Ar trebui, probabil, să plec din nou
Ce ar trebui să se întîmple ca să mă reîndrăgostesc de România? Probabil ar trebui să-mi amintesc brusc cum s-a petrecut pentru prima dată, cum „am căzut” cînd am (re)căzut. Știu exact momentul cînd s-a întîmplat căderea, și apoi recăderea, așa încît mă tem (pentru mine) că aș putea să tot recad, de cîte ori aș avea nefericita impresie că există o șansă de reciprocitate. Dar asta e, de fapt, altă poveste: îndrăgostirea n-are a face cu reciprocitatea, așa cum ar avea amorul matur, asumat, conștient.
Prima dată, prin 1995, mă întorceam din Spania, după un timp destul de îndelungat petrecut acolo. Hotelul Universal din Gabroveni (și întreg centrul vechi al Bucureștilor, pe atunci decrepit și plin de șobolani) mi se părea țara tuturor făgăduințelor. Cînd am ajuns (cu trenul de Deva) în munți, pe la Bușteni, m-a pocnit plînsul de fericire, cum nu m-a pocnit vreodată în Sierra de Guadarrama pe care o viață întreagă am visat s-o străbat.
România anilor ’94-’95 stătea să se scufunde în mizerie, hoție, promiscuitate politică, dar eu vedeam un fel de aură semnificativă pe toate obiectele românești. Iar oamenii, anumiți oameni, da, asta îmi amintesc perfect, mi se păreau adevărate capodopere umane, pe care le citeam în extaz. Aș da o listă, însă majoritatea se află printre noi, pot fi citiți în continuare.
Am pățit-o încă o dată prin 2000, cînd m-am întors din Elveția, unde, de bine, de rău, aveam cam tot ce-mi dorisem vreodată pentru mine și ai mei, inclusiv un post la Universitate. M-am întors însă pentru că tot ce era românesc își recăpătase, în cîțiva ani de absență, aura. Bucureștii străluceau, Ardealul era tot cu „sufletul la trecători”. Și, mai presus de orice, în România se scria bine românește și se făcea (pe atunci) presă de bună calitate.
Acum, ca să mă reîndrăgostesc din nou de România, ca să revăd în lucruri și în oameni aura aceea care de obicei e doar a privitorului, ar trebui, probabil, să plec din nou. Iar destinația mea de elecție, pe care mi-o imaginez activ, e acel Blanes de lîngă Barcelona, locul unde și-a trăit ultimii ani chilianul Roberto Bolaño. Un fel de Comana a lui Gellu Naum, fără lac, dar cu mare și cu tot atîta poezie ca mlaștinile giurgiuvene. Un loc care n-o să-mi aparțină niciodată interior și față de care n-o să mă simt responsabilă, adică vinovată de oricînd posibila lui decădere, pervertire, arierare. Un loc care, la fel ca România – obiectul discursurilor noastre reîndrăgostite –, este făcut pentru scris și pentru pura supraviețuire.
*
Simona Sora este scriitoare. Cea mai recentă carte, „Seinfeld și sora lui Nabokov”.
*
Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi a românilor, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.
În cadrul campaniei RoÎNDRĂGOSTIREA, mai puteți citi:
Iulian Tănase: Îmi iubesc țara pentru că îmi iubesc rădăcinile
Mona Dîrțu: Cinicii câștigă mai puțin
Gabriel Vlase, directorul SIE, a plagiat zeci de pagini din doctoratul susținut la Academia SRI
PressOne vă prezintă astăzi, în premieră, probele care demonstrează că doctoratul șefului SIE, Gabriel Vlase, include cel puțin 66 de pagini de conținut plagiat, în multiple secvențe de pagini copiate bloc, din teza fostului ministru al Apărării Sorin Frunzăverde.
Confuzia din lege privind medicina alternativă le permite negustorilor de vise să se îmbogățească nestingheriți. Colegiul Medicilor: „Ei profită de acest haos. Se dau doctori și tot felul de specialiști”
PressOne a încercat să afle care este cadrul legal în care funcționează firmele ce oferă servicii de medicină alternativă. Am descoperit un haos legislativ și un vid de autoritate care le permit antreprenorilor din domeniu să vândă speranțe fără să-i tragă nimeni de mânecă.
Alin Fumurescu: Reîndrăgostirea de România? O soluție în căutarea unei probleme
Cosmin Perța: Dragostea nu poate fi separată de credință
Andrei Găitănaru: Totul este încă de făcut
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Sorin Trâncă: De ce iubim Româniile
Radu Vancu: Îndrăgostirea de România. Manual de verificare
Liviu Vânău: Mai cu seamă să fim vii
Avem nevoie de ajutorul tău!
Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this