sursa cea mai folosită pentru monitorizarea şi clasificarea blogurilor, a conturilor de twitter şi, în genere, a ceea ce se întâmplă în online-ul românesc), TPU.ro sau Gustos.ro – cel mai mare site gastronomic din ţară, în termeni de trafic.

Este, așadar, un om al internetului, care îi înțelege avantajele și cotloanele ascunse.

Dar, mai recent, este şi o voce cu mesaj articulat. Teniță scrie statusuri de Facebook distribuite de sute de oameni și este o referință când vine vorba despre mișcarea #Rezist în 2017.

*

− Se vorbește despre faptul că strada nu este în stare să se coaguleze în jurul unei idei coerente și să nască niște lideri.

− Strada nu trebuie să genereze lideri. Strada trebuie să genereze discuții. Să creeze agenda publică. Să pună întrebările corecte. Liderii trebuie să fie cei care răspund la aceste întrebări sau cerințe de pe agenda publică.

Iar eu cred că strada pune întrebările corecte: cum vrem să trăim restul vieților noastre? Care sunt valorile în care credem? Cum le vom operaționaliza?

− Este nevoie de lideri în politică?

− Absolut, este nevoie de lideri în orice domeniu. De la un chioșc de gogoși până la o universitate, de la politică până la ONG-uri.

Lider nu înseamnă șef care decide fără input-ul celorlalți, ci ăla care nu doarme noaptea de teamă că podul se va prăbuși. Și ăla care face followers. Unde vine lumea să se ralieze.

− În administrație și politică trebuie să lupți cu armele instituționale, iar asta explică de ce, într-o oarecare măsură, atât pârghiile, cât și acțiunile USR − receptat ca fiind produsul străzii, al alternativilor − au fost inconsistente și dezamăgitoare. Crezi că au învățat într-un an ce înseamnă politica?

− Există un specialist în comunicare care susține că orice om devine un specialist după 10.000 de ore de activitate. Eu tind să îi dau dreptate. Și tind să cred că fiecare dintre cei din USR a adunat anul ăsta cel puțin 3.000 de ore de activitate.

Ținând cont de experiențele anterioare, aș spune că se află la jumătatea drumului spre excelență. Iar asta e ceva, după doar un an de activitate.

− În jurul căror personaje din politică s-au creat cele mai consistente halouri de ură și resentimente?

− Aș putea să o dau în considerații filosofice despre valori și despre bunătate. Dar o să fiu mai puțin diplomat. Mama mea și tatăl meu l-au urât pe Ceaușescu. Mama mea l-a urât visceral. Era asistentă într-o secție de ATI-Ginecologie și a văzut zeci sau sute de femei tinere moarte din cauza avorturilor toxico-septice.

L-a urât nu pentru ce i se întâmpla ei, ci pentru ce li se întâmplase acelor fete (unele, liceene) și femei tinere.

Apoi l-am urât împreună pe Iliescu, cel care a ucis tineri la mineriade. Generația mea cred că îi urăște pe Dragnea, pe Nicolicea, pe Şerban Nicolae, pe Iordache, pe Tăriceanu.

Ei reprezintă modul în care niște persoane mediocre au capturat energiile unei națiuni. Care și-au bătut joc de problemele reale și le-au înlocuit cu un simulacru de discuție despre justiție, doar pentru salvarea lor personală.

Foto: Lucian Muntean.

− Există ideea asta că ceea ce s-a întâmplat în 2017 a fost un fel de război generațional, între tineret și bătrânii familiilor, care votează PSD în virtutea unei inerții. Cum vezi lucrurile?

− Eu mă întâlnesc în piață cu tatăl meu. Strigăm amandoi. La un moment dat, îmi spunea că el crede că a fost primul care a strigat în februarie „PSD – Ciuma roşie!” Mi-ar plăcea să fie adevărat ?

Așadar, nu sunt exact exponentul acestui conflict. Iar în jurul meu sunt mulți părinți ai prietenilor, care vin și stau și îndură frigul, desi nu sunt în cea mai bună formă.

Mulți sunt dintre cei care au stat și în Piața Universității sau măcar au simpatizat cu cei de acolo.

Nu cred, deci, că este un conflict între generații. Maxim este un clivaj de comunicare. Și asta e bine. Pentru că acest clivaj poate fi ușor acoperit. Prin comunicare.

Iar ceea ce cred eu acum este că realitatea ne va veni în sprijin. Se va întâmpla cam același lucru ca în anii ’90.

După victoriile zdrobitoare ale FSN/FDSN va veni momentul în care se va dovedi că sacul este gol și că cei care strigau „hoțul, hoțul!” aveau dreptate.

− Unde se situează mișcarea #Rezist pe o axă stânga-dreapta?

− Nu cred că există cu adevărat o ideologie a mișcărilor de stradă. Sau, mai exact, poți spune că există elemente din cel puțin trei filoane: liberal (vrem ca banii noștri să fie folosiți cât mai eficient, implicit taxarea să fie cât mai redusă), ecologic (vrem să trăim într-un mod sustenabil), social-democrat (înțelegem că dezvoltarea socială implică eforturi din partea tuturor pentru ridicarea prin educație și sănătate a celor în dificultate).

Dar în piață sunt și monarhiști, probabil creștin-democrați (dacă îți aduci aminte de preotul care stătea cu crucea, în februarie), precum şi conservatori.

Aș pune pariu că sunt și ciudăței, dar nu mai mulți decât în ansamblul societății.

Imagini de la protestele din 2017 de la Bucureşti:

*

− Ce a revendicat, în definitiv, strada?

− Aici e suficient să facem o selecție de sloganuri. Cred că esențialul este: „Nu vrem să fim o nație de hoți!”, „Nu vrem să fim conduși de hoți!”.

Așadar, justiție pentru toți, meritocrație în funcții, transparență în tot ce ține de sectorul public.

− Ce crezi că se va întâmpla în 2018 în relația societății civile cu puterea?

− Nu mă pricep la pronosticuri. Când fac pariuri cu prietenii la vreun campionat mondial, eu ies ultimul. De departe. Deci, nu vă bazați prea mult pe ce zic.

Dar eu văd așa lucrurile: nu va fi nici albă, nici neagră, pentru nimeni. Societatea civilă va avea forța să se opună cu succes mizeriilor celor mai flagrante (modificarea codurilor penale, înlocuiri de procurori șefi etc).

Și se va înarma cu răbdare. Se va alia cu partidele politice de opoziție și va avea cerințe concrete în schimbul susținerii.

Se va pregăti de luptă pe termen lung, în tranșee.

Iar din 2019 va începe ofensiva, o dată cu alegerile europarlamentare. Eu cred în resursele noastre de inteligență, de dedicare și de încredere în viitor și în valorile care ne leagă.

Pe 21 decembrie 2017, de solstițiul de iarnă, a fost cea mai puțină lumină. Dar, încet-încet, ziua crește și soarele e din ce în ce mai puternic.

Imagine de la un protest din 2017 de la Cluj-Napoca. Foto: Raul Ștef

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€