Alkimistul fotografiei

Raul Ștef

Redactor

Pentru Ștefan Dinu, fondatorul atelierului Allkimik din București, sfârșitul fotografiei digitale a avut loc acum mai bine de zece ani, când el a început să aplice tehnici de obținere a imaginii care datează din secolul XIX.

Allkimik este unul dintre rarele studiouri din țară care se ocupă exclusiv de fotografie, în sensul originar al acestui cuvânt: producere și prelucrare a imaginilor fotografiate pe film sau pe plăci de sticlă.

Ineditul constă în relația dintre imagine și timp. Dacă digitalul pune accentul pe clipă – apeși pe buton și, instantaneu, fotografia poate fi vizualizată -, la tehnica analog procesul este diferit, mai aproape de manufactură, de un timp nedefinit și relativ.

Apariția unei imagini, din momentul fotografierii și până la imprimarea pe hârtie, poate dura ore întregi. Controlul este unul personal, de la început și până la finalul procedeului.

Despre idee, imagine și timp am vorbit cu Ștefan Dinu, fost avocat, care a deschis laboratorul Allkimik alături de Alex Spineanu.

Biserica brâncovenească Stavropoleos, ambrotipie

– Aparate mari din lemn, plăci de sticlă în loc de carduri de memorie, și mai multe ore pentru obținerea unei imagini în loc de milisecunde. Ce înseamnă Allkimik și ce se întâmplă acolo?

– Allkimik a apărut din nevoia noastră personală de a avea acces la procese analog de fotografiere, într-o perioadă în care digitalul se instala ca unica opțiune.

Pe lângă developarea și printarea peliculei fotografice în proces clasic, analog, atelierul mai are în portofoliu tehnici alternative de fotografiere, cum ar fi ambrotipia, guma tricoloră, cianotipia, albumen print.

În curând vom avea și dagherotipie – prima tehnică de fotografie reușită, inițiată de doi francezi la începutul secolului XIX, Louis Daguerre și Joseph Nicéphore Niépce. Ei au produs prima imagine pe plăcuțe de cupru, folosind asfalt și ulei de levănțică.

Dintre acestea, ambrotipia (care a apărut în 1850 și a fost folosită de fotograful Carol Popp de Szathmári) este cea mai populară, fiind considerată „regina portretelor”, pentru că e capabilă să producă portrete foarte expresive și cu o estetică unică, inimitabilă.

Caracterul unic este un produs combinat al modului în care cristalele de argint sunt prinse în suspensia coloidală, cu estetica generată de expunerea lungă, de peste 10 secunde.

În timpul unei expuneri lungi, fața subiectului traversează mai multe micro-expresii, care în final se compun într-o singură imagine – sinteză a tuturor expresiilor traversate în timpul expunerii.

Gumă tricoloră

– Ești un avocat care face ambrotipie: cum s-a produs declicul?

Povestea Lay’s pe care nu o știai: drumul cartofului, din câmp la fabrică și la „Mica Unire în bucate” (P)

„Povestea Lay’s pe care nu o știai” este o serie realizată de Amintiri Gustoase, care creează punți gastronomice între generații și se află mereu în căutarea brandurilor ce vorbesc tinerilor prin gust. Provocați de PepsiCo, am pornit pe drumul cartofului pentru a descoperi lucruri mai puțin cunoscute despre chipsurile Lay’s: sunt făcute din cartofi crescuți sustenabil, în ferme atent selecționate, iar gustul lor ajunge astăzi în 18 țări din Europa.

Pe Via Danubiana la Gostinu: o plajă care încă mai poate rămâne sălbatică

La doar o oră de București, departe de haos și agitație, stă ascunsă o plajă sălbatică, la malul Dunării. Plaja Gostinu, poziționată la doar 20 de kilometri distanță de orașul Giurgiu, se află la capătul satului cu același nume, străjuită de o limbă lungă și răcoroasă de pădure prin care te poți aventura în zilele toride.

– La începuturile fotografiei, după 1838, profesia de fotograf a atras oameni care înainte avuseseră profesii diverse, nu doar farmaciști și pictori ratați. Cred că și în prezent este profesia cu cei mai mulți diletanți: puțini dintre cei care trăiesc din fotografie au absolvit o instituție de învățământ în domeniu.

În cazul meu, relația cu fotografia a început cu mult înainte de avocatură și a fost menținută și pe perioada de 12 ani cât am lucrat ca avocat specializat în insolvențe.

În perioada aceea am folosit mult fotografia ca pe o formă de terapie. A fost o echilibrare, o contrabalansare a unei activități agresive, masculine, cum este avocatura de instanță, cu o activitate contemplativă, feminină, cum este fotografia de stradă.

Când activitatea de avocat nu mi-a mai oferit satisfacția unei vieți fericite, am transformat pasiunea pentru fotografie într-o afacere pe care să o fac cu mare drag. Și așa a apărut Allkimik, după asocierea cu Alexandru Spineanu, care și el părăsea un context corporatist pentru activitatea de freelancer.

Ambrotipie

– Care este legătura dintre atenție și ambrotipie?

– Hobby-ul de bază al ambilor membri ai echipei Allkimik este tirul cu arcul tradițional coreean, Gung Sul Won. La fel ca fotografia, tirul cu arcul este, de fapt, un exercițiu de atenție. Nu neapărat un exercițiu de intenție.

Dacă ne întrebați de ce facem fotografie, nu o să știm să dăm un răspuns rațional, cum nu putem răspunde la întrebarea „ce ne atrage la tirul cu arcul”.

Cred că unul dintre beneficiile fotografiei ca activitate umană este tocmai conștientizarea resursei care se numește „atenție”. În final, asta este unica resursă limitată pe care o avem și pe care fie o stăpânim prin activitățile pe care le întreprindem, fie este aleatorie și haotică, distrasă de elementele existenței.

Fotografia, ca tirul cu arcul, te învață cum să focalizezi și să folosești această resursă de atenție, iar asta aduce întotdeauna satisfacție.

Nu sunt neapărat activități „productive”, în sensul strict al termenului, pentru că nu sunt „goal oriented” (orientate spre un obiectiv precis – n.r.), chiar dacă uneori pot părea astfel. Și în fotografie, și în tirul cu arcul, ținta este interioară, iar premiul este intim și imaterial.

Galerie foto cu procesul de obținere a unei ambrotipii:

– Care este relația între ambrotipie, fotografia digitală și timp?

– Fotografia digitală are rolul și farmecul ei. Este ideală pentru a învăța fotografie datorită feedback-ului instantaneu. Și în cazul ambrotipiei, rezultatul este vizibil la scurt timp după expunere, însă ritmul diferă.

Tehnica ambrotipiei presupune tratarea unei suprafețe plane – care poate fi sticlă, tablă, plastic etc -, cu un strat de halogeni de argint fotosensibili, expunerea acestei plăci într-o cameră clasică cu burduf, și finalizarea plăcii pe loc, imediat după expunere.

Realizarea unei fotografii presupunea pregătirea pe loc a plăcii fotosensibile, dar și developarea și fixarea acesteia cât placa este încă umedă.

Din cauza acestei limitări, în jurul anului 1900, după apariția plăcilor uscate în care argintul era suspendat în gelatină animală, iar placa putea fi păstrată mult timp până la expunere și developată mult timp după expunere, toți practicienii au abandonat ambrotipia în favoarea plăcilor cu gelatină, iar ambrotipia a căzut în desuetudine pentru aproape 100 de ani.

Începând cu anii ’90, în Statele Unite a luat naștere curentul Antiquarian Avantgarde, care promova reîntoarcerea la fotografia manufacturată și accentul pus pe materialitatea obiectului, semnele manufacturii și îmbrățișarea accidentului.

În acest curent se încadrează Sally Mann, Jerry Spagnioli, Chuck Close, Mark Osterman și alții. Pe lângă acești pionieri ai vechilor tehnici, ne plac fotografi diverși, precum William Egglestone, Duane Michals, Stephen Shore, Jeff Wall, și mulți, mulți alții. Consumăm fotografie multă și de calitate, și chiar am propus clienților, în incinta atelierului, o bibliotecă plină de bunătăți.

Plante urbane, ambrotipie