Satul Viscri, județul Brașov. Foto: Lucian Muntean

Adio, cutii de beton! Mă mut la țară.

Alexandra (28 de ani) și Florin (29 de ani) au părăsit Bristolul pe 4 martie cu destinația Daia, un sat din comuna Bahnea aflat la 30 de kilometri de Târgu Mureș.

Ea și cei trei copii au călătorit cu avionul, iar el a condus o dubă încărcată cu ceea ce adunaseră în cinci ani cât au locuit în Marea Britanie. „Am plecat doi, ne întoarcem cinci”, scriau tinerii pe Facebook.

Au apelat la o firmă să le transporte o rulotă până-n România. Aceasta a devenit locuința lor pentru următoarele luni, până când noua casă de la țară va fi locuibilă.

Au ajuns cu mai puțin de două săptămâni înainte să se emită decretul instituirii stării de urgență. Ca să redescopere o stare de bine pe care traiul în aglomerarea urbană, printre străini, nu le-o oferise.

Planul „evadării” fusese trasat, în linii mari, cu un an înainte. Văzuseră o postare pe grupul Mutat la țară – viața fără ceas. Cineva povestea despre căutările unei case cu teren în zona rurală. Își dorea un preț rezonabil și posibilitatea de a plăti în rate. Ceruse ajutor pe grup.

„A fost un fel de impuls. Dacă alții pot, atunci putem și noi. Era, în primul rând, dorința de a avea ceva în România. Dacă ai unde să te duci, te duci până la urmă. E simplu, mișcare atrage după sine o alta. Prima oară am găsit locul, casa, și apoi au venit toate”, povestește Alexandra.

Ea e din Galați, soțul din Sibiu. „În partea de unde vin eu e prea câmpie și prea cald, la el prea munte și prea frig”. Tânara terminase Medicina la Târgu-Mureș. I-a plăcut zona, astfel că au luat ca reper orașul din Ardeal, mai precis satele aflate la cel puțin 20-30 de kilometri.

„Nici la tine, nici la mine, hai în Mureș!”. Au găsit oferta pe Olx: casă și teren în Daia, un sat cu ceva mai puțin de 200 de locuitori. Prețul „bătea” sub 10.000 de euro, iar Florin a plecat în România să semneze actele.

Asta s-a întâmplat anul trecut. În martie 2020 s-au mutat cu totul.

Fundația casei era grav afectată, așa că au decis s-o dărâme și să reconstruiască. Până atunci vor locui în rulota cât un apartament „mic, mic, mic”. Pentru prelungirea spațiului locativ au instalat un cort în fața ei.

„Ne-ar fi plăcut să putem renova casa veche, dar din păcate nu s-a putut. Nu dă bine o construcție nou-nouță pe lângă niște case vechi. Pentru că sunt frumoase în felul lor. Fundația era însă niște cărămidă băgată în pământ care deja se transformase la rându-i în pământ. Vom face o casă în spiritul locului, pe cât posibil”, spune Alexandra.

Estimează că mutarea la țară îi va costa între 30.000 și 40.000 de euro. Temerea familiei e legată de asigurarea unui venit stabil. Alexandra a inițiat o afacere online. Pe viitor vor să amenajeze o mică fermă cu deschidere pentru public.

Până atunci sunt absorbiți de amenajarea noii gospodării și de ridicarea casei. Și se bucură de bucuria celor trei copii care se joacă prin bătătură, surprinși că nu toate vacile sunt mov.

Alexandra – Daia, 2020

„Scopul nu ar trebui să fie doar mutatul la țară, ci viața însăși”

Vrei să regăsești paradisul pierdut și confortul natural al satului sau să scapi pur și simplu de nevrozele orașului? Două luni de izolare într-un apartament minuscul te-au făcut să te urci pe pereți?

Cauți o calitate superioară a locuirii, diferită de cea pe care o oferă locuințele colective din aglomerările urbane? Izolare, garduri înalte sau descoperirea unui alt fel de a fi într-o comunitate?

Andy Hertz a copilărit la Săvârșin, pe malul Mureșului, a lucrat la Londra timp de șase ani, pentru ca, în 2016 să decidă că vrea să revină în România, undeva la sat.

Criteriile după care a limitat căutările au fost următoarele: casă din lemn sus la munte, vedere spre sud și panoramă, izvor propriu, teren generos cu livadă, vecini buni – dar la o distanță suficientă, acces pe asfalt. A părăsit o mansardă din Camberwell și s-a mutat în Apuseni.

Satul Dupăpiatră din Hunedoara a întrunit toate condițiile și a devenit noua sa casă. S-a temut că decizia de a pleca departe de prieteni și de o parte a familiei îl va condamna la izolare, la distanțare socială before it was cool.

În următorii ani, însă, a avut parte de o viață socială mai intensă și mai bogată decât cea de la Londra. Spune că sute de musafiri i-au trecut pragul și asta l-a făcut să renunțe la planul de a amenaja un camping mai special, în care cei cazați ar fi avut activități comune.

„A ajuns să mă obosească, pentru că oricât ai vrea, nu poți sta zilnic de povești, ore întregi, cu oameni veniți atât din țară, cât și din afara ei. Astfel că am rărit aceste întâlniri. Nu le pot face pe toate și nu vreau să-mi încarc timpul și viața doar pentru a face mai mulți bani”, spune Andy.

Tânărul trăiește din scris. A publicat și o carte despre experiența mutării lui la țară. În plus, a inițiat grupul de Facebook – Mutat la țară, viața fără ceas. De la cinci membri, comunitatea a ajuns la peste 80.000.

Discuțiile se învârt în jurul unor povești legate de traiul în mediul rural, dar și a soluțiilor la probleme concrete: de la îmbunătățirea semnalului de internet și la opțiunile pentru o renovare corectă, până la combaterea limacșilor sau ponturi legate de grădinărit.

Andy a întâlnit printre orășenii mutați la țară oameni mânați de motivații diferite, dar care aveau în comun faptul că toți „avem nevoie de aer curat, de spațiu, de lumină, de natură, indiferent de statutul social, de nivelul de educație, de studii sau de experiență profesională. Oamenii caută mereu fericirea și o viață mai bună, iar cei care se mută la țară sunt de 1000 de feluri.

Am cunoscut, printre orășenii mutați la țară, tâmplari, șoferi, artiști, IT-iști și alte categorii care lucrează prin intermediul calculatorului, navetiști, dar și fermieri sau proprietari de pensiuni agroturistice. Am cunoscut oameni care trăiesc la țară în chirie, dar fericiți”.

Andy Hertz, Dupăpiatră foto: arhiva personală

L-am rugat să selecteze patru teme de discuție și principalele îngrijorări legate de experiența migrării de la oraș, la sat.

Educația copiilorEducă-te mai întâi pe tine însuți! Dacă părinții doresc ca odraslele lor să devină medici, arhitecți sau pianiști, nu cred că se vor muta în vârful muntelui, ci poate într-un sat/comună aproape de oraș.

Sunt și oameni care au făcut școli înalte de oraș, dar sunt nefericiți și, atunci, ce contează de fapt? Educația pornește de acasă. Părinții ar trebui să-și găsească ei înșiși echilibrul. Există și home schooling, iar pe viitor școala online va deveni o soluție tot mai căutată.

Accesul la unitățile sanitare – Unități sanitare există în comune, ambulanța vine dacă e chemată. Apoi, dacă discutăm de frica de moarte, atunci cei în cauză să rămână în vecinătatea unui spital, într-un mediu bolnav?

Pricipalul factor aducător de sănătate, mai mult decât alimentația curată, este mișcarea, pe care la țară o faci și dacă nu vrei, pentru că fie ai de hrănit cățelul, fie dai o fugă la grădină, fie repari ceva. Dacă îți place să te plimbi sau să alergi, la țară ai la dispoziție o grămadă de drumuri și drumulețe, dacă nu cumva chiar terenul casei tale îți oferă destul spațiu pentru sport.

Absența vieții sociale – Un birou cu geamurile deschise spre livadă, munca zilnică făcută cu mult mai multă plăcere, apoi bucuria de a grădinări (de hobby!) și alte activități alături de copii și animale, fără a mai pierde ore întregi în trafic, nu pot aduce decât un mare plus calității vieții multor oameni de la oraș.

Prietenii îi pot vizita săptămânal, iar în weekend pot da o fugă la teatru sau la film în cel mai apropiat oraș. Activități și feluri de a câștiga bani sunt diverse, dar ține de fiecare om să-și găsească calea potrivită.

Prieteni, comunitate, vecini, copii. Cel mai simplu e să te muți la țară în gașcă, chiar dacă vorbim de persoane de 40-50 de ani, și nu de adolescenți. Astfel copiii nu vor lipsi, iar toate treburile de setare a locuinței/locuințelor vor fi mai simplu de făcut. Nu suntem făcuți să trăim singuri, asta e clar. Există și comunități rurale mari, unde funcționează școli.

Confortul traiului la țară – Să țină cont de faptul că trăim în secolul 21. La țară poți trăi mai bine decât în oraș. Nu mai trăim în anii satului fără curent electric, fără asfalt și fără baie. Astăzi, chiar și la munte, vine curierul cu storcător de fructe, becuri solare și cărți până la poartă! Cine s-ar fi gândit în urmă cu 20-30 de ani că asta va fi posibil?

Evident că, dacă ai bani destui, poți plăti firme de construcții ca să rezolve toate problemele unei case, dar în general e bine să ai măcar puțină îndemânare și scule de lucru. Sunt multe de făcut la țară, mai ales la casele vechi, iar majoritatea celor mutați la țară vor să le facă ei pe toate.

Te arunci când pleci să trăiești într-un mediu ostil, dar aici, la țară, vii acasă. Oriunde ai alege să trăiești, cred că e bine să ții cont de sufletul tău și de ceea ce îți cere el.
Dacă vrei să mulțumești mereu părinții, vecinii, colegii, e bine, dar mai întâi să te mulțumești pe tine. Iar dacă ești fericit acolo unde ești, rămâi acolo!”
Andy Hertz

De la Ciugud, la Viscri și Scrioaștea

Rămâne îngrijorarea cel mai des formulată de către cei care cântăresc oportunitatea de a se muta în rural. Sacrifică astfel accesul copiilor la o educație solidă? Poți întâlni profesori buni la sate sau naveta spre oraș trebuie luată de la bun început în calcul?

Situațiile diferă de la un loc la altul. Unde sunt administrații bune se pot întâmpla lucruri spectaculoase. E exemplul comunei Ciugud din Alba.

În 2017, comunitatea a fost consultată să-și stabilească prioritățile. Îmbunătățirea infrastructurii legate de educație a primit cele mai multe „sufragii”.

În satele comunei existau patru școli. Soluția aleasă a fost transformarea totală a uneia singure, școala gimnazială (8 clase + clasa pregătitoare), și desființarea celorlate pentru a elimina astfel predarea simultană.

O investiție de aproximativ un milion de euro a transformat o clădire din 1938 în prima școală smart din mediul rural din România.

Școala SF e supranumită în toate reportajele făcute la Ciugud.

Sală de clasă, școala din Ciugud

Tablele interactive, laboratorul de realitate virtuală și utilizarea tehnologiei și softurilor educaționale au avut un efect imediat. Dacă în septembrie aici învățau în jur de 100 de elevi, nouă luni mai târziu numărul lor a crescut la 135.

Copiii care făceau naveta la școlile din Alba Iulia s-au întors să învețe acasă. În plus, sunt cereri pentru înscrierea unor copii din oraș la școala din sat. 20 de profesori sunt angajați la Ciugud.

Autoritățile din comună nu-i încurajează pe părinți să-și aducă copiii la școală. Au pus la dispoziție microbuze în care urcă și un profesor pentru a-i lua, în fiecare dimineață, din satele în care locuiesc.

Există și un program gratuit de after-school cu o masă caldă asigurată și cu prezența pro-bono a unor profesori care țin și cursuri de educație financiară, lecții de prim ajutor sau norme de igienă.

„Ciugudul este una dintre puținele localități rurale din județul Alba în care populația este în creștere, de la 2600 de locuitori în 2011, la aproximativ 3200 în prezent. Creșterea populației este determinată de mutarea unor familii tinere în Ciugud”
Dan Lungu, purtătorul de cuvânt al primăriei

Veți spune că Ciugudul e o excepție, că e prea frumos ca să fie adevărat. Sau că un sat pierdut din Bărăgan nu are afluxul de turiști de pe ulițele pe care se plimbă prințul Charles în satele lui preferate din Transilvania.

Problemele acestor comunități sunt aceleași. Rezolvarea lor stă și în capacitatea de a atrage oameni de valoare, de a-i determina să rămână și să lucreze în folosul lor. Un profesor încăpățânat, dedicat meseriei lui, poate fi un câștig inestimabil pentru o comună care vrea să privească cu încredere spre viitor.

Să mergem puțin la Viscri, în județul Brașov.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

„Că ești profesor la Harvard sau că ești profesor într-un cătun, așteptările sunt aceleași. Toți părinții își doresc ce-i mai bine pentru copiii lor. Ce e diferit? Modul de raportare, realitățile și valorile pe care le împărtășește fiecare familie.

Pentru unii, fericirea și împlinirea sunt în a-și vedea copilul un arhitect mega-celebru, iar pentru alții e suficient ca acesta să trăiască decent și să devină un adult responsabil, indiferent de meseria pe care și-o alege”, spune Mirona Grigorescu.

A ajuns la Viscri în urmă cu patru ani, ca învățătoare pentru „o gașcă faină de 15 copii”. Cu puțin înainte, căuta experiențe extreme care s-o aducă în miezul unor situații dramatice. Criza refugiaților a găsit-o în 2014 la Gaziantep, orașul turcesc aflat în apropierea graniței cu Siria.

Era implicată într-un program Erasmus legat de drepturile migranților. S-a întors de acolo cu o imagine limpede despre ceea ce urma să facă. De ce să mergi până în Africa sau Asia când sunt atâtea lucruri de rezolvat acasă?

În 2016, Mirona locuia la Sibiu și încercase mai multe joburi și voluntariate prin corporații, în turism și industria evenimentelor. Nu-și imaginase vreodată că va ajunge profesor.

A intrat în contact cu Asociația Teach for Romania și a început să învețe cum să-i învețe pe alții. La Viscri n-a dat peste un prinț pe un cal alb, ci peste o realitate destul de prozaică. S-au găsit în schimb un măgar și loc suficient de alergat pentru câinele ei din rasa Beagle.

Mirona Grigorescu, învățătoare Viscri

„Lucrurile s-au așezat toate frumos. M-a găzduit o familie minunată la început, la Viscri. Am reușit să iau permisul de conducere după un an și jumătate de autostop, pentru că făceam naveta în fiecare weekend la București, unde aveau loc traininguri și masterul”, povestește învățătoarea.

Spune că a încercat să nu-și creeze așteptări, să ia totul cum vine, iar pentru asta s-a înarmat cu „răbdare, curiozitate și cizme de cauciuc”.

Satul Viscri a fost introdus în patrimoniul UNESCO și scos din anonimatul majorității așezărilor rurale din România de faptul că prințul Charles și-a cumpărat o proprietate aici. În sat există grădiniță și școală primară, în timp ce școala gimnazială e în Bunești, reședința de comună. Mai departe, copiii pot opta pentru liceele din Rupea, Sighișoara sau Brașov.

Mirona lucrează la școala primară, clasele fiind organizate în regim de simultan: cea pregătitoare și clasa I. 15 copii sunt la orele ei. Pe lângă asta, încearcă să dezvolte și Centrul Comunitar Viscri, un proiect care vizează crearea unui afterschool, amenajarea unei biblioteci, a unei cantine și a unei săli de sport.

E convinsă că se poate face școală de calitate la țară și că disparitățile dintre sat și oraș, cel puțin la nivelul educației timpurii, nu sunt întotdeauna atât de evidente. Ba dimpotrivă, se amuză să găsească că unele din activitățile pe care le face în mod curent cu copiii, la țară, la oraș apar ca fiind extravaganțe Montessori.

„Educație de calitate se poate face și în peșteră, și în vârf de munte, și cât ești cu oile la păscut. Important e să vrei. Atât tu ca profesor, cât și copilul să-și dorească. Pofta de învățare e molipsitoare.

E imposibil ca un copil care te vede cu o carte în mână sau numărând boabe de fasole să nu își dorească să citească sau să numere și el. Cum ziceam și mai sus, realitățile sunt diferite, la fel și copiii. Procesul matematic e același, indiferent că îl înveți de pe un smartboard, ori că îl înveți cu pietre.

Teoretic, prin programa școlară, regulament, funcționare, școala din mediul rural este identică cu cea din mediul urban. Practic, la oraș este senzația de școală mai serioasă, doar pentru că profesorul, la cererea părinților ocupați, bombardează copilul cu teme și fișe extra.

În schimb, la țară, copiii se bucură după școală când învață să aibă grijă de animale, să îngrijească o grădină, să repare o bicicletă, să se ridice singuri după ce au căzut. Cei de la oraș numesc aceste activități banale Montessori.

În rest, corupție, nepotism, analfabetism, lipsă de viziune și mizerie le vedem și la nivel înalt. Important e ca fiecare dintre noi să se implice. Să încercăm să creăm o lume mai frumoasă oriunde ne-am afla”, a încheiat Grigorescu.

Viscri, after school

Relu Voicu, scenarist de film și seriale tv, s-a întors în satul natal, la Scrioaștea în Teleorman, în urmă cu șapte ani. A candidat la primărie ca independent, dar a pierdut confruntarea cu reprezentantul PSD, Marian Șefu.

Și-a propus să facă o bibliotecă în satul său și apoi să extindă modelul la nivelul întregului județ. A stat mult cu cărțile afișate pe un podium improvizat în fața casei lui, în speranța că un copil se va opri curios să ia în mână o carte. Lucru care avea să se întâmple.

Stăpânii comunei i-au întors spatele, iar Voicu a transformat una dintre camerele casei sale într-o sală de clasă, cu ajutorul celor de la editura Humanitas. Acolo primește copii din Scrioaștea la meditații gratuite. 10 dintre ei au venit constant la lecții în ultimii ani. Strânge în continuare bani, din donații, pentru a ridica în sat un Centru cultural.

Voicu e mândru că a luat un copil din clasa a VI-a de la un nivel foarte scăzut de cunoștințe la matematică, și că l-a făcut să se îndrăgostească de geometrie. Câteva luni mai târziu avea să ia un 8 în teză.

„Ea e marea mea revelație. E visul după care am alergat cu proiectul Cu cărțile pe uliță. Mai sunt și alți câțiva copii la care se simte aportul lecțiilor noastre, dar ea este visul frumos. Și dovada că se poate”, spune „Profesorul”.

Altfel, Voicu vede o „mare poezie neagră” în viața la țară. Explică.

„Pentru copii e o crimă, un blestem. O condamnare, din perspectiva educației. Ajung la țară cei înfrânți la oraș, care nu se mai pot întreține cu banii aici. Și „țara” devine un refugiu, o ieșire de urgență. Așa a fost și cazul meu.

În plus, eu mai aveam și copilul bolnav, și-am zis că vestitul aer de țară o să-i prindă bine. Și să vezi ce aer crud, verde, diafan este în unele seri de la veceurile din fundul curților oamenilor. Să mai vorbim de muzicile colorate și urlătoare? De înjurături, de scandaluri?

Binele copiilor de la țară: să fugă cât mai departe de aici. Și unii, puțini, au șansa de a fugi. Cei care au învățat carte, foarte puțini. Restul rămâne cu șansa străinătății: cu mistria, cu sparanghelul, cu hoția. Și cea mai mare parte dintre aceștia din urmă se întoarce acasă mai devreme sau mai târziu, în funcție de ce calcule își fac cu banii strânși acolo: le ajung de mașină, de casă?

Bun, atunci e perfect, pot să mă întorc acasă și să mă rup în figuri în fața vecinilor cu o mașină mai bengoasă și, desigur, o casă mai mare în care în veci nu se va găsi decât o carte, una singură: aia pentru carnet auto. În poezia asta minunată apar copiii pe lume. Ce șanse au la o viață demnă? Zero. Mă rog, ar fi o șansă – norocul, adică întâmplarea unei gene bune și a unui dascăl bun”, crede Voicu.

Relu Voicu a ținut meditații online în timpul pandemiei. Telefonul e lipit cu bandă adezivă de lampă

O casă e ca un copil

Ne mutăm pe hartă la peste 300 de kilometri de Teleorman, în Alțîna, județul Sibiu. E satul de pe Valea Hârtibaciului în care s-a născut arhitectul Eugen Vaida.

S-a întors aici în 2012, după o lungă perioadă în care a studiat și a muncit în București. A semnat recent un manifest-ghid, care „să vină în sprijinul mișcării de dezvoltare a mediului rural în baza principiilor sănătoase pe care le pot aduce locuitorii din mediul urban care se mută la sat”.

A evidențiat nevoia ca nou-veniții să fie modele și să ia parte la deciziile comunității.

Cu cât sunt mai înalte gardurile, cu atât sunt mai buni vecinii spune o vorbă din popor. Izolarea nu e o soluție, e replica lui Vaida. Ba dimpotrivă. Implicarea în comunitate e esențială, iar relocarea în mediul rural trebuie făcută cu responsabilitate.

Când te muți la țară trebuie să vii cu dorința de a contribui la schimbarea mentalității în rândul comunităților și să te implici inclusiv în educația copiilor de aici, adaugă arhitectul.

Schimbările mentalităților nu se pot face din interior într-o comunitate. Avem nevoie de oameni de calitate care să-i tragă pe cei din mediul rural după ei.. Și nu poți ieși din aceste relații sociale. Ele au fost întotdeauna foarte strânse.

Dacă vei lucra împotriva comunității, vei fi izolat automat și vei ajunge să ridici peste tot garduri înalte și să instalezi camere de luat vederi. În primul rând trebuie să înțelegi comunitatea. Te poate ajuta foarte mult și tu trebuie s-o ajuți la rândul tău”, spune Vaida.

Sudul Transilvaniei a beneficiat foarte mult de pe urma promovării pe care i-a făcut-o prințul Charles. Pe urmele lui, s-au stabilit în zonă britanici, austrieci, nemți sau olandezi. Au renovat case vechi, în stilul locului, și au demonstrat că clădirile tradiționale nu sunt incompatibile cu confortul de locuire contemporan.

Vaida a coordonat în cadrul Ordinului Arhitecților din România conceperea unor ghiduri care reglementează construcțiile la nivel național, pentru a se încadra în specificul local din mediul rural. Scopul e conservarea tradițiilor și păstrarea peisajului cultural existent, dar și realizarea adecvată a construcțiilor noi.

„De multe ori suntem acuzați că vrem să-i ținem pe oameni să locuiască la fel ca acum 200 de ani, în aceste case tradiționale transformate în muzee. E fals. Dorim, în schimb, să le arătăm că se poate crește confortul și că aceste case pot fi aduse extrem de ușor la un standard actual de locuire”, explică arhitectul.

Vaida a inițiat și un proiect care se ocupă de salvarea monumentelor istorice aflate pe punctul de a se dărâma, Ambulanța pentru monumente și a făcut o hartă cu adresele meșterilor care mai știu încă să facă părți dintr-o restaurare, în conformitate cu spiritul locului.

Menționează că nu toți sunt așa cum ni i-am imagina, că moștenirea din tată în fiu s-a mai scurtcircuitat: avem de-a face cu mulți meșteri self-made. Sunt destule cazuri în care cei care se mută la țară vin cu dorința de a renova singuri.

„N-au mai stat să aștepte câte doi ani un meșter, că numai atunci are timp, sau poate că nici nu l-au găsit. S-au apucat ei de tencuit, au zugrăvit. Pentru mulți e și o plăcere de a se ocupa de propria casă. Pentru că e ca un copil. Trebuie să-i oferi atenția necesară, să-i înțelegi bolile, problemele, și să te ocupi de ele”.

Eugen Vaida, arhitect

Arhitectul din Alțâna e sigur că viitorul comunităților rurale stă în efortul lor de atrage oameni de valoare și, în primul rând, cadre didactice competitive. Singura certitudine e că statul nu va salva satul și că politica la vârf e mai degrabă pentru desființarea școlilor sau comasarea lor.

O amintește pe una dintre profesoarele lui din sat, Rosemarie Muller, care predă de peste patru decenii limba germană la școala din Alțîna. O face și acum, deși a ieșit la pensie.

„Luați cazul preoților. Comunitatea le oferă o casă parohială, pe care le-o amenajează cu tot ce au nevoie. Așa ar trebui să facă și pentru a atrage un profesor sau un educator bun în sat și să le ofere facilități legate de cazare și transport. Așa se poate naște o competiție între comunitățile rurale, cred că ăsta va fi viitorul”

Vaida a postat în martie un mesaj pe Facebook în urmă căruia a primit sute de mesaje și telefoane. Se potrivește în încheierea acestui material.

Vrei să te muți la țară?

Iată oferta:

„Sunt întrebat deseori cum văd salvarea satului românesc, aşa că vorbesc deschis, doar, doar foloseşte cuiva. Invariabil le răspund: „Tu eşti salvarea, tu, omul de la oraş, cel care stai în cutiuţa ta de beton şi mai ieşi la o porţie de aer «curat» pe balcon, cel care te uiţi cu jind la plăsuţa bătrânei care vinde roşii sănătoase la colţul străzii, cel care te bucuri ca un copil când prinzi două ore pentru o tură cu bicicleta în afara cartierului, cel care citeşti o carte bună în loc să te uiţi la televizor şi, nu în ultimul rând, cel care stai în aceste clipe izolat în apartament şi te întrebi cum mama zmeului ai ajuns în situaţia asta

Avem destule minunăţii de căsuţe vechi care aşteaptă să fie salvate, amenajate şi locuite în tihnă. Noi nu realizăm valoarea lor şi vi le oferim la preţul unui sejur în Italia! Dacă vă grupaţi câte 5-6, cu atât mai bine. De ce? Pentru că de la acest număr minim poate începe schimbarea din interior a mentalităţii comunităţii, de care avem atâta nevoie. Doar nu credeaţi că vă primim degeaba!„.

Și termenii contractului.

„Va trebui să învăţaţi să purtaţi o discuţie aşezată cu vecinii, să le transmiteţi copiilor noştri şi părinţilor lor lucrurile minunate şi nemaiauzite pe care le cunoaşteti, să fiţi modele şi să vă implicaţi în deciziile comunităţii, iar atunci când copiii vostri vor creşte, să nu vă plângeţi de calitatea slabă a învăţământului şi să nu fugiţi la oraş înapoi, ci să puneţi mână de la mână ca să aduceţi în sat cadre didactice competitive.  

Da, aţi ghicit, statul nu va mişca niciun deget pentru facilitarea acestui lucru. Şi încă ceva, avem propriile noastre cutume: întâi interesaţi-vă, ascultaţi şi nu intraţi direct cu bocancii…”

Casă din satul Vecerd, județul Sibiu Foto: Eugen Vaida

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...