București, să trăiești, ia roșii de Gurbănești!

Valentin Șchiopu

Redactor

Victoria și Florin Cojocariu, ea − pictoriță, el − om de marketing, s-au mutat în 2009 din București într-un sat de pe malurile Mostiștei, un afluent al Dunării. Se numește Gurbănești, e lângă Lehliu Gară și face parte din județul Călărași.

Strada pe care locuiesc a primit un nume doar la doi ani după venirea lor. Deși era singura neasfaltată din localitate, pentru că se mutaseră acolo trei familii venite de la oraș s-a chemat, cum altfel, strada Orășeanului.

În 2017, cei doi sunt tot la Gurbănești, doar că produc niște roșii al căror gust a devenit celebru printre întâii orășeni, bucureștenii. Cum s-a născut CAP Gurbănești SRL?

Pornim de la concluzii. În ce fel v-a schimbat experiența asta?

„Nu cred că există rețete de schimbare. În general, dacă întrebi un om în ce fel l-a schimbat nu știu ce experiență, te gândești cum te-ar putea schimba pe tine, în primul rând.

Cred că e nevoie de o precauție aici. Nu cred că viața la țară e pentru oricine. Sunt oameni care depind de mulțimi, depind de contactul permanent cu semenii lor.

Cred că viața la țară îți oferă – și asta e extrem de important – posibilitatea de a te reconecta cu tine. În oraș, noi funcționăm într-un mecanism: jobul, ieșitul la crâșmă, prieteni, stresul.

Dormim, ne uităm la televizor, e o roată care se-nvârte permanent și care, de fapt, îți lasă foarte puțină libertate. Noi nu mai apucăm să ne gândim: ce vrem, ce facem cu viețile noastre, în ce constau problemele noastre.

Orașul e hedonist, te absoarbe cumva. Îți cucerește simțurile și atunci nu mai ai energie sau ochi pentru interior. Dincoace, ești conectat mult mai puternic la lucrurile profunde. Și cred că asta e o oportunitate. Pentru unii, nu pentru toți. Cel puțin așa m-a schimbat pe mine, mi-a dat posibilitatea să văd ce e cu adevărat important.

După atâta timp, vă spun sigur, noi trăim mult mai bine la Gurbănești decât în București. Pentru mine, Capitala a ajuns un infern. Mergem o dată pe săptămână și sunt uluit de fiecare dată de nivelul de aglomerație și de agresivitate”.

O spune un fost director de marketing la Elite (Doncafé) și unul dintre inițiatorii televiziunii online Happy Fish.

Primii în sport! Primii în producție! Sportul în comunism și atletul român multilateral dezvoltat

În acele vremuri biblice, în patria anilor '70, se dezvolta frenetic sportul de masă, pe model sovietic. Drept încurajare, orice sport era gratis, chiar și tenisul. Trebuia doar să te apuci. Apoi să te ții. Dacă erai cu adevărat remarcabil, treceai în altă ligă, profesionistă. Dar cum ideea de profesionism era asociată cu vechiul regim dușman burghezo-moșieresc, toți sportivii țării se prefăceau că sunt simpli amatori-muncitori, care practicau sportul doar așa, de plezir, după serviciu și niciodată în timpul lui.

Ce faci în weekendul 21-23 februarie în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne

Târguri de început de primăvară în București, Festivalul Designerilor și Artiștilor din Transilvania în Cluj-Napoca, Harababura Fair în Timișoara și Classix Festival în Iași. Tu ce faci în weekend?

Florin Cojocariu (50 de ani) s-a mutat de 8 ani la Gurbănești. Foto: Arhiva personală

În 2005-2006, el căuta un teren în apropiere de București, unde-și imagina că se va putea retrage vara, în weekend-uri. L-a găsit la Gurbănești. „Vând teren cu cabană, puț, curent electric”, suna anunțul.

„Erau niște prețuri absurde la acea vreme. Stătusem câțiva ani în Franța și observam că sumele cerute erau comparabile cu cele vehiculate în apropierea Parisului, de exemplu.

Am văzut într-o seară cabana din lemn de la Gurbănești. Mi-a plăcut din prima, n-a fost o decizie tocmai rațională. Și acum cred că are ceva special, ceva foarte interesant. E în Bărăgan, dar într-o zonă cu multe dealuri, văi și bălți. Și chiar are un soi de microclimat, diferit față de cel din Bărăgan”.

Trei ani mai târziu, într-o perioadă în care n-aveau proiecte active în București, soții Cojocariu și-au propus să încerce să locuiască un an la Gurbănești.

Au reparat cabana, și-au asigurat condiții decente, iar după câteva luni, hotărârea era luată: rămânem aici! Prima iarnă, una foarte grea, a trecut lângă soba pe lemne. În primăvară, cineva le-a adus niște semințe de roșii.

Era o perioadă confuză, Victoria și Florin renunțaseră la chiria din București și încercau să-și dea seama cum pot funcționa în noile circumstanțe. Aveau să primească răspunsul după ceva timp.

„Acum, pot spune că roșiile ne-au păcălit. Știi semințele acelea pe care le-am aruncat în curte? Le-am descoperit printre bălării, prin august, uitaserăm de ele.

Crescuseră singure, nu le-am făcut nimic, extraordinar de gustoase, sănătoase. Plantele, niște roșii cherry mai măricele, erau foarte productive.

Luam brânză din sat, pâine tot de aici, ulei de măsline, busuioc plantat în grădină și toți prietenii care veneau pe la noi erau dați pe spate. Și ne-am tot gândit − «hai să cultivăm, dacă tot se cultivă atât de ușor».

Ei bine, aici ne-au păcălit. De fapt, după doi ani chiar am aflat că roșia e cea mai dificilă legumă din tot ce am fi putut alege să cultivăm.

E ca în teoria aceea foarte interesantă care spune că porumbul e cea mai inteligentă ființă de pe planetă, pentru că a ajuns să ne manipuleze astfel încât să devină planta dominantă.

Cea mai de succes specie, din punctul de vedere al creșterii habitatului, e porumbul. Noi suntem extrem de dependenți de porumb, inclusiv în zona maselor plastice, a furajelor pentru animale. 70% din toată carnea care se produce e făcută cu porumb.

Era interesantă ideea asta, că porumbul ne-a manipulat. Chiar dacă ne credem noi foarte deștepți, uite că am ajuns dependenți de el. Practic, trebuie să-i asigurăm toate condițiile și să-i eliminăm toți inamicii. Pe noi, în schimb, ne-au păcălit roșiile”.

Roșii culese în octombrie de soții Cojocariu la Gurbănești.

Victoria a început să studieze Agronomie și, încet-încet, au pus pe picioare C.A.P. Gurbănești SRL. Spun că produc unele dintre cele mai bune roșii din România, folosind „doar soiuri vechi, tradiționale, heirloom”.

Un fel de „Apple al roșiilor, cum glumea un prieten”, spune Florin, de care poți beneficia printr-o simplă comandă pe internet.

De câteva zile, soții Cojocariu au strâns ultima recoltă din acest an. Nu pot vorbi de o afacere profitabilă: practic, au cheltuieli timp de 7-8 luni pe an, iar vânzări, doar în sezon.

Există o piață pentru mâncare premium?

„Sunt oameni dispuși să dea 15 lei pe un kilogram de roșii de calitate. Și nu doar cei cu foarte mulți bani. Chiar sunt oameni interesați să mănânce sănătos”.

Din 2013, CAP Gurbănești s-a extins. În afacere a intrat un partener care inițial le fusese client. A crezut în gustul roșiilor de Gurbănești și a venit cu finanțare.

Pasul firesc a fost să se treacă și la procesare (suc de roșii, passata de roșii). Lucrurile s-au blocat din nou după ce asociatul, din cauza unor probleme personale, și-a retras brusc sprijinul.

Florin vrea să aducă sub umbrela CAP Gurbănești mai mulți fermieri pe care să-i convingă să renunțe la un model economic pe care-l consideră tributar.

„Ne-am gândit că poate ar fi mai bine să renunțăm, dar e greu să o faci după ce am muncit atâta. Ne gândim să cultivăm cu parteneri, cu alți fermieri. Eu, personal, n-aș mai vrea să fac producție. Deși am învățat multe despre roșii, sunt fermieri care cunosc roșiile mai bine decât noi.

Ce vindem noi, roșii heirloom, în Vest se vând la tarabă cu prețuri între 8 și 10 euro kilogramul, minimum. Productivitatea nu e foarte mare la soiurile astea de calitate. Nu putem produce volum foarte mare, foarte ieftin.

Trebuie să vindem mai scump și să ne luptăm cu marfă produsă pe bandă rulantă. Nu vreau să intru în discuția legată de ceea ce înseamnă producție intensivă și de ce n-au roșiile alea niciun gust.

Fermierul obișnuit e prins în modelul ăsta și trebuie să se adapteze la prețul pieței, și anume să producă niște cantități mari la prețuri mici. Și atunci sigur că folosește hibrizi, folosește metode și stropiri foarte intensive, pentru că nu vrea să aibă niciun fel de pierderi de la dăunători.

Ar putea face marfă mai bună decât noi dacă ar avea piața unde s-o vândă și cei care să le dea prețul corect. Mâncarea e un commodity de fapt, roșiile sunt un commodity.

Nu te duci neapărat în piață sau la magazin să cumperi roșii de alea sau din celelalte. Cumperi roșii și atât. Noi am reușit cumva să ne diferențiem aici și începe să fie evident pentru mulți dintre clienții noștri că roșiile de Gurbănești sunt altceva.

Ce vrem să facem? Avem materialul genetic și o experiență pe soiurile heirloom care-s puțin diferite de hibrizi, și atunci căutăm parteneri care să producă pentru noi. La prețuri în mod sigur mai bune decât ar primi ei la supermarket sau în altă parte.

Noi le putem garanta un preț de achiziție și o cantitate. Rezumând, avem un brand, avem și un canal de distribuție, materialul genetic și o piață deja formată. Așa că producția o pot face, în principiu, și alții care vor să intre în parteneriat cu noi”.

Cojocariu e convins că satul românesc poate reprezenta o oportunitate extraordinară. Cu o condiție: „Să nu mai tratăm greșit agricultura ca model economic”.

„Da, tocmai aici, unde e bazinul clasic al PSD-ului și unde e riscul cel mai mare de subdezvoltare și manipulare, aici e și locul cel mai mare de creștere. Cea mai mare problemă e că satul și-a pierdut cultura. În sens de liant care leagă o comunitate: obiceiuri, grupuri, valori.

Există o fărâmițare extraordinară. Comuniștii l-au făcut praf demografic, s-au pierdut, reperele, credința, tradițiile. Acum există o confruntare cu o modernitate aproape violentă pentru cultura generațiilor vechi.

Vorbesc despre felul în care percep lumea generațiile tinere. E o schizofrenie incredibilă. Aici, în Gurbănești, primesc cereri de angajare pe Facebook de la oameni simpli.

O explicație ar putea fi faptul că tratăm greșit agricultura ca model economic, confundăm agricultura cu agricultura mare. E foarte probabil ca anul viitor să redevenim grânarul Europei, să ajungem printre primii producători de cereale.

Fermele private s-au dezvoltat extraordinar. Au luat în arendă suprafețe enorme de teren. Practic, nu mai găsești teren de vânzare, pentru că toată lumea cultivă.

Problema e că modelul unui agricultor care face producție agricolă mare, grâu, porumb, soia, nu produce niciun fel de impact cultural în comunitate. Ca să fii un fermier profitabil, trebuie să ai în arendă sau ale tale undeva spre o mie de hectare, știind exact de câte utilaje ai nevoie.

Totul e mecanizat. Ca să fac agricultură mare, angajez puțini oameni, pentru că utilajele sunt foarte performante. Ai nevoie de câțiva operatori și de sezonieri, dar din ce în ce mai puțini.

Am mers vara asta într-o combină care era ca o navă spațială. Am văzut puține mașini de lux care ofereau gradul lor de confort. Și productivitatea lor.

E un business foarte productiv, dar cu puțini oameni. Plus că produce un soi de asistență socială mascată. Cunosc mulți oameni care dau în arendă un teren pe care l-au moștenit și își primesc banii ca și cum ar închiria un apartament.

Ei bine, oamenii ăștia nu mai fac nimic. Trăiesc pur și simplu pe lângă casă acolo. Sunt mulți în situația asta și nu au niciun motiv să se dezvolte, sunt asigurați cumva.

Noi suntem o fermă mai mică, dar angajăm pe o perioadă determinată la fel de mulți oameni cât angajează cel cu o fermă cu 500 de hectare. Dar oamenii de la noi sunt într-o altă relație, au pauze de masă, se discută…

Am văzut cum se produce o schimbare culturală la ei pentru că lucrează cu noi într-un mediu de companie. Într-o firmă sau o fermă mică, lumea e ca la dumneavoastră în redacție, se cunoaște, interacționează, e unită, se generează un soi de cultură internă

Ceea ce nu e neapărat cazul cu fermele mari. Rezumând, satul poate fi schimbat dacă există centri de schimbare care sunt în general afacerile mici și nu fermele mari”.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€