Bruno Barbey: "Nu cred că fotografiile cu cadavre ajută la scrierea istoriei"

Raul Ștef

Redactor

„Am început să fac fotografie la 18 ani, din dorința de a cunoaște oameni”, spune fotograful francez de origine marocană Bruno Barbey într-un interviu din volumul „Magnum Stories”. La acel moment, al debutului, era student la Ecole des Arts et Métiers din Vevey, Elveția, de unde majoritatea absolvenților alegeau fotografia comercială.

Bruno a fost excepția.

A acceptat propunerea unui editor din Lausanne să plece în Africa și în Orientul Mijlociu pentru a fotografia persoane ale căror chipuri erau necesare la ilustrarea unor cărți. Așa a ajuns să publice portrete de scriitori, pictori, sculptori și regizori în revista Vogue.

Însă marea lui pasiune a fost Italia anilor ’60. Era fascinat de regizorii neorealiști Fellini, Antonioni, Pasolini și Visconti. Rezultatul acelor călătorii avea să fie albumul „The Italians”, publicat abia în 2002.

Fotografiile realizate în Italia l-au ajutat pe Bruno Barbey să fie acceptat în faimoasa agenție Magnum, la mijlocul anilor ’60. Această asociere i-a schimbat modul de lucru, „dar nu doar în sens bun”, mărturisește el.

Italieni din orășelul sicilian Caltanissetta, în 1963. Fotografie de Bruno Barbey. (Printscreen de pe magnumphotos.com)

Bruno Barbey nu era un fotojurnalist. Nu-l interesau știrile și redarea actualității.

Dar Magnum i-a propus să încerce acest gen, mai ales că, în anii ’70-’80, fotojurnalismul, ca gen de presă, ajunsese la apogeu. Cotidienele și revistele publicau fotoreportaje pe pagini întregi, ceea ce astăzi se întâmplă tot mai rar.

Astfel, în 1967 Barbey a fost trimis să fotografieze războiul civil din Nigeria, în 1968 a fost martor, printre altele, la marile proteste de stradă ale studenților din Paris, iar în 1971 a zburat în Vietnam.

Captură foto de pe magnumstories.com

În 1991, Bruno Barbey a fost martor la invadarea Irakului de către americani.

Mentorat cu Sorin și Diana Gadola: 1.600 de euro pentru sfaturi alimentare, „deparazitări” și clisme. Administratorul clinicilor THC: „Nu vreau să fiu asociat cu diverse lucruri, dacă se întâmplă ceva”

Reporterul PressOne încearcă să facă mentorat cu soții Gadola și să se trateze de alergia la ambrozie în „clinica” THC din București. Constată că e prea scump. E sunat de administratorul medical al „clinicilor”, care se dezice imediat de patronul său.

Naționalismul extremist care acaparează și istoria: exemplul Slovaciei

În timp ce Slovacia comemorează cea de-a 80-a aniversare a revoltei naționale slovace, moștenirea acesteia este rescrisă pentru a servi agendei naționaliste de astăzi.

Alegând un stil diferit de cel practicat de majoritatea colegilor săi, a evitat să facă imagini cu cadavre și cu violență extremă. În schimb, s-a folosit de simboluri și a surprins, printre altele, militari americani patrulând prin câmpurile petrolifere.

„Nu cred că fotografiile cu cadavre ajută foarte mult la scrierea istoriei războiului. Oamenii văd asta toată ziua la televizor. Suntem înconjurați de moarte, iar eu nu sunt fascinat de ea”, spune Barbey într-un articol din „Magnum Stories”.

În prezent, Bruno Barbey se ocupă mai ales de proiecte personale. „Sunt interesat de fotografii minimaliste și de ingrediente simple. Caut imagini puternice pe care să le folosesc în cărți și expoziții”, spune el în articolul din „Magnum Stories”.

Una dintre destinațiile sale preferate este Maroc, țara sa natală, pe care o fotografiază de mai bine de 30 de ani pentru a urmări dualitatea dintre modernizare și păstrarea tradițiilor.

Barbey spune că Marocul continuă să semene cu țara descrisă de Delacroix în 1832 sau de Matisse, în secolul XX.

Localnicilor nu le place să fie fotografiați, spre deosebire de italieni, de pildă, care abia așteaptă să fie luați în seamă.

Astfel, în Maroc, fotografiile bune sunt mult mai greu de făcut, dar asta îl motivează suplimentar pe Barbey, acum în vârstă de 76 de ani, și îi menține vie pasiunea pentru pământul în care s-a născut.

Una dintre cele mai cunoscute imagini realizate de Bruno Barbey în Maroc datează din 1985.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€