Cărţile şi filmele care ne-au mişcat în 2016

Încă nu e Crăciunul, dar decembrie ne îndeamnă inevitabil să tragem linii. De data aceasta, am rugat oameni pe care-i respectăm să ne dezvăluie cartea şi filmul care le rămân cel mai aproape după 2016.

*

Tudor Giurgiu, regizor, președintele TIFF:

Carte: Nevoia de miracol, de Mirel Bănică, o carte fascinantă despre fenomenul pelerinajelor. Pentru că face un portret simplu, emoționant și necosmetizat al României profunde, o radiografie care depășește cu mult nivelul unei simple observații antropologice la firul ierbii.

Film: (M)uchenik / The Student, de Kirill Serebrennikov, una dintre revelațiile festivalului de la Cannes 2016. Scenariul e inspirat de o piesă scrisă de Marius von Mayenburg.

E o peliculă intensă, un film incomod despre extremismul religios, văzut ca o formă de manipulare. Va apărea și pe ecranele românești în primăvară și sunt convins că va genera polemici majore.

Radu Băzăvan alias Groparu, cineast şi blogger:

Carte: Thinking, Fast and Slow de Daniel Kahneman: un must read pentru orice pasionat de felul în care lucrează creierul uman. Ți se se pare că poți vorbi la telefon în timp ce mergi pe stradă? Mai gândește-te!

Film: Fiul lui Saul, regia – László Nemes. Deși, în general, nu-mi plac filmele gri, am apreciat jocul actoricesc, povestea care te face să strângi din pumni și mai ales faptul că actorul clujean Levente Molnár face un rol memorabil.

E un film de văzut dacă te pasionează istoria celui de-al Doilea Război mare și un memento dureros despre unde poate duce extremismul – cu atât mai actual, având în vedere ultimele schimbări din lumea geopolitică.

Barbu Mateescu, sociolog:

Carte: Anotimpul furtunilor, de Andrzej Sapkowski, parte dintr-o serie mai lungă, care leagă în mod inteligent „firele” celorlalte cărți din serie.

O carte proaspătă și imaginativă, mult peste nivelul altora din serie ca acțiune, detaliere a personajelor, dileme și conflicte. Fiind ultima, surpriza e cu atât mai plăcută.

Film: Memento (2000) – abia acum l-am văzut, spre marea mea rușine. O structură fascinantă a narațiunii, un film care te obligă (în mod plăcut) să gândești.

Anca Macoviciuc (Maco), realizator și producător de radio @ Tananana:

Carte: Cartea anului vine de la Svetlana Aleksievici. Pentru unii e Războiul nu are chip de femeie (editura Litera), pentru mine e Vremuri second-hand (Humanitas), răsfoită inițial internetic cu titlul Secondhand Time: The Last of the Soviets – tradus în engleză de Bela Shayevich (Random House).

Cu adevărul rece al conversațiilor auzite, ziarelor citite și vocilor străzii, femeia asta minunată te spală, în cuvinte mai fin înșiruite decât picăturile celui mai dens duș, cu realitatea lui Homo Sovieticus și a propriului exil.

Film: Deși în topul personal aș plasa The Lobster, Maggie’s Plan, Neon Bull și Cemetery of Splendor, filmul care m-a impresionat cel mai mult e Hell or High Water.

N-ai cum să uiți prestațiile lui Jeff Bridges (rangerul aproape de pensionare care vrea să-i prindă pe jefuitorii unor bănci, oferindu-i tot felul de lecții de viață partenerului său de origine indiană, Alberto – Gil Birmingham), a lui Chris Pine (Toby) și a lui Ben Foster (Tanner) – doi frați care pun la cale o serie de jafuri pentru a recupera ferma familiei şi pentru a le asigura un viitor copiilor.

Deloc moralizator, britanicul David McKenzie (Perfect Sense, Starred Up) face un film de public care arată impecabil și impresionează visceral prin simplitate, convingere şi studiu de personaj.

Nu e meta și nici metaforă, e fix filmul care ar trebui să dea tonul unor producții cinematografice de văzut și înțeles de toată lumea.

Cătălin Teniță, om de internet, fondator Zelist.ro:

Carte: The Gene: An Intimate History, de Siddhartha Mukherjee. O istorie a unui domeniu începând cu Darwin și Mendel, și ajungând la CRISPR; de la construcțiile mentale (căci genele – blocul de bază al eredității – au fost până în anii ’30 constructe pur mentale, nici nu se știa unde pot fi amplasate), până la aplicațiile foarte practice, în medicină, biochimie, alimentație.

E o carte extrem de detaliată în explicații științifice, fără a fi însă pedantă. O carte despre un domeniu care, peste 20-30 de ani, va însemna cel puțin la fel de mult pentru viața noastră de zi cu zi pe cât a însemnat informatica.

Și o mențiune pentru cel mai recent roman al lui Salman Rushdie: Doi ani opt luni și douăzeci și opt de nopți. O carte inegală, având însă o primă parte la același nivel de virtuozitate precum cel găsit în Copiii din miez de noapte.

Film: Alice Through the Looking Glass. Pentru că a fost primul film pe care l-am văzut la cinema cu fiica mea și pentru că a fost despre timp și viață și familie. Și pentru că atât filmul, cât și afișul lui aduc cu meditația mea vizuală preferată pe subiectul în chestiune: Tod und Leben, de Klimt.

Aurel Codoban, filosof:

Carte: Zen şi arta reparării motocicletei, de Robert M. Pirsig. Am mulți prieteni care îmi atrag atenția aupra noilor apariții, dar nimeni nu mi-a vorbit, în 2013, despre această carte.

Am descoperit-o abia anul acesta. Pirsig a scris doar două cărți la viața lui, iar această primă carte care i-a apărut deține recordul Guinness pentru cea mai respinsă carte de către edituri (121). A devenit o carte-cult în America, vândută în milioane de exemplare.

Îmi place pentru că e în răspăr cu stilul românesc de roman, care, de la metaforita lui Ionel Teodoreanu, a trecut la o senzorialitate generalizată – e un roman de idei, în cea mai mare mare parte eseu…

Film: House of Cards. Ca film, adică în stil binge-watching, am văzut House of Cards. Atât în ceea ce privește romanele, cât și filmele, ceea ce contează pentru mine este prezentarea unei experiențe care, prin detașare și polisemie, accede la valoarea estetică.

În acest caz am apreciat mult ideea că, la fel ca alte stiluri sau subsisteme sociale, democrația, dacă își este propria valoare, poate deveni tot atât de cancerigenă social ca dictatura…

Lavinia Bălulescu, jurnalistă și scriitoare:

Cartea care m-a impresionat cel mai mult anul ăsta este 20 de ani în Siberia, de Anița Nandriș-Cudla, pe care, spre rușinea mea, am citit-o abia la 31 de ani, dar din care, spre bucuria mea, am aflat niște lucruri extraordinare despre viață.

În ceea ce privește filmul care „a ajuns” la mine, este vorba despre Sieranevada, de Cristi Puiu, pentru că mi-a adus aminte că morții suntem noi.

*

Cosmin Perța, scriitor şi editor de carte:

Carte: Oneiron, de Laura Lindstedt, editura Paralela 45. Pentru că este un roman uluitor, răvășitor, construit impecabil, cu mize estetice și sociale profunde și foarte actuale.

E una dintre acele cărți care au toate șansele să nu se perimeze nici ca stil, nici ca mesaj. O bijuterie care dezbate probleme clasice într-o manieră avangardistă în cel mai natural mod cu putință.

Film: Inimi cicatrizate, adaptare după Max Blecher, în regia lui Radu Jude. Pentru că Radu Jude reușește să dea culoare și viață uneia dintre cele mai sofisticate și mai pretențioase cărți de prim raft ale literaturii române, păstrând spiritul cărții, dar reușind totodată să realizeze un produs artistic de sine stătător cu finețea și precizia unui neurochirurg.

Cristina Bazavan, jurnalistă:

Carte: Trust Me, I’m Lying: Confessions of a Media Manipulator, de Ryan Holiday.

Dacă punem la socoteală cartea care m-a emoționat, în sensul că mi-a transmis o emoție, fie ea și negativă, atunci cartea lui Holiday este cea care m-a șocat cel mai tare.

Mă bântuie încă pentru că destructurează toate sistemele după care circulă informația în internet în raport cu nevoile utilizatorilor, identifică hibele și arată cum pot fi utilizate pentru a manipula.

E dezarmant să constați că nu mai avem șanse – la nivel macro – să funcționăm onest în manipularea informației și că vor rămâne doar mici oaze de onestitate. Mult prea mici.

Film: Sieranevada, filmul lui Cristi Puiu, m-a impresionat cel mai tare în 2016. Pentru finețea analizei relațiilor, pentru cum construiește personajele și pentru întrebările pe care mi le-a lăsat pentru multă vreme.

Și aici e vorba de un film care mă „bântuie”. Vine în viteză din spate filmul Inimi cicatrizate, al lui Radu Jude.

Radu Magdin, analist politic:

Carte: Strategy, de Lawrence Freedman, pentru că e mereu bine-venită, o carte enciclopedică pe strategie, mai ales într-o țară tactică precum România.

Film: Inferno, regizat de Ron Howard. Pentru că mai avem nevoie și de conspirații macro, nu doar de bârfe cotidiene.

Ana-Maria Onisei, jurnalistă:

Carte: Pentru cine bat clopotele, de Ernest Hemingway (traducere din limba engleză și note de Ionuț Chiva, editura Polirom, 2014).

Hemingway sigur zâmbește de pe undeva în traducerea scriitorului român Ionuț Chiva. Acesta naște unele cuvinte dintr-un amestec imaginat de română și spaniolă, altele ajung scurte, vulgare până când sună de western și personajele le scuipă ca pe tutun.

Traducătorul e tăios, e diafan când trebuie, sau răbdător, suficient de meditativ, și alteori fără speranță. Se-apropie atât de mult de autor că îți taie respirația.

Film: Sparrows/Vrăbii, regia și scenariul: Rúnar Rúnarsson.

Să trăiești poate să te zdrobească în liniște la fel cum îți poate da o a doua șansă. Filmul danez Vrăbii urmărește un adolescent în primele lui experiențe majore, până în punctul când se predă în îmbrățișarea unui tată alcoolic, singurul personaj care îi mai e aproape pentru alinare.

Acolo, între brațe, se află și deznădejdea, și iubirea necondiționată. Și cei doi se salvează unul pe altul în acest echilibru surd care poate fi, uneori, viața.

Radu Vancu, poet:

Jonathan Franzen, Puritate, și Radu Jude, Inimi cicatrizate. Fiindcă aplică (ambele) o poetică antisentimentală pe o materie intens sentimentală. Iar ceea ce rezultă este o artă tehnică și aparent rece, dar foarte intensă.

*

Mihai Mateiu, scriitor:

Carte: Sticletele, de Donna Tart (tradusă și publicată în România anul trecut), pentru că-i o lume amplă, perfect cizelată, dinamică și surprinzătoare, care mi-a dat o bucurie și-o nerăbdare de-a citi pe care nu le-am mai trăit din adolescență. Un adevărat roman „de acțiune”, care nu face însă rabat la stil, construcție, personaje, la nimic.

Film: The Salesman (2016), pentru că-mi place subtilitatea cu care regizorul iranian Asghar Farhadi sondează familia, cuplul, în momentele și contextele cele mai delicate. Și pentru intro-ul filmului, care-ți ridică tensiunea din primul minut.

Bogdan Dumitru, CTO Bitdefender:

Carte: O singurătate prea zgomotoasă, de Bohumil Hrabal. Nu-mi pot imagina un mod mai eficient şi deopotrivă frumos de a salva omenirea decât acela de a salva cunoașterea, de a-i salva cărțile. Asta face Hanta, personajul cărții.

Hanta manevra o presă hidraulică, adică putea fi călăul cărților. Dar le salva. Totul, zugrăvit într-un limbaj plin de metafore, aproape poetic.

Film: Hell or High Water – un western modern, spun unii, și au dreptate. Foarte bine realizat, plus peisajele din New Mexico. Nu am nevoie de mai mult. Peste toate astea vine Jeff Bridges, care joacă excelent. De la The Big Lebowski, merită să ne uităm la orice film în care joacă el.

Paula Negrea, antreprenor, owner Lumea la picioare:

Carte: Losing My Virginity: How I’ve Survived, Had Fun and Made a Fortune Doing Business My Way, de Richard Branson.

Să fii cine ești e cel mai mare efort în lumea asta care te invadează cu rețete și te împunge cu prejudecăți despre cum trebuie să fii ca să ai succes. Cât l-am citit, Branson parcă mi-a strigat mereu din poveștile lui – Ţine-te tare, ține-te tare!

Îl admir, vă recunosc. Pentru că sunt înconjurată de oameni devitalizați de afacerile lor, cu prieteniile și familiile distruse de business, într-o continuă imitare în Est a ceea ce prinde în Vest sau mereu cu gândul la marea idee cu care vor da marea lovitură ce o să le aducă exit-ul generos și după care vor începe, poate, să și trăiască un pic – Branson a fost DOPE pentru mine.

Mă mir încontinuu că omul există. Și sunt extrem de empowered să văd cum poți trăi așa de sănătos și de echilibrat, mereu cu inima deschisă, implicit foarte bogat în aventuri, așa de curajos și de implicat în business și, totuși, extrem de aproape de familie și de valorile ei.

Iar cartea asta chiar m-a făcut să mă țin tare ? , pentru că sunt genul lui de antreprenor. Creez, cuceresc și cresc după regulile mele, în spiritul meu.

Culmea, poate, cartea mi-a dat un sentiment puternic de dor față de un thrill pe care nu l-am simțit încă; urmează. Dorul de viitor în antreprenoriatul romantic.

Film: Fără armă în linia întâi / Hacksaw Ridge, regizor Mel Gibson.

Am stat cu pielea găinii mai tot filmul. Pentru că filmul chiar e o realitate. Realitatea cuiva care a refuzat să poarte armă în al Doilea Război Mondial.

Cineva pe care l-au judecat și bătut pentru „lașitatea” de a nu vrea să ucidă dușmanul. Cineva care – fără armă, deci – a salvat într-o noapte, după o luptă pierdută, 75 de camarazi americani răniți și abandonați pe un câmp înțesat de japonezi.

Bref, ca take away: să nu-i spui nimănui, niciodată, cine e, pentru că DOAR EL știe cine e!

Cristi Mărculescu, critic de film:

Carte: Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supraviețuitorilor, de Svetlana Aleksievici. Cernobîl nu e al meu, nici al nostru, e al urmașilor-urmașilor noștri. Dar, în primul rând, este al celor care erau acolo sau au fost aduși acolo sau au fost evacuați de acolo.

O carte care face mai multe pentru și spune mai multe despre marele suflet rus decât vreo tonă de Lermontov, Tolstoi și Dostoievski. O hardcoreală mai uimitoare și mai umilitoare decât orice clasic al genului SF.

Film: Ma Loute, de Bruno Dumont (2016). Ma Loute este, de fapt, un Borat al comediilor de epocă. Cu mult fason vizual (ceruri de Nicolas Poussin și țărănime extrasă de prin tablourile lui Gustave Courbet) și cu un burlesc deraiat iremediabil în grotesc.

Cea mai perversă ecranizare, în cheie de Monty Python, a clasicelor aventuri ale lui TinTin nu are nici limite, nici bun-simț.

Ana Dragu, scriitoare:

Carte: Neurotriburi. Istoria uitată a autismului, de Steve Silberman – pentru pasiunea cu care autorul a recompus puzzle-ul unei specii ancestrale.

Film: Love (2015), de Gaspar Noé – pentru că Gaspar Noé și pentru că ne lipsește.

*

Ion Indolean, critic de film:

Carte: Am găsit Trăiește-ți clipa, de Saul Bellow, în biblioteca de acasă. E o nuvelă pe care o citeşti dintr-o răsuflare. Povestea e bazată pe amintirile unui anumit Tommy Wilhelm, un ratat care merge încet spre faliment personal. Este un faliment financiar, dar mai important e cel moral.

Povestea e de predat la cursuri de scriere creativă şi nu am lăsat-o din mână până nu am terminat-o. M-a marcat felul lin şi aparent lipsit de dramatism în care protagonistul ajunge de la un statut cât de cât normal la a nu mai avea nimic. E o transformare grea, care ar trebui să lase urme în sufletul oricărui cititor.

Film: Nu pot spune că anul ăsta am văzut multe filme bune. Au fost câteva suprize plăcute – The Accountant, Sully, The Girl on the Train, Două lozuri (foto) şi câteva dezamăgiri (cea mai mare e Hail, Caesar!).

Dar filmul care mi-a rămas în minte, privind retrospectiv, este neo-western-ul Hell or High Water, regizat de David Mackenzie.

Am apreciat contrastul comportamental între fraţii protagonişti, jefuitori de bănci, şi lentoarea – sigură pe propriile mijloace – a rangerului care îi caută. Totul e aşezat, nimeni nu se grăbeşte, timpul pare să stea în loc.

Prin imagini grandioase şi lipsite de ostentaţie, prin modul în care sunt captate jafurile, acesta e un film care izbuteşte să rămână în memoria spectatorului.

Robert Șerban, scriitor:

Carte: Romanul Disco Titanic, al lui Radu Pavel Gheo, lectură foarte proaspătă, m-a ținut în tensiune, căci „vorbește” despre o epocă pe care o știu și eu (anii ’80-’90-2000), o lume pe care o cunosc (fosta Iugoslavie) și căreia îi datorez faptul că știam cum arată normalitatea, și o alta în care trăiesc, Banatul, cu lucrurile sale vizibile sau mai puțin percepute.

E o carte scrisă excelent, turbo, precum rockul sârbesc de altădată.

Film: În materie de film, recunosc că sunt specialist în desene animate și că, tată de doi copii în vârstă de 5 ani și 10 ani, sunt cam dus la cinema. Eu râd în hohote la filmele astea, iar uneori dau și apă la șoricei, căci sunt acolo multe scene impresionante, ce-mi ating suflețelul.

Un film? Recomand The Secret Life of Pets (Singuri acasă), fiindcă e vorba despre prietenie, solidaritate, curaj, compasiune și… animale vorbitoare.