Artistul care conduce un Rolls-Royce într-un lan de porumb

Valentin Șchiopu

Redactor

După 1989, sculptorul Maxim Dumitraș (58 de ani) și-a încărcat lucrările într-un camion și a participat la prima lui expoziție în Occident. A vândut tot.

Lumea liberă i s-a înfățișat cu un evantai de posibilități. Avea puțin peste 30 de ani. Când a avut întreaga perspectivă, s-a întors acasă, pe dealurile lui din Sângeorz-Băi: voia să experimenteze în continuare acea formă de libertate despre care spune că n-ar fi găsit-o niciunde altundeva.

„Libertatea mea a fost continuă, nu a fost nicio ruptură, niciun moment de tensiune, ca în cazul altor artiști care îl pictaseră pe «tovarăș«, iar acum nu-și mai găseau identitatea. N-am avut nicio treabă cu comunismul, nici el cu mine.

Mi-am văzut de treabă la atelier, n-am expus cu tovarăși și nici n-am inițiat expoziții omagiale. Schimbarea asta de paradigmă nu mi-a adus niciun complex. N-am nevoie de București ca să stau într-un stres permanent.

Am atelierul meu, pot să stau pe dealurile pe care am copilărit, nu depind de Ministerul Culturii, de Uniunea Artiștilor Plastici. În plus, e spiritul de creație al locului. Nu cred că aș putea lucra la New York, unde sunt alte mentalități, alte problematici.

N-am nicio frustrare și mă simt extraordinar acasă, unde e sursa mea de inspirație. În plus, după ce granițele s-au frânt, orice galerie de artă din lumea asta a devenit accesibilă”, spune artistul.

În Sângeorz-Băi − stațiune aflată în declin de ani buni, Maxim Dumitraș a conceput și finalizat proiectul unui Muzeu de artă comparată. A pus laolaltă tradiția, arta contemporană și gastronomia transilvană.

Ideea i-a venit după ce a văzut muzeele și galeriile din Martigny, orășel de 15.000 de locuitori aflat la 50 de kilometri de Lausanne. Acolo, Leonard Gianadda a imaginat, în memoria fratelui său Pierre, un complex artistic unde sunt expuse frecvent lucrări din colecții private de Klee, Giacometti, Moore, Modigliani sau Chagall. Circa 6 milioane de turiști au vizitat muzeul elvețian în ultimii 10 ani.

„Un muzeu serios se poate întâmpla oriunde în lume, și la Martigny, și la Sângeorz-Băi. Nu e o idee utopică. Dacă propui performanță, lumea vine, oricât ar fi de departe.

Muzeul de artă comparată a plecat dintr-o revoltă. Pentru că, în România, era plin de muzee etnografice − știți și voi, agricultura, păstoritul, apicultura și multe alte chestii de tradiție. Problema e că toate sunt la fel. Eu mi-am propus să realizez altceva”.

15 ani a muncit Dumitraș să construiască muzeul, cu o echipă de cinci muncitori și fără prea mari investiții. E printre puținele lucruri care mai funcționează la Sângeorz.

„Configurația muzeului se schimbă în fiecare lună. Au loc lansări de cărți, expoziții temporare. E un spațiu în mișcare, un spațiu de creație liber, unde vin elevi să deseneze, să-și pună întrebări”.

Acum, Maxim Dumitraș vrea să facă primul muzeu de Land Art din România pe unul dintre dealurile din Năsăud, la 4 kilometri de Sângeorz.

„Avem un teren de 15 hectare, am construit acolo ateliere de creație, în case tradiționale acoperite cu șindrilă de lemn. Le-am oferit terenul unor artiști, gratuit, iar obligația lor e să ridice case de creație tradiționale”.

Sculptorul Maxim Dumitraș în atelierul său din Dosul Gârciului, Sângeorz Băi. Foto Lucian Muntean.

Lumea pe care Ștefan Câlția o îngrijește

Dincolo de pictură, Ștefan Câlția și cei din jurul lui au construit în Șona un ecosistem de restaurare a patrimoniului și de refacere a legăturilor comunitare.

„Nu merge așa”. Cum a ajuns România în criză energetică și ce trebuie să facă statul român până la vară, ca să evite o situație similară

Întărirea rețelei, grăbirea investițiilor în capacitățile de stocare, contorizarea inteligentă, dar mai ales curajul de a face loc rapid investițiilor în capacități noi de energie alternativă - doar câteva dintre soluțiile pe care statul român le ignoră. De ce?

Un american care a vizitat Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz l-a comparat cu un Rolls-Royce într-un lan de porumb. Dumitraș consideră că a face sculptură în România e un lux, mai ales pentru tinerii care termină o facultate de profil.

„Când ești sărac și n-ai nicio condiție, ce faci? Te apuci să faci pitici de grădină ca să supraviețuiești. Condiția artistului tânăr, și acum, și odinioară, e foarte complicată. Termină școala la o vârstă tânără, n-au nici măcar o bursă, ca să nu mai vorbim de un atelier.

În zona sculpturii e groaznic. Și uite-așa se îndreaptă spre zonele de performance sau de fotografie, unde nu au nevoie de un atelier special. În plus, în România e o mâncătorime incredibilă în ceea ce privește participările la expoziții.

În Europa sunt galerii pentru toate gusturile, de la kitschuri odioase la cele mai rafinate gesturi artistice. La noi e o stare de letargie, poate prin Cluj se mai întâmplă ceva, la Fabrica de Pensule. Altfel, am aflat-o deja: cine are bani n-are cultură, iar cine are cultură n-are bani și nu se prea leagă nimic”.

În fiecare an, la Sângeorz are loc un simpozion de sculptură, găzduit de Muzeul lui Dumitraș. Sunt invitați artiști cu o solidă reputație internațională, iar lucrările lor rămân în patrimoniul muzeului.

Sculptorul le gătește celebra, în zonă, „ciorbă de fasole undată”. Iubește gătitul. Vrea să scoată o carte de bucate cu rețete specifice zonelor de unde vin musafirii lui.

„Pe vremuri, mi-am vizitat un prieten la București. Gătea ciorbă de fasole, fără afumătură, că nu se prea găsea. Ca să repare neajunsul, a scos din cămară o bucată de lemn care provenea din afumătoarea de slănină a bunicilor lui, și a băgat-o în oală.

Pe atunci era criză, lipseau produsele, acum e un alt fel de criză. Se preferă mâncărurile rapide, în fugă, cu o explozie de E-uri.

Eu am fost singur la părinți. Mergeam cu tata pe deal, el la fân, eu improvizând o mâncare cu ce aveam: cartofi, brânză, lapte, ouă, slănină. Am învățat să fac singur. Serea venea tata și-mi spunea că mâncarea cu care-l așteptam nu semăna cu nimic.

Îmi place extraordinar arta culinară, poate la fel de mult ca sculptura. Trebuie să apărăm rețetele noastre, care-s extraordinare, pentru că avem o bucătărie tradițională extraordinară, și asta nu-i vreo exagerare”.

Sculptorul Maxim Dumitraș în atelierul său. Foto Lucian Muntean.