Bach, adică Tac

Roxana Garaiman

Redactor

Cel mai tânăr membru al lotului olimpic național de matematică este un puști de 12 ani pe nume Nguyen Tran Bach. Colegii și familia îl strigă Tac. E vietnamez sută la sută, dar s-a născut la București.

Începând din clasa a III-a, Tac a participat în fiecare an la olimpiada națională de matematică, dar a luat medalii și la cele de informatică și fizică. Acum e în clasa a VII-a și în acest an a obținut performanța de care e cel mai mândru: calificarea la Balcaniada de matematică pentru juniori 2016.

În familia sa, Tac este mezinul între trei băieţi. Frații săi mai mari, Hai și Lam, care au 21, respectiv 17 ani, au avut un parcurs școlar cel puțin la fel de spectaculos și au obținut burse de studiu în SUA.

PressOne a stat de vorbă cu Tac și cu tatăl său, Lu Tran Van, pentru a afla care e povestea familiei lor și cum se dezvoltă pasiunea pentru matematică.

Tatăl, Lu Tran Van (58 de ani), și fiul Nguyen Tran Bach (12 ani) fac parte din generații cu vieţi foarte diferite.

*

Lu Tran Van a aterizat prima oară pe aeroportul Otopeni în 23 august 1975, de ziua națională a Republicii Socialiste România. În Vietnam tocmai se terminase războiul, iar țara sa era în ruină.

„În timpul războiului, statul vietnamez avea o strategie de pregătire pentru viitor și trimitea foarte mulți tineri în străinătate, la studii de inginerie și de medicină. Sute de studenți ajungeau anual în România, iar în Rusia și Polonia, și mai mulți.

După ce am dat examen la facultate, am intrat în programul Ministerului Educației din Vietnam. De altfel, nici n-am avut încotro, primii clasați primeau bursă și plecau în străinătate. M-au repartizat la construcții, nici aici nu am avut de ales, totul era planificat”, povestește Lu Tran Van.

A fost șansa lui de a trece peste o copilărie traumatizantă, de care și acum își amintește cu o grimasă.

„Noi am făcut școala în timpul războiului. Nici nu vă puteți imagina cum este în război, dacă nu l-ați trăit. Locuiam chiar în centrul Vietnamului, între nordul comunist și sudul pro-american, unde atacurile aveau cea mai mare intensitate. Noi făceam orele de școală sub pământ, pentru că în fiecare zi erau bombardamente. Se amenajau locuri în pădure, ne ghemuiam în șanțuri.„

Psihologii români nu sunt evaluați psihologic la intrarea în profesie. Verificarea periodică a sănătății lor mintale, doar o „obligație morală”

„Ce pârghii de monitorizare a bunelor practicii există după câștigarea dreptului de practică autonomă?”, s-a întrebat PressOne. 

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

Când a ajuns în România, ca student la Institutul de Construcții București, Lu Tran Van a devenit martor la „mărețele planuri” ale lui Ceaușescu. Ziarele românești vorbeau despre vârfuri de producție la petrol și oțel, despre construirea de noi combinate și irigarea a milioane de hectare de teren agricol.

Lu Tran Van s-a născut în Vietnam și toată copilăria i-a fost marcată de război .

Acum în vârstă de 58 de ani, Lu Tran Van povestește că nu a fost impresionat nici de combinatele industriale, nici de cultura europeană, total diferită de cea a țării sale. Cel mai mult a fost impresionat de pacea din această parte a lumii. Acesta era cu adevărat un lucru nou pentru el.

„M-am adaptat foarte repede, eram tânăr. Noi, ieșind din zona de război, am ajuns aici exact în perioada aceea de vârf a comunismului și viața era foarte bună, era pace și liniște. Mi-am deschis noi orizonturi, a fost extraordinar. Eu am știut doar război, de când eram mic până am terminat liceul”.

La absolvirea Institutului de Construcții, Lu Tran Van a trebuit să se întoarcă în țara natală, aflată în proces de refacere după război. În 1993 însă, a avut ocazia să ajungă din nou în Europa, la un curs de specializare în Polonia. De data aceasta, era hotărât să rămână.

„M-am întors în România din întâmplare, după 3 luni de practică în Polonia. La aeroport m-au întrebat unde mă duc și le-am zis că am fost student aici și că vreau să vizitez facultatea. În 1994 am reușit să-mi aduc și soția, iar în 1995 venea pe lume primul nostru copil.

Inițial, voiam să rămân în Polonia, unde mi-au promis un loc de muncă, însă n-am putut să-mi duc soția acolo. În România anilor 1990 era foarte greu, pe stradă vedeai numai figuri triste, oamenii regretau că i-au dat jos pe comuniști. Dar românii s-au dovedit a fi foarte omenoși și foarte primitori, nu ca în alte țări”.

Deși locuiește de mai bine de 20 de ani în România, Lu Tran Van păstrează legătura cu rudele din Vietnam, pe care le-a mai și vizitat, împreună cu familia.

„Am fost de câteva ori la mare și am mai petrecut timp pe la rude. Singura problemă acolo este că sunt mulți țânțari și că este foarte cald”, îl completează Tac.

Băiatul spune că se înțelege foarte bine cu verii săi, asta și pentru că știe perfect vietnameza. Aici, la București, în casă se vorbește în limba maternă.

Însăși porecla i s-a născut dintr-un joc de cuvinte vietnameze. Dacă pe fratele cel mare îl cheamă Hai, adică mare, hai tac înseamnă pirat. Dacă pe mijlociu îl cheamă Lam, adică pădure, lam tac înseamnă braconier. Cât despre cuvântul nguyen, Tac ne-a lămurit că e câmpie.

Tac se declară recunoscător pentru educația pe care o primește.

Chiar dacă stăpânește la fel de bine și limba română, Tac spune că literatura i se pare cam plictisitoare. Este însă extrem de interesat de științele exacte, iar această pasiune a produs o adevărată colecție de medalii.

„În clasa a III-a am mers la Olimpiada națională de informatică, în clasa a IV-a la info și la mate, în a V-a la mate am luat aur și la info argint, în a VI-a am luat aur la amândouă și în clasa a VII-a am luat aur la mate și bronz la fizică”, acesta e palmaresul lui Tac.

Tatăl său detaliază:

„L-am dat la școală la 5 ani și 9 luni, foarte devreme. Din cauza vârstei, și la concursul de acum are un dezavantaj, pentru că el concurează cu copii cu doi ani mai mari, care sunt și mai maturi. În schimb, el mai întâmpină uneori probleme de concentrare, dar a reușit, cu toate acestea, să ocupe locul 2, după punctaj, în lotul olimpic național de juniori, unde mai sunt elevi de clasa a VIII-a și a IX-a.

Tac are însă și un avantaj foarte mare. Băiatul meu cel mare, când era în clasa a III-a, voia să facă mai multă matematică, însă nu avea unde. Eu, cum sunt străin aici, nu cunoșteam profesori, nu știam unde să trimit copilul. Pentru cel mare a fost foarte greu”.

Tac și-a descoperit abia în clasa a V-a pasiunea pentru matematică, când s-a transferat de la Școala Generală Nr. 56 la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București (ICHB).

Era însă familiarizat cu concursurile școlare încă din clasa a III-a, și asta mai mult din spirit de competiție. Pentru că frații săi mai mari obținuseră rezultate spectaculoase, iar el nu se poate lăsa mai prejos.

Hai, fratele cel mare, a câștigat peste 40 de premii la competiții naționale și internaționale de elevi, printre care aur la Balcaniada de matematică pentru juniori (2010) și bronz la Olimpiada internațională de matematică din 2013.

Acum este bursier la o universitate din Michigan, SUA. Mijlociul, Lam, i-a călcat pe urme și a obținut o bursă care îi permite să facă ultimul an de liceu în statul american Connecticut.

„La școală concurez cu colegii mei, deoarece fiecare vrea să fie cel mai bun. Dar nu pot să mă compar cu frații mei, pentru că m-am născut mai târziu, iar acum educația este mai bună, concurența este diferită. Acum, la școală ne permit să ne specializăm. Înainte, nu prea aveai voie să lipsești de la ore.

Eu merg în primul semestru la toate orele, dar în semestrul II pot lipsi de la unele materii, ca să mă pregătesc pentru concursuri. În gimnaziu, cel mai important concurs este olimpiada, iar cel mai mare rival al meu este un prieten, Denis.

La Olimpiada de matematică de anul acesta, barajul a fost același la juniori, chiar dacă eu am participat la clasa a VII-a și Denis la a VIII-a. Acum suntem amândoi în lotul pentru Balcaniadă”, spune Tac.

Chiar dacă nu știe să răspundă la eterna întrebare „Ce vrei să te faci când o să fii mare?”, Tac muncește încă de pe acum să-și asigure viitorul, indiferent în ce domeniu va fi el.

„Mi-ar plăcea și informatician, dar poate găsesc ceva ce-mi place și mai mult. Dacă pot să-mi folosesc copilăria să învăț pentru ca să am o slujbă mai bună, voi fi mai fericit în viitor. Acesta este motivul pentru care studiez matematica. Altfel, aș putea face ceva mai ușor, să intru la orice facultate. Dar dacă faci matematică, nu prea te ajută la altceva în viață decât să ajungi la facultate foarte bună”.

Tac își dorește ca, în clasa a X-a, cel mai târziu, să ajungă și el la Olimpiada internațională de matematică, la fel ca fratele său.

„În semestrul I mergeam la toate orele, dar acum mai mult stau pe mate și mai învăț din când în când engleză, pe care o studiez la British Council și puțin și acasă. Fizică studiez mai mult la școală, iar acasă mai lucrez dacă mai am timp. Sâmbăta am pregătiri și duminica mă duc la centrul de excelență”.

E vorba despre Centrul de Excelență în Matematică, unde cei mai talentați copii din Capitală iau lecții de la profesori renumiți, precum Elena Nicolae de la ICHB și Mihaela Berindeanu, de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”.

Din fericire, pentru că e, totuși, un copil, Tac mai are timp și pentru prietenii săi. Recunoaște că îl pasionează misterul și cărțile cu Sherlock Holmes.

Cât despre modelul său, acesta este, bineînțeles, tot un matematician. Îl cheamă Zhuo Qun Song, trăiește în Canada și deține un record: a câștigat 5 medalii de aur la Olimpiada internațională.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€