Alegerile într-un singur tur îi favorizează pe primarii în funcție. Foto: Lucian Muntean
Alegerile într-un singur tur îi favorizează pe primarii în funcție. Foto: Lucian Muntean
16/03/2016
Alții sunt aceiași. Harta favoriților la primăriile marilor orașe
PressOne vă propune o analiză preliminară a alegerilor pentru primăriile a 13 mari orașe din țară.
Folosind surse locale și informații oficiale, am realizat o hartă a candidaților cu șanse – maximum trei în fiecare oraș inclus în analiză.
Am descoperit repede că, în mai multe cazuri, campania electorală a început deja și că, în ciuda discuțiilor privind reforma clasei politice, majoritatea favoriților sunt primarii în funcție.
Când primarul nu le aparține, PNL și PSD propun, în general, candidați cu vechime în partid, recuperați din eșalonul doi.
Relația cu limba română a multora dintre ei este la fel complicată ca a politicienilor cu care ne-am obișnuit în ultimii 20 de ani; cu o excepție notabilă, la Constanța, unde PNL îl susține pe fostul rector al Academiei Navale, contraamiralul Vergil Chițac.
Elementul de culoare este intrarea în scenă a partidelor locale. Din cauza legii electorale, care prevede desfășurarea alegerilor într-un singur tur de scrutin, acestea au șanse mici să câștige într-un oraș important.
Pariul lor, pe termen lung, e spargerea monopolului partidelor mari în consiliile locale.
Artizanul modificării legislative care a permis înființarea partidelor locale, Dan Mașca, este singurul candidat oficial la Primăria Târgu Mureș, reprezentând Partidul Oamenilor Liberi. Lipsa altor nume e motivul pentru care Târgu Mureș nu apare pe hartă.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Iată harta favoriților din marile orașe. Sub ea, puteți citi o scurtă prezentare a fiecărui candidat menționat.
PSD: Gabriela Vrânceanu Firea
PNL: Ludovic Orban
Independent: Nicușor Dan
M10: Ciprian Ciucu
[/hotspotitem]
[hotspotitem]
CLUJ-NAPOCA
Istoricul Mădălin Hodor: În 1989 a avut loc o diversiune militară executată de "armata secretă" a Partidului
Conspirațiile Revoluției: "turiștii sovietici" sau "Ceaușescu, vinovat pentru tot". Dar Securitatea?
Tatiana Niculescu: "Dacă n-ar fi fost asasinat, Codreanu ar fi rămas în istorie cel mult ca un personaj excentric"
INTERVIU. Autoarea recentei biografii a lui Codreanu vorbește despre legionarul care a ajuns idolul unui protestatar din orașul american Charlottesville.
PNL: Emil Boc (primarul în funcție)
PSD: Aurelia Cristea
Partid local: Liviu Alexa
[/hotspotitem]
[hotspotitem]
IAȘI
PSD: Mihai Chirică (primar interimar în funcție)
PNL: Marius Bodea
Partid local: Andrei Postolache (Pentru Iași)
[/hotspotitem]
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
[hotspotitem]
BRAȘOV
PNL: Adrian Oprică
PSD: Răzvan Popa
FDGR: Cristian Macedonschi
Independenți: Cătălin Leonte, George Scripcaru
[/hotspotitem]
[hotspotitem]
TIMIȘOARA
PSD: Nicolae Robu (primar în funcție)
PSD: Florică Bârsășteanu
PMP: Marius Dugulescu
[/hotspotitem]
[hotspotitem]
CRAIOVA
PSD: Lia Olguța Vasilescu (primar în funcție)
PNL: Pavel Badea
Partid Local: Dan Horațiu Buzatu (Mișcarea Liberală)
[/hotspotitem]
[hotspotitem]
ORADEA
PNL: Ilie Bolojan (primar în funcție)
UDMR: Huszar Istvan
[/hotspotitem]
[hotspotitem]
SIBIU
FDGR: Astrid Fodor (primar interimar în funcție)
PSD: Ovidiu Sitterli
PNL: Răzvan Pop
[/hotspotitem]
[hotspotitem]
CONSTANȚA
PSD: Decebal Făgădău (primarul în funcție)
PNL: Virgil Chițac
PMP: Claudiu Palaz
[/hotspotitem]
[hotspotitem]
BAIA MARE
Coaliția pentru Baia Mare: Cătălin Cherecheș (primarul în funcție)
PSD: Florin Tătaru
PNL: Cristian Niculescu Țâgârlaș
[/hotspotitem]
[hotspotitem]
BACĂU
PNL: Dragoș Luchian
PSD: Cosmin Necula
[/hotspotitem]
[hotspotitem]
BRĂILA
PNL: Cătălin Boboc
PSD: Marian Dragomir
[/hotspotitem]
[hotspotitem]
Ploiești
PNL: Andrei Voloșevici
PSD: Cristian Ganea
[/hotspotitem][/cq_vc_hotspot]
București
Primăria Generală a Capitalei este vizată și anul acesta de Nicușor Dan (46 de ani), susținut de noul partid Uniunea Salvați Bucureștiul. El are 46 de ani și a studiat Matematica la Paris.
Printre susținătorii publici ai lui Nicușor Dan se numără scriitorii Andrei Pleșu și Florin Iaru, precum și jurnaliștii Simona Tache, Cătălin Tolontan și Lucian Mândruță.
PSD nu și-a anunțat oficial candidatul pentru București, dar cel mai vehiculat nume este cel al senatoarei Gabriela Vrânceanu Firea (43 de ani) – fostă prezentatoare de știri la Antena 1, fost purtător de cuvânt al guvernului și redactor-șef al revistei „Săptămâna Financiară”.
Ea s-a remarcat în ultimii ani prin atacurile repetate asupra președintelui Traian Băsescu, dar și prin gusturile inconfundabile în materie de decorațiuni interioare (sursa).
PNL a reacționat prompt la varianta Firea, lansându-l în cursă pe Ludovic Orban (52 de ani) – brașovean la origini, fost ministru al Transporturilor în guvernul Tăriceanu. În 2007, el a fost implicat într-un accident pentru care s-a prezentat la sediul Poliției abia după 30 de ore.
Orban a declarat recent că susține construirea Catedralei Mântuirii Neamului și că aceasta ar trebui finalizată până la centenarul Marii Uniri.
Brașov
După trimiterea în judecată a primarului George Scripcaru, PNL l-a desemnat candidat oficial pentru alegerile din această vară pe economistul Adrian Oprică, liderul organizației municipale a partidului.
N-am reușit să găsim nici măcar un CV al candidatului, iar pe site-ul Primăriei Brașov nu există raport de activitate pentru mandatul său de consilier local.
Mai multe voci susțin însă că Oprică ar fi un „iepuraș” electoral și că, foarte probabil, Scripcaru (49 de ani) își va anunța candidatura în ultimul moment, ca independent. În acest caz, el ar avea cele mai mari șanse la victorie, în ciuda procesului de corupție în care este implicat.
Din partea PSD, candidatul desemnat este Răzvan Popa (37 de ani), fost jurnalist și purtător de cuvânt al PSD Brașov. Popa a fost viceprimar în perioada 2012-2014.
Pagina de Facebook a PSD Brașov îl prezintă de 8 martie în vizită la fosta fabrică de piele din oraș. Iată un fragment din postare: „La fosta Fabrică de Piele, mai apoi Aurora sau Timpuri Noi, respectiv Tino cea de astăzi lucrează 250 de femei dintr-un total de aproximativ 350 de angajați. Pe doamne le-am găsit la muncă, și de ziua lor, dar am reușit să le aducem zâmbetul pe buze. Ne-au primit cu bucurie și ne-au arătat ce fac zi de zi pentru a oferi românilor, și nu numai lor, produsele fabricii. Nu e o muncă deloc ușoară”.
Bacău
Din partea PNL, la Primăria Bacău va candida senatorul Dragoș Luchian (48 de ani). Nici n-a început campania, că el le-a promis deja băcăuanilor dublarea burselor pentru elevi, amenajarea a cinci noi cluburi pentru pensionari, plus creșterea fondurilor destinate adăposturilor pentru câini. Luchian a fost viceprimar al Bacăului în perioada 2008-2012.
Contracandidatul său va fi deputatul PSD Cosmin Necula (35 de ani), de profesie avocat. Potrivit propriei pagini de Facebook, Necula folosește ca slogan hashtag-ul #schimbam. E căsătorit și are un copil.
Baia Mare
Cătălin Cherecheș (37 de ani) vrea un nou mandat de primar al municipiului Baia Mare.
Cercetat de DNA într-un dosar de corupție, Cherecheș va candida, de această dată, din partea Coaliției pentru Baia Mare, formațiune susținută de Forumul Democrat al Germanilor din România.
Cherecheș a mai candidat la diverse funcții din partea PSD, UNPR și PNL. În mandatul său, Baia Mare a ajuns finalistă în competiția pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Potrivit declarației de avere, Cherecheș a primit un milion de euro, cash, de la mama sa.
Contracandidații săi sunt: din partea PNL, avocatul Cristian Niculescu Țâgârlaș (38 de ani), pasionat de alpinism, și deputatul PSD Florin Tătaru (48 de ani), fost angajat al Direcției Silvice Baia Mare.
Brăila
După ce actualul primar, Aurel Simionescu, a fost reținut de DNA, deputatul Marian Dragomir (40 de ani) a devenit opțiunea PSD la Brăila. Este absolvent de Drept și Marketing, are două masterate și se pregătește pentru titlul de doctor, la Universitatea Dunărea de Jos din Galați.
Potrivit CV-ului, este pasionat de columbofilie și vânătoare. Și-a început cariera ca dispecer la Regia Autonomă Administrația Zonei Libere Brăila.
Senatorul PNL Cătălin Boboc (39 de ani) este contracandidatul său. El a absolvit Dreptul la Universitatea Româno-Americană și are un master în Managementul Informațiilor, obținut la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”.
Un al treilea nume cu oarecari șanse este Simona Drăghincescu (53 de ani), din partea Partidului Național Democrat (fostul PP-DD). Pagina ei de Facebook e străjuită de un citat din Jim Morrison, iar conținutul pe care îl distribuie conține atât pilde din înțelepciunea chineză, cât și critici la adresa administrației.
Constanța
După arestarea preventivă a lui Radu Mazăre, conducerea Primăriei Constanța a fost preluată de viceprimarul Decebal Făgădău (43 de ani). De profesie economist, el este și candidatul PSD la alegerile din vară. De altfel, conduce filiala municipală a partidului.
Considerat „mai civilizat” decât fostul său șef, Făgădău nu avea cum să nu fie la curent cu afacerile lui Mazăre, pe care l-a secondat începând din 2009.
Principalul său contracandidat este contraamiralul Vergil Chițac (54 de ani), fost rector al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” și lider al organizației municipale a PNL, pe care încearcă s-o restructureze din temelii.
Chițac are o carieră serioasă în spate și o imagine de om serios, dar notorietatea sa la nivel local este mult mai mică decât a lui Făgădău.
Al treilea candidat cu șanse la Primăria Constanța este fostul prefect Claudiu Palaz, din partea PMP.
Deși campania electorală nu a început încă, acesta le-a promis deja constănțenilor că va face curățenie la Primărie. Presa națională a scris despre legăturile sale de afaceri cu Elena Udrea.
Cluj-Napoca
La Cluj-Napoca, Emil Boc (49 de ani) pleacă din pole position. Din 2004, când a devenit primar, el a cosit, a dirijat orchestre, s-a bătut cu perne, a condus tramvaiul, a plantat copăcei și a făcut sport la diverse inaugurări.
Dincolo de obsesia sa pentru imagine, Boc le-a permis investitorilor să vină la Cluj, după cei 12 ani de stagnare economică din mandatele lui Funar, și a asfaltat zeci de străzi, inclusiv centrul orașului.
Clujul este în finala competiției pentru Capitală Europeană a Culturii în 2021 și a fost Capitală Europeană a Tineretului în 2015. Foto: Pagina sa de Facebook
Principalul contracandidat al lui Boc este deputata PSD Aurelia Cristea (47 de ani). Ea și-a legat numele de legea care interzice fumatul în localurile publice.
Cristea a condus firme de asigurări, a făcut parte din Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și a fost, pentru scurt timp, ministru pentru Dialog Social în guvernul Ponta.
La Primăria Cluj-Napoca și-a anunțat candidatura și omul de afaceri Liviu Alexa (36 de ani), din partea unei noi formațiuni locale, intitulată Pentru Cluj. El a deținut cotidianul regional Citynews.ro, pe care l-a vândut tripletei formate din Arpad Paszkany, Ioan Rus și Vasile Dîncu. În prezent, deține și conduce publicația online Ziar de Cluj.
Craiova
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu (41 de ani), are prima șansă la încă un mandat. Este licențiată în Litere și a fost acuzată că și-ar fi plagiat lucrarea de doctorat, fapt dovedit de către Comisia de Etică a Universității din București.
A fost membru PRM, postură din care a obținut două mandate de deputat de Dolj. Mutată la PSD, a ajuns în atenția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, după ce, în cadrul unei întâlniri cu presa, a spus că vrea să nu mai vadă unguri pe șantierele Craiovei.
I se reproșează managementul defectuos al proiectelor finanțate din fonduri europene și execuția deficitară a unor proiecte majore de infrastructură (parcare subterană, Calea București, refacerea Parcului Romanescu, Aqua Park și teatrul de vară).
Olguța Vasilescu a bifat totuși reabilitarea școlilor și a principalelor unități medicale din Craiova. Susținută de Victor Ponta și de Liviu Dragnea, a reușit să înceapă un nou stadion, cu o capacitate de 30.000 de locuri.
Contracandidatul ei din partea PNL este fostul fotbalist Pavel Badea (48 de ani). Cu un titlu de doctor în economie obținut la o universitate obscură din Chișinău, Badea deține clădiri de birouri și terenuri în oraș. El este și conducătorul Clubului Sportiv Universitatea Craiova.
Badea a fost înregistrat cerându-le bani membrilor PNL pentru a fi înscriși pe lista pentru Consiliul Local. Presa locală a scris despre un posibil blat cu PSD la alegerile din vară.
Craiova va consemna și prima candidatură din partea unei formațiuni locale: Mișcarea Liberală. Liderul acesteia este arhitectul Dan Horațiu Buzatu (54 de ani), care vizează fotoliul de primar.
Absolvent al Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din București, Buzatu figurează în Top 300 cu o avere de 20-25 milioane de euro, provenită din papetărie, comerț cu autoturisme, asigurări, servicii hoteliere și spa. A deținut un mandat de deputat din partea PNL în legislatura 2004-2008.
Timișoara
Excentricul Nicolae Robu (60 de ani), actualul primar al Timișoarei, va candida pentru un nou mandat. Șansele sunt de partea sa: mulți timișoreni consideră că orașul arată mai bine după programele de reabilitare lansate de el în ultimii ani.
Robu compune muzică și postează apoi clipurile pe Youtube. Este protagonistul unei emisiuni în care oferă informații despre investițiile publice și pe care o publică pe pagina sa de Facebook.
Iată un recent mesaj postat de Robu pe Facebook:
Ieri, în ședința de Consiliu Local, consilierii PSD au votat ÎMPOTRIVA transmiterii gratuite a câte unui microbuz 16+1 locuri către Liceul „Bartok Bela” Timișoara, respectiv Liceul cu Program Sportiv „Banatul” Timișoara. Ce om trebuie să fii ca să poți face așa ceva?!
Dacă dezavuați atitudinea PSD, dorind un CLT fără PSD, clicuiți Like. Dacă apreciați PSD, postați textul „Dislike. Eu tot PSD-ist rămân, oricâte lucruri împotriva Timișoarei va mai face PSD!”.
PSD îl va lansa în lupta pentru Primăria Timișoara pe deputatul Florică Bîrsășteanu (56 de ani), de profesie medic. El a fost managerul Spitalului Județean Timiș și este doctor în Medicină din 2002.
Oradea
Candidatul PNL la Primăria Oradea este actualul primar, Ilie Bolojan. În vârstă de 47 de ani, absolvent a două facultăți, Matematică și Mecanică, Bolojan a administrat un magazin din Aleșd în perioada 1994-2004, în paralel fiind și consilier local.
Este, din acest an, secretar general al PNL, cu un cuvânt decisiv asupra candidaților partidului din întreaga țară.
Bolojan a fost ales în 2008 din primul tur, cu 50,3% din voturi, și reales în 2012, cu 66% din voturi, în condițiile în care 23% dintre locuitori sunt etnici maghiari.
Previziunile care dau ca sigură câștigarea unui nou mandat se explică prin dezvoltarea spectaculoasă a orașului (de pildă, prin crearea a două parcuri industriale sau implementarea unor proiecte de infrastructură de peste 250 milioane euro, cu finanțare europeană).
UDMR-istul Huszár István (48 de ani) va candida și el pentru fotoliul de primar. Orădean, din mamă maghiară și tată slovac, Huszár are patru copii și face parte din aripa moderată a UDMR.
Nu a fost implicat în scandaluri și a ajuns viceprimar în februarie 2015, pe fondul destrămării USL.
Ploiești
Senatorul Andrei Voloșevici (39 de ani) va candida pentru Primăria Ploiești din partea PNL. El a mai fost primar între 2008 și 2012; sloganul său – „Ploieștiul este România mea!”.
Contracandidatul său e președintele PSD Ploiești, Cristian Ganea (47 de ani), în prezent viceprimar cu atribuții de primar. (Edilul ales în 2012, Iulian Bădescu, este cercetat de DNA, a fost arestat în 2015, eliberat, iar acum se află sub control judiciar.)
Pe site-ul Primăriei Ploiești nu am găsit nici CV-ul lui Ganea, nici vreun raport de activitate.
Iași
În primăvara anului trecut, primarul Gheorghe Nichita (PSD) și președintele CJ Iași, Cristian Adomniței (PNL), au fost reținuți în dosare separate de corupție, ceea ce a dat peste cap toate calculele electorale.
Acum, după un an, candidatul PSD la Primăria Iași este actualul primar interimar, Mihai Chirica (44 de ani). Absolvent de Geologie la Iași, el a lucrat timp de 6 ani la o firmă de construcții , apoi a condus Direcția Tehnică a primăriei. A devenit viceprimar în 2012.
Deși a fost mai bine de 10 ani mâna dreaptă a lui Gheorghe Nichita, Chirica încearcă să se erijeze într-un candidat din afara sistemului, distanțându-se public atât de fostul său mentor, cât și de filiala locală a PSD.
Candidatul PNL este directorul Aeroportului Iași, Marius Bodea (39 de ani). Licențiat în management, Bodea și-a început cariera în mediul privat, apoi a intrat în administrația publică, întâi ca director executiv la Protecția Consumatorului Iași, apoi ca subprefect și prefect al Iașului.
Perceput mai degrabă ca un tehnocrat, Bodea a intrat cu reticență în cursa pentru primărie, PNL Iași fiind o filială dezbinată de ambiții individuale.
Deși e mai discret în aparițiile publice decât rivalul său, Marius Bodea are o reputație mai bună, știrbită doar de apropierea de Relu Fenechiu, cel care l-a numit în conducerea aeroportului.
Beneficiind de sprijinul Consiliului Județean, aeroportul din Iași s-a dezvoltat sub conducerea lui Bodea, anul acesta fiind prognozată o dublare a numărului de pasageri față de 2015.
Cel mai bine cotat dintre restul candidaților este Andrei Postolache (36 de ani), liderul noului partid local Pentru Iași. Antreprenor cu 15 ani de experiență în zona IT, Postolache e un candidat anti-sistem cu o agendă reformatoare, bazată pe creștere economică. Postolache va atrage votul IT-iștilor, dar are o notorietate scăzută în rândul publicului larg.
ALDE, UNPR, PSRO și PMP vor avea candidați proprii la primărie, însă toți se situează sub pragul electoral. Singurul motiv pentru care aceștia sunt înscriși în cursa pentru primărie este de a „rupe” voturi de la unul dintre cei doi favoriți. (Text de Alex Enășescu).
Sibiu
La Sibiu, favorită indiscutabilă este Astrid Fodor (62 de ani), viceprimar cu atribuții de primar. Ea e susținută de Forumul Democrat al Germanilor din România și, deși nu a fost lansată oficial, a recunoscut de mai multe ori că va fi candidatul FDGR.
Din partea PSD, contracandidat îi va fi fostul prefect Ovidiu Sitterli (44 de ani), care, spun sursele noastre, are șanse infime la fotoliul de primar.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this