Bătălia pentru amnistierea plagiatelor

Ideea amnistierii plagiatelor a fost pusă în circulație publică pentru prima dată, în urmă cu aproape o lună, de către Horia Iovu, președintele interimar al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), într-o declarație pentru revista Newsweek România.

El avansa atunci și un termen de 10-15 de ani, dincolo de care toți cei care au plagiat în teze de doctorat ar urma să fie puși la adăpost de efectele legii.

Inițial, potrivit lui Iovu, această variantă ar fi trebuit să fie discutată în ședința Consiliului General al CNATDCU de vineri, 14 decembrie.

Însă, la momentul scrierii acestui articol, niciunul dintre cei implicați în luarea deciziei n-a mai recunoscut că amnistierea ar fi fost acceptată de curând măcar ca variantă de lucru.

Declarația lui Iovu este doar vârful unui iceberg: în subteranele Educației româneşti se duce o luptă aprigă pentru salvarea plagiatorilor de un potențial verdict rușinos.

Așa cum veţi vedea, consecințele acestor verdicte au pus în mișcare Sistemul.

Iar laboratorul în care se pregătesc instrumentele salvatoare este tocmai instituția abilitată prin lege să verifice și să sancționeze plagiatele, CNATDCU.

Președintele interimar al CNATDCU s-a mai referit la propunerea de amnistiere a plagiatorilor şi într-un articol apărut pe Edupedu.ro. El afirma că propunerea aceasta ar fi venit de la Comisia de Științe Juridice a CNATDCU și că ar fi solicitat un punct de vedere de la Ministerul Educației.

Deloc surprinzător, soluția „amnistierii” plagiatorilor dovediți vine pe fondul discuțiilor mai ample despre grațiere și amnistie − cel mai sensibil subiect politic din ultimii doi ani, care este un deziderat al coaliției PSD-ALDE.

Ceea ce urmează să citiţi este investigaţia pe care am făcut-o pentru a afla cine a lansat ideea amnistiei plagiatelor.

Contextul

În intervalul 1990-2017, în România au fost acordate 69.462 de titluri de doctorat.

Multe dintre aceste zeci de mii de teze sunt originale, iar autorii lor au muncit enorm pentru a le scrie, au făcut sacrificii personale și profesionale. Spun asta pentru a fi limpede că nu toate lucrările de doctorat susținute după 1990 sunt plagiate.

Grosul susținerilor publice de doctorat a avut loc în ultimii 10 ani, când au fost acordate nu mai puțin de 41.400 de titluri.

Din 1990 și până în 2008 − an care corespunde primului termen propus pentru amnistierea plagiatorilor, cel de 10 ani −, au fost susținute 28.062 de teze de doctorat.

Dacă termenul de amnistiere ar fi de 15 ani, atunci între 1990 şi 2003 au fost susținute 14.861 de teze de doctorat.

Nimeni nu poate ști cu exactitate câte teze au fost plagiate din 1990 încoace, cum nimeni nu poate ști nici câte teze au fost plagiate dintre cele susținute acum mai bine de 10 sau 15 ani.

Se naște întrebarea: de ce doar tezele susținute în ultimii 10 sau 15 ani sunt pasibile de clemență? Niciun reprezentant al statului nu și-a asumat, până acum, o explicație oficială.

Ce știm însă cu certitudine este că, începând cu 2007, în România au fost susținute cele mai multe examene pentru obținerea titlului de doctor din toată istoria noastră academică.

Efectul unui verdict de plagiat şi al retragerii titlului de doctor ar fi distrugător pentru un cadru didactic universitar: întreaga lui carieră s-ar prăbuși asemeni unui castel din cărți, mai cu seamă că, potrivit prevederilor actuale, nicio persoană nu poate fi angajată a unei universități fără să dețină titlul de doctor.

Fără doctorat, pierzi automat gradul didactic de lector, conferențiar sau profesor. Pentru o persoană aflată la vârsta a doua sau în prag de pensionare, o astfel de decizie ar fi devastatoare.

Mai trebuie să spunem că, până acum, toate tezele semnate de profesori universitari care au fost analizate pentru acuzații de plagiat de către  CNATDCU au primit verdict de menținere a titlului de doctor.

În plus, multe alte sesizări, unele vechi și de doi ani, nu au fost soluționate de către CNATDCU, emiterea unor decizii fiind tergiversată din varii motive.

De altfel, trendul evident al soluțiilor date de CNATDCU în ultimul an este de „menținere a titlului de doctor”.

Ultima decizie de plagiat, însoțită de propunerea de retragere a titlului, a fost dată de CNATDCU în octombrie 2017. De atunci, au mai fost emise alte 9 decizii, toate de „menținere a titlului de doctor”.

Ce s-a întâmplat în acest an, de s-au produs toate aceste schimbări semnificative la nivelul CNATDCU?

Mulți dintre membrii numiți în 2016, după reînființarea CNATDCU, și-au dat demisia din comisiile de specialitate sau din Consiliul General al CNATDCU.

Printre cei plecați se numără Mircea Dumitru, rector al Universității din București și fost ministru al Educației, şi academicianul Marius Andruh, fost președinte interimar al CNATDCU.

„Efectiv, nu am auzit să plece ideea de amnistie de la Comisia de Științe Juridice. Noi nu dăm amnistii. Am rămas perplex și eu”.

Prof. Alexandru Boroi de la Universitatea „Titu Maiorescu”

Cine a avut ideea amnistiei?

Acum două săptămâni, președintele interimar al CNATDCU, Horia Iovu − care este profesor universitar la Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor a Universităţii Politehnica Bucureşti − declara că propunerea referitoare la amnistia plagiatelor „a pornit de la cineva din comisia de Drept de la CNATDCU”.

În ultima săptămână, am stat de vorbă cu 11 dintre cei 15 membri ai Comisiei de Științe Juridice din CNATDCU pentru a afla cine a avut ideea amnistierii plagiatelor. Niciunul nu a recunoscut că o asemenea discuție ar fi avut loc în ședințele de până acum.

Simina Tănăsescu și Ștefan Deaconu, ambii profesori la Universitatea București, au spus că nu au participat la ultima ședință, fiind plecați din țară, dar nici nu au auzit de la ceilalți colegi despre o asemenea propunere.

Ioana Maria Costea, conferențiar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, nu a dorit să facă vreun comentariu:

„Nu știu dacă dezbaterile din comisia juridică sunt de interes public, or fi publice, dar nu știu dacă sunt publice și luările de poziție, motiv pentru care îmi rezerv dreptul de a nu vă răspunde”.

Profesorul Mircea Bob (foto), de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, fost președinte al Comisiei de Științe Juridice până anul trecut, nu s-a arătat surprins că se discută public despre amnistierea plagiatelor:

„Nu am văzut declarația, dar mă așteptam. Nu am fost la ultima ședință, eram plecat în Germania”.

Anton Trăilescu, profesor la Universitatea de Vest din Timișoara, susține și el că nu a auzit despre o asemenea propunere:

„Nu am fost la ultimele două ședințe ale comisiei. Din punctul meu de vedere, nu e normal să fie așa, nu văd moral justificată o asemenea idee. Eu nu cred că o asemenea propunere poate fi făcută. Poate o fi un zvon”.

Profesorul Alexandru Boroi, de la Universitatea „Titu Maiorescu”, susține că a fost prezent la toate ședințele Comisiei de Științe Juridice a CNATDCU și că nu s-a discutat așa ceva la nicio întâlnire.

„Efectiv, nu am auzit să plece ideea de amnistie de la Comisia de Științe Juridice. Noi nu dăm amnistii. Am rămas perplex și eu”.

Emil Bălan (foto), profesor universitar la Școala Națională de Științe Politice și Administrative (SNSPA), afirmă categoric că nu a fost o discuție în plenul Comisiei de Științe Juridice pe tema aceasta:

„Am văzut că planează asupra Comisiei ideea că noi am fi sugerat așa ceva, însă pe ordinea de zi nu a fost niciodată așa ceva”.

Totuși, Bălan susține că o discuție este necesară acum, în contextul apariției publice a acestui subiect:

„Aș vrea să declanșăm o discuție în interiorul Comisiei și să emitem un punct de vedere”.

El mai spune că tezele vor putea fi analizate indiferent când au fost susținute:

„Problema e dacă mai pot fi produse consecințe. Dacă fapta, în sine, a fost incriminată din punct de vedere juridic la un anume moment, adică a fost înscrisă în normele legale, abia de atunci încolo ai putea să o sancționezi. Probabil că ar trebui făcută o separare între răspunderea juridică și răspunderea morală”.

Bianca Guțan este profesor la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și vicepreședinte al Comisiei de Științe Juridice. Și ea spune că propunerea referitoare la amnistierea plagiatelor nu s-a discutat în comisia din a cărei conducere face parte.

„Nu am auzit o asemenea idee, iar dacă aș fi auzit-o, aș fi combătut-o vehement. Nu îmi vine să cred că de la comisia noastră să fi pornit așa ceva.

Mi se pare o idee proastă, pentru că nu timpul sau o perioadă anume este relevantă în materie de plagiate, ci este relevantă contribuția originală, mai ales în cazul tezelor de doctorat”, a declarat Bianca Guţan.

Preşedintele Comisiei de Științe Juridice, profesorul Viorel Roş, de la Universitatea „Nicolae Titulescu”, susține că discuția referitoare la amnistia plagiatelor nu a pornit din această comisie. El nu îşi explică de ce Horia Iovu, președinte interimar al CNATDCU, a afirmat aşa ceva.

„Vorbiţi despre un lucru despre care eu nu am nicio cunoştinţă. Eu vă spun ce ştiu eu. Poate domnul Iovu știe ceva ce nu știu eu. Domnul Iovu este președinte al CNATDCU. Nici în Comisia de Științe Juridice, nici în Consiliul General al CNATDCU nu s-a discutat despre amnistie. E o bazaconie”,  a arătat Roș.

El spune că nu există nicio intenție la Comisia de Științe Juridice pentru a propune o astfel de măsură.

„Plagiatul nu se uită, nu se iartă, nu se prescrie. Poziția mea este clară, am scris-o în cele trei lucrări pe care le-am elaborat despre dreptul de autor, despre citare, despre plagiat”.

Prof. Viorel Roș, Universitatea „Nicolae Titulescu”,
președintele Comisiei de Științe Juridice din CNATDCU

Cum s-a răzgândit Horia Iovu

După discuțiile cu 11 dintre cei 15 membri ai Comisiei de Științe Juridice din CNATDCU, l-am contactat pe profesorul Horia Iovu.

Cu toate că ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, recunoştea că a primit solicitarea CNATDCU referitoare la termenul privind amnistia, ea nu a răspuns solicitărilor noastre  de a-și exprima punctul de vedere.

Gigel Paraschiv, secretar de stat pentru învățământul superior, a declarat însă, pentru PressOne, că o discuție despre „albirea” plagiatorilor nu a existat în Ministerul Educației.

„La nivelul ministerului Educației, nici pe vremea domnului ministru Popa, nici pe interimatul doamnei Plumb, nici de când a venit doamna Andronescu, nu am discutat acest subiect”, a spus Gigel Paraschiv.

Redăm în continuare conversația purtată cu profesorul Horia Iovu la două săptămâni după ce a pus pe tapet ideea de amnistiere a posibililor plagiatori.

− Ce fel de document ați trimis către Ministerul Educației pentru punctul de vedere juridic referitor la tezele mai vechi de 10-15 ani?

Horia Iovu: Nu am trimis niciun document în scris. În ședință s-a discutat despre treaba asta, iar domnul Ciucă, secretarul tehnic al CNATDCU, a promis că o să ceară o părere de la Departamentul Juridic, însă nu a fost trimis un document scris către Juridic.

− Totuși, doamna ministru Andronescu spunea într-o declarație de presă că a primit o solicitare din partea CNATDCU și că va formula un răspuns.

− Noi nu am formulat nicio hârtie scrisă către doamna ministru Andronescu. De fapt, discuția aceasta în Consiliul General al CNATDCU este de foarte mult timp, înainte ca doamna Andronescu să fie numită ministru. Nici nu cred că avea de unde să știe, poate doar de la domnul Ciucă. Dar document scris nu există.

− Atunci vorbim despre o solicitare verbală?

− Da, vorbim despre o solicitare verbală.

− La ce se referă această solicitare verbală?

− Colegii au sesizat că se consumă foarte mult timp referitor la aceste analize ale suspiciunilor de plagiat.

Peste trei sferturi din timpul ședințelor se petrece cu analiza sesizărilor de plagiat și numai un sfert cu activitatea de bază, abilitări, validarea tezelor de doctorat și așa mai departe.

Colegii au spus că nu mai pot din cauza asta și au întrebat care este finalitatea. S-a pus problema în felul următor: dacă noi tot luam niște hotărâri care după aceea nu sunt puse în practică și nu folosesc nimănui, pentru că justiția hotărăște ce și cum − așa ne-au explicat juriștii din Comisia de Științe Juridice −, atunci la ce bun să ne ducem aşa de mult în timp cu verificarea tezelor de doctorat?

− Stați puțin, că nu justiția acordă un titlu de doctor. Nu o instanță dă titlul de doctor.

− Nu, dar de retragere numai justiția se poate ocupa acuma.

− Retragerea titlului de doctor, fiind vorba despre un act administrativ, se poate face numai în modul în care a fost emis actul. Adică, CNATDCU validează teza, ministrul Educației acordă titlul. La fel cum a fost dat un titlu de doctor, la fel se poate retrage. De ce introduceți instanța în discuție, pentru că nu instanța dă titlul de doctor?

− Eu vă spun ce au spus oamenii ăștia de la Comisia de Științe Juridice. Eu am înțeles că Curtea Constituțională ar fi spus că, dacă acest act a intrat în circuitul administrativ, el nu mai poate fi retras decât de o instanță, nu poate fi retras de o hotărâre a Ministerului Educației. Ministerul o să ne lămurească, iar juriștii își vor spune punctul de vedere.

− Această interpretare nu este corectă, domnule Iovu.

− Eu așa am înțeles. Oricum, Ministerul Educației o să ne lămurească, pentru că noi suntem în coordonarea ministerului.

− Ce ați cerut, mai exact, de la minister?

− Am cerut un punct de vedere al Oficiului Juridic − dacă analiza sesizărilor de plagiat pe care o face CNATDCU are un efect asupra retragerii titlului de doctor.

De exemplu, dacă noi, Consiliul CNATDCU, constatăm că o teză a fost plagiată și luăm această hotărâre, dacă noi putem cere retragerea titlului către minister, indiferent de data la care a fost scrisă teza.

Să știm: dacă teza a fost plagiată acum 30 de ani, putem noi să mai cerem ministrului Educației, în rezoluția noastră, retragerea titlului?

− Este pronunțat un termen în respectiva solicitare? 10 ani, 15 ani, 20 de ani?

− Nu, pentru că nu ne-am putut înțelege. Unul a zis după 2011, când a fost adoptată Legea educației, altul a zis că nu, până în 2004, când a apărut Legea bunei conduite în cercetare, altul că până în 1996, când a apărut Legea dreptului de autor.

− Cine a emis aceste păreri referitoare la data de la care să se aplice amnistia plagiatelor?

− Membrii Consiliului General. Nu mă întrebați nume, că nu știu, și chiar nu contează. Nu asta e important. Membrii Consiliului General al CNATDCU, cred că acum vreo patru luni.

− Dar dumneavoastră, într-o declarație anterioară, spuneați că această idee a pornit de la un membru din Comisia de Științe Juridice.

− Da, de la juriști, dar nu știu cine a fost acolo.

− Ați spus Comisia de Științe Juridice, nu de la juriști.

− Păi, da, că acolo sunt juriștii.

− Eu am vorbit cu 11 dintre cei 15 membri ai Comisiei de Științe Juridice. Niciunul nu știe ca în comisia lor să se fi discutat așa ceva.

− Doamna Șercan, când e să spună, lumea nu mai recunoaște, că pare că e o rușine. Nu știu cine a fost cu ideea. Am considerat-o o treabă minoră, neimportantă, nu mi-am dat seama că poate lua o asemenea amploare.

− Bun, și acum cum stăm?

− Acum stăm ca în gară. Eu nu cred că domnul Ciucă a pus problema mai departe la Departamentul Juridic. De fapt, nu știu dacă a pus-o sau nu. Problema nu se afla pe ordinea de zi a ședinței din data de 14 decembrie.

− Dar dumneavoastră considerați că este oportun să se stabilească un termen dincolo de care tezele să nu mai fie analizate?

− Nu, nu pot să consider așa ceva ca fiind oportun, pentru că legea spune foarte clar că CNATDCU are obligația să cerceteze indiferent de data la care s-a săvârșit abaterea. Este obligație stabilită prin regulamentul CNATDCU.

− Atunci de ce există această discuție referitoare la amnistierea plagiatelor?

− Eu nu înțeleg de ce avem această discuție. Eu am obligația să cercetez indiferent de dată, iar dacă constatăm că este plagiat, noi trebuie să dispunem o măsură, o sancțiune.

Să propunem ministrului Educației retragerea titlului, așa zice legea. Întrebarea este dacă am bază legală să propun revocarea sau nu, pentru că legea nu retroactivează.

Despre asta este vorba. Eu trebuie să cercetez indiferent de dată și pot să arăt cu degetul moral pe cineva care a plagiat. Dar dacă constat un plagiat din 1980, am dreptul să iau o măsură?

Cine este Horia Iovu

Profesorul Horia Iovu, de la Universitatea Politehnica București, a fost numit președinte interimar al CNATDCU în această toamnă, după moartea academicianului Ionel Valentin Vlad.

Iovu a făcut parte în 2012 din Consiliul Național de Etică, organismul care a decis în primă fază spălarea lui Victor Ponta de acuzația de plagiat, în ciuda tuturor evidențelor. Patru ani mai târziu, după reînființarea CNATDCU, Victor Ponta a primit verdict de plagiat, iar titlul i-a fost retras prin ordin de ministru.

Iovu este membru corespondent al contestatei Academii a Oamenilor de Știință din România, un for paralel cu Academia Română, unde Ecaterina Andronescu este membru fondator și președinte al secției de Științe chimice.

În acest moment, învățământul superior românesc este condus de profesori de la Universitatea Politehnica: Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat pentru învățământul superior, Horia Iovu, președintele interimar al CNATDCU, și Ion Ciucă, coordonatorul secretariatului tehnic al CNATDCU.

Ciucă: „La noi în direcție nici nu a circulat un asemenea material”

Ion Ciucă (foto), coordonatorul Secretariatului tehnic al CNATDCU, susține că nu a făcut nici o adresă în care să solicite Ministerului Educației emiterea unui punct de vedere referitor la un termen de la care tezele plagiate să nu mai poată fi sancționate.

Nici în scris, și nici verbal.

„La noi în direcție nici nu a circulat un asemenea material sau o asemenea discuție.

Poate în esență e un lucru bun, dar nu știu cine a propus, de ce a propus, ce au avut în vedere”.

Ion Ciucă neagă cele afirmate de Horia Iovu, care susținea că el ar fi spus în ședința CNATDCU că o să ceară de la Departamentul Juridic al Ministerului Educației un punct de vedere.

„Nu a fost o asemenea discuție. Putem lua fișierele audio cu înregistrările ședințelor. Acelea sunt publice.

Nu am avut o asemenea discuție, dar dacă se pune așa problema, trebuie discutat serios, cu argumente pro și contra, că poate este un lucru bun”.

Cele patru idei în favoarea iertării plagiatorilor

Din discuțiile cu membrii Comisiei de Științe Juridice a CNATDCU, am desprins patru idei în favoarea iertării plagiatorilor cu doctorate mai vechi de 10 sau 15 ani.

→ Dacă anumite criterii de elaborare a tezelor de doctorat nu erau expres prevăzute de lege la data elaborării sale, atunci o teză scrisă acum 10, 15 sau 20 de ani nu poate fi judecată după criteriile de azi.

→ Dacă anumite sancțiuni exprese pentru plagiat nu erau expres prevăzute de lege atunci când o teză a fost susținută public, atunci o lucrare scrisă acum 10, 15 sau 20 de ani nu poate fi sancționată cu măsurile existente în legislația de azi, pentru că o lege nu retroactivează.

→ Prescripția din materia judiciară ar putea fi invocată și în cazul plagiatelor.

→ Softul de similitudine este recent, deci nu se poate da verdict de plagiat pentru teze mai vechi.

Să le luăm pe rând.

1. Lipsa criteriilor de elaborare a tezelor nu erau expres prevăzute de lege

Cei mai mulți dintre plagiatorii prinși se apără spunând că nu existau norme de citare atunci când și-au scris ei tezele.

Adică, pentru că nu era scris nicăieri că trebuie să pună ghilimele, ei nu pot fi sancționați cu retragerea titlului, chiar dacă teza ar fi plagiată de la primul până la ultimul cuvânt.

Cătălin Alexandru Ioniță, actualul șef al Direcției Generale Anticorupție din Ministerul Afacerilor Interne și fost șef al Poliției Române, este ultimul plagiator descoperit de presă.

„Vreau să știți că am făcut totul cu bună credință. Cele mai multe texte sunt scrise de mine, iar restul sunt preluate din materialul bibliografic.

Lucrarea a fost coordonată după standardele de atunci și a fost citită de mai mulți profesori. Nu exista la momentul acela posibilitatea de verificare a plagiatului”.

Teza de doctorat a lui Ioniță, intitulată „Criminogeneza infracțiunilor cibernetice”, a fost susținută în 2012 la Academia de Poliție, când existau toate normele posibile care reglementau elaborarea unei teze de doctorat.

În 2012 existau prevederi care reglementau atât elaborarea tezelor, cât și sancționarea tezelor de doctorat: Legea nr. 1/2011 a educației, respectiv HG nr. 681/2011 privind codul studiilor universitare de doctorat.

Însă acest tip de argument este folosit și de alți plagiatori, care și-au susținut tezele cu mult timp înainte de adoptarea actualei legi a educației.

Dintotdeauna, cerința obligatorie pentru realizarea unei teze de doctorat, chiar și în secolul trecut, era şi este originalitatea. Însă nu se poate vorbi despre originalitate atunci când porțiuni dintr-o teză sunt copiate fără a fi citate.

De asemenea, regulile de citare în spațiul academic internațional devin o practică normală odată cu dezvoltarea mediului universitar modern.

Există mai multe studii științifice despre istoria citării, dintre care recomand „Citation Styles: History, Practice, and Future”, scris de Sebastian Karcher și Philipp Zumstein.

2. Lipsa unor prevederi legale exprese referitoare la sancționarea plagiatului

Dănuț Tudor, cuscrul lui Gabriel Oprea, acuzat că a plagiat teza de doctorat susținută în 1999 la Universitatea București, tocmai a scăpat de un rușinos verdict de plagiat.

Consiliul General al CNATDCU a decis menținerea titlului de doctor, pe motiv că se află „în imposibilitatea de a determina standardele de etică față de care să se facă o analiză a fondului și pentru imposibilitatea de a determina sancțiunea aplicabilă la data comiterii faptei imputabile”.

Adică, membrii comisiei de lucru nu au putut determina standardele de etică în baza cărora să evalueze teza cuscrului lui Gabriel Oprea, și nici sancțiunea pe care să o aplice.

Consiliul General al CNATDCU și-a însușit acest punct de vedere și a votat pentru menținerea titlului de doctor.

Am solicitat opinia profesorului Radu Catană (foto), care predă Dreptul afacerilor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și este membru în Comisia de Științe Juridice a CNATDCU.

„Din punct de vedere juridic, ei se apără cu dreptul. Tempus regit actum (n.r. – timpul guvernează actul), adică, dacă la momentul respectiv nu era legislația referitoare la etica profesională, este un mijloc de ieșire”.

Radu Catană mai spune că, dacă sancțiunea nu era prevăzută și plagiatul nu era reglementat la momentul susținerii publice și al acordării titlului, atunci „avem un impediment semnificativ în a se stabili o sancțiune”.

„Din punctul de vedere al normelor în vigoare la momentul respectiv, nu era prevăzută această procedură. Că ea ține de bunul simț și de etică, asta este adevărat. Eu zic că argumentul colegilor mei, din punct de vedere strict juridic, este sustenabil”, a arătat profesorul Catană.

„Până și la faptele penale există termene de prescripție”.

Prof. Radu Catană,
Facultatea de Drept a UBB

3. Prescripția plagiatelor

Ideea de prescripție a plagiatelor am găsit-o exprimată ad litteram la doi dintre membrii Comisiei de Științe Juridice a CNATDCU.

Profesorul Radu Catană, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, susține că este legitim să punem în discuție existența unor termene de prescripție a plagiatului.

„Până și la faptele penale există termene de prescripție”, explică el.

Totuși: cum ar putea exista un termen de prescripție pentru o teză de doctorat care va exista pentru totdeauna, care ar putea fi citată, care îi poate aduce autorului ei un eventual grad didactic sau bani sub formă de spor la salariu?

Putem vorbi despre prescripţie în cazul unei chestiuni de etică?

Radu Catană susține că aceasta ar fi „o întrebare filosofică”:

„Eu zic că, din nou, din punctul acesta de vedere, dreptul ar putea să bată etica, folosind cuvintele de rezonabilitate și proporționalitate a măsurii.

Pe de o parte, poți să ai o măsură pur sancționatorie − l-ai descoperit, l-ai împiedicat în continuarea carierei, și atunci are sens o sancțiune efectivă, este eficientă, dar în momentul în care sancțiunea își pierde din eficacitate, mai are rost?”

Radu Catană susține că, în cazul unui cadru universitar dovedit ca plagiator, este suficient că a devenit „o oaie neagră în mediul academic”.

„Ei bine, după 40 de ani de carieră, să zicem, și valorile sociale s-au schimbat, și contextul social s-a schimbat, mentalitatea e schimbată, oamenii cu care se lucrează sunt alții și cred că s-a considerat că, din punctul asta de vedere, efectele legale ale retragerii titlului de doctor ar fi ineficiente”, a continuat Catană.

El susține că ideea impunerii unui termen pentru sancționarea plagiatelor ar trebui luată în calcul, mai ales când vine vorba despre tezele care ar avea consecințe juridice clare, cum este situația cadrelor didactice universitare.

„Nu aș lăsa la o parte ideea de a stabili un anumit termen în cadrul căruia să se invalideze tezele cu consecințe juridice clare.

Retragerea funcției didactice, a titlului de lector pe care l-a obținut imediat după susținerea tezei, apoi a celorlalte titluri ulterioare.

Iar el poate a prestat muncă excelentă, iar studenții l-au evaluat bine, l-au apreciat. Nu sunt pentru a stabili un termen de 10 ani sau de 15 ani, dar sunt pentru a tranșa odată chestiunea asta.

Ce se întâmplă cu o teză din 1910 descoperită plagiată. Ce se întâmplă? Aici e o intersecție între eficacitate, rezonabilitate, proporționalitate.

Sancțiunea în sine nu mai are sens, nu mai poate produce efecte dacă ne ducem prea mult în urmă. Imaginați-vă tezele de doctorat dinainte de 1989, imaginați-vă limitele resurselor bibliografice din vremea aceea”.

Dan Claudiu Dănișor (foto) este profesor de Drept constituțional la Universitatea din Craiova.

Și el este de acord cu necesitatea impunerii unor termene, invocând ideea de prescripție.

Dănişor spune că un astfel de termen nu este prevăzut în Legea educației, însă afirmă că el figurează în legislația muncii: „Sunt niște termene în care poți să tragi pe cineva la răspundere, iar răspunderea, ca și cea penală, se prescrie”.

Cum e posibil să invoci legislația muncii pentru o chestiune pur etică, mai ales când studiile doctorale nu intra în sfera vreunui raport de muncă?

„Cineva care a susținut o teză acum 20 de ani, dacă i se retrage titlul, poate să meargă în instanță și o să pună problema că de ce e sancționat după 20 de ani, când nici răspunderea penală nu mai e în vigoare.

Și răspunderea penală se prescrie după un anumit timp. Orice fel de răspundere se prescrie după un termen, cu câteva excepții, crimele contra umanității sau omorul”, a conchis profesorul Dănişor.

4. Softul de similitudine cu care se verifică tezele este o cerință recentă

Codruț Olaru este procuror și vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii. În ianuarie 2018, PressOne scria în exclusivitate că teza lui de doctorat, intitulată „Particularitățile criminalității organizate în România”, este plagiată aproape în totalitate.

Lucrarea a fost susținută în 2013 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, sub îndrumarea profesorului Tudorel Toader, actualul ministru al Justiției.

Codruț Olaru a încercat să se apere de acuzația de plagiat spunând că a verificat teza cu un soft de similitudine înainte de susținere, iar procentul a fost nesemnificativ.

„Strict raportat la potențialele similitudini cu alte lucrări, arăt faptul că, deși la momentul susținerii lucrării nu exista o obligație în acest sens, am procedat la verificarea tezei prin utilizarea unor soft-uri anti-plagiat, rezultatul fiind nesemnificativ”, a declarat atunci Olaru.

Acest argument pentru a combate o eventuală acuzație de plagiat este complet nesustenabil.

În martie 2016, ministrul de atunci al Educației, Adrian Curaj, a emis Ordinul nr. 3485, prin care se stabilea lista de softuri recunoscute de CNATDCU în vederea verificării gradului de similitudine a lucrărilor de doctorat.

E adevărat că acel Ordin este unul recent, însă aceste programe informatice nu emit decizii de plagiat.

Aceste softuri sunt doar instrumente care ajută la identificarea unor posibile porțiuni plagiate, însă nu softul decide dacă plagiatul există sau nu.

Cum operează acest program online? Softul are capacitatea de scanare a unor baze de date specifice și a tuturor paginilor de internet la care este cuplat.

În urma acestei scanări, poate identifica similitudinile dintre lucrarea introdusă și tot ceea ce înseamnă material sub formă de text, în format word sau pdf, disponibil online.

Softul poate indica un procent de similitudine între lucrarea verificată și toate resursele online la care primește acces. Însă un procent de similitudine de 35% într-o teză de doctorat nu înseamnă automat că 35% din acea teză este plagiată.

După ce mașina a încheiat analiza de similitudine, un profesor trebuie să verifice fiecare porțiune indicată în raportul de similitudine pentru a vedea dacă este vorba despre un plagiat − cu alte cuvinte, dacă porțiunile indicate sunt citate corect, prin utilizarea ghilimelelor și atribuirea sursei originale.

În cazul în care un profesor sau un specialist constată lipsa ghilimelelor și a citării autorului original, abia atunci se poate vorbi despre plagiat.

*

„Amnistia plagiatelor nu are acoperire juridică”

Avocata Elenina Nicuț susține că niciunul dintre argumentele invocate în favoarea amnistierii plagiatelor nu stă în picioare:

„Măsura retragerii titlului de doctor, ca sancțiune în cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, respectiv plagiat, este prevăzută în mod expres de Legea Educației (Legea nr. nr. 1/2011, art. 170) și reluată în Codul studiilor universitare de doctorat (HG nr. 681/2011, art. 50).

Legea nu distinge nici cu privire la data susținerii tezei de doctorat și nici cu privire la data acordării titlului de doctor. Prin urmare, este general aplicabilă.

În plus, Codul studiilor universitare de doctorat prevede în mod expres posibilitatea sesizării Consiliului General al CNATDCU cu privire la astfel de situații, indiferent de datele enumerate mai sus.

Atâta vreme cât aceste acte normative rămân în vigoare, o eventuală limitare de către CNATDCU a posibilității de a sesiza un plagiat într-o teza de doctorat, în funcție de data susținerii sau de data obținerii titlului de doctor, este nelegală.

Discuția actuală despre o așa-zisă lipsa de rezultat a hotărârilor CNATDCU este una artificială. Drept dovadă, atunci când CNATDCU a înțeles să funcționeze cu adevărat, hotărârile sale au determinat retragerea a 6 titluri de doctor, prin Ordin al ministrului Educației.

De precizat că astfel de Ordine de retragere a titlului de doctor sunt prezumate a fi legale și temeinice, fiind executorii din oficiu și imediat, nefiind nevoie de o confirmare sau validare suplimentară din partea unei alte autorități (instanțele judecătorești, de exemplu).

Altfel spus, măsura retragerii titlului de doctor devine efectivă din chiar momentul comunicării Ordinului către persoana vizată.

La fel de artificială este și discuția despre un așa-zis impediment legal decurgând din considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 624/2016.

De altfel, Curtea Constituțională a validat în mod expres măsura sancționatorie a retragerii titlului de doctor prin emiterea unui Ordin al ministrului Educației și a făcut o distincție clară între aceasta și alte eventuale măsuri, precum revocarea/anularea ordinului aceluiași ministru al Educației, de acordare a titlului de doctor.

În ceea ce privește pretinsa retroactivitate a efectelor Legii Educației asupra tezelor de doctorat susținute, respectiv asupra titlurilor de doctor obținute anterior intrării ei în vigoare, sunt de părere că nici această teorie nu se poate susține, întrucât deținerea titlului științific de doctor nu reprezintă o situație juridică epuizată, consumată la momentul emiterii ordinului ministrului Educației prin care se conferă acest titlu.

Dimpotrivă, avem de-a face cu o stare permanentă, generatoare a unui întreg complex de drepturi și consecințe juridice, respectiv cu o situație juridică cu persistență în timp, aflată în derulare.

De notat că nu este pentru prima dată când se formulează astfel de obiecțiuni, însă, cel puțin din punct de vedere juridic, acestea nu se susțin. Drept dovada, ridicate fiind în fața instanței de contencios administrativ de către persoane ce au fost sancționate cu retragerea titlului de doctor, au fost respinse în tot.

În concluzie, avem de-a face încă o dată cu simple pretexte de modificare sau cel puțin neaplicare a articolului 170 din Legea Educației, în unicul scop de a proteja și încuraja în continuare lipsa de integritate academică”.