Bucătarul care își ia liber când joacă "U"

Valentin Șchiopu

Redactor

Ziarist, regizor, designer și bucătar, Gelu Radu e, înainte de toate, unul dintre cei mai pătimași suporteri ai Universității Cluj. Această calitate nu e tranzacționabilă, spune el, și, în mod misterios, nu se diluează odată cu trecerea timpului.

Gelu s-a născut cu mult după primul și, până acum, unicul succes național al lui „U” − câștigarea Cupei României, în 1965. Dar a rămas fidel unei inexplicabile forme de masochism.

„U” evoluează acum în liga a patra, iar Gelu își urmărește echipa favorită din Germania, unde s-a stabilit în urmă cu 7 ani.

Când joacă „șepcile roșii”, la ore nu tocmai convenabile pentru programul de la job, își ia liber și se uită la o transmisiune făcută pe Facebook, cu telefonul mobil. Un prieten de-al său filmează toate partidele care se joacă pe celebrele arene din Tritenii de Jos, Florești sau Jucu.

La finala de Cupă de la București, din 2015, Gelu și-a dus toată familia, soția și cei doi băieți, de 5 ani și de 4 ani. L-a costat o mică avere, „U” a luat bătaie de la Steaua cu scor de neprezentare, dar peluza a arătat formidabil.

Când a plecat din România, în 2010, Gelu și-a îndesat niște haine într-un bagaj, la repezeală, și a dat din mână a lehamite.

„Era să dau colțul de două ori, în spital. Fiind ziarist, am refuzat să dau șpăgi și atunci am fost tratat corespunzător. Îmi era imposibil să mai gestionez relația cu statul român, cu sistemul de sănătate din țară.

Faptul că vrei să respecți legile până-n pânzele albe se întoarce, în cele din urmă, împotriva ta. Am considerat că, dacă vreau să-mi întemeiez o familie, e mai bine să plec”, povestește Gelu.

A luat-o de la zero, a făcut un curs de bucătari și, prin 2014, a avut șansa de a-l întâlni pe patronul unuia dintre cele mai cunoscute restaurante din Pădurea Neagră − Adler (Vulturul), o stea Michelin validată anual de mai bine de jumătate de secol, în orașul Häusern.

Acolo a învățat tot ce știe în materie de bucătărie cu specific nemțesc.

„Bucătarul-șef era și patronul restaurantului. Ajungea să gătească mai rar. De fiecare dată îmi explica pe îndelete și îmi răspundea la toate întrebările.

Când am plecat de acolo, la finalul lui 2015, mi-a oferit o recomandare care îmi poate deschide ușile la aproape toate restaurantele din Germania.

Lucram cu penseta, la propriu. Cream farfurii cum vezi în pozele speciale ale revistelor de gastronomie. Ne-am înțeles foarte bine și am regretat că a trebuit să ne despărțim”.

În prezent, Gelu Radu lucrează la un hotel din sud-vestul Germaniei, în orășelul Lenzkirch. Și, cum ziceam, își ia liber de fiecare dată când joacă „U”.

Zamă de homar / Lobster bisque
(rețeta lui Gelu Radu)

Povestea Lay’s pe care nu o știai: drumul cartofului, din câmp la fabrică și la „Mica Unire în bucate” (P)

„Povestea Lay’s pe care nu o știai” este o serie realizată de Amintiri Gustoase, care creează punți gastronomice între generații și se află mereu în căutarea brandurilor ce vorbesc tinerilor prin gust. Provocați de PepsiCo, am pornit pe drumul cartofului pentru a descoperi lucruri mai puțin cunoscute despre chipsurile Lay’s: sunt făcute din cartofi crescuți sustenabil, în ferme atent selecționate, iar gustul lor ajunge astăzi în 18 țări din Europa.

Pe Via Danubiana la Gostinu: o plajă care încă mai poate rămâne sălbatică

La doar o oră de București, departe de haos și agitație, stă ascunsă o plajă sălbatică, la malul Dunării. Plaja Gostinu, poziționată la doar 20 de kilometri distanță de orașul Giurgiu, se află la capătul satului cu același nume, străjuită de o limbă lungă și răcoroasă de pădure prin care te poți aventura în zilele toride.

Ingrediente (pentru două porţii):

– un homar

– un morcov

– o ceapă

– un căţăl de usturoi

– 100 de mililitri de coniac

– două linguri de bulion

– 300 de grame de frişcă lichidă

– o linguriţă de tarhon

– o linguriţă de amidon bio

Timp de preparare: două ore.

Costul ingredientelor pentru o porţie: 6 euro.

„Eu n-am găsit aici homar viu, numa’ de-ăla prefiert, da’ m-am descurcat. În primu’ rând trebe scoasă carnea din coadă, din cleşti şi cât mai multă din membre.

Carcasa de homar se pune dup-aia la fiert în juma’ de kil de apă, la foc foarte mic, unde se lasă vreo oră jumate, până se înjumătăţeşte cantitatea de zamă. Se strecoară.

Legumele se taie cubuleţe. Puteţi pune şi o ţâră de ţelină, da’ eu n-am avut atunci.

Carnea de homar se taie şi ea în bucăţele cât mai mici. Eu am oprit carnea din cleşti, pentru ornare şi halit separat.

Legumele se călesc într-o ţâră de ulei. Când încep să-şi schimbe culoarea, se adaugă carnea mărunţâtă şi se mai lasă un minut.

Se toarnă coniacu’ şi se flambează. Adică i se dă foc. După ce se stinge, se poate adăuga zama de pe carcasă, tarhonu’ şi nişte sare. Se mai lasă la fiert, la foc mediu, spre mic, vreo 15 minute, apoi se bagă mixeru’ în zamă şi se toacă până se face cremă.

Se adaugă frişca şi, după ce începe iară să fiarbă, se leagă un pic zama cu o linguriţă de amidon bio, dizolvat în apă rece.

Îi o minunăţie de zamă!