Caii liberi din Parâng

Bianca Felseghi

Senior Editor

După sărbătoarea Sfântului Gheorghe (23 aprilie), când oile urcă la munte, Parângul se umple de cai.

Momârlanii din zona Petrila-Petroșani au obiceiul de a-și lăsa caii în libertate până toamna, când îi adună de pe pășunile montane ca să-i mai ajute la muncile din gospodărie.

Până sub poala Parângului Mic s-a construit un drum forestier ce leagă baza unei stațiuni uitate, lipită de orașul Petroșani, de un capăt de telescaun.

Iarna, drumul e închis. Vara, e aproape impracticabil, dar până la ora 15 circulă zilnic un telescaun inaugurat în iarna lui 2014, care pornește din curtea unui hotel deținut de doi oameni de afaceri controversați și urcă până în Poieniță.

Administratorul noii linii de telescaun este Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public și Privat al municipiului Petroşani, care are în subordine și vechea linie, moștenită de la comuniști.

Paradoxul e că, în ciuda drumului de acces și al celor două linii de telescaun, Parângul e aproape pustiu. La cota 1.700, aproape toate cabanele sunt încuiate cu lacăt.

Urcușul către vârfurile Parângul Mic și Cârja oferă însă o întâlnire surprinzătoare: o mică herghelie de cai a luat în stăpânire crestele munților. E ca și când ai fi pătruns în Rohan – regatul cailor din Lord of the Rings.

Șeful Salvamont Petroșani, Dumitru Bârlida, a confirmat pentru PressOne că Parângul e teritoriul cailor pe toată durata verii.

E vorba despre animale lăsate libere de oamenii din satele Jieț și Malia, cunoscuți sub numele de momârlani – care se consideră urmași ai dacilor liberi.

„Caii au nevoie de iarba de munte, care e mai tare și mai sățioasă. După Sfântul Gheorghe, oamenii le dau drumul pe munte, iar ei se grupează în jurul unei iepe care are mânz”, ne spune preotul Dimitrie Jura, lider al momârlanilor din Jieț.

Până la Șaua Caprelor, aflată la 2.200 metri, se parcurge un drum mai lung de o oră pe creasta Parângului, pe traseul către vârful Parângul Mare.

Între vârfurile Scurtu și Cârja se află o pășune de unde se văd în zare, în straturi suprapuse de gri și albastru, munții Șureanu și Retezat.

Aici trăiește una dintre herghelii. Vreo 20 de cai, roșcovi, suri și albi, se adună instinctiv în grup compact la apropierea oamenilor și fornăie puternic, arătând că nu se tem.

Tatiana Niculescu: "Dacă n-ar fi fost asasinat, Codreanu ar fi rămas în istorie cel mult ca un personaj excentric"

INTERVIU. Autoarea recentei biografii a lui Codreanu vorbește despre legionarul care a ajuns idolul unui protestatar din orașul american Charlottesville.

Femeia în rochie albastră

„Pe la ora 5 a dimineții zilei de 14, totul părea că se terminase. Într-o liniște sinistră, cu soarele care tocmai începea să răsară în ochi, dinspre Piața Victoriei, într-un uruit înfiorător (care s-a transformat în tropăit grotesc), o umbră hidoasă se apropia constant, într-un crescendo tensionat. Erau primele grupe de mineri care ocupau Piața Universității.”

„Dacă sunt atacați, caii stau în cerc, în jurul mânjilor. Așa se apără și de urs, și de lupi. Acuma, mai cade câte unul, dacă sunt lupi mai mulți și îi răzbesc. Aici, în zona noastră, anul ăsta sunt vreo cinci urși și o grămadă de lupi”, explică preotul Dumitru Jura.

Creasta de nord-est a Parângului e recunoscută ca fiind Muntele Momârlanilor. Ei mai au cai liberi spre vârful Ghereșu, Coasta lui Rus și Vârful lui Petru din munții Șureanu.

Momârlani este denumirea pe care o purtau localnicii din satele situate pe defileul Jiului, înainte ca zona să fie transformată în bazin minier.

Vechiul lor port popular aduce cu cel al dacilor de pe Columna lui Traian. Unii etnologi spun că inclusiv cuvântul momârlan provine dintr-o asociere de termeni latinești care ar însemna „urmași ai dacilor”.

Toamna, momârlanii urcă să caute urma cailor. Preotul Jura spune că animalele nu se sălbăticesc și că, puse din nou la muncă, știu să tragă căruța de lemne și să ducă laptele de la stână la oraș.

În ultimii ani, composesoratele din zonă s-au deschis pentru licitații publice, unde cei cu dare de mână cumpără pășunile montane pentru subvențiile acordate de APIA, chiar dacă nu au vite.

Paradoxal, caii momârlanilor riscă să rămână fără spațiu pe un munte pustiu.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€