Artistul care și-a pictat iubita pe un bloc: Aş desena toate clădirile comuniste din oraş

Raluca Pancu

Redactor

O pictură murală înaltă de șapte etaje sparge monotonia griului pe bulevardul Dimitrie Cantemir din București.

Realizată pe toată lățimea unui bloc, lucrarea înfățișează două femei, una vârstnică și una tânără. Sunt îmbrăcate în port tradițional − cu ie, vâlnic și catrință − și torc lână.

Chipul bătrânei nu se vede, doar mâinile sale obosite, iar compoziția pare a vorbi despre transmiterea tradiției, despre continuitate și destin.

De altfel, muralul se numește „MOIRA”, precum ursitoarele din mitologia greacă. A fost creat în cadrul festivalului Outline, primul festival de street art din București, care se încheie pe 30 iulie.

„S-a vrut înfrumusețarea Bucureștiului, să rupem puțin cotidianul”, spune autorul, care și-a ales pseudonimul artistic de Recis. Tânăra femeie din „MOIRA” este, de fapt, o reprezentare a iubitei sale.

Recis are 29 de ani, a studiat arhitectura și pictează pereți cam de prin clasa a opta. Face parte din Sweet Damage Crew, o trupă de opt artiști care au dus arta stradală din București la un nivel european.

Un mural realizat de Sweet Damage Crew pe strada General Eremia Grigorescu din București. Foto: Lucian Muntean

− Cum s-a născut pasiunea pentru graffiti?

Recis: Cred că tot timpul am avut-o, tot timpul mi-a plăcut să desenez. Am descoperit-o prin clasa a opta sau a noua. Erau câțiva băieți mai mari la bloc, pe care îi apreciam și care m-au impulsionat să fac asta.

− Mergeați de capul vostru și desenați?

− Evident.

Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”

Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

− Ați avut probleme cu poliția?

− Clasic (râde). Mai mult sau mai puțin.

− Ai tăi ce-au zis?

− Nu le-am spus inițial, au fost puși în fața faptului împlinit. Și pe urmă era prea târziu să mai zică ceva. Dacă m-am hotărât să fac treaba asta, am mers cu ea mai departe.

− Cum îți alegeai locurile în care să desenezi?

− În funcție de vizibilitate. Să vadă cât mai multă lume.

Muralul realizat de Sweet Damage Crew în Piața Lahovary din București, fotografiat în timpul nopții. Foto: Lucian Muntean

− Ai pornit de la bun început cu un grup de băieți?

− Da, era mai motivant așa. E un pic cam greu să faci graffiti de unul singur. Trebuie să stea cineva în spatele tău, să țină de șase (râde).

Iar dacă tot stă persoana cu tine, creșteți împreună, învățați împreună, faceți chestia asta. Și e caterincă.

− Cum și când i-ai cunoscut pe băieții din Sweet Damage Crew?

− Ne știm de o grămadă de timp. Fiecare a activat cu crew-ul lui, fiecare a desenat cu altcineva, și prin 2010 ne-am gândit să facem chestia asta.

Am mers la un concurs, ne-am făcut o echipă random, dar nu aveam nume. Și unul dintre noi avea un tricou pe care scria „sweet damage”. Ne-am înscris cu numele de Sweet Damage și așa a rămas.

− Când ai făcut trecerea către mural?

− În anul 2010. Tranziția asta începuse dinainte, doar că făceam treaba asta ca să fac rost de spray-uri, ca să desenez eu unde voiam. Dar, ulterior, am văzut că pot să scot și niște bănuți și am mers mai departe.

Muralul din Piața Lahovary, la lumina zilei. Foto: Lucian Muntean

− Când ai făcut primii bani?

− Eram în clasa a noua, a fost un „nepotism”, să îi zic așa. Unchiul meu a avut încredere în mine și m-a lăsat să îi desenez peretele din casă.

Îi plăcea cum desenam și a zis să mă susțină. Ăia au fost primii bănuți pe care i-am luat din desenat.

− Te întreții din ce faci?

− Da, chiar da. Și mă bucur. N-am crezut niciodată că voi ajunge în punctul ăsta. A devenit un job pe măsură ce am încetat să desenez pe stradă și m-am axat pe asta, nemaiavând timp să mai ies și să desenez pentru mine.

− Adică la comandă?

− Da, sunt copleșit de comenzi. Practic, a fost un pic forțată trecerea. Făceam simulări, pe urmă mă apucam să le desenez. Au fost luni și ani în care dormeam trei, patru, cinci ore pe noapte.

Mural realizat de Recis în cadrul Festivalului de Street Art de la Sibiu. Foto: Arhiva personală

− Cum vă faceți planul pentru un desen?

− Planul se face în funcție de fiecare client, în funcție de dimensiunile suprafeței în cauză, dar și de dificultatea de execuție a desenului propus.

Îi prezentăm clientului o serie de schițe și simulări, realizate special pentru spațiul respectiv, iar după selectarea variantei finale, se demarează proiectul.

− Pentru o lucrare în spațiu public, cum e MOIRA, ai avut nevoie de aprobări înainte?

− Proiectul respectiv e încă în demarare și a fost făcut cu Primăria, drept urmare am avut nevoie de aprobări, dar ni le-au dat ei, susținând proiectul.

− Care e suprafața ei?

− 340−350 de metri pătrați.

− Cât timp ți-a luat să o faci?

− Am stat 11 zile acolo.

− De câte tuburi și câtă vopsea ai nevoie la un astfel de proiect?

− Am cumpărat vreo 300 de tuburi și 60 de litri de lavabilă.

− De unde te inspiri când te apuci de desenat?

− Din orice, orice e o sursă de inspirație. Și paharul ăsta de apă poate să te inspire. Depinde de tine ca persoană.

Mural realizat la Sibiu, în 2016, de Recis împreună cu artiștii Lost Optics, Radu Pandele și Cage. Foto: Arhiva personală

− Ce reacții ai primit din partea oamenilor?

− Tot felul de reacții. Inițial, când am început să desenăm la nivelul ăsta, eram blamați la toate colțurile.

Toată lumea țipa la noi: „De ce faceți asta, iar faceți porcării pe pereți?”. Pe măsură ce desenul evolua, începeau să își schimbe părerea: „A, da, e foarte drăguț, dar nu ne faceți și nouă?”.

− Care e povestea muralului MOIRA?

− A fost inspirat din mitologia greacă, din Moirae, fiice ale lui Zeus și ale zeiței Themis, care controlau destinul tuturor oamenilor din momentul nașterii și până la moarte. Clothos, Lachesis și Atropos sunt cunoscute și ca Ursitoare.

Lucrarea în sine își dorește să sublinieze migrarea mitologică de la o cultură la alta și să evidențieze conexiunea spațiului fantastic cu cel real, prin obiecte comune, cum ar fi fuiorul.

Proiectul festivalului se numește Outline și e făcut de Asociația EDIT împreună cu Primăria. S-a vrut înfrumusețarea Bucureștiului, să rupem puțin cotidianul.

Au fost mai mulți artiști aduși pentru proiectul ăsta, din toată țara, de la Iași, Brașov, Timișoara. Sper să se facă și pe viitor. Acum așteptăm părerile oamenilor vizavi de ce am făcut.

Iubita lui Recis, care i-a fost model pentru MOIRA. Foto: Lucian Muntean

− Care e cel mai mare defect al clădirilor din București?

− Că nu sunt desenate.

− Dacă ai putea, le-ai desena pe toate?

− Nu chiar pe toate. Pe cele de patrimoniu, din perioada interbelică, nu le-aș desena. Le-aș lăsa așa cum sunt, că-s frumoase. Dar clădirile comuniste, cele apărute după ’80-’90, da, pe toate.

− Ce clienți aveți?

− De la persoane private − care ne cheamă să le desenăm în casă, în curte, casa vecinului pe care o vede el din curte (râde) −, până la companii mari.

− A venit cineva mai tânăr ca tine să-ți zică „vreau să fac și eu ce faci tu”?

− Tot timpul am avut persoane mai tinere care stăteau după mine, probabil în ideea de a face, la un moment dat, ce fac și eu.

− Și ce le-ai zis?

− Nimic. „Țineți aproape și, dacă prindeți, bine, dacă nu, nu”. Nici pe mine nu m-a învățat nimeni.

Am învățat din greșelile altora sau văzând la alții, și mi-a prins foarte bine, pentru că le-am observat eu și le-am asimilat altfel.

Dacă stă cineva și-ți dă mură-n gură − „uite, trebuie să faci așa”, poți să pierzi jumătate din informația pe care o primești.

− Ți-ai propus să faci și alt gen de artă?

− Da, am făcut design de produs și m-a atras foarte mult. Și pictura, asemenea. Îmi plac toate formele de artă. Pictez, fac pânze, sculptez, mai fac modelare 3D…

− Talentul l-ai moștenit din familie?

− Talentul nu există. Talentul stă în perseverență: cu cât lucrezi mai mult, cu atât o să îți dezvolți calitățile sau abilitățile de a face ce vrei tu. Stă în muncă. Atâta tot!

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€