Care sunt fricile cu care au votat românii. Alegătorii pro-europeni, îngrijorați că „va fi mai rău ca pe vremea lui Ceaușescu”

Luiza Popovici

Reporter

Candidatul AUR George Simion a obținut un scor dublu la nivel național față de Nicușor Dan, independent, însă cel din urmă a beneficiat de susținerea marilor orașe, inclusiv București. În propriul fief, Nicușor Dan a câștigat în cinci din cele șase sectoare, în majoritatea cu peste 40%. 

Indiferent de opțiunea de pe buletinul de vot, românii au luat cu ei în cabină fricile care îi însoțesc cel puțin de la pandemie încoace și cărora politicienii din partidele tradiționale nu au reușit să le răspundă. Am stat de vorbă cu votanți din București despre ce-i face să se teamă în următorii cinci ani. 

Dacă vorbești cu ei, oamenii au o listă foarte clară:

Frica de război. 

Frica de suveraniști. 

Frica să nu fie, din nou, la Cotroceni un președinte absent. 

Frica de o ruptură între România și Uniunea Europeană.

Frica că românii nu se mai întorc acasă.

„Dacă ne ducem spre ruși, o să ne termine de pe fața pământului”

În București în ziua votului plutește descurajarea că nimic nu o să se schimbe. E cald și oamenii se plimbă cu bicicletele pe alei și prin parcuri, mai puțin circulate față de obicei, sorb câte o băutură rece cu prietenii și stau de vorbă. 

Se simte o atmosferă de vacanță. 

De dimineață văd mai mulți oameni care se îndreaptă spre secții de votare, se grăbesc să-și ducă la capăt responsabilitatea civică și cam acolo se oprește avântul. La prânz voturile deja se răresc. 

O femeie scundă, cu riduri în jurul colțurilor gurii merge îngândurată, singură, pe stradă. „Libertățile ar putea fi limitate definitiv cu Simion. Dacă ne ducem spre ruși, o să ne termine de pe fața Pământului. Rușii au mai fost la noi în țară și au distrus tot ce au putut să distrugă”, spune resemnată. 

Străzile din București sunt goale în ziua alegerilor. Foto: PressOne

Se întoarce cu spatele la aleea principală și vorbim cu fața înspre un trunchi de copac. Îmi dă impresia că nu vrea să audă și alți oameni discuția noastră. Femeia a trăit în anii cei mai grei ai dictaturii lui Ceaușescu și își amintește cu tristețe acea perioadă. „Din păcate, spre asta se tinde și chiar mai rău.” 

Nicușor Dan a trecut pe locul II și intră în finală.

Alegeri sub semnul recordurilor. Urmărește pe PressOne cum se transformă România.

„Mulți votează în dușmănie”. Reportaj din ghetoul Pata Rât, unde oamenii aruncați la gunoi de politicieni l-au ales pe George Simion să-i scoată de acolo 

În comunitatea marginalizată din Pata Rât (Cluj), locuitorii l-au preferat pe George Simion. Promisiunile legate de locuințe ieftine și simpla atenție acordată oamenilor i-au făcut pe unii să îl susțină, în ciuda acuzațiilor de extremism și rasism, pe care le consideră nefondate.

Poartă o geacă de piele roșie, asortată cu sandalele, șosetele, ochelarii și unghiile de aceeași culoare și are părul roz. „Nici eu nu-i plac pe ăștia care sunt acum la conducere. Dar ce să facem? Când a fost Iliescu și cu Vadim, a trebuit să-l alegem din nou pe Iliescu ca să nu iasă Vadim. Adică ceva mai rău. Dar nici din asta n-am învățat”. 

Își dorește o România aproape de America și de Uniunea Europeană, cu toate tensiunile geopolitice pe care le crează liderul american. „Nu trebuie să ne mai abatem din drumul ăsta. Orice ar fi. Nu o să stea Trump acolo 100 de ani.” 

Un model pentru ea e Republica Moldova. „Maia de la Moldova l-a respins de atâtea ori pe Simion, are niște motive bune, dar numai că noi nu le vedem. E un om care a dovedit că nu are caracter, nu are principii, nu are nimic, atacă pe toată lumea și mai ales, este lipit de ruși. Nu știu cum oamenii noștri nu-l văd.” 

Ca un părinte, îmi explică că miza e mai mare pentru tineri și asta o motivează și pe ea să continue să iasă la vot. O parte din tineri însă nu legitimează votul de azi, după anularea alegerilor din decembrie anul trecut. 

Foto: PressOne

Pe internet s-au coalizat mai multe voci care susțin că „iese președinte cine trebuie” sau că „e cineva în spatele alegerilor”. Și de aceeași părere e și Vlad. La 29 de ani nu are încredere în votul pe care tocmai l-a exprimat. E în tura de muncă și și-a luat o pauză de țigară. 

Tinerii care votează anti-sistem

Vlad crede că sistemul e profund viciat, iar în situații de criză liderii politici nu știu să comunice cu tinerii, iar asta îi dă de înțeles că ascund ceva. „Nu mi s-au părut relevante contestațiile pentru anularea primului tur, nu mi s-au părut dovezi clare și clasa politică nu și-a asumat nicio explicație concretă.” Pentru Vlad, ruptura dintre clasa politică și tineri e prea mare ca să inspire dorință de implicare sau încredere. Iar teoriile conspiraționiste nu i se mai par atât de paranoice. 

„Fiecare încearcă să-și facă viața lui cât mai bună, indiferent de ce se întâmplă mai sus, cu președintele. Fiecare încearcă să tragă pentru el, indiferent cine ar fi la putere, că până la urmă nu vine nimeni să-ți dea de mâncare sau să te întrebe dacă ai unde să stai. Trebuie să-ți creezi singur viața pentru tine, să muncești pentru tine.” 

I se pare un gest aproape nostim că toți candidații îi cer votul, dintr-o poziție privilegiată în care lucrează câteva ore pe zi, în timp ce Vlad jonglează între ture pentru o firmă de telefonie mobilă, program full-time și, uneori, și peste program.

Și-a exprimat votul, dar nu are încredere în nimeni, insistă tânărul. Îi e teamă să se gândească la scenarii, pur și simplu „speră să fie bine”. 

Tocmai văzuse clipuri pe TikTok în care era avertizat că „dacă nu iese cine ar trebui să iasă, o să fie o pană de curent de trei ore și o să se anuleze iar alegerile. Nu zic că o cred 100%, dar nu m-ar mira.”

În București e liniște, dar tensiune

Sectie de vot dintr-un cartier liniștit din București

Nici la covrigăriile din Piața Unirii nu e coadă. E prea cald pentru forfotă și prea liniște pentru o zi de alegeri cu o miză atât de mare. Bulevardele sunt leneșe, orașul pare că trage de timp, să se mai bucure puțin de liniștea dinaintea furtunii. Lumea se plimbă agale prin parcuri, cu câte o cafea în mână sau un suc rece, mai interesați de umbră decât de urne. 

În fugă, Daria* apucă covrigul din mâna vânzătoarei și grăbește pasul spre gura de metrou. „Nu mai votez”, îmi spune. E o femeie matură care a votat la fiecare rând de alegeri în ultimii 35 de ani și se simte trădată. „Ca să ajungi acolo sus, trebuie să renunți la orice valori și principii și eu am renunțat să mai iau parte la asta”. Se scuză că se retrage și își continuă drumul. 

În urma ei, o mamă însărcinată și partenerul ei își plimbă câinele și discută aprins despre candidații rămași în cursă. Bărbatul înclină spre George Simion. Femeia se oprește brusc, face câțiva pași înapoi, își duce mâna instinctiv la burtă. Îl privește fix.

— Nu poți să-mi spui că România ar trebui să fie condusă de unul care a fost șef de galerie, spune ea, apăsat.

Bărbatul ridică din umeri și pufăie:

— Exagerezi.

Tensiunea plutește în aer. Câinele, nepăsător, trage spre un petic de umbră și discuția se oprește. La o florărie din cartier, vânzătoarea și fiica ei se pregătesc să închidă chioșcul, pentru că nu mai vin clienți. Își fac vânt cu un ziar de pe un scăunel de grădină.

 „Nu mai am încredere în nimic. Pe bune, deci chiar în nimic. Tot sistemul e la pământ. În orice domeniu”, îmi spune din capul locului când îi propun să discutăm despre alegeri. De aceea, nici nu o să voteze. 

Fiica ei se chinuie stingher să țină un mop în mână și încearcă să măture petalele și frunzele uscate în jurul nostru, dar mai mult le împrăștie. Mama ei, Flavia*, are 5 copii și doar unul e în țară. Îi e teamă că nici rezultatele acestor alegeri nu or să-i aducă copiii acasă. 

„Stând pe stradă, văd foarte mult tineret, până în 30 de ani, care sunt în depresie. De ce? De la stres, de la griji, de la probleme, că dacă ai un copil, doi, nevastă, și stai cu chirie, ei nu mai pot să-și ia casă acum, cum era pe vremurile noastre, de le luam și stăteam în chirie 5 ani, după care le cumpăram dacă voiam. Nu mai sunt condiții”, îmi explică. 

Pe de altă parte, copiii ei se întorc mereu în vacanțe. Crede că așa fac mulți români plecați în străinătate. Strâng bani și de dor vin acasă. „Toată România e plecată afară. Dacă nu am avea condiții și tot ce ne trebuie pentru un trai mai bun, n-ar veni toată lumea aici, dar de la bani pleacă tot. Nu suntem plătiți cum trebuie. Facuri mari. Dacă faci o rată n-ai din ce s-o plătești, ai și 2-3 copii, nu îți ajunge de nimic”. 

Nu o îngrijorează niciun scenariu și nu crede în promisiunea niciunui candidat. Chiar și în cel mai nefericit caz, se gândește că nu au cum să se schimbe lucrurile atât de repede, fie ele în spre bine sau complet diferit de cum le știm acum. „Dacă în atâția ani nu s-a făcut nicio schimbare, poate doar așa 20%, și asta în București, nu se schimbă nimic, oricum ar fi”. 

Frica față de „un președinte absent și indiferent”

În fața unei secții de votare dintr-un cartier liniștit, două doamne își fac umbră una alteia sub o pălărie lată, fluturând din evantaie. Discută în șoaptă și, din când în când, cu glas ridicat, despre candidați și ultimele zvonuri. Tocmai au aflat că mulți alegători refuză să le spună operatorilor de sondaj cu cine au votat. Pentru una dintre ele pare un pronostic clar. 

— Îți spun eu, idiotul ăla de Simion iese din prima. Din turul unu! O să vezi! spune femeia, ridicând degetul ca pe un semn de avertisment.

Prietena ei oftează și-și așază poșeta în poală.

— Lasă, dragă, că nu se face primăvară cu o singură floare... 

Pe lângă ele trec oameni de toate vârstele ca să voteze. Tineri cu căștile în urechi și ochelari de soare intră și ies repede. Unii dintre ei nu vor să discute cu presa și mă ocolesc. Familile zăbovesc cu copiii în curtea școlii, iar alții pur și simplu se bucură de vreme singuri, pe o bancă, după ce au votat. Nu mai vor să discute politică, vor liniște.

Marian* intră în grabă și iese la fel de grăbit. E căsătorit și îl așteaptă copiii în mașină. Cea mai mare frică a lui e să nu se repete ultimii 10 ani, de asta a venit astăzi să voteze. 

„Mă tem de un președinte cum a fost cel din trecut. Absent și indiferent, care nu comunică”. 

Nu mai are convingeri ferme sau idealuri la care să adere, de aceea, nu-l deranjează vreo schimbare ideologică abruptă. 

Grijile de zi cu zi i se par atât de mari, încât amenințarea democrației pare un principiu depărtat, abstract. 

O femeie cu un ghiveci în brațe și portofelul în mână se îndreaptă înspre o secție de vot și se întoarce din drum. Observ că își schimbă direcția. Îmi mărturisește că „sunt nehotărâtă, nu știu dacă o să mai votez. Îmi e frică de Rusia, dar nu sunt convinsă nici de ceilalți.” Și pleacă. 

Europa, promisiunea în care bucureștenii mai cred 

Doi prieteni ies veseli din secția de vot. Amândoi își doresc o Românie pro-Europa, mă asigură tânăra. Bărbatul  se retrage din discuție pentru că nu știe ce e „corect” să răspundă. O lasă să vorbească doar pe prietena lui. 

Pe Andreea* au motivat-o să iasă la vot propunerile partidului extremist AUR. O sperie o Românie centrată doar spre sine, izolată, săracă, mai ales într-un context geopolitic instabil.

„Mă sperie suveraniștii, că nu știu ce se întâmplă cu ei, adică mi se pare că e un curent care a luat amploare și, de fapt, oamenii care îi susțin nu știu exact ce înseamnă și care sunt principiile lor.” Are puțin peste 20 de ani și se teme că, în cazul în care România își schimbă vectorul geopolitic, tinerii vor plăti primii pe plan internațional, cu un președinte loial Rusiei. 

„Nu sunt îngrijorată de ce o să se întâmple pe plan intern, ci sunt îngrijorată mai degrabă vis a vis de relații diplomatice, mai ales că avem război la graniță și noi suntem tineri, dar sper să nu ajungem acolo”. 

Spre după-amiază străzile par și mai goale. Se simte liniștea weekend-ului prelungit de 1 mai. Specialiștii încă dezbat dacă a fost o idee bună să organizezi alegeri într-o perioadă în care, tradițional, oamenii pleacă din oraș. Ziua de ieri arată că nu. Până și piețele, mall-urile și terasele sunt liniștite. 

Zonă a Bucureștiului, de obicei, aglomerată. Foto: PressOne

Alexandra* se plimbă printr-un parc central singură. Nu a votat încă, plănuiește să meargă seara, înainte de închidere. E dezamăgită și sătulă de subiectul alegerilor. „Nu pot să zic că o să mă duc să votez cu cineva fiindcă cred în cineva, o să votez cu cineva, ca să votez împotriva altor persoane, cu înclinații fasciste.” Crede că asta ar trebui să fie motivația oricui vrea o Românie pro-europeană, chiar dacă nu se simte reprezentat. 

Are 35 de ani și niciodată nu a avut mai puține opțiuni de vot ca acum. „Îmi e teamă de rezultate, fiindcă există un context politic internațional sensibil și sper să rămânem în Europa, nu să ne ducem spre partea opusă”. Chiar și candidații proeuropeni din cei cinci favoriți nu au convins-o pe Alexandra. „Aș vrea un candidat care să fi făcut ceva în politică, nu doar vorbe goale”. 

Teama față de apropierea de Rusia e o temă recurentă printre alegători și principala motivație care îi scoate din casă. Denisa*, o tânără din Republica Moldova, știe cât de puternică e teama unui război la graniță care stă să se extindă. De asta s-a stabilit în România. 

„Îmi e teamă de apropierea de Rusia și de război”, spune. A trăit de mică cu spaima că oricând războiul cu Rusia îi va bate la ușă și a încercat să fugă de această posibilitate, să se simtă în siguranță. „Nu mă așteptam niciodată să ajungem în situația asta și în România și iată-ne.”

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€