All the Money in the World / Pentru toți banii din lume

Aflat în vacanţă la Roma, John Paul Getty al III-lea (Charlie Plummer), nepotul de 16 ani al magnatului american J. Paul Getty (Christopher Plummer), este răpit în plină stradă de mafia italiană. Anul e 1973, iar bunicul octogenar tocmai a devenit primul om din lume cu o avere de peste un miliard de dolari.

Pornind de la acest eveniment care s-a petrecut cu adevărat, Ridley Scott construieşte All the Money in the World pe tipicul unui thriller violent şi intens.

Pe lângă principalul fir narativ, regizorul inserează flashback-uri către momente din 1964, când părinţii băiatului divorţaseră, iar mama sa – Gail Harris (Michelle Williams) – renunțase la orice beneficiu financiar pentru a primi custodia completă a fiului ei.

Acest detaliu devine important din clipa în care Gail se vede nevoită să intre într-o cursă imposibilă. Ea nu dispune de suma cerută de răpitori – chiar dacă toată lumea crede inversul –, dar trebuie să facă rost de câteva milioane de dolari, dacă vrea să-şi mai vadă fiul vreodată.

Gail trebuie să se descurce pe cont propriu fiindcă bătrânul Getty, afacerist versat și cinic, argumentează că, dacă ar plăti răscumpărarea, le-ar da idei şi altor infractori.

În fapt, decizia lui se leagă de orgoliul rănit al familiei.

Pentru a pedepsi cutezanţa fostei sale nurori de a i se fi împotrivit fiului său, J. Paul Getty adoptă o poziţie de forţă în relație cu răpitorii. De altfel, acest tip de atitudine i-a ghidat întreaga existență. Miliardarul pur și simplu nu știe să procedeze altcumva.

Interesat totuşi să controleze situaţia, el trimite un apropiat al familiei, Fletcher Chase (Mark Wahlberg), fost agent CIA, să investigheze şi să rezolve cazul. Acesta, om integru şi cu simţul datoriei, va înțelege treptat drama prin care trece Gail.

Pornind de la această poveste senzațională, filmul vorbeşte despre raporturi de putere și ierarhii sociale de netrecut, pe care Fletcher şi Gail încearcă totuşi să le biruiască.

Atât răpitorii, cât şi familia Getty vor să îşi domine adversarul, să demonstreze că nu pot fi păcăliţi. Ei luptă pentru o ficțiune, iar această ficțiune este puterea.

Salvarea adolescentului devine astfel doar un pretext. El este, în multe feluri, „asul” pe care îl râvneşte toată lumea. Diferite grupări încearcă să îl prindă, iar apoi – când pare să fi scăpat – să îl recupereze.

Înăuntrul acestor grupări, oamenii se comportă, din nou, ierarhic, dar se hrănesc cu iluzia că ar fi niște Robin Hood moderni, care iau de la bogați pentru a-şi hrăni familiile şi chiar comunitatea.

Există, bineînţeles, şi marginali cu inimă (ceva mai) bună, precum Cinquanta (Romain Duris), care, pe măsură ce acţiunea avansează, nu se împacă cu gândul că face un lucru rău.

Pe Via Danubiana la Giurgiu. Cum ar putea orașul să se întoarcă cu fața spre Dunăre

Giurgiu e unul dintre orașele pe lângă care aproape toată lumea trece în drum spre Bulgaria, fără să știe cât de densă și fascinantă îi este istoria. L-am vizitat într-o zi insuportabil de caldă cu Smaranda Șchiopu, antropoloagă, pasionată de Dunăre și de cele două maluri ale ei, care a studiat locul dintr-o perspectivă socială.

Ce greșeli fac românii când vine vorba de bani. Cum ne putem construi un plan financiar stabil în timpuri instabile? (P)

Am stat de vorbă cu economistul Corneliu Ionescu (Banometru) ca să înțelegem de ce, mai ales într-o perioadă cu prețuri care tot cresc și cu multă incertitudine, ajungem să luăm decizii financiare pe moment — și ce am putea face ca să ieșim din această capcană și să ne organizăm mai bine banii.

Dar locul aspru în care a crescut și lumea din care face parte îl determină să nu dea complet înapoi. Pentru el, omerta – legea tăcerii – este importantă fiindcă îi asigură integritatea fizică, dar și întrucât reprezintă un jurământ de onoare.

În contrapartidă, industriașul Getty pare nemilos şi duplicitar. El crede în dubla măsură a lucrurilor. În multe feluri, comportamentul său este mai condamnabil decât cel al inamicilor lui de moment.

Filmul ține să sublinieze prea direct acest lucru, ceea ce îl face să îşi piardă naturaleţea şi, implicit, o parte din credibilitate.

Getty, cel mai bogat avar din lume, rămâne de neînduplecat. Obsesia lui de a ieşi câștigător din orice tranzacţie îl face incapabil de compasiune.

Nepotul lui devine astfel doar un obiect, pe care ar vrea să îl rebodândească, însă numai în limita unor costuri.

Felul cum toată lumea intră în cursa pentru acest simbol poate fi extrem de incitant. Şi presa joacă un rol în această afacere, fiind o punte între părţi. Din această perspectivă, filmul are similarităţi cu demersul lui Orson Welles din clasicul Citizen Kane (1941).

Dar felul în care Welles se raporta la subiect dovedește, chiar și după atâția ani, o mare doză de curaj, în timp ce abordarea lui Ridley Scott nu are nimic îndrăzneț.

Alegerile sale stilistice sunt firave și păstrează acest film la nivelul unei relatări oarecare. Un fapt divers.

Nominalizat la Oscar pentru rol secundar, Christopher Plummer are o interpretare schematizată. Alegerea inițială a lui Ridley Scott fusese Kevin Spacey, care a și filmat tot rolul.

Dar scandalul sexual de la Hollywood i-a făcut pe producători să renunţe la calitatea artistică pe care o oferea Spacey şi să îl scoată din proiect cu doar o lună înainte de premieră.

Graba cu care au fost turnate din nou toate scenele cu J. Paul Getty se simte şi, în plus, ne arată cum corectitudinea politică poate scădea nivelul unor produse cinematografice.

Thriller cu încărcătură istorică, All the Money in the World merită reţinut pentru faptul real pe care încearcă să îl reconstituie. E tipul de film care, sub alte auspicii, ar fi putut fi mai bun.