Acei moroșeni de la capătul lumii

„Dar cine sunt românii ăștia care joacă rugby la capătul lumii?” l-ar fi întrebat telefonic Emil Cioran pe scriitorul George Astaloș, fost rugbist, într-o dimineață pariziană de mai 1987, sub impresia proaspătă a partidei Franța-România de la prima ediție a Cupei Mondiale. Este posibil, dacă nu chiar probabil, ca anecdota să fie apocrifă. Astaloș, pe care l-am cunoscut și eu la Paris, îmburghezit în cochetul arondisment al șaisprezecelea, prudent, a pus-o în circulație după moartea lui Cioran. Plus că poetul și dramaturgul avea obiceiul să presare o doză bună de ficțiune în amintirile sale, lucrându-și temeinic statuie din viață.

Mi-am amintit episodul vineri, 26 noiembrie 2021, în dimineața plecării din Mbabane, Eswatini spre Bloemfontein, Africa de Sud, spre a vedea improbabilul meci al campioanei României, CSM Știința Baia Mare contra gazdelor de la Toyota Cheetahs, una dintre cele mai bune cinci grupări sud-africane din istorie.

Pentru mine, primul turneu al unui club românesc în țara campioanei mondiale era un eveniment care merita să bat cei peste 700 de kilometri. În plus, eu știam și cine sunt acești moroșeni veniți să joace rugby la extremitatea sudică a globului, deci mă credeam în avantaj fată de pseudo-Cioran.

Nici prin cap nu îmi trecea că voi face o călătorie spre noua inimă a pandemiei. Chiar în acea zi de vineri exploda știrea variantei Omicron a virusului COVID-19, detectată în Africa de Sud, mai exact în provincia Gauteng, cu cincisprezece milioane de locuitori, în care se află capitala Pretoria și Johannesburg.

Cum arăta Africa de Sud profundă în ziua în care lumea întreagă afla de virusul mutant? Cu o rată a vaccinării complete de peste 35% (majoritatea însă cu doza unică Johnson & Johnson), țara africană cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor înregistra vineri sub 3000 de cazuri noi și douăsprezece decese la o populație de circa 60 de milioane (statistic mai puține decât cele aproape 2000 de infectări și 160 de decese din România).

Toți angajații benzinăriilor, micilor magazine sau centrelor comerciale, precum și clienții, purtau măștile de protecție, mai bine sau mai rău. 

Chiar dacă discursurile strident antioccidentale nu lipsesc pe continent, și găsesc ecou chiar la nivelul Organizației Mondiale a Sănătății, în niciun caz procentul redus de vaccinare din Africa de Sud nu poate fi pus pe seama lipsei serurilor. În 24 noiembrie, guvernul sud-african solicita producătorilor să amâne livrările până în 2022, pentru că dispunea de un stoc suficient pentru mai bine de cinci luni la ritmul actual de imunizare.

Desigur, în toată Africa sunt adesea acuzate statele occidentale că stochează vaccinurile, pentru că este mai ușor să găsești responsabili în altă parte decât să admiți adevăruri supărătoare, precum slaba capacitate administrativă a statelor și reticența a mari părți din populație.

În Africa de Sud, urmele coloniștilor europeni sunt la tot pasul, inclusiv în toponimie. Ca să ajung la Bloemfontein, am trecut succesiv prin Ermelo (numit după un oraș din Olanda), Frankfort și Heilbron (Germania), iar prin apropiere erau Amsterdam, Geneva, ba chiar Monte Video. Cei cinci milioane de afrikaneri constituie cea mai masivă populație de origine europeană din Africa.

La Bloemfontein, capitala judiciară a Africii de Sud (executivul este la Pretoria, legislativul la Cape Town), centrul comercial legat de stadion gemea de lume. Era Black Friday.
Stadionul de 46.000 de locuri era gol. Doar o mână de suporteri locali veniseră să vadă partida contra exoticilor români. 

Ca și la noi, mersul la mall este ideea cea mai populară de petrecere a timpului liber. Iar visul românesc al orașelor doar pentru mașini și locuri de parcare s-a împlinit în Africa australă. Din motive de uriașă infracționalitate, oamenii se deplasează doar cu mașina (iar cei care nu își permit, cu microbuzele transportului în comun). Pietonii reprezintă o excentricitate. Desigur, nici mașinile nu pot fi lăsate peste noapte pe stradă. Ele trebuie parcate în curțile sau complexurile rezidențiale cu garduri înalte de 2,50 m, sârmă ghimpată și sistem de alarmă și supraveghere video. 

Unul dintre primii rugbiști sud-africani care au jucat în România nu putea să își creadă ochilor că te poți plimba fără teamă seara prin parc. Un altul, invitat acasă de un suporter, se mira că în acel cămin nu sunt arme. În 2021, Africa de Sud se situează pe locul trei în lume la rata infracționalității, după Venezuela și Papua Noua Guinee. Peste 20 000 de sud-africani sunt uciși an de an.

La Bloemfontein s-a născut, în 1892, J.R.R. Tolkien, autorul „Hobbitului” și al „Stăpânului inelelor”. Urmele sale aproape s-au șters. Pe atunci, orașul era capitala republicii Orange Free State și nu parte a Republicii Sud-Africane, dar ambele state ale burilor (numele sub care erau cunoscuți în Europa afrikanerii) erau independente.

Britanicii au cucerit cele două republici după un război de trei ani (1899-1902). Miza era aurul, iar pentru a pune mâna pe el, imperiul nu s-a dat în lături de la nimic. În ciuda unei covârșitoare superiorități militare (cam de 6 la 1), Londra a recurs pentru prima dată în istorie la internarea unei întregi națiuni în lagăre de concentrare, inclusiv femei și copii. Peste 20000 de buri au pierit în aceste lagăre, dintre care 80% copii. La Muzeul Războiului din Bloemfontein, atrocitățile sistematice ale britanicilor sunt expuse pe larg și în zguduitoare detalii. 

Localnicii nu păreau prea îngrijorați de noua variantă a virusului COVID-19. Ideea că Occidentul exagerează pentru a pedepsi Africa își făcea deja drum, semn că teoriile conspirației sunt la ele acasă și la Bloemfontein.

Stadionul local a găzduit meciuri din cadrul Campionatului Mondial de fotbal din 2010. Aici învingea gazda Africa de Sud pe Franța cu 2-1, în grupă, cea mai înaltă bornă fotbalistică a unei națiuni cunoscute mai ales pentru performanțele rugbistice. 

Dar ce s-a întâmplat cu rugbiștii români din inima Africii de Sud, prinși în pânza de păianjen a pandemiei? Dintre ei, pe foaia de joc de 23, cincisprezece titulari și opt rezerve, nouă sunt străini: georgieni (4), sud-africani (2), australieni, namibieni și neozeelandezi. Rugbiul s-a globalizat.

Chiar și în campionatul României, unul de zona a treia valorică, își câștigă pâinea zeci de sportivi veniți din toată lumea, în condițiile în care la campioana Baia Mare niciun salariu nu depășește 3000 de euro.

Pentru băimăreni, meciul a fost un eveniment de prim ordin. Atât de important încât internaționalii români ai maramureșenilor nu au rămas la București pentru meciul câștigat naționalei noastre cu Tonga, din 20 noiembrie.

Dar înfruntarea sportivă avea până la urmă să rămână în plan secund.

CSM Știința Baia Mare a pornit lansat, cu un eseu în minutul 3 al aripii sud-africane Kefentse Mahlo. Dar localnicii de la Cheetahs s-au impus cu 54-5, scorul luând proporții pe final, pe fondul epuizării fizice a băimărenilor. Rugbiul este un sport crud, în care diferențele de nivel arareori pot fi compensate. 

După meci, companiile aeriene au început să anuleze în cascadă zborurile spre Africa australă, astfel că rugbiștii au rămas blocați. Până la urmă, băimărenii vor fi repatriați cu un avion trimis din țară și carantinați. Pe lângă ei, mai pot fi preluați și alți 50 de cetățeni ai UE. 

Duminică seara, 28 noiembrie, președintele Africii de Sud anunța menținerea stării de alertă la nivelul minim. Cyril Ramaphosa a menționat că varianta Omicron are cu mult mai multe mutații decât oricare alta; că testele actuale o detectează; că diferă de alte variante și că este responsabilă de majoritatea infectărilor din ultimele două săptămâni. 

Românii și neromânii, dar pământeni, de la capătul lumii revin în țară, foarte probabil fără varianta Omicron în bagaje. Dar loteria pandemiei continuă.