Beastie Boys, una dintre cele mai nonconformiste trupe lansate în anii '80

„Beastie Boys Story”: Neseriozitate dulceagă în ritm de hip-hop

Poate că e de la ploaie, dar parcă în ultima vreme tot scot capul pe platforme, umezite bine, un fel de documentare biografice a căror atitudine critică e la nivelul cârpei de șters pe jos.

Adulații continue, girate sau chiar create de subiecții lor sau de urmașii sau urmașii urmașilor lor, care împing mortar cu șpaclul la monumente.

Povestea lui (adică „scrisă” de) Michelle Obama, sforțata „căutare” a lui Natalie Wood de către fiica sa Natasha sau aproape trista viață a lui Taylor Swift suferă pe undeva de sindromul portretului de curte, numai bun să și-l atârne domnul sau doamna deasupra șemineului.

De aceea, reîntâlnirea dintre doi membri ai legendarei trupe Beastie Boys („You gotta fight/ for your right/ to paaaaaaarty!”) și fratele lor de cruce, Spike Jonze, îți dă bătăi de cap serioase legate de ce se (mai) poate numi, acum, film documentar. 

Plasa pe care o întinde autorul unor pelicule memorabile ca „Ea”, „Hoțul de orhidee” sau „În piele lui John Malkovich”, crescut la același biberon cu insolitul Charlie Kaufman, e acolo și oricum ți se pare că o să cazi în ea. 

În momentul în care Adam Horovitz și Mike D. intră e-fec-tiv pe scena de la Kings Theatre din New York, pentru un eveniment organizat în amintirea regretatului lor coleg Adam Yauch, te lovește senzația de conferință sau, cel mult, stand-up comedy la conservă, pe a cărui etichetă scrie, totuși, film documentar.

Așa că, după ce te uiți chiorâș, ca la pipa lui Magritte care se dă drept orice altceva, onestitatea cu care „se povestesc” cei doi și suspiciunea că, împreună cu Jonze, joacă o nouă farsă, fac ca „Beastie Boys Story” să fie unul dintre cele mai interesante documentare ale momentului.

Împărțită pe capitole, lunga destăinuire a protagoniștilor acoperă toată istoria formației, de la primele întâlniri ale membrilor lor, la deciziile necavalerești și egoiste, la intrarea sub lumina reflectoarelor, la marile succese și demoralizantele ratări.

E, așa cum se așteaptă cei pentru care Beastie Boys sunt imaginea nonconformismului pe skateboard răsărită de pe marginea unei borduri americane, o poveste despre copiii ciudați, cu păr vâlvoi sau bombardați de coșuri, care pun de-o trupă și aprind un fenomen internațional.

Aparent, Jonze montează ceea ce spectatorii în carne și oase văd pe ecranul din spatele celor doi, lasă în întregime și videoclipul de la „Intergalactic” – regizat nu de el, ci de Yauch – iar, după genericul de final, aruncă mai multe scene delicioase, inclusiv un fragment de „roast” jucat de Steve Buscemi.

Fie că-l crezi sau nu că e mai mult decât înregistrarea unui spectacol îmbogățit în postproducție, „Beastie Boys Story” evită din fericire deja aplatizata formulă a „capetelor vorbitoare”, deși autorul ar fi putut lucra mai mult la actul central de a povesti. 

* „Beastie Boys Story” (2020). Regia: Spike Jonze; Scenariul: Spike Jonze, Adam Horovitz, Mike D; Imaginea: Autumn Durald; Montajul: Jeff Buchanan, Zoe Schack; Cu: Mike D, Adam Horovitz, Adam Yauch. Difuzat de Apple TV+.

Online

* Mubi: „Orfelinatul” / „The Orphanage” (2019)

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

După ce a fost remarcată la Cannes cu „Lup și oaie”, peliculă-călătorie în lumea păstorilor afgani, regizoarea Shahrbanoo Sadat dezgroapă, în cel mai recent film al său, un moment-cheie în istoria atât de tulburată și violentă a zonei. 

Chiar dacă pretextul e surprinderea maturizării unui adolescent instituționalizat într-un orfelinat de la periferia Kabulului, cineasta reconstituie, în paralel, un moment al schimbării care a marcat începutul anilor ’90, de la regimul prosovietic la cel al mujahedinilor.

De cealaltă parte, „Orfelinatul” face stații dese în mozaicul cultural pe care l-au generat schimbările repetate de regim din Afganistan, numai că nu plusează spre fantezia extremă, pe care te face s-o dorești.

Spre exemplu, iubirea lui tânărului Quadrat pentru filmele muzicale indiene e condusă de Shahrbanoo Sadat spre mici scene sentimentale aflate sub influența acestora, dar, din păcate, soluția se distruge până la un final al cărui tragism e scufundat în siropel.  

* Amazon Prime: „Blue Story” (2019)

Unii văd în debutul în lungmetraj al lui Andrew Onwubolu, auto-supranumit Rapman, o mare schemă tragică á la Shakespeare, că tot britanici sunt amândoi.

Nu greșesc foarte mult, chiar dacă găștile din „Blue Story” au renunțat la colanți și spade și și-au scos pistoalele și cuțitele. Gesturile mari, fraternitatea și devotamentul extreme au rămas.

Onwubolu, luat în considerare anul trecut pentru premiul de debut de Academia Britanică de Film și Televiziune, reîncălzește povestea mult frecventată a nevinovaților prinși în mijlocul schimbului de focuri al unor forțe rivale, numai că o replasează azi, în cartierele londoneze dominate de bande ca Peckham Boys și Ghetto Boys, pe fondul creșterii continue a criminalității.

Asul din mâneca regizorului britanic e ritmul acțiunii, susținut de acordurile hip-hop și naratorul care scandează, din când în când, pasaje bune din distrugerea treptată a prieteniei dintre personajele principale.

* Netflix: „Expresul zăpezii” / „Snowpiercer” (2020-)

Foarte populara adaptare a romanului grafic „Expresul zăpezii”, lansată în 2013 de sud-coreeanul Bong Joon Ho („Parazit”) s-a rostogolit, în sfârșit, spre o serie de televiziune așteptată deja de câțiva ani.

Povestea pornește din același punct, cel al umanității care, după ce a reușit să distrugă lumea, călătorește neîncetat la bordul unui tren cu 1001 de vagoane, puternic stratificat social. Bogații în față, la cârmă; săracii, la coadă.

Scheletul distopic „moștenit” din romanul grafic și manifestul revoluționar se îmbină din primul episod al seriei lansate de Netflix cu o poveste polițistă, în care Andre Layton, un fost polițist, e dus din vagonul tip-CFR-clasa-a-II-a, de la coada expresului, până la clasele superioare, pentru a rezolva o crimă dubioasă.

Deocamdată, primul episod apare aglomerat inutil cu informație și pare că stă greoi pe linia de plutire.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...