Lucrările recente de reamenajare și întreținere a parcurilor din Cluj-Napoca au provocat nemulțumirea unei părți a societății civile locale.

Nemulțumirile exprimate online de oameni acuză aroganța autorităților locale și ignorarea totală a dorințelor comunității.

Ele se referă fie la lucrările de pe malurile Someșului, fie la utilizarea excesivă a betonului în parcuri, fie la modificarea sau chiar desființarea unor monumente din zona centrală. 

Arbori în beton à la Cluj

Orașe

31/05/2023

O intenție bună, aplicată prost. Renaturalizarea malurilor Someșului ar fi trebuit să transforme acest râu într-un loc de promenadă printr-o zonă verde, reamenajată conform unor principii care respectă biodiversitatea, care pun accentul pe spațiile verzi și socializarea într-un mediu cât mai apropiat de natură. Rezultatele, cel puțin deocamdată, sunt departe de promisiunile inițiale.

Conform informațiilor publice aflate pe site-ul primăriei Cluj-Napoca, sumele cheltuite pentru proiectele în discuție se ridică la aproape două sute de milioane de lei: Malurile Someșului - 125,7 mil. lei, Str. Kogălniceanu și străzile adiacente - 48,7 mil. lei, parcul Ștefan cel Mare (Operei) - 11,5 mil. lei, parcul Pădurea Clujenilor - 22,8 mil. lei.

Ca să înțelegem mai clar ce s-a făcut prost și ce s-ar fi putut face mai bine, am întrebat specialiști în peisagistică și amenajări urbane ce părere au despre soluțiile de aplicate în oraș de către autorități. 

Stânga: proiectul de amenajare a malurilor Someșului. Dreapta: ce a ieșit, de fapt.

Proiectul de modernizare a malurilor râului Someș a fost câștigat de firma spaniolă Practica în 2021, în urma unui concurs internațional organizat de Primăria Cluj-Napoca și Ordinul Arhitecților din România. Acesta este construit în jurul ideii de naturalizare a malurilor râului Someș. Cu alte cuvinte: cât mai multă natură și cât mai puțin beton. Doi ani mai târziu, propunerile echipei de arhitecți din Spania nu se regăsesc în realitate. 

Diana Culescu, peisagistă

Traseul în Cheile Șugăului-Munticelu. Accidentul de escaladă a avut loc pe versantul din dreapta imaginii, jos lângă potecă.

Refrenul „Nimeni nu e de vină”: Cazul unei turiste zdrobite de o stâncă îți arată că traseele montane ridică serioase probleme de siguranță

Un accident care a lăsat o turistă cu zece coaste rupte și un hematom în plămân arată că administrarea traseelor montane pe verticală nu este reglementată la modul serios în România. Salvamontul nu are atribuții pentru întreținerea traseelor de escaladă, ci doar a potecilor, iar administratorii privați ai ariilor protejate nu pot fi trași la răspundere în lipsa prevederilor legale.

„Mașina sau avionul care-ți transportă organismul de colo-colo vor consuma (sic!) mai puțin combustibil”, spune Doctor Cezar într-un videoclip despre beneficiile postului intermitent. Captură foto via Youtube

Sfaturi de nutriție pe TikTok. Doctorii-vedetă care-ți spun ce să mănânci și când să nu mănânci, pentru a evita cancerul

PressOne a analizat conținutul mai multor influenceri-doctori a căror popularitate a explodat în pandemie și care îmbină sfaturile generale despre nutriție cu cele despre mișcare, slăbit, psihologie și chiar relații intime. Deși uneori util, este un conținut care poate face rău atunci când anumite diete, obiceiuri alimentare sau suplimente sunt prezentate ca soluții minune pentru probleme grave de sănătate.

„În primul rând, concursul făcut pentru malul Someșului a fost câștigat de o soluție foarte interesantă a firmei de arhitectură Practica din Spania, dar care nu prea poate să fie pusă în practică, pentru că nu s-a luat în considerare modul de lucru al Apelor Române și, prin urmare, Apele Române nu au fost de acord cu proiectul câștigător. Dacă e să vă uitați la diferența între soluția inițială și ce s-a implementat, veți vedea un alt proiect. 

În prezent, Apele Române au niște secțiuni calculate astfel încât, în momentul de maxim al apei, să nu producă pagube în orașe. Secțiunile astea la noi sunt făcute foarte tehnic, nu au nicio legătură cu renaturalizarea malurilor. Lucrările actuale de amenajare încearcă, în anumite părți, să ascundă diguri, ducând cumva pământul până în apă. Dar nu știu dacă este o soluție durabilă. Pentru că trebuie menținute ranforsări cu betoane și ziduri de sprijin, nu are cum malul Someșului să fie naturalizat. Ar înseamna să scoatem tot ce am construit, să lăsăm să vină apa, să-și formeze ea cotloanele ei, pe unde intră și pe unde iese și așa mai departe. Doar că momentan, Apele Române nu prea acceptă astfel de soluții. 

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

La noi se fac deseori concursuri în care, de exemplu, se face un parteneriat cu Apele Române, dar instituția nu este implicată în generarea temei.” 

Frank Banwell, arborist

„Arborii din fotografii au fost abuzați puternic. Cauza este, foarte simplu, faptul că nicio parte implicată în proiect - politicieni, dezvoltatori și contractanți - nu are cunoștințe minime despre arboricultură. Este o situație specifică pentru România, în care bani publici sunt irosiți, fără a se reuși o împădurire eficientă, așa cum se dorea inițial. Copaci valoroși, care au fost tratați greșit înainte și în timpul plantării, nu vor supraviețui. Arbori existenți, cărora le-au fost afectate rădăcinile, vor muri și trebuie îndepărtați, cu alte costuri aferente.

În perioada de trei ani (2007-2010) cât am lucrat în România, am văzut cum nu există cunoștințe legate de arboricultură - fără acestea nu poți crea și întreține o pădure urbană. Din fotografii nu pare să se fi schimbat mai nimic în anii care au trecut.” 

Foto: Raul Ștef

Foto: Raul Ștef

Foto: Raul Ștef

Foto: Raul Ștef

„Copacii care se văd pe partea dreaptă sunt morți sau pe moarte. Sunt plantați fie prea jos, fie prea sus, iar trunchiul a fost deteriorat.”

Foto: Raul Ștef

Foto: Raul Ștef

Foto: Raul Ștef

Foto: Raul Ștef

„Acești copaci au fost plantați pe șantier. Un exemplu perfect de lipsă totală de cunoștințe în arboricultură și este total inacceptabil, dacă nu se dorește omorârea rapidă a copacilor. Arborii sunt deja afectați și vor fi și mai afectați până la terminarea lucrărilor. Aici se vede cum tot ce se putea face greșit, s-a făcut.”

„Aici vedem copaci morți. Copacii nu se plantează în pantă. Asta le îngreunează mult supraviețuirea.”

„Toți copacii din imagine sunt deteriorați. Fiecare dintre ei a fost scump și are șanse minime de supraviețuire. Cei care o vor face nu vor ajunge să fie sănătoși și cu o dezvoltare normală.” 

Pe lângă lucrările de plantare, au fost efectuate și lucrări de toaletare ale arborilor bătrâni din zonă. Din păcate, ele arată fix ca în imagini: copaci hăcuiți, tăiați alandala, fără un minimum de respect față de cunoștințele de bază în domeniu.

Toaletare în parcul Central. Foto: Raul Ștef

Toaletare în parcul Central. Foto: Raul Ștef

Toaletare în parcul Central. Foto: Raul Ștef

Toaletare în parcul Central. Foto: Raul Ștef

Diana Culescu, peisagistă

„Termenul «toaletare» nu există. Toaletarea este un cuvânt inventat prin H.C.G.M.B. 304/2009 privind Normele de protecție a spațiilor verzi pe teritoriul Municipiului București, într-un document care a vrut să facă bine, dar a făcut rău și a făcut rău nu numai la nivel de București, ci la nivel de România. De ce zic că toaletarea nu există? Mă refer la faptul că nu există o descriere tehnică a toaletării. Adică, dacă o să vă uitați în cărți, există descriere pentru lucrările de formare, de exemplu, ce trebuie să faci să formezi un arbore în funcție de locul în care vrei să fie în parc, aliniamentul străzii, inclusiv pentru lucrările de regenerare. 

Ideea este că tăierile corecte, așa cum vedem și prin parcuri din alte țări, nu se văd, pentru că ele urmează formarea naturală a arborelui, modul în care el se dezvoltă sau se usucă etc. Dar noi, neștiind ce înseamnă toaletarea, neavând o definiție, facem să se vadă.

Un exemplu concret din București și din alte orașe mai apropiate: firmele, chiar dacă se pricep să facă lucrurile corect, sunt întoarse înapoi pe teren de oamenii din primării, care le cer să se facă tăieri, să se vadă. Foarte multe firme nici nu se mai bagă la astfel de lucrări.” 

Foto: Raul Ștef

Foto: Raul Ștef

Foto: Raul Ștef

Foto: Raul Ștef

Frank Banwell, arborist

„Problemele grave aici nu sunt atât tăierile făcute, cât deteriorările copacilor, suferite când s-au făcut lucrările de amenajare a parcului.” 

Toaletare în Mănăștur. Foto: Raul Ștef

Toaletare în Mănăștur. Foto: Raul Ștef

Toaletare în Mănăștur. Foto: Raul Ștef

Toaletare în Mănăștur. Foto: Raul Ștef

„Aceștia nu sunt copaci, sunt niște bețe care au frunze noi în fiecare an. Este o practică des întâlnită în România, Bulgaria sau Turcia. Fără absolut niciun beneficiu estetic sau pentru mediu.”

Toaletare în Mănăștur. Foto: Raul Ștef

Toaletare în Mănăștur. Foto: Raul Ștef

Toaletare în Mănăștur. Foto: Raul Ștef

Toaletare în Mănăștur. Foto: Raul Ștef

Ștefan Nica, arborist

„Este o problemă faptul că se taie foarte mulți arbori mari. Tai un arbore, plantezi zece, iar din ăia zece poate unul ajunge la maturitate. Nu poți să compensezi un arbore mare cu zece mici. Peste tot în Europa se plantează, dă bine, este populist, ONG-urile, politicienii se pozează cu asta. Dar se plantează prost. Nu se aleg bine speciile, iar după plantare copacii sunt abandonați.

Altă chestiune, există studii care demonstrează că un copac proaspăt plantat are nevoie de vreo 30 de ani ca să înceapă să producă oxigen și să compenseze cât s-a poluat cu îngrijirea lui în tot acest timp (transport, lucrări de îngrijire). Studiile spun că, în Europa, durata de viață a unui copac în mediul urban este de 28 de ani. Practic majoritatea arborilor mor înainte să facă bine prin oxigenul pe care îl produc. Și aceste studii s-au făcut pentru Europa, pentru zone unde pepinierele sunt la maximum 80km, nu cum aducem noi din Olanda și alte țări arbori.

Este foarte important să plantăm corect, că dacă plantăm corect, avem șanse să avem arborele. Să se dezvolte bine, e ca alesul speciei. În UK, de exemplu, nu se mai plantează de mult platan, mai ales din cauza pufului pe care-l produce. Ei plantează mult mai atent. Au în parcuri coronament bogat cu până la de 20 de ori mai puțini copaci, asta doar prin faptul că aleg speciile cu grijă, că îi plantează cum trebuie, lasă spațiu etc. În Parcul Central din Cluj este copac lângă copac, efectiv claustrofobic. Acum 15 ani, când s-a renovat parcul, majoritatea au fost măcelăriți. Când a trebuit să ne urcăm în ei să-i tundem, nu am avut cum, așa sunt de uscați. Jumătate, cel puțin, sunt periculoși și ar trebui să dispară și să fie înlocuiți cu alții.”

Carol Magyarosi, arborist

„Trebuie știut că noi nu avem arboriști în România, avem foarte puțini la număr. Cei care sunt, s-au specializat în străinătate, fiindcă nu există în România facultate, școală, cursuri de profil. Nu avem nici măcar cod COR, ca meserie.

Ceea ce vedem în Parcul Central sunt tăieri de 50 la sută, de 60 la sută și lucrări de absolut toată jena. Întreținerea spațiului verde se face exact după ochi, credeți-mă.

Cel mai grav în Cluj mi se pare lipsa strategiei de salvare a arborilor bătrâni din oraș. Și sunt mulți arbori care sunt pe jumătate uscați și s-ar putea recupera. Dar nu se face acest lucru. Un arbore bătrân de o sută cincizeci, două sute de ani, e o fabrică de oxigen și produce cât 60 de arbori tineri. Nu facem tratamentele corespunzătoare și îi lăsăm de izbeliște.” 

Stejarul din cartierul Grigorescu. Foto: Raul Ștef

Stejarul din cartierul Grigorescu. Foto: Raul Ștef

Stejarul din cartierul Grigorescu. Foto: Raul Ștef

Stejarul din cartierul Grigorescu. Foto: Raul Ștef

„Acest stejar secular din cartierul Grigorescu deja suferă, este pe jumătate uscat, ar trebui salvat. Nu se intervine. O să-l pierdem. Eu cred că acest stejar are cel puțin 200 de ani.”

Experții cu care am discutat reclamă faptul că, atunci când primăria încearcă totuși să înverzească orașul, o face prost: nu doar că plantează copaci în condiții care le asigură șanse minime de supraviețuire, dar speciile de arbori plantați în Cluj nu sunt alese corect.

Fie vorbim de specii care nu se potrivesc pentru un anumit tip de sol, așa cum s-a întâmplat pe malul râului Someș - unde s-a plantat frasin, care nu rezistă pe malul apei, fie se aleg platani, care nu se mai plantează în Europa, în mediul urban, de decenii, din cauza celor două mari probleme ale arborelui - cancerul copacului și dăunătorul tigrul de platan, greu de eradicat și care provoacă iritații ale pielii.

Platani pe strada Horea. Foto: Vakarcs Loránd

Platani pe strada Horea. Foto: Vakarcs Loránd

Platani pe strada Horea. Foto: Vakarcs Loránd

Platani pe strada Horea. Foto: Vakarcs Loránd

Diana Culescu, peisagistă

„La noi, în general, se plantează specii cu probleme foarte mari, pe care alte țări nu le mai plantează. Noi nu producem material săditor pentru mediul urban care trebuie să respecte standardul ENA (European Nurserystock Association), după care lucrează toate pepinierele din Europa. Spre exemplu, pentru mediul urban este nevoie de arbori cu circumferința trunchiului de minimum 12-14 centimetri. Astfel că trebuie să cumpărăm material săditor din alte țări precum Italia, Germania, Ungaria, Spania, Olanda.

O pepinieră care vrea să vândă copaci pentru mediul urban trebuie să-i îngrijească cel puțin zece ani, deci dacă în timpul ăsta primăriile hotărăsc să nu mai achiziționeze o anumită specie, din varii motive, firmele riscă să piardă materialul săditor crescut. Astfel, au varianta de a-l scoate pe piață la prețuri foarte mici. Acesta este cazul platanului. Nicio primărie din Europa nu-l mai cumpără, astfel că prețurile au ajuns extrem de jos. Așa a ajuns România să cumpere acești copaci.”  

Carol Magyarosi, arborist

„În Piața 14 iulie din cartierul Grigorescu eu nu văd rostul bordurilor, s-au făcut o grămadă, alei foarte înguste care nu au traiectoria firească a unei plimbări prin parc. În apropiere, pe malul Someșului, văd niște specii care nu se pretează în mod excepțional la solul care este acolo - un sol cu mult balast, care nu este suficient de hrănitor. Am fost de față și am văzut ce s-a făcut și copacii aceea, dacă nu se îngrașă artificial, credeți-mă că peste vreo cinci, zece ani, nu o să-i mai vedem.

Eu aș fi pus o grămadă de mesteceni, care se pretează excepțional la balast. Deci nu s-au ales bine soiurile. În Parcul Clujenilor, terenul este destul de argilos, destul de slab, s-au pus niște copaci care pur și simplu nu or să reziste în solul acela sărac. Se văd iarăși niște bani aruncați pe fereastră.” 

Copaci plantați pe malul Someșului. Foto: Raul Ștef

Copaci plantați pe malul Someșului. Foto: Raul Ștef

Copaci plantați pe malul Someșului. Foto: Raul Ștef

Copaci plantați pe malul Someșului. Foto: Raul Ștef

Diana Culescu, peisagistă

„Arborele are o zonă care este între trunchi și rădăcini, care este foarte sensibilă. Se numește «zona de colet» și e de fapt un țesut care face trecerea dintre țesutul de rădăcină care trebuie să poată să absoarbă apa și întreg țesutul de tulpină care trebuie să reziste la apă, nu să putrezească. Acea zonă de colet trebuie să nu fie acoperită. Dacă este acoperită, în general începe să putrezească și arborii se rup de acolo. La arbori căzuți la furtuni, o să vedeți că sunt întregi, dar au rădăcinile rupte, pentru că a putrezit exact stratul unde se ancorează. Sunt nenumărate poze de fiecare dată când apar știri la televizor. Arborele este întreg, n-are nicio problemă, dar este rupt de la rădăcini. 

Inele de plastic la rădăcina copacilor. Foto: Raul Ștef

Inele de plastic la rădăcina copacilor. Foto: Raul Ștef

Inele de plastic la rădăcina copacilor. Foto: Raul Ștef

Inele de plastic la rădăcina copacilor. Foto: Raul Ștef

Un rol negativ îl au și aceste inele din plastic care, de fapt, trebuie să protejeze copacul atunci când se taie iarba din jur, care, oricum, nu ar avea ce să caute acolo. Gazonul ține umezeală, ceea ce dăunează arborelui. În general, dacă vă uitați în străinătate, la rădăcina arborelui nu se pune ceva ce ține apa. Ori gazonul, ca să îl păstrezi, trebuie să fie udat. În străinătate o să vedeți că la baza arborilor sunt arbuști. De ce? Pentru că aceștia mențin o umiditate constantă, nu lasă praful să se împrăștie în aer și sunt mult mai ușor de întreținut, pe cei mai mulți pot să nu-i tai. Aceste inele din plastic sunt utilitatea pe care au găsit-o o niște oameni care distrug arborii, tăind gazonul de la bază, gazon care n-ar trebui să existe acolo oricum.”

Dar intervențiile în Cluj-Napoca nu se limitează la malul Someșului și la toaletarea copacilor bătrâni. Ele țin și de regândirea spațiilor publice. Iar aici, din nou, specialiștii spun că nu se ține cont de evoluția climei și nici de bunele practici din domeniu, care implică întotdeauna comunitatea locală și nu se bazează pe ordine venite de sus în jos.

Renovare pe strada Kogălniceanu. Foto: Raul Ștef

Renovare pe strada Kogălniceanu. Foto: Raul Ștef

Renovare pe strada Kogălniceanu. Foto: Raul Ștef

Renovare pe strada Kogălniceanu. Foto: Raul Ștef

Szakats Istvan, cetățean activ

„În ceea ce privește desființarea soclului grupului statuar Școala ardeleană de pe str. Kogălniceanu, din fața Universității Babeș-Bolyai, cred, onest, că nimeni, nici arhitecții, n-au ținut cont suficient de straturile de memorie afectivă sedimentate în acel postament care a fost desființat. Generații întregi de clujeni cred că n-au nici o memorie cu statuia, ci cu soclul. Își aduc aminte cum au fumat și băut cafea stând pe el.

Acolo trebuia să existe un proces social lung, prin care oamenilor să li se explice de ce noua versiune este mai bună, de ce pot să lase amintirile la o parte. Practic, este un proces de înmormântare a unei amintiri care înseamnă jelanie, trebuie să «let go». Cazul străzii Kogălniceanu arată că de acum încolo ar trebui ca niciun factor decident să nu mai treacă pe lângă discuția cu societatea civilă.”

Parcul Operei din Cluj a fost acoperit de beton. Foto: Raul Ștef

Parcul Operei din Cluj a fost acoperit de beton. Foto: Raul Ștef

Parcul Operei din Cluj a fost acoperit de beton. Foto: Raul Ștef

Parcul Operei din Cluj a fost acoperit de beton. Foto: Raul Ștef

Carol Magyarosi, arborist

„În ceea ce privește amenajarea cu mult beton, ce se face acum în Cluj-Napoca s-a făcut în anii ‘90 în Spania și Germania.

Vor fi 50 de grade în oraș și orice pavaj se va înfierbânta la 70-90 de grade în iulie, august. Spațiul verde s-ar înfierbânta cu cel puțin 30-40 de grade mai puțin.” 

Transformarea la față a Clujului este un proces aflat în plin avânt. Din păcate, betonul și intervențiile alandala par a fi regula după care se va continua și de acum încolo, în numele unui oraș „verde” care nu se regăsește decât în proiectele câștigătoare și ignorate în cele din urmă.

Share this