Beirut: spionaj şi efectul de domino

Daniel Iftene

Redactor

Beirut (2018), thriller. Regia: Brad Anderson; scenariul: Tony Gilroy; imaginea: Björn Charpentier; montajul: Andrew Hafitz; cu: Jon Hamm, Rosamund Pike, Mark Pellegrino, Dean Norris, Shea Whigham.

Disponibil pe Netflix.

*

Există multe locuri în afara spațiului european care produc fascinația spectatorului de film, dar cele din Orientul Mijlociu și din jurul Mediteranei au o poziție privilegiată: nici atât de departe încât să fie terra incognita, nici atât de aproape încât să-și fi pierdut exotismul pentru ochiul occidental.

Așa că, atunci când eroul cinemaului american ajunge la Istanbul, Cairo, Bagdad, Teheran, Ierusalim sau Casablanca, de cele mai multe ori e aruncat într-o zonă unde regulile nu se mai aplică, iar totul devine permis.

Și în Beirut, cel mai recent film de spionaj semnat de Brad Anderson (cunoscut pentru Mașinistul, Fringe sau Boardwalk Empire), scopul scuză mijloacele.

Numai abilitățile fostului ambasador american Mason Skiles pot preîntâmpina reluarea ostilităților între creștini și musulmani, precum și răspunsul armat israelian concentrat în a treia fază a Războiului din Liban (1982-1983).

Dincolo de intriga specifică genului și de trioul actoricesc Hamm – Pike – Whigham, filmul devine atractiv tocmai prin efectul de domino în a cărui logică este aşezată geopolitica Orientului Mijlociu în perioada anilor ’70-’80.

Filmul se deschide cu cheia de lectură pe masă. După un montaj cu imagini documentare din capitala libaneză neafectată de războiul civil, un spațiu colorat și occidentalizat, diplomatul Mason Skiles (Jon Hamm) descrie orașul cu o anecdotă care sună cam așa:

Beirutul e ca un internat fără paznic. Singurul lucru pe care chiriașii lui îl au în comun e talentul pentru trădare. Într-o noapte, cineva bate la ușă. Sunt palestinienii. Sunt obosiți, înfrigurați. Chiriașii se ceartă între ei dacă să-i primească sau nu. Dar abia după ce îi primesc înăuntru își dau seama de gravitatea situației. Palestinienii nu vor decât să dea foc casei israelienilor de vizavi.

Anecdota lovește imediat ca un bumerang. Serviciile secrete americane descind în casa lui Skiles pentru a recupera un băiat de 13 ani adoptat afectiv de familia acestuia, care se dovedește a fi fratele unuia dintre cei care plănuiseră și înfăptuiseră atentatul terorist de la Jocurile Olimpice de la München, din 1972.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Ce faci în ultimul weekend înainte de Crăciun în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne

Târguri de Crăciun în București, târg de designeri în Cluj-Napoca, Seri de TraIARNĂ în Timișoara și concert de colinde în Iași. Tu ce faci în weekend?

Facerea de bine se plătește, așa că, în aceeași seară, în urma unui atac armat, Mason pierde tot ce are, iar Beirutul devine pentru el o amintire mai dureroasă decât Casablanca pentru Rick Blaine (Humphrey Bogart) și Ilsa Lund (Ingrid Bergman).

Zece ani mai târziu, în 1982, fostul ambasador încearcă să supraviețuiască în groapa depresiei în care l-au aruncat incidentele din Beirut.

Retras în Statele Unite, el mediază fără chef conflicte minore între persoane sau instituții și, ca orice antierou de anii ’40 (de unde și legitima comparație cu Bogart), își îneacă viața în alcool.

Asta până când, în dulcele stil hollywoodian, i se forțează mâna să accepte o misiune de salvare a unui spion american răpit de palestinieni, nu întâmplător cel mai bun fost prieten al său.

La revenirea în Liban, trecem cu privirea, odată cu personajul fostului ambasador, peste schimbările aduse de război.

Pe fundal de clădiri devastate, sărăcie şi filtre ale milițiilor locale, un cadru atinge o execuție în plină stradă sub ochii unei femei îmbrăcate în burqa, pentru a marca antiteza dintre fostul și actualul Beirut.

De altfel, unele voci au și criticat filmul lui Brad Anderson pe motiv de portretizare prejudiciată a părții musulmane și pentru faptul că, deși acțiunea are loc în Liban, a fost turnat în Maroc.

Cu toate acestea, spațiul fizic e mai puțin important în această a doua parte a filmului: importante sunt relațiile și interesele politice suprapuse peste soarta Orientului Mijlociu.

Figuri care aparent servesc aceeași cauză sunt, de fapt, pionii unor puteri diferite. Forțele palestiniene și cele israeliene, pe fondul Războiului Rece, hotărăsc destinul americanului pe care trebuie să-l salveze Mason Skiles.

Și, ca în multe filme de spionaj, nimeni nu-și pune interesele pe masă, iar personajul trebuie să descurce singur ițele din jocul încrederii.

Bineînțeles, filmul vizitează fără nici o reținere locuri comune ale filmelor cu spioni:

Cu toate acestea, spațiul și timpul alese foarte precis, împreună cu prestaţia lui Jon Hamm și a lui Shea Whigham, susțin filmul pe toată durata sa.

Mai mult, prin secvențele de final, regizorul reușește să mute interesul dincolo de simpla poveste cu spioni, și-i asociază la montaj evenimente reale, definitorii pentru Liban și pentru Orientul Apropiat.

P.S. Urmăriți bătrâna Dacie 1300, cu emblemă de Renault, care gonește pe străzile din Beirut mai ceva decât toate mașinile lui Bond la un loc.

După Beirut

Beirut e o invitație de a revedea câteva filme care sunt utile pentru a înțelege problema terorismului și a tensiunilor dintre evrei şi palestinieni după atentatul de la München, din 1972.

Personajul care nu e de găsit pe parcursul filmului se referă la unul dintre cei mai cunoscuţi terorişti în spațiul european − Abu Nidal, ficționalizat aici sub numele Rafid Abu Rajal.

Ceea ce ne duce cu gândul la monumentalul München al lui Steven Spielberg, despre îndelungata operațiune prin care Mossadul a încercat eliminarea celor responsabili de masacrul terorist din 1972, căruia i-au căzut victime 11 membri ai echipei israeliene de la Jocurile Olimpice.

Pentru a completa puzzle-ul evenimentelor de la München și felul în care conflictul israeliano-palestinian a reverberat în spațiul european, se cuvine şi o întoarcere la Complexul Baader-Meinhof, filmul din 2008 al germanului Uli Edel care a fost nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun film străin.

Pelicula urmărește acțiunile grupării teroriste Baader-Meinhof (Rote Armee Fraktion – RAF), a cărei activitate a culminat cu implicarea în masacrul amintit mai sus, cel de la Jocurile Olimpice din 1972.

Pe de altă parte, războiul civil din Liban este subiectul a două producții foarte diferite, ambele israeliene.

În primul rând, spectaculosul documentar animat al lui Ari Folman, Waltz with Bashir (2008), care rememorează conflictul prin amintirile veteranilor de război.

În al doilea rând, Lebanon − filmul în care Samuel Maoz îşi descria trauma de tânăr tanchist abia încorporat şi silit să ucidă şi care l-a propulsat pe regizorul israelian în selecțiile celor mai importante festivaluri din lume.

Ambele sunt meditații asupra războiului şi a efectelor sale, dar și o reflecție implicită a relațiilor politice din zonă.

*

Offscreen

→ În 2015, thrillerul cu accente de western contemporan Sicario (regia: Denis Villeneuve) spunea povestea unei echipe de agenţi care trebuie să destabilizeze un cartel mexican.

Franciza se relansează în această săptămână cu Sicario 2: Day of the Soldado, în regia italianului Stefano Sollima (seria Gomorrah) și cu o parte a vechii distribuții.

Josh Brolin și Benicio del Toro își reiau personajele centrale: Matt Graver – agentul federal american, respectiv Alejandro Gillick – fost procuror mexican, ajuns mercenar pentru a răzbuna pierderea familiei sale.

În Sicario 2, cartelurile și-au rafinat afacerile și au intrat pe piața terorismului, așa că echipa trebuie să dea o nouă lovitură, iar cei doi protagoniști ajung în conflict deschis.

Filmul își păstrează duritatea, iar prestaţiile lui Brolin şi a lui del Toro sunt, din nou, extraordinare.

→ După ce, săptămâna trecută, scriam despre fetele care fură diamante ca să reînvie franciza Ocean, planetele s-au aliniat și, săptămâna asta, s-a lansat trailerul The King of Thieves, cel mai recent film al lui James Marsh (The Theory of Everything), în care o echipă de seniori pregăteşte cel mai mare jaf din istoria Marii Britanii.

Filmul are la bază o poveste reală, din 2015, iar distribuția e fenomenală: Michael Caine, Michael Gambon, Jim Broadbent, Tom Courtenay.

→ A început campania de promovare pentru noul film al lui Quentin Tarantino, Once Upon a Time in Hollywood, care, așa cum ne-a obișnuit regizorul, reunește o adevărată armată actoricească: Brad Pitt, Al Pacino, Leonardo DiCaprio, Margot Robbie, Dakota Fanning, Tim Roth, Kurt Russel, Burt Reynolds, Emile Hirsch și mulți alții.

Pelicula e plasată în Los Angeles la sfârșitul anilor 1960, când atmosfera hipiotă era zdruncinată de crimele familiei Manson.

Prima fotografie cu Pitt și Di Caprio îmbrăcați ca-n anii ’60 a făcut deja înconjurul online-ului.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€