Carta olimpică prevede că „niciun fel de demonstrație sau de propagandă politică, religioasă sau rasială nu este permisă într-un loc, locație sau alt amplasament olimpic” (articolul 50.3).

Așadar, cât de politice sunt Jocurile Olimpice?

În ciuda neutralității afișate, JO sunt o manifestare politică. Iar asta nu de azi sau de ieri. Chiar de la prima ediție, în anul 776 înainte de Hristos, JO aveau o importantă dimensiune religioasă și politică. Evenimentul central al JO nu erau întrecerile sportive, ci o gigantică ceremonie în cinstea lui Zeus.

Mai mult, scopul însuși al creării Jocurilor a fost unul politic: încetarea nesfârșitelor războaie dintre cetățile grecești. Pentru ca JO să poată fi o sărbătoare la care să participe toată lumea elenă, trei regi semnau primul tratat politico-diplomatic cunoscut în istorie, prin care era instituit „armistițiul olimpic”. Acesta începea cu șapte zile înaintea JO și se încheia la o săptămână după terminarea lor. În acea perioadă, sportivii, artiștii, dar și orice doritori de a asista la competiție puteau călători în siguranță.  

Jocurile ca proiecție a imaginii unui stat

Comitetul Olimpic Internațional (CIO), forul diriguitor al olimpismului, este o organizație internațională cu o agendă globală, dar și cu dinamicile sale de putere și influență. Iar Jocurile Olimpice își au de multă vreme locul lor în sistemul relațiilor internaționale. Găzduirea unei ediții a JO a fost o sursă de legitimare, o proiecție a puterii unui stat. JO de la Berlin, din 1936, au funcționat ca o imensă trambulină propagandistică pentru Germania nazistă a cancelarului Adolf Hitler. Mesajul lor era: Germania a renăscut după traumatismul primului război mondial și este gata să își asume iarăși un rol de prim plan. 

Proba de 3000 de metri obstacole la Jocurile Olimpice din Beijing 2008 © Pniesen | Dreamstime.com

În 2008, JO de la Beijing au dat semnalul ambițiilor de putere mondială ale Chinei, care contestă statutul de hegemon al SUA și vizează instituirea unui G2 sau condominiu global. De altfel, pariul nebunesc de a organiza în 2022 JO de iarnă tot la Beijing ilustrează aceeași voință a Chinei de a marca spiritele, prin realizarea unor proiecte de neconceput pentru alții. Capitala chineză este situată aproape la nivelul mării și va deveni primul oraș gazdă atât a JO de vară, cât și a celor de iarnă. 

Boicoturile politice care au afectat grav JO

De trei ori la rând, tensiunile internaționale au afectat grav JO și au periclitat caracterul lor universal, precum și ambiția de punere între paranteze a conflictelor pentru a face loc întrecerii pașnice în arenele sportive. 

În 1976, la Montreal, 29 de state, în special din Africa, boicotau JO după ce CIO refuza să excludă Noua Zeelandă din competiție. Legendara echipă de rugby de la antipozi, All Blacks, întreprinsese în acel an un turneu în Africa de Sud, încălcând apelul ONU la embargo împotriva regimului de apartheid

În 1980, 65 de țări, în frunte cu Statele Unite, dar și China comunistă, nu participau la JO de la Moscova, în semn de protest față de invazia sovietică în Afganistan, din decembrie 1979. Răspunsul avea să sosească peste patru ani. 

În 1984, 14 state comuniste, în frunte cu URSS și ceilalți membri ai Pactului de la Varșovia (cu excepția României), boicotau JO de la Los Angeles. Bucureștiul, aflat în plină delimitare de Moscova, a profitat pentru a da ultima mare lovitură de politică externă a lui Nicolae Ceaușescu.

Alergători la Jocurile Olimpice din Los Angeles, 1984 © Jerry Coli | Dreamstime.com

Americanii au contribuit la finanțarea cheltuielilor de participare ale delegației românești. Iar sportivii români, debarasați de concurența estică, realizau cel mai bun rezultat din istorie: locul secund după gazde.

Confruntarea geopolitică din arena sportivă

O altă decizie cu reverberații politice majore a fost regula amatorismului. De-a lungul aproape întregului secol XX, CIO a acceptat în arena olimpică doar amatori. Orice câștig bănesc rezultat din practica sportivă era asimilat profesionismului. Iar cei vinovați erau excluși de la JO. Campionul olimpic din 1912 la pentatlon clasic și decatlon, Jim Thorpe, primul nativ american (indian) care triumfa pentru SUA, era deposedat de medalii anul următor pentru că fusese plătit pentru a juca baseball în 1909 și 1910. Evident, asta excludea de la JO o mare parte dintre cei mai buni sportivi occidentali. 

Ecran cu numele alergătorilor în proba de 100 de metri sprint la Jocurile Olimpice de la Rio, în 2016. © Leszek Wrona | Dreamstime.com

Pe de altă parte, în statele comuniste, toți sportivii erau pe hârtie amatori (studenți, militari, polițiști, muncitori), dar în realitate profesioniști plătiți de stat. Astfel, timp de zeci de ani, statele comuniste (URSS, RDG, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, România, Iugoslavia) au dominat ierarhiile la JO, iar CIO s-a făcut că nu observă înșelătoria vizibilă și de pe lună.

Culmea, cel mai zelos avocat al amatorismului cu orice preț a fost americanul Avery Brundage, președinte al CIO (1952-1972). Tot acesta, în calitate de președinte al Comitetului Olimpic al SUA, se opusese ferm boicotării JO de la Berlin 1936 pe motivul antisemitismului. Pe fondul presiunilor deținătorilor drepturilor de televizare și ale sponsorilor JO, profesioniștii au fost primiți fără restricții începând cu JO de la Barcelona 1992, când SUA au aliniat faimosul Dream Team la baschet, cu Michael Jordan, Magic Johnson și Larry Bird în componență.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios
Flacăra olimpică a Jocurilor Olimpice din Italia, 1960 © Giovanni Nocella | Dreamstime.com

URSS participa pentru întâia dată la JO abia la Helsinki, în 1952. Până atunci, le boicotase și înfierase drept instrument al imperialismului mondial. Între 1928 și 1937, URSS finanțase organizarea Spartachiadelor de vară și de iarnă, sub acoperirea Internaționalei Sportive Roșii. Scopul acestor competiții era de a da o expresie sportivă internaționalismului proletar și de a discredita JO „capitaliste”.

Evident, denumirea nu era deloc inocentă. Gladiatorul Spartacus condusese o revoltă a sclavilor împotriva Imperiului Roman. Pentru a contrabalansa tradiția olimpică, propaganda cominternistă alesese tot o referință culturală antică. Rădăcinile luptei de clasă erau coborâte în timp cu două milenii, iar tradițiile exploatatoare ale Occidentului puse în lumină.

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă din Coreea de Sud, 2018 © Zhukovsky | Dreamstime.com

După al Doilea Război Mondial, în plin război rece, URSS și-a schimbat politica față de mișcarea olimpică. Ca superputere, nu se mai putea autoizola. Iar orbirea CIO în dogma amatorismului o ajuta să își atingă prin intermediul JO un țel de politică externă: demonstrarea superiorității sistemului comunist față de rivalul capitalist. Inclusiv printr-o politică de doping organizat, a reușit să se claseze pe primul loc la JO din 1956, 1960, 1972, 1976, 1980, 1988 și 1992 (ultima dată sub denumirea de Comunitatea Statelor Independente; URSS fusese dezmembrată în 1991).

Doar în 1952, 1964 și 1964 s-a situat pe locul secund, după SUA. 

Confruntările sportive sovieto-americane aveau o semnificație geopolitică aparte. Au rămas în istorie victoria în ultima secundă a URSS împotriva – până atunci neînvinsei – echipe a SUA (fără profesioniști), în finala de baschet masculin de la München 1972, dar și „miracolul pe gheață” de la JO de iarnă Lake Placid 1980, când o tânără selecționată americană învingea generația de aur a URSS în drumul spre cel mai neașteptat titlu.

Mascarada suspendării Rusiei

Dopingul organizat de stat, preluat cu tot cu structuri de la URSS, i-a adus Rusiei o suspendare olimpică de fațadă de la JO de patru ani din partea CIO, redusă la doi de Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Astfel că la Tokyo nu concurează Rusia, ci Comitetul Olimpic Rus, sub steagul olimpic. Pentru cele douăzeci de medalii de aur, nu s-a intonat imnul rus, ci cel olimpic, și s-a ridicat drapelul cu cele cinci cercuri. Ipocrizia și ridicolul acestei sancțiuni nu au ucis pe nimeni din CIO.

Usain Bolt la Olimpiada de la Rio, 2016 © Leszek Wrona | Dreamstime.com

Spre comparație, și Taiwanul se află într-o situație similară, deși nu pentru dopaj. Un compromis din 1981 între Comitetul Olimpic Taiwanez și CIO permite participarea sportivilor din această țară nemembră a ONU la JO sub numele de Taipeiul Chinezesc și drapelul olimpic, spre a nu irita China. În caz de victorie, se intonează imnul drapelului național, nu cel de stat.

La Tokyo, Taiwanul a reușit cele mai bune performanțe din istorie, cu două medalii de aur (și unsprezece în total). La badminton, dublul masculin de pe insulă a învins în finală chiar China. Învingătorii au postat pe rețelele de socializare steagul Taiwanului și au precizat, în chineză și engleză, că dedică victoria țării lor, Taiwan. Învinșii au felicitat „echipa noastră din Taipeiul Chinezesc”, adăugând drapelul Chinei.

În 2021, Beijingul sărbătorește cu mare pompă centenarul Partidului Comunist Chinez (l-ar fi sărbătorit de altfel și Partidul Comunist Român, dacă nu ar fi fost interzis în decembrie 1989). În ciuda amintitului articol 50.3 din carta olimpică, cele două cicliste care au câștigat proba de sprint pe echipe au urcat pe podium cu insigne în cinstea lui Mao Zedong.

Primul președinte al Partidului Comunist Chinez (1943-1976) și al Republicii Populare Chineze (1954-1959), mort în 1976, Mao este considerat de istorici drept unul dintre cei mai mari criminali din istorie. Are pe conștiință moartea a aproximativ 45 de milioane de oameni, prin marea foamete generată de strategia Marelui Salt Înainte. Sancțiunea pentru cele două sportive din China? Un avertisment. 

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă din Coreea de Sud, 2018 © Zhukovsky | Dreamstime.com

Marea competiție geopolitică a JO se duce acum între SUA și China. La Beijing, China reușea în premieră să devanseze SUA în clasamentul pe medalii. A fost foarte aproape să o facă și la Tokyo. Cu trei medalii de aur în ultima zi (și per total una în plus față de China), SUA și-a devansat rivala pe ultima linie dreaptă, după ce China condusese cursa mai tot timpul. Competiția între cele două sisteme politice va continua. În SUA, sportul este organizat pe baze asociative, private. Sportul universitar este pepiniera performanței. În China, statul controlează totul, iar scopul este promovarea modelului chinez, în buna tradiție comunistă, pe care o cunoaștem direct.

Desigur, pentru toate statele, JO reprezintă o scenă de afirmare pe scena internațională. În numele acestei reprezentări internaționale, deci al unui obiectiv de natură politică, ele finanțează, după puteri, sportul de înaltă performanță. 

Riscurile vizibilității globale: terorism și represiune

Nu doar actorii statali profită de JO pentru a-și proiecta imaginea. La München 1972, un comando terorist palestinian ucidea unsprezece membri ai echipei olimpice israeliene, într-o încercare eșuată de a obține eliberarea unor deținuți din închisorile israeliene și germane. Un alt atac terorist a avut loc la Atlanta, în 1996, când o bombă artizanală omora o persoană.

Cel mai sângeros incident legat de JO s-a produs la Mexico City, în 1968, și nu a fost declanșat de vreun grup terorist, ci de guvern. Cu zece zile înainte de începerea Jocurilor, un marș de protest al studenților împotriva JO și a regimului autoritar mexican a fost înăbușit în sânge de armată. Numărul exact al victimelor nu este cunoscut nici azi. Estimările converg spre circa 300 de morți. 

Echidistanță politică sau complezență față de regimuri autoritare?

La aceeași ediție din 1968, sprinterii de culoare americani Tommie Smith (aur în proba de 200 metri) și John Carlos (bronz) își înclinau capetele și ridicau pumnul, acoperit de o mănușă neagră, în timp ce la ceremonia de premiere se intona imnul Statelor Unite. Cei doi se solidarizau astfel cu mișcarea Black Power și protestau împotriva discriminării rasiale. Australianul Peter Norman, medaliatul cu argint, s-a solidarizat cu ei. Cei doi au fost expulzați de la JO la presiunile președintelui CIO, compatriotul lor Brundage. Atât ei, cât și Norman, au fost ostracizați mult timp pentru gest. Atunci ca și acum, CIO sancționa cu severitate gesturile de protest individuale și închidea ochii la derapajele încurajate de regimuri autoritare. 

În procedura de selectare a orașelor gazdă ale JO, CIO prevede că orice candidatură trebuie însoțită de un angajament legal din partea guvernului țării respective că va respecta carta olimpică. Nu sunt însă deloc luate în considerare respectarea statului de drept sau a drepturilor omului, chiar dacă între principiile fundamentale ale olimpismului este prevăzut că „orice formă de discriminare față de o țară sau o persoană, din considerente de rasă, religie, politică, sex sau altele, este incompatibilă cu apartenența la Mișcarea Olimpică”. Desigur, la Mișcarea Olimpică se afiliază comitetele olimpice naționale, nu guvernele. Iar comitetele olimpice nu aruncă oameni în închisoare. Însă guvernele lor o pot face, fără a atrage reacții din partea CIO.

Flacăra olimpică a Olimpiadei de la Londra, 2012 © Kristianhunt | Dreamstime.com

Regimuri autoritare precum China (Beijing 2008 și 2022) sau Rusia (Soci 2014) au primit de curând organizarea JO. Desigur, acolo consultarea cetățenilor este pur formală: opinia lor nu contează. Dimpotrivă, în numeroase țări democratice, diverse orașe (Boston, Chicago, Calgary, Roma, Viena) au renunțat la potențialele candidaturi pentru organizarea JO în urma protestelor comunității. 

Apolitice, Jocurile Olimpice sigur nu sunt. Neutre politic, probabil, dar cu regretabile îngăduințe pentru grave derapaje de la carta olimpică ale unor state precum Rusia lui Vladimir Putin. Uneori, neutralitatea este o formă de angajament.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.