Acasă de sărbători, pe drumurile din România: cioturi noi de autostradă cu sânge pe parapeți, gropi și șoferi care se cred la curse

Laura Popa

Reporter

Forțată de împrejurări, în concediul de iarnă m-am urcat la volan și am condus, adunat, peste 1.500 de km în mai puțin de-o săptămână. Iar experiența de pe drum, mai ales de sărbători, te face să te întrebi cum de numărul accidentelor auto nu este și mai mare. În contextul în care, oricum, România continuă să fie țara europeană în care mor cele mai multe persoane din cauza accidentelor rutiere, raportat la numărul de kilometri parcurși. 

Am carnet de șofer de prin 2019, dar am condus foarte puțin. Un drum dus-întors București Brașov, câteva deplasări scurte prin oraș, pe la periferie, și cam atât. Până-n vacanța asta de iarnă, când a trebuit să urc la volan, pentru că partenerul meu și-a pierdut carnetul. Iar la bunica din Vaslui, căreia i-am promis că mergem în vizită, cu trenul ajungi în funcție de cum îți e norocul. 

Am încercat în vară, când trenul cu care voiam să ajung în Vaslui a stat 50 de minute pe peron, în Gara de Nord. Aerul condiționat nu funcționa în plină lună august și s-a mai și oprit de trei ori în câmp. Ultima oară pentru a aștepta trecerea unui alt tren, ca să aibă linie pe care să-și continue drumul. Un drum care ar fi trebuit să dureze cinci ore jumate s-a întins la opt. 

De data aceasta, aventura a început cu un drum București - Vaslui. Celebru pentru faptul că traseul din capitală spre Moldova e făcut doar dintr-o bandă jumătate de mers pe sens, m-am pregătit mental pentru ce avea să urmeze. Depășiri și împins de la spate să merg mai repede: în România, regula nescrisă pare că e să mergi cu minimum 120 de km/h. 

Coincidența a făcut ca noi să plecăm la drum fix la două zile după ce s-a dat în circulație un tronson din A7, Autostrada Moldovei. Așa că la Buzău mă aștepta o porțiune aproape neatinsă de drum bun, îmi spuneam în minte în timp ce țineam volanul nemișcat la trecerea pe lângă tiruri sau când mă depășeau, în viteză, alți șoferi mult mai grăbiți către tăiatul porcului. 

La ieșirea din Buzău, ca să intri pe A7, traversezi un pod și mai mergi câteva sute de metri până la un rond, pentru ca ulterior să fii deja pe breteaua de intrare în autostradă. Cum cobori de pe pod însă, în stânga, e o porțiune hașurată care dă direct în breteaua de intrare. Peste care e interzis și, mai ales, foarte periculos să te deplasezi. În cele câteva secunde cât a durat trecerea noastră pe-acolo, doi șoferi se pregăteau să tragă stânga de volan și să taie drumul peste porțiunea hașurată. Direct înspre mașinile care accelerau pentru intrarea pe autostradă. 

M-am mirat, am înjurat și mi-am văzut de drum. Nu de alta, dar trebuia să mă feresc de toate animalele moarte. Am numărat cel puțin 20 doar până la Vaslui, iar multe păreau a fi fost cândva vulpi. Cu toate că lotul de autostradă fusese deschis cu doar două zile înainte de trecerea noastră pe-acolo, o porțiune din parapetul care desparte sensurile de mers era plin de sânge. La cât de mare era pata, părea că un animal efectiv explodase acolo. 

foto: 255750371 © Vlad Ispas | Dreamstime.com

Pe drumul de întoarcere spre București, pe 23 decembrie, am trăit o altă premieră. Doar ce fusese dat în circulație un alt tronson din A7, care leagă Mizil de A3. Am regretat, însă, destul de repede decizia de a fi martoră la istorie. Drumul de legătură este unul județean, în valuri, unde chiar dacă nu permit condițiile, mulți șoferi aleg să meargă ca pe autostradă. Și jur că nu e frică mai mare decât cea simțită pe un drum neluminat, plin de gropi și unde este permisă depășirea. Nu de puține ori a trebuit să frânez din scurt pentru că din contrasens venea o mașină în depășire, cu viteză și care nu mai avea unde să intre la loc pe banda ei. 

Al doilea drum din vacanța de iarnă a fost spre Brașov, la părinți. Am plecat din București în dimineața de Ajun. Ploaie, vânt, frig, zăpadă, ceață. Groaznic. Îi promisesem soră-mii că voi conduce cu grijă până la ea, iar în condițiile date nici n-aveam cum să conduc altfel. N-a durat mult până am ajuns la concluzia că mi-ar fi fost mai bine în tren. 

Scutul estic, fără noi? Ce-i lipsește României ca să conteze în discuțiile strategice europene

În Europa se discută planuri concrete de stăvilire a amenințării rusești asupra continentului. Discuții din care România lipsește, cel puțin la nivelurile cele mai înalte, pentru că între timp, politicienii noștri se înghesuie să se gudure pe lângă votanții loviți brusc de suveranism pacifist. Dar din care ar putea face parte.

Ce înseamnă renunțarea la moderare pe marile platforme sociale. Epoca furiei pe internet de-abia începe

Economia furiei este benefică pentru proprietarii de mari rețele - s-a văzut asta în pandemie, iar ei nu au niciun interes să o reducă. Dimpotrivă, astăzi cad ultimele redute care încă mai rezistau, iar la final de an ei își vor număra liniștiți banii.

Am mers pe Vălenii de Munte-Cheia-Brașov. Chiar și așa, ultimii 89 de km i-am făcut în peste două ore. Asta după ce am trecut prin localități fără semnal la telefon, pentru a mai ocoli aglomerația. Un fel de alternativă la alternativă. 

Serpentinele de dinainte de Cheia au fost test de răbdare și momente solemne de rugăciune. Nu de alta, dar doar rugăciunile îți rămân atunci când ești depășit pe linie dublă continuă, în rampă și curbă, iar în dreapta ai prăpastie. Partea amuzantă a fost că la primul blocaj, mașina care mă depășise atât de periculos era cu doar două locuri mai în față. 

Aventura de sărbători pe drumuri s-a încheiat cu o deplasare în Sibiu, pentru o ultimă pauză departe de casă. A fost primul drum făcut într-un timp mai bun decât estimarea inițială, iar asta și pentru că majoritatea șoferilor m-au forțat să merg mai tare. Mai ales pe A1, de la ieșirea din București spre Pitești. Fie prin flash-uri, fie stând mult prea aproape de mine, șoferii grăbiți mi-au dat de înțeles că deplasarea pe autostradă se face cu foarte mare viteză. Tu poți fie să intri în joc, fie să fii bullied.

Mai mult pentru ceilalți decât pentru mine, un alt test al răbdării a fost mersul cu viteză regulamentară prin localități și statul în coloană. Dacă eu eram prima mașină din coloană, cu prima ocazie posibilă cineva încerca să mă depășească. Nu de puține ori depășirea a pornit de la a treia mașină din coloană, doar-doar vor fi ei primii care deschid drumul și vor lăsa începătorul în spate. 

Pe 30 decembrie a urmat drumul de întoarcere în București. Care a durat cu cam două ore mai mult decât la dus. Aș putea da vina pe cele două accidente întâlnite pe drum, din cauza cărora a trebuit să facem un ocol prin Curtea de Argeș. Ce-i drept, am scăpat de porțiunea de drum de pe Dealul Negru, unde era unul dintre două accidente, dar am plătit scump pentru asta. Din momentul în care am făcut stângă la ieșirea din Râmnicu Vâlcea, către Curtea de Argeș, am mers aproape o oră pe DN73C, un drum național cu o singură bandă pe sens, plin de gropi. Potrivit Google Maps, porțiunea ar putea fi parcursă în puțin peste jumătate de oră. Estimarea ratează cu grație cât de mult se poate lungi drumul când ții la mașina ta și încerci să ocolești gropile. 

Din Curtea de Argeș am intrat pe o porțiune nouă de 16 km din A1, dată în folosință chiar pe 1 decembrie 2024. La cât de greu mi-a fost însă să ajung la ea, mai bine mergeam pe traseul în care aș fi stat bară la bară din cauza accidentului. 

A urmat porțiunea Pitești-București, cu deja familiara viteză, și, într-un sfârșit, parcarea din fața blocului. 

În noaptea de după drumul de întoarce de la Sibiu am visat neîncetat că sunt încă la volan. Că trebuie să accelerez ca să nu se supere ceilalți șoferi pe mine. Sau că se cască o groapă din senin și mașina cade în ea. Sau că nu virez suficient de repede și intru în parapet. 

Drumurile din România sunt un coșmar care îți dă coșmaruri. 

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€