Cât de puțin se iubesc pe ei înșiși

Bianca Felseghi

Senior Editor

Românca Maria-Cristiana Mărcuș, care urmează studii de masterat la Londra, s-a nimerit în Lahore, a doua metropolă a Pakistanului, în momentul atentatului sinucigaș din 27 martie, în urma căruia au murit 75 de oameni, dintre care 29 de copii, iar 340 au fost răniți.

La începutul acestei săptămâni, Maria Mărcuș a inițiat o campanie de strângere de fonduri pentru copiii răniți care sunt internați în două spitale din Lahore.

Explozia s-a petrecut în duminica în care credincioșii romano-catolici și protestanți sărbătoreau Paștile. Teroriștii care au revendicat actul au spus că vizau minoritatea creștină. Cele mai multe victime au fost însă de religie musulmană.

Maria-Cristiana Mărcuș, la spitalul din Lahore. Foto: Pagina personală de Facebook

Maria Mărcuș a ajuns în Pakistan în Vinerea mare a catolicilor. Intrase în vacanța de primăvară de la University of London, unde studiază, și a decis să facă o lună de voluntariat la Miracle School, o misiune creștină din Lahore.

La Miracle School învață 600 de copii creștini. Cel puțin o treime provin din familii foarte sărace, despre care organizațiile internaționale pentru drepturile omului spun că ar fi sclavi moderni.

Oficial, în Pakistan nu mai există sclavi de 25 de ani încoace, de când legislația a fost revizuită. Însă e foarte ușor, de pildă, să devii prizonier, fără nicio perspectivă, într-o fabrică de cărămizi.

În august 2015, zeci de mii de oameni din întreaga lume au donat circa 2 milioane de dolari unui ONG din Lahore denumit Bonded Labour Liberation Front, care luptă pentru dezrobirea acestor pakistanezi extrem de săraci.

Totul a început cu o fotografie a Fatimei Syeda Ghulam, unul dintre fondatorii ONG-ului, apărută pe celebra pagină de Facebook Humans of New York. Imaginea a fost postată de fotograful Brandon Stanton, împreună cu o serie de povești tulburătoare ale muncitorilor din fabricile de cărămidă.

„Este destul de ușor să devii sclav. Unii dintre ei sunt sclavi de generații, din timpul bunicilor lor. Noii sclavi ajung în această situație prin camătă. Să zicem că au o problemă medicală. Iau un împrumut mic, de exemplu 5.000 de rupii, adică în jur de 25 de lire sterline, ceea ce pentru noi ar fi o nimica toată. Apoi li se spune că, pentru a-i returna, pot munci în fabrica de cărămizi timp de 3-4 săptămâni. Apoi, proprietarul afacerii le spune – Nu, datoria nu mai e de 5.000 de rupii acum, ci de 13.000 de rupii, pentru că ai stat în casa mea și ai făcut doar 1.000 de cărămizi pe zi. Asta înseamnă 200 de rupii, deci nu am recuperat nimic. În Lahore, cei mai mulți dintre acești oameni, potrivit datelor organizației unde lucrez, sunt creștini”, a declarat Maria-Cristiana Mărcuș pentru PressOne.

Cei care ajung în astfel de situații nu știu să citească și nici să numere, deci sunt foarte ușor de manipulat. Nu au nicio cale de scăpare, fiindcă la angajare li se cer acte, or ei nu au așa ceva.

Apă și talpă. Să alergi toată Via Transilvanica. Și să rămâi în viață.

Aceasta este povestea unui documentar de lung metraj care tocmai a intrat în cinematografe. Filmul e un must see, nu doar de către pasionații de alergare sau fanii Via Transilvanica. Este pur și simplu un film onest, dinamic, care conține fascinante felii de viață. E genul de film care pare prea scurt. Când se termină simți că ai fi vrut să mai vezi.

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

Maria Mărcuș, la Miracle School din Lahore. Foto: Pagina personală de Facebook

„În Lahore, cei care au fabrici au case enorme și luxoase și își spun oameni de afaceri. Ei spun că nu au sclavi și că-i plătesc, însă nu le dau niciodată banii în mână. Îi țin în case de chirpici de pe terenurile lor, fără apă, fără electricitate, și le rețin banii pe post de chirie”, explică Maria-Cristiana Mărcuș.

Alături de Karachi, Rawalpindi și Peshawar, Lahore e una dintre marile aglomerări urbane din Pakistan: are circa 10 milioane de locuitori. În aceste metropole, comunitatea creștină, deși mică, e destul de prezentă.

În Lahore, creștinii trăiesc în condiții mizerabile, iar mulți copii se îmbolnăvesc pur și simplu pentru că beau apă din râu.

„Gârla lor e infectă, îți vine să vomiți numai de la miros!”, spune Maria Mărcuș.

La Miracle School, ea face de toate pentru toți – predă engleză, arte și religie.

În România, un status postat pe Facebook în 2013, în care scria că Dumnezeu „a fost ucis de Occident”, i-a adus o celebritate sezonieră. Apoi a fost considerată reprezentanta unei grupări naționalist-conservatoare.

Copil rănit în atentatul din Lahore. Foto: Maria-Cristiana Mărcuș

„La Catedrala unde am fost și eu duminică dimineața se face slujbă la 5 dimineața, la răsărit. Erau puzderie de soldați înarmați până în dinți. Acum vreo doi ani au fost atacate alte două biserici creștine, au explodat bombe în interiorul clădirii, iar victimele au fost strivite sub dărâmături.

Toate obiectivele religioase au fost foarte bine protejate în ziua de Paști. Fiecare mașină era oprită, soldații controlau orice bărbat, să nu aibă vestă, și orice femeie care intra în biserică. Ca să intri în biserică, la Înviere, treceai printr-un control ca la aeroport.”

Maria-Cristiana Mărcuș

*

Sărbătorile creștinilor din Pakistan aduc în stradă efective sporite de militari și polițiști. Pentru că lumea se așteaptă să aibă loc atentate.

Parcul în care s-a produs atentatul din 27 martie se numește Grădina lui Iqbal (numele unui poet național) și e situat într-o zonă mai săracă a metropolei Lahore. În parc sunt mașinuțe și trenulețe ieftine, fiind frecventat de oameni de toate confesiunile.

Atentatul a avut loc seara, când oamenii se pregăteau să plece spre casă și ieșirea din parc se aglomerase.

„Atunci, acest puști de 20 de ani s-a aruncat în aer. Organizația care a revendicat atentatul a declarat ulterior că intenționa să ucidă doar bărbați creștini, ceea ce e o aberație: parcul era frecventat mai ales de femei și copii, pentru că, aici, societatea e patriarhală și bărbații merg foarte rar în parc”, spune Maria Mărcuș.

Spre uimirea ei, locuitorii din Lahore au reacționat cu un teribil calm la vestea atentatului. Pentru ei a fost ca o confirmare a unei realități de care erau foarte conștienți.

„În seara respectivă, trebuia să merg împreună cu profesorii de la școală chiar în zona respectivă, pentru că acolo există o minoritate creștină. Apoi mi-au zis simplu – Nu mai mergem, c-a fost un atentat. Nu se panicaseră, îmi spuneau că probabil vor fi doar 20-30 de morți și poate mulți răniți.

Pentru ei, asta e o parte din viața lor. Te șochează normalitatea cu care vorbesc despre asta. Li se pare ciudat și faptul că mă implic să ajut la spital. Atitudinea lor este de genul – Da, s-a întâmplat această tragedie, dar îți vezi mai departe de treabă și de viață.”

Un copil rănit în atentatul sinucigaș din Lahore. Foto: Maria-Cristiana Mărcuș

Atitudinea față de pericolul terorist nu este diferită nici măcar printre pakistanezii școliți în străinătate.

„Când am auzit de atentat, mi-am sunat un coleg de la facultate, care e pakistanez și care era și el în Islamabad. I-am spus – Auzi, știi că a fost un atentat aici acum o oră! El nu știa încă. I-am spus că eu cred că e nasol, dar el a râs și mi-a zis – Ei, e rutină, nu-i nicio problemă. Cum nu – am zis – au murit mulți oameni! Da, dar nu e anormal, să știi, ne-așteptam, a fost Paștele.”

De o săptămână, Maria Mărcuș își împarte zilele între școală și spital. În saloane, majoritatea răniților sunt musulmani.

„Sunt mulți musulmani și creștini care vin și fac voluntariat. Există o Mișcare a Tinerilor Activiști musulmani, care sunt studenți, și cărora m-am alăturat și eu. Au făcut o campanie de donare de sânge, iar unul dintre liderii lor chiar a spus pe Facebook că acum sângele musulman și cel creștin s-au amestecat și că talibanii teroriști au pierdut: în loc să îi despartă pe creștini de musulmani, i-au adus împreună.”

*

La începutul acestei săptămâni, Maria Mărcuș a lansat și un proiect de crowdfunding pentru copiii răniți în atentat care sunt internați în două spitale din Lahore. Și-a propus să strângă 300 de lire sterline, dar deja se apropie de 800.

Banii vor merge la părinți, pentru că „ei știu cel mai bine de ce au nevoie”. Românca spune că îi va sfătui să cheltuie banii adunați pentru recuperare și tratamente private, care sunt foarte scumpe raportat la nivelul lor de trai.

„Mulți copii sunt încă îmbrăcați cu aceleași haine ca în ziua atentatului. Cei cu arsuri foarte grave și care și-au pierdut fie picioarele, fie mâinile. Este o fată de 16 ani care și-a pierdut un ochi. Toți vor avea nevoie de tratament privat. Statul le oferă doar urgența, iar recuperarea costă și aici foarte mult.”

Unul dintre pacienții a căror poveste a ajuns să o cunoască este gardian al parcului în care s-a petrecut tragedia: are 60 de ani și a fost tatăl a 6 copii. Trei au murit în atentat, iar alți trei sunt internați. El însuși are o fractură deschisă la cap.

„E ciudat că avem voie să stăm în aceeași încăpere cu ei. Nu este nicio normă legată de bacterii. Nu este niciun pic de igienă. În spital intră cine vrea, cum vrea și când vrea. Deocamdată nu s-a infectat nimeni. În primele trei zile, cât au fost interesate ziarele internaționale de subiect, s-a intrat și aici ca la aeroport, era o securitate de numa-numa. Acum nu te mai verifică nimeni.”

Serile, studenții voluntari organizează evenimente pentru zecile de copii care mai sunt internați, de la lecții de urdu – limba națională vorbită în Pakistan – la teatru de păpuși.

„Azi avem un concert (marți seara – n.r.). Eu desenez cu ei, mă joc cu ei, le duc jucării. Jocul îi mai eliberează un pic de durere, le place să le fac poze. Miss Maria, click me! Așa îmi spun. Îi învăț și engleză, cât ne jucăm, repetăm cuvinte. E înspăimântător cât de puțin se iubesc pe ei înșiși!”

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€