Adio, Euro 2020, bun venit pagubă?

Campionatul European (CE) de fotbal UEFA Euro 2020 a fost amânat de pandemie pentru anul acesta, la fel ca Jocurile Olimpice de la Tokyo. Pentru prima oară, turneul final urma să nu se mai desfășoare în una sau două țări, ci în 12 orașe din 11 țări, printre care și Bucureștiul.

Pentru a prinde lista finală, dosarul capitalei României, propus de Federația Română de Fotbal (FRF), a trebuit să prezinte UEFA o serie de garanții privind infrastructura și condițiile de derulare a competiției. Acestea au fost furnizate de guvern și de o serie de autorități publice și locale (în 2014 au fost 20, iar în 2020, după reprogramarea competiției, numărul scrisorilor de garanție a ajuns la 24).

Cât de mari sunt în acest moment șansele ca Euro 2020 să se desfășoare așa cum a fost reprogramat, între 11 iunie și 11 iulie 2021, în toată Europa?

După cum evoluează pandemia de COVID-19, este exclus să se joace cu stadioanele pline. Dacă vor fi spectatori, probabil nu vor fi admiși mai mult de 10% din capacitatea arenelor.

Foarte plauzibil este însă că nu se va juca în douăsprezece orașe din unsprezece țări.

Deși UEFA a negat de curând acest plan, se va ajunge în cele din urmă să se joace într-o singură țară, posibil chiar într-un singur oraș, dintre cele deja prezente pe listă.

Profilul ideal ar fi acesta: o țară cu infrastructură foarte bună, distanțe nu prea mari și stadioane de mare capacitate. De preferință cu o rată mare de vaccinare și unde vor fi primiți exclusiv suporterii deja imunizați contra virusului.

În Europa, există probabil doar trei țări care au stadioanele, capacitatea de organizare în timp scurt, plus un sistem de sănătate performant: Franța, Germania și Marea Britanie. Franța a găzduit ediția 2016, ultima, a CE și nu are niciun stadion pe listă. Germania va organiza următorul turneu final, din 2024, așadar cade și ea.

Rămâne o singură variantă plauzibilă: Marea Britanie, eventual plus Irlanda. Deja Londra (cu stadionul Wembley), Glasgow (cu Hampden Park) și Dublin (Aviva Stadium) sunt pe listă. Ar mai putea intra Cardiff (cu Millenium), Glasgow (cu Celtic Pak și Ibrox), Manchester (cu Old Trafford și City of Manchester), Liverpool (Anfield) și posibil alte stadioane londoneze (London Stadium, Tottenham, Emirates, Stamford Bridge).

Desigur, răspândirea variantei britanice a virusului, una apparent mai contagioasă, joacă împotriva ipotezei mele. Dar rata de vaccinare în Regatul Unit este foarte ridicată, cel puțin dublă la sfârșit de ianuarie în comparație cu alte țări europene.

Prin urmare, probabil adio, Euro la București, Amsterdam, Budapesta, Baku, Bilbao, Copenhaga, München, Roma, Sankt Petersburg! Dacă se va juca fără spectatori, va fi Londra, singurul oraș cu atâtea stadioane de 5 stele (pentru că televiziunile au nevoie de acele condiții de lucru).

Dacă va fi așa, cu ce se alege Bucureștiul după această aventură ?

Un sfert de miliard de euro pe proiecte prost gândite

Infrastructura nouă (linia de cale ferată Otopeni – Gara de Nord: 95 de milioane de euro, stadioanele Steaua – 95 de milioane, Giulești – estimativ 40 de milioane, Arcul de Triumf – 37 de milioane) a costat aproximativ 267 de milioane de euro.

Legătura feroviară între aeroportul Otopeni și Gara de Nord din București nu a fost garantată UEFA de autoritățile române. Respectiva linie, precum și construirea a patru arene de antrenament, s-au numărat printre promisiunile din dosarul de candidatură prezentat de Federația Română de Fotbal.

De altfel, UEFA nu solicita construirea unor stadioane de competiție, ci disponibilitatea unor arene pentru pregătire în condiții optime în București. Nu erau așadar obligatorii tribune, ci doar teren de joc, vestiare echipate la nivel de vârf și asigurarea confidențialității antrenamentelor.

Aceste condiții erau deja îndeplinite de diverse arene din București, care puteau fi eventual recondiționate cu minime investiții.

De altfel, dacă Euro 2020 se disputa la timp, niciun obiectiv de infrastructură nu ar fi fost gata.

Transferul feroviar de la aeroport a fost dat în funcțiune în decembrie 2020, la fel și stadioanele Steaua și Arcul de Triumf. Inaugurarea a fost grăbită de alegerile din 6 decembrie: guvernul voia să taie panglici. Arena Rapid nu este gata și nu va fi nici în iunie 2021. De altfel, Ucraina a rezervat deja pentru antrenamente stadionul din Voluntari, care nu era inclus în dosarul de candidatură.

De ce a ales guvernul României să reconstruiască de la zero stadioanele Steaua (Ghencea), Arcul de Triumf, Rapid (Giulești), deși nimeni nu i-o cerea?

Nu, nu mi-am pierdut matematica pe drum. Din patru promise, au rămas trei, pentru că șantierul Dinamo (Ștefan cel Mare) nu a putut fi început, din cauza unor obstacole administrative (generate de corupție veche și duplicitate proaspătă, în aliaj cu incompetență).

Steaua (marcă istorică disputată), Dinamo și Rapid adună, conform unui sondaj al Gazetei sporturilor din 2019, aproape două treimi dintre suporteri. Calculul guvernului Ponta a fost unul electoral: foarte mulți suporteri sunt și votanți. Despre Arcul de Triumf, am scris deja un articol și voi reveni curând, pentru că acolo situația este catastrofală.

Stadionul Steaua va fi proprietatea Ministerului Apărării, administrată de Clubul Sportiv al Armatei Steaua. După ce a câștigat procesul cu gruparea lui George Becali pentru marca istorică și palmaresul până în 2003, CSA Steaua și-a înființat echipă de fotbal în 2017.

Aceasta evoluează acum în liga a treia, în serie cu Metalul Buzău, CS Balotești, Progresul Spartac și echipele secunde ale FCSB, Rapid și Dinamo. Ea atrăgea înainte de pandemie cam 1500 de spectatori.

Mai mult, cluburile de drept public nu au drept de a evolua în prima ligă. Deci armata va trebui să găsească un nou Becali căruia să îi cesioneze echipa de fotbal.

Prezumtivul investitor va trebui să plătească evident chirie pentru stadion. Echipa de rugby, singura secție a clubului care mai poate utiliza stadionul de peste 31.000 de locuri, aduna cam 100 de spectatori la meciurile din Superligă.

Giuleștiul este casa istorică a Rapidului, care evoluează în liga a doua și are șanse de promovare pe prima scenă. Stadionul de 14.000 de locuri va fi probabil umplut constant de suporterii vișinii. Doar că arena va fi administrată de Ministerul Transporturilor prin Clubul Sportiv Rapid, entitate diferită de gruparea privată FC Rapid, care va fi doar chiriaș.

Statul nici nu și-a pus problema concesionării acestor arene, cum se întâmplă în alte țări, sau a unui caiet de sarcini pentru utilizarea lor, care să cuprindă activitatea sportivă de performanță, practică de masă, evenimente culturale, comunitare și dimensiune economică, eventual cu indicatori de performanță. Toate stadioanele nou construite în România generează pierderi.

Trenul București-Otopeni era extrem de necesar. Mai ales că fantasmatica linie de metrou cu același traseu, dar 14 stații, a fost îngropată de refuzul Comisiei Europene de a finanța ultimii opt kilometri. Doar că realizarea proiectului ridică mari semne de întrebare.

În primul rând, tronsonul nou construit de numai trei kilometri, racordul cu aeroportul, este pe un singur fir, ceea ce face ca garniturile să fie cadențate. Pe ambele sensuri, trenurile circulă la intervale de 40 de minute, prea rar, ceea ce riscă să fie neatractiv pentru călători. Deocamdată, ele merg mai mult goale, dar pandemia a perturbat serios (și) traficul aviatic. În plus, linia nu este electrificată, ceea ce o face poluantă și neconformă cu prioritățile ecologice ale UE.

Așadar, contribuabilul a plătit cel puțin 267 de milioane de euro (mai mult decât bugetul Ministerului Culturii pe un an sau decât al Ministerului Tineretului și Sportului pe doi ani) pe proiecte prost gândite, livrate cu întârziere și neviabile, pentru o competiție care riscă să nici nu se desfășoare la București.

Desigur, nu toată lumea pierde, doar cetățenii plătitori de taxe și impozite. Pentru unii, contractori sau birocrați din ministere, aceste șantiere au fost extrem de profitabile.

Despre asta, puțintică răbdare, va veni curând vremea să mai scriem.