„Am fost la un pas să ne prăbușim în extremism” – Radu Vancu despre resetarea României civice

Bianca Felseghi

Senior Editor

„Dacă ai consecvență în idealismul tău până la urmă el devine adevăr”, a spus scriitorul Radu Vancu, la lansarea ultimului său roman „Paradis” (editura Polirom, 2025). Vancu, care e și profesor la Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, e unul dintre reprezentanții societății civice din România, fondator al inițiativei „Vă vedem din Sibiu”.  Protestul tăcut din 2017 a generat un nou fel de implicare civică bazată pe conștientizarea rolului cetățenilor și al nevoii de transparență în decizia publică. „Vă vedem din Sibiu” a reverberat în timp și spațiu și a primit o identitate proprie. 

În Sibiul de unde vine Radu Vancu, suveranismul a câștigat teren în ultimii ani, Călin Georgescu a obținut peste 26% în primul tur din noiembrie 2024 și s-a clasat pe locul întâi. Într-un județ prosper, cu Universitate de prestigiu, cu studenți, cu o viață culturală activă, cum se explică această nouă realitate? 

În noua carte a lui Vancu, cronica unei apocalipse, în care biologicul devine înlocuit de un simulacru artificial, scriitorul și-a imaginat cum ar arăta lumea confruntată cu progresia nestăvilită a unui virus mortal pentru care nu există antidot. Dar cum protejezi sufletul omului în fața unui tăvălug de neoprit al dezinformării care transformă persoanele reale în zombie fără discernământ și în fața căruia antidotul e anacronic și depășit și durează mult prea mult până să producă efecte? L-am întrebat pe Radu Vancu despre prefacerile vieții civice din România ultimelor 6 luni, despre speranță și despre vindecarea faliilor din societatea românească.

PressOne: Am venit pregătită să vă întreb dacă v-ați fi imaginat vreodată o distopie ca aceasta prin care am trecut, cu fasciști reînviați, ură de clasă, naționalizări. Dar constat că și cartea dv.e tot o distopie, un roman despre o lume postapocaliptică. Cum ieșim din confruntarea asta din ultimele luni?  

Radu Vancu: Pentru mine situația asta a României în care trecuturile noastre vinovate se întorc și tind să ne distrugă are un corespondent foarte precis în asasinarea lui Ioan Petru Culianu în 1991. Culianu a fost asasinat pentru că aflând despre trecutul vinovat al lui Mircea Eliade, maestrul său, s-a exprimat critic, violent critic despre asta uneori și, cel mai probabil vechea Securitate, vechii legionari, noul serviciu secret din România probabil s-au aliat pentru a-l asasina pe acest tânăr genial care era I.P. Culianu. 

Care era crima lui de neiertat?

R.V.: N-a putut fi iertat. Articolele lui erau într-adevăr foarte dure, unul dintre ultimele se chema Ku Klux Klan ortodox, nici nu mai trebuie să-l citești ca să înțelegi ce vrea să spună. El era anti FSN, anti Iliescu, împotriva implicării BOR în politică, împotriva ocultării trecutului fascist, antonescian, legionar despre care nu se vorbea. Și asta nu i s-a putut trece cu vederea. 

Dar ce vreau să spun e că asta mie mi se pare o fabulă exemplară pentru destinul României în ansamblu. Noi, așa cum Eliade și-a ascuns trecutul vinovat inclusiv de ochii discipolului și asta a ajuns să îl ucidă pe discipol, România își ascunde trecutul vinovat de propriii cetățeni, tolerează negaționismul de stânga și de dreapta, iar ele se întorc periodic să ne distrugă. 

Cine e depozitarul acestui secret pe care nu vrem, de fapt, să ni-l asumăm? 

R.V.: Trecutul, evident, este public. Nu e ascuns, nu e ocultat în niște arhive. El se află în cărți, se află în documente, îl cunoaștem din ce în ce mai bine, după ce într-adevăr în comunism exista o instanță precis identificabilă care îl ascundea. Se numea Partidul Comunist Român și o făcea prin politicile lui de rescriere a istoriei care negau fascismul românesc. 

De aceea, când am început să îl descoperim după Revoluție inițial nici nu l-am văzut. În anii ‘90 am receptat necritic interbelicul nostru, i-am receptat numai strălucirea culturală, nu și culpele totalitare și când am început să aflăm de ele am fost la început șocați, aproape neîncrezători în realitatea acelor crime și în magnitudinea lor și în cele din urmă unii dintre noi ne-am străduit să învățăm din aceste trecuturi vinovate. 

Scriitorul Radu Vancu. sursa foto: Facebook

Dar e nevoie ca statul român să își construiască ceea ce se numește politici ale memoriei. Etica memoriei trebuie tradusă juridic. Statul român a început asta, a făcut o lege în 2002, care pedepsește negaționismul de dreapta, dar acea lege nu este aplicată. Noi acum ne-am indignat pe bună dreptate de comemorarea de la Tâncăbești. Dar câte alte comemorări s-au făcut și au trecut complet pe sub radar fără ca nimeni să se sesizeze? Nu uitați că acea comemorare era făcută în prezența jandarmilor, a Poliției, adică era publică și organele statului român în loc să aplice legea și să interzică acea celebrare a unui criminal, au protejat-o. Pe scurt, statul român nu și-a dezvoltat o infrastructură juridică care să interzică ambele negaționisme, are una care pedepsește negarea fascismului românesc, dar nu o aplică și asta înseamnă că actori politici pot foarte bine să construiască o ideologie în care amestecă naționalism-socialismul ceaușist cu fascismul românesc din anii 1930-1940 și să facă din asta propunere de politici publice. 

Câți copii fac homeschooling în România? Ministerul Educației „nu este în măsură să centralizeze date”

Care este amploarea fenomenului homeschooling în România? PressOne a încercat să afle de la Ministerul Educației, instituția care ar trebui să urmărească și să controleze respectarea reglementărilor din domeniul educației. 

Cât de bine se pricep românii să-și administreze banii? Beneficiile predării educației financiare interdisciplinare în școlile din România, unde 1 din 3 români este analfabet în acest domeniu (P)

La nivel statistic, în România, maxim 10% din populație poate fi considerată alfabetizată din punct de vedere financiar. În țara noastră, 24% dintre salariați continuă să primească banii exclusiv în numerar, iar 31% dintre cetățeni nu au cont deschis la o instituție bancară. 

Cum s-a și întâmplat…

R.V.: Și se va întâmpla din nou! Să nu credem că am scăpat de Georgescu și de Simion și de restaurarea fascismului odată pentru totdeauna. Asta e returnabil! Și se va întoarce dacă statul român nu își dezvoltă instrumentele. Și nu o pățim doar noi. Avem exemple destule. Uitați-vă la tentativa de revenire periodică ale nazismului în Germania. În cartea lui Tony Judt, marele istoric, „Postwar. A History of Europe Since 1945”, Judt observă când scrie despre Germania cum și la ei în anii ‘50, anii ‘60, anii ‘70 revenea ciclic o nostalgie pentru nazism, pentru Hitler. Dar statul german a avut voința de a dezvolta aceste politici ale memoriei și rezultatele se văd, a reușit să nu recadă în totalitarismul de dreapta. În ceea ce privește statul român e aproape miraculos că nu am căzut până acum având în vedere cât de slab a fost și la acest aspect. 

Lansarea volumului Paradis de Radu Vancu, la Librarium BookCorner Cluj-Napoca. Radu Vancu (al doilea din stânga), alături de scriitoarea Ruxandra Cesereanu (în verde) și criticii Mihaela Ursa (stânga) și Alex Goldiș (dreapta)

În ultimele săptămâni fiecare dintre noi, indiferent de tabără, s-a transformat într-un agent electoral, oamenii i-au susținut pe unul sau pe altul din candidații care au ajuns în runda finală a prezidențialelor din convingere. Sunt, evident, două versiuni divergente ale viitorului pe care și-l imaginează susținătorii mișcării suveraniste și susținătorii lui Nicușor Dan, dar cred că cei mai mulți au făcut-o dintr-un soi de nevoie de implicare în viața comunității, care să determine felul în care vrem să trăim mai departe. Dumneavoastră cum vedeți această implicare? E ceva benign, românii și-au descoperit vocea civică? Sau, dimpotrivă, e un fenomen care se datorează falimentului politicii? 

R.V.: Cred că întrebările n-au răspunsuri care să se excludă reciproc. Cred că sunt amândouă simultan. Pe de o parte da, e civismul românesc redescoperit, reactualizat și care mă bucură enorm. Faptul că noi avem, după tot disprețul la care statul român i-a supus pe propriii cetățeni, avem resurse de-a ne construi social, comunitar, e aproape miraculos, aproape nu speram asta. Pentru că rezultatul uzual e cel al dezgustului, scârbei, izolării, retragerii din comunitatea socială și a construirii unui destin individual care să ignore politicul și socialul. M-a bucurat faptul că după dezbaterea de la Euronews au început să circule pe Tik Tok și să devină covârșitoare proporțional decupaje făcute de oameni foarte tineri din acea dezbatere în care îl ironizau pe George Simion și erau de partea lui Nicușor Dan. Pentru mine asta a arătat o activare aproape nesperată a fragmentului foarte tânăr de votanți. 

România civică există în pofida eforturilor pe care statul le-a făcut din răsputeri să o distrugă ignorând-o sau chiar insultând-o, cerându-i votul, dar făcând cu totul altceva decât a promis. Al doilea răspuns privește falimentul politicii? E perfect adevărat ce spuneți. Partidele, tocmai pentru că au disprețuit cetățeanul, l-au tratat ca pe o masă de vot față de care nu au nicio obligație și pe care au fost convinși că o pot manevra cum vor. Cetățeanul și-a pierdut complet încrederea în ele.

Singurul electorat care mai reacționează încă disciplinat este cel al UDMR, dar restul partidelor nu-și mai controlează electoratele pentru că pur și simplu și-au trădat electoratele și le-au mințit, și le-au ignorat, și le-au disprețuit. Asta e ceva foarte grav. Și e ceva ce partidele trebuie să repare dacă vor să supraviețuiască ele însele și dacă vor să supraviețuiască sistemul de partide democratic din România.

Pentru că nu putem funcționa așa, cetățeanul luând pe cont propriu reprezentarea politică, votând, dar după aceea ce se întâmplă? Cine îți preia voința electorală să o ducă în Parlament să îi dea expresie politică, să o transforme în politici publice? Trebuie să existe niște recipiente ale acestei voințe populare, care să fie partidele. PNL, PSD, USR au obligația de-a se reconecta cu propriul electorat, de-a se moderniza, de-a abandona această atitudine falimentară de dispreț față de propriii votanți. Noi nu putem să ne construim un viitor democratic în afara unui sistem democratic de partide care să reprezinte cu adevărat voința cetățeanului.

Deci ce-ați zice că a ieșit bun din toată încrâncenarea asta? 

R.V.: Au ieșit niște lucruri la care nici nu îndrăzneam să sper acum 24 de ore. Primul lucru bun e această lecție teribilă pe care partidele mari, în principal PNL, PSD, USR au primit-o. 

Nu poți ignora la nesfârșit propriul votant. Există un decont pentru asta. Și putea fi teribil. Am fost la un pas să ne prăbușim în extremism, la un pas să ne avariem parcursul democratic, să ieșim din destinul european. 

Partidele au învățat că nu mai pot ignora electoratul. Ăsta e primul lucru important. Consecința imediată ar trebui să fie modernizarea, deschiderea către electorat, cum spun ele clișeizat, să arate că au înțeles mesajul. Al doilea lucru foarte bun este promovarea la vârful politicii noastre a unor personaje politice, care acum 6 luni erau marginale. Sigur, Nicușor Dan era primarul Bucureștiului, era o persoană importantă, dar era un independent care făcea o politică locală. E adevărat că pentru o capitală, care reprezintă cam 10% din populația României, dar totuși o politică locală.

Acum va reprezenta politica externă, un om foarte deschis către lume, foarte dinamic, mult mai ancorat în realitatea imediată decât restul politicienilor români. Ilie Bolojan la rândul lui s-a dovedit a fi un președinte interimar care a câștigat instantaneu și respectul partenerilor externi, Macron, Starmer. Establishment european l-a acceptat imediat, a reușit să le câștige încrederea și consecința a fost că România a fost inclusă în această politică de reconstrucție a arhitecturii de securitate. Noi suntem parte din Coalition of the willing, cum se numește ea, coaliția voluntară care reprezintă de fapt armata viitoare a Europei și îi datorăm lui Macron faptul că a ținut ca România să fie parte din această nouă construcție și lui Ilie Bolojan că a știut să construiască o relație de încredere cu partenerii occidentali. 

Și Dan și Bolojan sunt tineri, au decenii de politică în față, cred că sunt două mari câștiguri pentru politica națională. Pare aproape de la sine înțeles să spui că politicienii trebuie să fie competenți și onești. Pare o condiție eliminatorie fără de care nu se poate. Dar se întâmplă atât de rar! Încât atunci când ai la vârful statului român politicieni competenți și onești o iei ca pe ceva miraculos. Deci acesta ar fi al doilea lucru bun, pe lângă resetarea partidelor, aducerea în prim planul politicii naționale a unor figuri politice noi definitiv ancorate în proiectul european. 

Sunt sigur că pentru cei doi la care m-am referit și m-am limitat, dar sunt sigur că putem găsi și alții, atașamentul față de democrația europeană este mult mai solid decât în cazul lui Marcel Ciolacu și a altor prezidențiabili anteriori.

Puteți identifica câteva direcții strategice pe care dv ca om de cultură, dar și implicat în viața civică, le puteți urma ca să ajutați societatea românească, pe noi, să ne oblojim după acest război fratricid? Ce ne poate salva, literatura? Școala? 

R.V.: Când am spus că pentru mine literatura are sens numai intersectată cu problema răului mă refeream la tratamentul individual pe care ni-l face literatura. La faptul că noi, oamenii aflați într-o relație individuală directă cu cartea putem să folosim frumusețea și adevărul literaturii pentru a anestezia unele răni, pentru a cauteriza, poate chiar pentru a vindeca formele de rău din noi. 

Adică literatura se ocupă de noi individual, nu în grup…

R.V.: Exact! (râde) Ca să-l parafrazăm pe George Simion, mă refeream la uzul individual al literaturii, nu în grup. Dar, pe de altă parte, nu pot să nu-mi aduc aminte că un răspuns al lui Václav Havel la răul din tânăra democrație pe care o conducea ca președinte a fost să propună tipărirea în ediții de masă a clasicilor modernității. I s-a părut important ca literatura să ajungă la cât mai multe conștiințe pe care le administra, să spunem așa… 

Eu nu cred că politicile culturale ne pot pe termen scurt salva. Dar sunt absolut sigur că dacă le ignorăm pe termen lung cum am făcut-o până acum, vom retrăi mult mai frecvent situații explozive precum cea de lunile acestea. O țară unde cultura e finanțată cu zero virgulă ceva la sută, cum spunea ironic Andrei Pleșu cumva, Ministerul Zero Virgulă Ceva la Sută, nu poate să ajungă prea bine. O țară unde educația este subfinanțată la jumătate pe decenii întregi, nu poate să ajungă să arate prea bine. Dacă tot suntem la Cluj l-aș cita acum pe Ion Mureșan, care spune undeva foarte frumos și adevărat că poeții sunt ca anticorpii. 

Când ceva e bolnav în corpul social poeții sunt generați în număr mare ca să neutralizeze infecția. Și aș extinde valabilitatea afirmației lui Mureșan nu doar la poeți, ci la artiști în general.

Cred că toate artele funcționează ca o formă de anticorp social de sistem imunitar. Artiștii ar putea spune statului român: Statule, ajută-mă să te salvez! Uneori artiștii produc reacții care devin iconice și țin mișcări întregi sociale. Cel mai recent, această zicere „Nu va fi ușor, va fi Nicușor” e o creație a lui Dan Perjovschi și a ajuns folclor. Nu mă refer doar la el, deși a fost exemplul eclatant care mi-a venit în minte. Artiștii trebuie să fie susținuți pentru ca statul să funcționeze bine. 

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€