Ar trebui, probabil, să plec din nou

Ce ar trebui să se întîmple ca să mă reîndrăgostesc de România? Probabil ar trebui să-mi amintesc brusc cum s-a petrecut pentru prima dată, cum „am căzut” cînd am (re)căzut. Știu exact momentul cînd s-a întîmplat căderea, și apoi recăderea, așa încît mă tem (pentru mine) că aș putea să tot recad, de cîte ori aș avea nefericita impresie că există o șansă de reciprocitate. Dar asta e, de fapt, altă poveste: îndrăgostirea n-are a face cu reciprocitatea, așa cum ar avea amorul matur, asumat, conștient.

Prima dată, prin 1995, mă întorceam din Spania, după un timp destul de îndelungat petrecut acolo. Hotelul Universal din Gabroveni (și întreg centrul vechi al Bucureștilor, pe atunci decrepit și plin de șobolani) mi se părea țara tuturor făgăduințelor. Cînd am ajuns (cu trenul de Deva) în munți, pe la Bușteni, m-a pocnit plînsul de fericire, cum nu m-a pocnit vreodată în Sierra de Guadarrama pe care o viață întreagă am visat s-o străbat.

România anilor ’94-’95 stătea să se scufunde în mizerie, hoție, promiscuitate politică, dar eu vedeam un fel de aură semnificativă pe toate obiectele românești. Iar oamenii, anumiți oameni, da, asta îmi amintesc perfect, mi se păreau adevărate capodopere umane, pe care le citeam în extaz. Aș da o listă, însă majoritatea se află printre noi, pot fi citiți în continuare.

Am pățit-o încă o dată prin 2000, cînd m-am întors din Elveția, unde, de bine, de rău, aveam cam tot ce-mi dorisem vreodată pentru mine și ai mei, inclusiv un post la Universitate. M-am întors însă pentru că tot ce era românesc își recăpătase, în cîțiva ani de absență, aura. Bucureștii străluceau, Ardealul era tot cu „sufletul la trecători”. Și, mai presus de orice, în România se scria bine românește și se făcea (pe atunci) presă de bună calitate.

Acum, ca să mă reîndrăgostesc din nou de România, ca să revăd în lucruri și în oameni aura aceea care de obicei e doar a privitorului, ar trebui, probabil, să plec din nou. Iar destinația mea de elecție, pe care mi-o imaginez activ, e acel Blanes de lîngă Barcelona, locul unde și-a trăit ultimii ani chilianul Roberto Bolaño. Un fel de Comana a lui Gellu Naum, fără lac, dar cu mare și cu tot atîta poezie ca mlaștinile giurgiuvene. Un loc care n-o să-mi aparțină niciodată interior și față de care n-o să mă simt responsabilă, adică vinovată de oricînd posibila lui decădere, pervertire, arierare. Un loc care, la fel ca România – obiectul discursurilor noastre reîndrăgostite –, este făcut pentru scris și pentru pura supraviețuire.

*

Simona Sora este scriitoare. Cea mai recentă carte, „Seinfeld și sora lui Nabokov”.

*

În cadrul campaniei RoÎNDRĂGOSTIREA, mai puteți citi:

Iulian Tănase: Îmi iubesc țara pentru că îmi iubesc rădăcinile

Mona Dîrțu: Cinicii câștigă mai puțin

Alin Fumurescu: Reîndrăgostirea de România? O soluție în căutarea unei probleme

Cosmin Perța: Dragostea nu poate fi separată de credință

Andrei Găitănaru: Totul este încă de făcut

Sorin Trâncă: De ce iubim Româniile

Ion Iliescu: La moartea unui comunist

Azi, bătrânul comunist a murit. Tot ce pot spera e că, odată cu el, va începe să se apropie de sfârșit și sistemul îngrozitor de toxic pe care l-a creat în România post-comunistă. Viitorul nostru e fix în acele instituții care sunt azi blamate de succesorul său Georgescu. Mă tem însă că acea parte din România care l-a iubit la nebunie pe Iliescu va continua să înghită cu nesaț tot ce varsă și acest epigon al lui.

De ce se vinde sau moare presa de interes public din România. Și cum îți poți da seama în cine să ai încredere

Înainte să ne întrebăm de ce moare sau se vinde presa unora sau altora, să ne răspundem la întrebarea de ce nu o mai cumpărăm noi. Metode de a o păstra în viață există și costă mult mai puțin de cei 2% din venitul mediu pe care-l plăteam în urmă cu 20 de ani fără să clipim.

Robert Șerban: Vina e la mine

Radu Vancu: Îndrăgostirea de România. Manual de verificare

Liviu Vânău: Mai cu seamă să fim vii

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€