Secvență din primul episod al serialului.
10/10/2017
Când rețeaua înlocuiește justiția
Rețeaua de televiziune CBS a lansat pe 1 octombrie un serial intitulat Wisdom of the Crowd (Înțelepciunea mulțimii), care i-a adus un rating record, potrivit revistei Variety.
Serialul este detectivistic: niște personaje rezolvă crime, bazându-se pe o mașinărie de tip machine learning care întreține o rețea de socializare unde oricine poate încărca „dovezi” referitoare la un caz sau altul.
Mașinăria care adună laolaltă utilizatori din întreaga lume se numește Sophie (trimitere la faimosul termen grecesc ce desemnează înțelepciunea − σοφία).
Detectivii le comunică utilizatorilor rețelei probele de care dispun, iar aceștia − publicul, cum ar veni − sunt invitați să posteze informații adiacente despre locul crimei, posibilul autor și așa mai departe.
Сe știți despre acest bărbat? − este una din întrebările care, odată postate de administratorii lui Sophie, deschide o avalanșă de delațiuni. Din te miri ce cotloane anonime încep să răzbată pe newsfeed tot felul de date gratuite − fotografii, filmări, mărturii, care ajung astfel la îndemâna anchetatorilor legitimi sau mai puțini legitimi.
Informațiile curg, fiindcă rețeaua nu obosește niciodată. 90% sunt nefolositoare, spune unul dintre personaje, însă 10% e aur curat. Iar o armată de utilizatori poate rezolva un caz mai repede decât o echipă de polițiști care nu dispune decât de mijloace tradiționale de investigație.
E un pas înainte pentru a demonstra eficiența unei rețele de socializare și felul în care produse derivate din principiile sale pot revoluționa lumea în care trăim.
Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi a românilor, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.
În unele cazuri, Facebook-ul „nostru” funcționează deja ca Sophie.
Este înfricoșător. Cred că ne jucăm cu ceva care pare extrem de autentic și care este deja foarte accesibil.
Actorul Jeremy Piven, interpretul
protagonistului din Wisdom of the Crowd
Psihologii români nu sunt evaluați psihologic la intrarea în profesie. Verificarea periodică a sănătății lor mintale, doar o „obligație morală”
„Ce pârghii de monitorizare a bunelor practicii există după câștigarea dreptului de practică autonomă?”, s-a întrebat PressOne.
Apă și talpă. Să alergi toată Via Transilvanica. Și să rămâi în viață.
Aceasta este povestea unui documentar de lung metraj care tocmai a intrat în cinematografe. Filmul e un must see, nu doar de către pasionații de alergare sau fanii Via Transilvanica. Este pur și simplu un film onest, dinamic, care conține fascinante felii de viață. E genul de film care pare prea scurt. Când se termină simți că ai fi vrut să mai vezi.
În bula noastră „reală”, dacă un utilizator de Facebook sau al altei rețele postează un video în care o persoană agresează o alta, parchează greșit sau încalcă vreo lege, în scurt timp are parte de suficiente distribuiri care contribuie la identificarea făptașului.
Rata de succes este surprinzător de mare, având în vedere că cei mai mulți dintre noi nu ne cunoaștem unii cu alții, iar videoul trece dintr-un share într-altul, de pe un wall la altul, până la sursă.
Setea de dreptate (sau de răzbunare) și pasiunea mulțimilor pentru oprobriul public hrănesc acest gen de inițiative. Iar așa cum există crowdfounding − adică finanțare publică prin donații individuale, poate exista și crowd-sourced justice − o falsă justiție, pe care ne-o facem cu mâinile noastre.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Aceasta e premisa, foarte contemporană, de la care pleacă noul serial al CBS.
„Este o idee care, sincer, m-a speriat îngrozitor. Întreaga lume se află în schimbare, iar noi nu putem să înțelegem în ce direcție o luăm. Serialul este o metodă de a ridica întrebări”, spunea scenaristul serialului, Ted Humphrey, la o întâlnire cu presa.
Conceptul de înțelepciune a mulțimii − spunea scriitorul Philip Ball într-un articol publicat de BBC în urmă cu 2 ani − are la bază o observație făcută în 1907 de un văr de-al lui Charles Darwin, pe nume Francis Galton.
Acesta ar fi afirmat că media „datului cu părerea” a unor indivizi care ar încerca să ghicească greutatea unui bou la o competiție sătească este mai aproape de adevăr decât răspunsurile individuale sau ale experților.
Esența teoriei este aceasta: media judecății colective duce la o soluție corectă. Reciclând această anecdotă de acum 100 și ceva de ani, un ziarist american, James Surowiecki, a publicat în 2005 o carte intitulată chiar așa, The Wisdom of Crowds.
În ciuda încrederii pe care o acordăm „mulțimilor”, judecățile colective au, spune și Surowiecki, un mare defect: faptul că nu colectează decizii independente ale fiecăruia dintre noi, deoarece adesea ne lăsăm influențați de cunoscuții sau de persoanele publice în care avem încredere.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this