Alien: Covenant

În titlul noului film al francizei Alien, regizat tot de Ridley Scott, termenul covenant are două sensuri narative. Ambele se referă la un pact – pe de o parte cu divinitatea, pe de alta, cu sinele.

În Biblie, acest cuvânt exprimă o făgăduinţă pe care omul i-o face lui Dumnezeu. În Alien: Covenant, primul legământ, cel colectiv, îl face echipajul navei plecate de pe Pământ pentru a popula planeta Origae-6. Celălalt, individual, și-l impune David (Michael Fassbender), androidul din episodul precedent (Prometheus), ca o eliberare de softul cu care este programat.

Pentru echipajul navei Covenant, principala misiune este perpetuarea. Cauza plecării de pe Terra este că omenirea şi-a pierdut o parte din repere (atât în ficţiune, cât şi în cotidianul nostru real), iar acum caută izbăvirea departe. Foarte departe.

În ceea ce-l privește pe sinteticul David, acesta caută să iasă din condiţia de creaţie a omului, ba chiar să îşi depășească Creatorul. Pentru el, specia umană reprezintă o piedică în desăvârșirea rasei Alien, pe care a dus-o cu sine pe o planetă minoră, nesondată de scanerele aflate pe Pământ.

David îi atrage acolo pe oamenii de pe Covenant, care își schimbă astfel traseul și fac un popas în expediția către Origae-6. Posibilitatea de a găsi mai repede un mediu propice vieții surâde echipajului.

Vedem aici o temă ultra-folosită de Hollywood în ultimii ani, de orientare stângist-ecologistă: Pământul e pe moarte, deci trebuie să facem ceva.

În poveştile ştiinţifico-fantastice nu există limite. În realitate, variantele sunt deocamdată puţine.

Echipajul de pe Covenant e trezit din hiper-somn de o defecţiune tehnică – pe care Walter (acelaşi Michael Fassbender), o copie îmbunătățită a androidului David, desăvârşit să nu mai gândească pentru el, ci doar să execute ordine, nu are cum să o rezolve.

A intervenit hazardul, în faţa căruia orice măsurătoare păleşte.

Secundul Oram (Billy Crudup) şi colegii lui îl pierd pe căpitanul navei, Branson (James Franco, în probabil cel mai scurt rol al carierei). Un incendiu al propriei capsule, care nu vrea să se deschidă, îl mistuie de viu.

Apropiații lui asistă, fără a putea să intervină, la această nouă ordonare a neşansei, în care Branson devine prima victimă.

Oram (devenit astfel liderul grupului) şi Daniels, fosta iubită a lui Branson, trebuie să ia o decizie. Și, pentru că în apropierea lor se află o planetă de unde primesc unde radio, Oram o ia în calcul.

Până la Origae-6 mai sunt mulți ani-lumină, astfel că noua variantă pare un semn și, poate, o salvare.

Să AI sau să n-AI. Dilema privind alfabetizarea copiilor în inteligență artificială 

Ce înseamnă alfabetizarea în AI? De ce este urgentă rezolvarea ei? Cum se raportează la subiect cinci țări europene care se află pe un spectru care merge de la interzicere la adoptare în masă? Și, nu în ultimul rând, ce se poate face în România, unde autoritățile trebuie să navigheze și apele tulburi ale analfabetismului funcțional? Încercăm un răspuns în continuare. 

Povestea Lay’s pe care nu o știai: drumul cartofului, din câmp la fabrică și la „Mica Unire în bucate” (P)

„Povestea Lay’s pe care nu o știai” este o serie realizată de Amintiri Gustoase, care creează punți gastronomice între generații și se află mereu în căutarea brandurilor ce vorbesc tinerilor prin gust. Provocați de PepsiCo, am pornit pe drumul cartofului pentru a descoperi lucruri mai puțin cunoscute despre chipsurile Lay’s: sunt făcute din cartofi crescuți sustenabil, în ferme atent selecționate, iar gustul lor ajunge astăzi în 18 țări din Europa.

Când vizitatorii ajung pe solul planetei sale, David le oferă o variantă deformată a realităţii. E un sintetic devenit rebel, care nu mai simte nevoia de a-şi ajuta creatorii. El vrea să perpetueze rasa Alien − superioară omului din punct de vedere fizic, pe care a învăţat cum să o stăpânească.

Aflat în căutarea perfecţiunii, David se simte mai atras de această bestie cu sânge caustic şi chip metalic. Alien e un organism hibridizat de natură, asupra căruia David a făcut câteva experimente în deceniul petrecut pe mica planetă.

Varianta lui de alien reprezintă un mecanism ordonat în aşa fel, încât devine prădătorul ideal. Un organism biologic-metalizat care are capacitatea şi pornirea de a fi letal.

David visează formula magică. El are timp. Nemuritor prin circuitul mecanic (dar imperfect), caută corpul indestructibil pe care să îl îmbrace. Ar contopi astfel un creier performant şi un potenţial corp neîntrecut în natură. S-ar naşte fiinţa ideală.

La fel ca în episodul anterior al seriei, Prometheus, regizorul Ridley Scott lasă multe lucruri neexplicate. El nu ne spune, de pildă, de ce David e interesat de creație și de perfecțiune.

Scott e captivat în mod vizibil de întrebările fundamentale (de unde venim şi încotro ne îndreptăm), pe care le incorporează în discuţia de la începutul filmului, dintre David şi omul care l-a creat.

Iată, doi Creatori, faţă în faţă, discută.

Regizorul american caută să îşi creeze propria realitate, propriul răspuns (ficţionalizat, estetizat). Echipajul navei Prometheus spera ca pe acea planetă – unde şi-a găsit sfârşitul – să obţină o soluţie; începutul. Nu a fost să fie.

Acum, echipajul navei Covenant se îndreaptă spre un alt început, fondat însă pe vechea naraţiune. O societate nouă, bazată pe obişnuinţe pământene, stă să se nască. Sub ochii noştri, această călătorie spațială continuă.

Ridley Scott preferă să nu spună mai multe. Ne invită să ghicim. Destinul expediţiei Covenant se leagă de cel al lui David.