Bucureștiul, invadat de publicitate stradală. Activist din Franța pentru PressOne: „Ecranele digitale creează un stres continuu asupra creierului”

Andrei Gudu

Colaborator

Sunt la Piața Unirii, București. Nici nu ies bine de la metrou că privirea mea se lovește deja de reclame în toate direcțiile. Pe trotuar, reclame improvizate pe niște bare de metal și bucăți de beton. În dreapta mea, magazinul Unirii e și el acoperit de publicitate. Blocurile din stânga și din spate, la fel. În același timp, intersecția care dă spre Casa Poporului e îngrădită cu 4 ecrane uriașe cu LED. Sus, pe acoperișurile blocurilor, tronează reclamele vechi încă din anii 2000 peste întreaga zonă.

În toate direcțiile, oriunde te uiți, nu există vreun spațiu în care privirea ta să nu întâlnească o reclamă. Numai pavajul și cerul au rămas libere - deși există idei și despre cel din urmă să fie „colonizat” de publicitate.

Colaj fotografii din zona Unirii, Piața Sf. Gheorghe, Piața Romană

În timp ce alte țări merg în direcția opusă, Bucureștiul se îngroapă de la an la an mai tare sub potopul de reclame. După 30 de ani de omniprezență publicitară, aproape că nici nu o mai observăm.

Reclamele ne mănâncă zilele. Dar mai ales nopțile

 Există mai multe motive pentru care reclamele stradale sunt văzute rău  în tot mai multe orașe. Și nu e vorba doar de poluarea vizuală.

Una din marile probleme este consumul uriaș de energie. În timp ce ministrul Energiei ne cere să nu pornim mașina de spălat seara pentru a „face un bine” sistemului energetic național, mii de reclame consumă energie zi și noapte fără oprire. Un ecran digital de 6x3 m poate consuma într-un an cât 36 de gospodării. Diverse calcule au fost făcute, în funcție de mărime și tehnologia folosită. Chiar și un ecran relativ mic de 3 x 1 m consumă cât echivalentul a 3 gospodării.

La care se adaugă și alte costuri conexe, precum aparatele de aer condiționat. În timpul verii, ecranele digitale se supraîncălzesc, iar unele au atașate și câte două aparate de aer condiționat pentru a le răci. Diferența e că gospodăriile folosesc energia pentru nevoi esențiale, în timp ce ecranele doar rulează reclame la nesfârșit.

Studiile arată că panourile digitale sunt de asemenea și o sursă de poluare luminoasă. Lumina în exces produsă de becurile LED afectează atât arborii, cât și fauna: insecte, păsări și o serie întreagă de animale care trăiesc în urban.

Pe lângă acestea, ecranele reprezintă și un pericol pentru siguranța rutieră. E greu de trasat relația de cauzalitate între un accident și un panou LED. Însă, mai multe studii arată că aceste panouri distrag atenția semnificativ mai mult decât o reclamă statică. Multe dintre ele sunt amplasate tocmai în intersecții deoarece și vizibilitatea lor e mai mare. Tot acolo e însă și traficul cel mai intens și riscul mai mare de accidente.

„Autoritățile locale au pierdut controlul” 

Încă din 2016, Ordinul Arhitecților din România atrăgea atenția în raportul din acel an că „publicitatea stradală reprezintă o problemă majoră” iar toate zonele au ajuns să fie „invadate de panourile parazitare”. În același raport, profesorul de arhitectură Dan Marin de la Universitatea Ion Mincu din București trăgea un semnal de alarmă: „autoritățile locale au pierdut controlul asupra panourilor neautorizate”. A avut însă vreodată primăria vreun control asupra spațiului public?

După ce am luat legătura cu profesorul Dan Marin, acesta a explicat pentru PressOne că problema publicității stradale necontrolate datează încă din anii ‘90. „La început nu se putea pune nicio reclamă, însă după 1996 putem spune că a început valul. Mai întâi doar niște găști locale care își acopereau unii altora afișele, după care au intrat și străinii pe piață. Atunci a început orașul să se umple de billboarduri și neoane cu striptease.”

Situația a fost agravată cu timpul și din cauza schimbărilor legislative, spune acesta. „Pe de o parte, avem războiul dintre primarul capitalei la începutul anilor 2000, Traian Băsescu, și premierul Năstase care a dus la transferarea multor atribuții de la primarul general la primarii de sector”, spune profesorul. Efectele acestui haos administrativ se pot vedea și astăzi în dinamica centrifugă a sectoarelor. Un exemplu oferit de Dan Marin este Magazinul Cocor care a sărit peste CGMB pentru a obține un aviz pentru ecranul lor uriaș și a mers la Sector unde l-a putut obține mai ușor.

Opinie. Nicușor Dan și Crin Antonescu predau tutoriale de căciulire în fața lui Trump. Cu așa „pro-europeni”, ce nevoie mai avem de „suveraniști”?

Nicușor Dan și Crin Antonescu iau partea lui Trump în disputa acestuia cu Zelenski. România ar fi ieșit mult mai câștigată dacă cei 2 ar fi tăcut.

Nu doar Călin Georgescu e problema

Criză e adesea atribuită exclusiv lui Călin Georgescu, dar probabil e mai cinstit să admitem că Georgescu este mai degrabă ce se întâmplă când există pentru prea multă vreme o slăbiciune generală a democrației.

Cealaltă mare problemă în opinia acestuia este tocmai instituția responsabilă de monitorizării publicității stradale. „Au pus toate atribuțiile în mâna Poliției Locale, ceea ce a fost o mare greșeală. Poliția locală nu are nici personal îndeajuns, nici calificarea necesară. Ce avem nevoie este o instituție cu oameni de meserie și care să poată colabora inclusiv cu oameni sau organizații din exterior”, spune acesta.

Orașele unde se poate și altfel

Desigur, companiile care lucrează în domeniu nu văd lucrurile în același fel. În viziunea unuia dintre principalii jucători de pe piață, ecranele digitale „completează arhitectura locală” și contribuie la un mediu urban „mai estetic și funcțional”. Directorul aceleiași companii deplânge într-un interviu că Bucureștiul are prea puține ecrane digitale, sub 200, în timp ce alte capitale au deja câteva mii. 

E un conflict între două viziuni radical diferite. Dacă arhitecții și urbaniștii văd orașul ca un spațiu al comunității și armoniei, pentru marile companii, orașul înseamnă doar metri pătrați pentru publicitate. Bucureștiul dovedește însă că nu se poate găsi armonie între binele comun și interesul financiar imediat. Depinde de puterea politică de care a parte a conflictului alege să se situeze.

Există totuși mai multe orașe care au ales comunitatea în locul intereselor private. Franța e țara care a mers cel mai mult în această direcție. Grenoble a devenit în 2015 primul oraș din Europa care a redus enorm publicitatea stradală pentru „eliberarea spațiului public” și a luat măsuri împotriva „poluării vizuale”. Alte orașe i-au luat după exemplul. Nantes a interzis în urmă cu 3 ani publicitatea stradală pe 70% din suprafața orașului, iar în restul de 30% a impus reglementări stricte - cele care folosesc lumină vor trebui „stinse” între miezul nopții și 6 dimineața.

Nu doar Europa ia astfel de măsuri însă. Orașe din India, precum Chennai sau Mumbai au luat și ele pași în această direcție. Însă primul oraș care a deschis cu adevărat drumul încă din 2007 a fost Sao Paolo. Prin legea Cidade Limpa, primarul de la acea vreme a interzis publicitatea stradală, iar 15.000 de panouri și 300.000 de firme (semnele de deasupra magazinelor) au fost îndepărtate. O dovadă că poți avea schimbări radicale dacă există voință politică.

Foto: Piața Sfântul Gheorghe, Kilometrul Zero al Bucureștiului

Bucureștiul e încă departe în această privință. Pentru moment, autoritățile nu consideră publicitatea stradală o problemă. Dimpotrivă, primarul general, Nicușor Dan, încuraja în 2021 colantarea autobuzelor STB cu reclame comerciale și nu vede nici în prezent o problemă în folosirea panourilor și ecranelor publicitare pentru campania politică. Singura primărie care a făcut niște pași timizi este cea a Sectorului 6. Aceasta a scos anul trecut un ghid și un regulament pentru firmele magazinelor pe care intenționează să îl și implementeze.

Mai mult decât atât, primăriile din București nu controlează nici acum spațiul public așa cum ar trebui. De exemplu, este interzis conform legii ca mesh-urile să fie amplasate pe clădiri cu risc seismic. Cu toate acestea, G4Media a documentat două cazuri în care două clădiri clasa I risc seismic erau acoperite cu mesh-uri. Acestea au fost îndepărtate doar după publicarea articolelor, deși era de datoria PMB să constate, iar ambele se aflau chiar în mijlocul capitalei.  Cu toate astea, în februarie 2025 imobilul Patria e în continuare acoperită de un mesh uriaș.

foto: Andrei Gudu / PressOne

Consumerismul în lupta pentru atenția noastră 

Dincolo de poluarea ecologică și estetică există o fațetă mai subtilă și prea puțin discutată a publicității. Una din principalele critici față de industria publicitară este că ne exacerbează o viziune materialistă despre sine și propria valoare. Altfel spus, tot mai mulți ajungem să credem că ne putem cumpăra fericirea prin achiziționarea de bunuri. Să ne judecăm și să ne comparăm cu restul prin prisma câștigurilor materiale. Cu cât mai multe și cu cât mai scumpe, cu atât mai bine.

Există însă numeroase studii care arată că valorile materialiste ne afectează negativ stima de sine și sunt des asociate cu stări de depresie și anxietate. Cumpăratul nu e definit ca fiind rău în sine, ci motivele pentru care cumpărăm: pentru statutul social sau pentru fericire pe termen scurt, de exemplu. Iar publicitatea ajunge cel mai des ca exact asta să încurajeze prin promovarea unor produse de care nu avem cu adevărat nevoie.

În alte țări există o critică mult mai articulată în direcția asta și o societate civilă mult mai activă. Există deja de mai multe decenii organizații dedicate recuperării spațiului public și care luptă pentru o publicitate etică.

Adfree Cities, de exemplu, e o rețea de grupuri locale din Marea Britanie care militează pentru eliberarea orașelor de publicitatea stradală. În locul ei, organizația crede că ce ar trebui să primeze spiritul comunitar, arta publică și natura. 

Résistance à l’Agression Publicitaire (RAP) e o organizație franceză activă încă din 1992 și care luptă împotriva publicității agresive. Din partea acestora PressOne a luat legătura cu Thomas Bourgenot, purtător de cuvânt al organizației.

Acesta ne-a relatat cum prin proteste și presiune publică a reușit să împingă schimbarea Codului de Mediu pentru limitarea publicității în exterior, precum și a legii pentru publicitatea TV. Ce nu se poate cuantifica însă este nivelul de conștientizare mult mai ridicat când vine vorba despre cum ne afectează publicitatea.

„Noi nu suntem împotriva publicității în sine – până la urmă aceasta înseamnă tot o difuzare a unor informații către public, ar fi nedemocratic să interzicem așa ceva. Ce criticăm noi însă este sistemul publicitar din prezent, care ne impune mesaje peste tot în spațiul public fără acordul nostru. Un sistem care finanțează media prin publicitate și afectează astfel libertatea presei. Cum faci să critici tocmai pe cei care te finanțează?”, mai spune Thomas Bourgenot.

Pressone a scris despre cum jocurile de noroc au fost cei mai mari finanțatori pentru publicitate în mediul online în 2023. În același an avea loc și scandalul de presă cu Ringier, când mai mulți jurnaliști din redacțiile Libertatea și GSP au fost concediați ori au demisionat. Aceștia acuzau grupul media că în spatele deciziei au fost interese economice și presiunea industriei jocurilor de noroc.

„Trebuie de asemenea să înțelegem și modul în care funcționează publicitatea. Aceasta duce la normalizarea unor comportamente pentru că ea acționează asupra oamenilor prin puterea mimetismului. Normalizează ideea că trebuie să ai un SUV ori promovează obiceiuri adictive și alimente nesănătoase – fast-food sau alcoolul, de exemplu. Pentru cineva care are probleme cu alcoolul și încearcă să renunțe la el, publicitatea îl împinge înapoi la consum.

Cercetătorii în neuroștiință leagă aceste comportamente de felul în care ne este livrată publicitatea. Creierul nostru este programat să detecteze mișcarea și lumina în ideea că ar putea reprezenta un pericol iminent. De aceea ecranele digitale de exemplu creează un stres continuu asupra creierului și duc la o suprasolicitare cognitivă. Iar, mai departe pot să ducă la oboseală, stres, probleme de atenție, cumpărături compulsive și tot așa. La care se adaugă și pericolul ridicat de accidente din cauza reclamelor luminoase sau video de pe străzile publice care distrag atenția șoferilor”, mai spune Thomas Bourgenot.

Tocmai din aceste motive, Haga a interzis anul trecut orice reclamă pentru industriile poluante, incluzând aici mașini cu consum ridicat, companii petroliere sau de transport aerian. Amsterdam a făcut-o cu câțiva ani înainte. Singapore a interzis încă din 2019 publicitatea pentru băuturile cu prea mult zahăr pentru combaterea diabetului. Exemplul cel mai cunoscut rămâne însă interdicția publicității pentru țigări, interdicție pusă în aplicare și la noi. Deși acest tip de publicitate a fost interzis printr-un tratat sub patronajul Organizației Mondiale a Sănătății, o investigație din 2019 arăta cum companiile în continuare țintesc minorii și tinerii pentru promovarea fumatului. 

Dreptul de a nu vedea reclame

Dincolo de efectele nocive alte publicității, purtătorul de cuvânt RAP spune că aceasta ne încalcă „libertatea de receptare” (fr: liberté de réception). Mai pe românește, înseamnă libertatea de alege ce fel de mesaje scrise, audio sau video vrem să primim.

„Acest drept este corolarul dreptului la liberă exprimare. Am libertatea de a spune ce vreau eu, atâta timp cât nu încurajez violența sau nu încalc libertatea altora. În schimb, trebuie să am și eu dreptul de a nu-mi fi impuse mesaje fără consimțământul meu. E un subiect de care se vorbește mult în Franța, de a schimba paradigma acesta în care ni se impun mesaje fără să alegem dacă vrem sau nu să le vedem.”

„Ce cerem noi este de exemplu ca mesajele publicitare să fie scrise într-un format mai mic. Spre deosebire de cele luminoase sau de mari dimensiuni, rămâne la alegerea mea dacă vreau mă apropii de panou și să citesc. E o formă de consimțământ”, mai spune acesta. 

Publicitatea însă a colonizat aproape orice loc al existenței noastre. Pe orice site intrăm, pe orice aplicație de pe telefon, orice video urmărim, aproape toate ne aduc iar în fața reclamelor. Teoretic, aici măcar avem libertatea de a le evita sau de a plăti pentru privilegiul de a nu fi bombardați de reclame. Dar în spațiul public devine imposibil. 

Iar, dacă ne întoarcem la consumerism, până și sinele nostru este modelat de publicitatea. Felul în care ne construim imaginea de sine, felul în care ne raportăm la alte persoane, sunt și ele puternic influențate de modul în care ne definește publicitatea succesul. Altfel spus, nici în interiorul nostru nu suntem liberi de efectele publicității. 

„Nu știu dacă se poate o lume fără niciun fel de publicitate. În schimb putem să ne imaginăm cum informațiile comerciale despre produse și servicii ar fi difuzate diferit. Să nu mai fie prin intermediul agențiilor de publicitate și mesajelor înșelătoare ale marilor branduri. Să nu mai fie brandurile cele care decid ce mesaje să transmită ori să ascundă. Ci, mai degrabă, să delegăm responsabilitatea asta unor asociații de consumatori care să testeze produsele și să fie independenți. 

Desigur, asta ar însemna să regândim radical modelul economic și sectoare întregi din acesta. Mai ales când vorbim de media, finanțată în mare parte tocmai de campanii publicitare. Tocmai acesta ar fi un argument în plus pentru că vorbim de o mai mare a libertate a presei până la urmă. Întregul raționament al informațiilor pe care alegem să le difuzăm se schimbă complet atunci când depinzi de finanțarea publicitară sau nu”.

Așadar, având în vedere omniprezența publicității, mai devine posibil să ne imaginăm o lume fără reclame? Ca să-l parafrazăm pe filosoful Frederic Jameson, e mai ușor să ne imaginăm sfârșitul lumii decât sfârșitul campaniilor de publicitate. Chiar și așa, o privire către orașele care renunță la publicitate în spațiul public ne oferă deja o idee despre cum ar putea totuși să arate un altfel de viitor. 

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€