Andreea Retinschi în țara minunilor

Raul Ștef

Redactor

Recunosc că nu știu să fotografiez orice, oricând. Sunt genuri de imagine în care cred și altele în care cred mai puțin sau deloc − o chestiune de gusturi, evident.

O sală plină ochi, întrebări și aprecieri multe pentru fotografa venită la un workshop de imagine au fost elemente suficiente pentru a-mi stârni curiozitatea.

Am început să caut detalii despre Andreea Retinschi și am ajuns într-o lume necunoscută mie. O lume colorată, dar adăpostită în spații vechi, pustii, incolore și lipsite de viață. O lume a modei, dar fără modele. Imagini ale unui basm personal.

Personaje alb-negru, case părăsite, anarhism, nouă pisici, toate sunt informații pentru care simt nevoia să descopăr o legătură.

Am întrebat-o pe fotografa de fashion Andreea Retinschi despre minciună, despre numărul de vieți ale unei fotografii, Tim Walker, clovni și basme.

*

− Cum ar arăta o ședință foto fără interdicții în Casa Poporului?

− Casa Poporului pare un pic cam luxoasă pentru gusturile mele, aș prefera o casă părăsită.

− Ce nu îți place la fotografia ta?

− În majoritatea timpului nu îmi place mai nimic, de la cromatică la post-procesare la încadrare. E foarte greu să rămân mulțumită de ceea ce fac, odată ce trece entuziasmul inițial de la un pictorial nou.

− De ce simți nevoia să faci parte din propria fotografie?

− Nu există fotografii artistice cu mine pe pagina foto, doar de making of, însă sunt și eu un om cu un profil personal de Facebook și mă pot exprima și acolo. Oricum, conceptual, întotdeauna există fotograful în propriile fotografii.

− Este fotografia o minciună? În ce fel?

− Clar. Poți să fotografiezi un om o zi întreagă, în care el zâmbește și pare fericit, și apoi să îl surprinzi când are un moment în care pare trist și să alegi acea fotografie.

Poți să încadrezi imaginea în așa fel încât o parte esențială din realitate să nu interfereze cu conceptul pe care vrei să îl redai. Și evident, cea mai cunoscută, poți să manipulezi o fotografie în post-procesare.

„Acasă la Maya”, un nou episod Amintiri Gustoase. Ce se gătește în satul cu cel mai mare complex de mori de apă din sud-estul Europei

Seria de documentare video „Amintiri Gustoase” continuă cu episodul „Acasă la Maya”, dedicat bucătăriei și vieții de familie din comuna Eftimie Murgu, fosta Rudăria, din județul Caraș-Severin. Localitatea găzduiește cel mai mare complex de mori de apă din sud-estul Europei, un ansamblu de monumente istorice aflat de-a lungul pârâului Rudăria, afluent al Nerei.

Ce păstrăm și ce schimbăm în rețetele vechi? Gărâna, între amintirea gulașului de la primele ediții ale festivalui de jazz și mâncărurile gătite astăzi

La Gărâna, căutarea rețetei gulașului de la primele ediții ale festivalului de jazz deschide o discuție despre păstrarea gusturilor și a amintirilor locului. Aceste povești și demonstrații culinare pot fi urmărite în cele două părți ale documentarului „Amintiri Gustoase” dedicate Gărânei, pe canalul de YouTube al platformei.

− Fotograful Tim Walker spune că portretele nu pot fi o fantezie, ele trebuie să spună adevărul. Ce crezi despre asta?

− Cred că ar trebui să mai citesc interviuri cu Tim Walker. Portretele pot fi ceea ce dorește a exprima fotograful, fantezie sau realitate, nu există o regulă. Asta e o mare capcană în viață, în general, să crezi că trebuie să faci ce fac alții.

− Semiotica, lingvistica, anarhismul, globalizarea, cele nouă pisici ale tale și fotografia, care este legătura dintre ele?

− Primele patru le-am studiat la facultate, în specializarea pe media și comunicare. Pisicile (acum 10) le-am cules de pe străzi de-a lungul anilor.

Bănuiesc că legătura sunt eu și mi-am globalizat casa cu o gașcă de pisici anarhiste pe care le studiez lingivistic și semiotic.

− Câte vieți are o fotografie și în ce condiții le pierde?

− Ca la pisici, după cum îi este norocul. Până la distrugerea finală a ultimei copii după original. De asta tocmai am investit în două hard-drive-uri de 8 terra pentru back-up.

Probabil că, în ziua de azi, majoritatea sunt nemuritoare. Fotografiile, nu pisicile.

− Stilul tău colorat seamănă cu masca unui clovn trist. Ce se ascunde după?

− Bună comparație-observație. Probabil după cum ai descris, acesta este și răspunsul, fericirea fățișă ascunde nostalgie, tristețe. Culorile sunt vii, puternice, dar personajele din ele sunt adeseori triste, intangibile.

− Cum îți alegi modelul și cum se desfășoară ședința? Vorbești cu el, îi dai sfaturi?

− Îmi aleg modelele după un je ne sais quoi complet relativ. Observ ceva care îmi prinde atenția. Încerc să discut dinainte cu modelele despre atmosfera generală a pictorialului.

În timpul ședinței îmi place munca de echipă, să las modelul să se exprime în mod liber, eu doar corectând aspecte pe care ea/el nu le poate observa.

− Cu ce film, carte sau pictură se potrivește lumea Andreei Retinschi?

− „Spuma zilelor”, de Boris Vian, cel puțin lumea fotografică.

− Fotografia oprește timpul. Tu pari să vrei să îl faci și reversibil, de ce?

− Fabricând basme și fantezii înlocuiesc temporar existența cotidianului în care oricum suntem cât de cât obligatoriu prezenți. Mai avem nevoie și de magie.