Academia cu un singur absolvent

La un an după lansarea „academiei de eoliene”, pentru reconversia profesională a 5000 de mineri, doar o persoană din Valea Jiului lucrează în industria vântului.

Un program de reconversie profesională aducea anul trecut în Valea Jiului promisiunea de a recalifica peste 5000 de mineri și foști mineri. Scopul programului era să îi angajeze tehnicieni în industria eoliană, până în 2029. 

„Academia de eoliene” a fost lansată de către fostul ministru al Energiei, Anton Anton, ca parte a eforturilor României de tranziție energetică și cu gândul la „viața celor implicați în producerea energiei pe bază de cărbune”.

Comunitatea din Valea Jiului, regiunea carboniferă cea mai afectată de închiderea minelor, cu peste 90% dintre locurile de muncă din industria minieră pierdute deja, a primit programul cu suspiciune, dar și cu speranță.

Între 50 și 70 de mineri și foști mineri s-au prezentat la interviurile de selecție pentru „academia de eoliene”, sperând că vor găsi un job în parcurile eoliene din România sau din alte state membre.

Schimbarea guvernului și lipsa fondurilor au făcut ca programul să nu își îndeplinească ținta, dar inițiatorii își propun să reia obiectivul ambițios cu ajutorul fondurilor europene.

Pe numele adevărat Academia de Pregătire și Reconversie Profesională pentru Surse Regenerabile și Distribuție a Energiei Electrice, „academia de eoliene” a stârnit atenția presei care a distribuit cu generozitate fotografiile Aldonei Todoran, inginer la mina Paroșeni timp de 21 de ani, promovată de minister ca exemplu de fost miner, viitor tehnician eolian. Ea a fost printre primii mineri din Valea Jiului care și-au depus CV-urile pentru programul de reconversie, dar nu a fost selectată pentru calificare și angajare până acum. 

Cele două fotografii, una ca miner cu cărbune pe față și una la 100 de metri înălțime pe turbina eoliană, ilustrau perfect ambiția inițiatorilor și partenerilor: Ministerul Energiei, Monsson Operations, companie din industria eoliană, Asociația Română pentru Energie Eoliană, Distribuție Energie Oltenia (parte din CEZ) și Universitatea din Petroșani.

Din subteran, la 100 de metri pe turbină

M-am întâlnit cu Aldona Todoran într-o duminică de octombrie la Pizzeria Napoli din Vulcan. Era frig și burnița, iar copacii din Valea Jiului deveniseră deja ruginii.

O văzusem în pozele din presă, murdară de cărbune pe față și cățărată pe o turbină eoliană, dar iat-o în fața mea, în carne, oase și geacă de rocker. Singura femeie care a lucrat în subteranul minei Paroșeni care se pregătea de un salt de 604 km: din Valea Jiului până la Cogealac, în parcul de eoliene. 

Saltul ei era și saltul României de la industria cărbunelui, principala sursă de energie în țara noastră, către energia regenerabilă.

Aldona ieșise din minerit de aproape doi ani când ne-am întâlnit, la sfârșitul lui 2019. Și-a dat demisia la 48 de ani, într-un moment de supărare din cauza condițiilor tot mai nesigure de muncă, fără drept de pensie sau alt plan pentru viitor.

După un an sabatic în care a avut mai mult timp pentru pasiunea ei pentru munte, Aldona s-a trezit pe piața muncii, căutând un job în Valea Jiului. S-a angajat ca reprezentant pentru o companie de echipamente medicale, un job care nu îi aducea nicio satisfacție și care însemna drumuri continue între localitățile din zonă. 

Anunțul despre programul de reconversie profesională a venit la fix.

 „La început am fost puțin suspicioasă, obișnuită cu promisiuni care nu se finalizează în Valea Jiului. Dar când am văzut entuziasmul lor și câtă lume era implicată pentru reconversia celor care părăsesc sistemul din minerit am început să cred mai mult în acest proiect”, spune Aldona.

Monsson, compania care se ocupă de selectarea, calificarea și angajarea minerilor, a organizat în iulie 2019 o vizită la parcul eolian de la Cogealac, la care au participat doar șapte mineri din Valea Jiului, inclusiv Aldona, care s-a pozat pe turbina eoliană. 

În septembrie, la cel de-al doilea eveniment la Cogealac, deja interesul din partea minerilor a mai crescut, 47 dintre ei făcând deplasarea. Aldona își amintește o atmosferă prietenoasă, relaxată, cu muzică, burgeri și escaladări pe turbine. Seara, petrecerea a devenit emoțională, cu hore și Imnul Minerilor pe repeat.

Cei de la Monsson au mers, apoi, în Valea Jiului unde au avut interviuri cu zeci de mineri și foști mineri speriați de declinul rapid al industriei cărbunelui și de absența unor alternative în regiune. După interviu, candidații au fost invitați să aștepte răspunsul.

O așteptare lungă și grea s-a așternut pentru Valea Jiului, așteptare care s-a transformat într-o nouă dezamăgire pentru comunitatea cea mai afectată de eliminarea cărbunelui, unde doar 4 din 14 mine mai sunt active azi și urmează să se închidă și ele.

Șirul reconversiilor eșuate

Comunitatea din Valea Jiului are o istorie lungă de promisiuni false și dezamăgiri din partea politicienilor. Reconversia profesională este o componentă esențială a tranziției juste, dar experiențele oamenilor din Valea Jiului arată că aceștia au rămas pe cont propriu pe măsură ce minele s-au închis. 

Aldona își amintește mai multe încercări de reconversie. Chiar la începutul programului de disponibilizări, în 1997, s-a vehiculat varianta ca oamenii să se ocupe cu strângerea fructelor de pădure. Mai recent, prin 2014-2015, cei care lucrau la Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului au fost obligați să se înscrie la cursuri de meserii, la alegere dintre croitor, frizer, instalator etc. 

„Totul a fost praf în ochi. Un curs al unei societăți al unui deputat sau senator care a luat o căruță de bani. Vă dați seama, toți angajații au făcut cursurile obligatoriu. Dacă nu mergeai, trebuia să dea niște bani înapoi. Nu știu pe nimeni care să se fi angajat după cursurile astea”, își amintește Aldona.

Aldona și-a ales calificarea de ghid montan pentru că se potrivea cu pasiunea ei pentru munte. A făcut cursul de două luni, în urma căruia a primit o diplomă, dar nu a putut niciodată să lucreze ca ghid montan, meserie pentru care ai nevoie de o calificare de nouă luni.

În vacanța de iarnă din 2019, am schimbat urări de an nou cu Aldona. Renunțase la jobul de la compania de echipamente medicale și lucra temporar ca monitor de schi. După ce fusese informal anunțată că va fi angajată în industria eoliană, a auzit zvonuri că inițiatorii au ales doar șase băieți tineri pentru „academia de eoliene”. 

„M-au folosit pentru reclamă și acum m-au dat la o parte”, mi-a spuns Aldona care s-a convins, după experiența asta, că fiecare e pe cont propriu. Se gândea la ce va face după sezonul de schi și căuta un job stabil. Întoarcerea în industria cărbunelui era pe listă. 

La sfârșitul conversație mi-a urat „un an cu poluare minimă”.

În aprilie 2020, Aldona mi-a trimis un video cu demolarea silozurilor de cărbune și a puțului nr. 1 de la mina Paroșeni unde a lucrat timp de 21 de ani. „Am plâns”, mi-a scris ea. Deși își dorea, nu reușise să se întoarcă la mină și lucra la o firmă de construcții care făcea lucrări de apă și canalizare în Valea Jiului.

Forța umană

Mihael Melczer a fost consilierul ministrului Anton Anton și persoana de la care a pornit ideea programului de reconversie profesională. Fost director al complexului Hunedoara în perioada 2016-2017, Mihael Melczer a ajuns la Ministerul Energiei când Valea Jiului era deja parte din Platforma pentru Regiuni Carbonifere în Tranziție.

„Nimeni nu făcuse nimic. La Bruxelles se deplasau diverse persoane, făceau act de prezență, încasau diurnele. România nu depusese niciun proiect, nimic, zero”, spune Melczer.

Melczer a pus cap la cap nevoia de „forță umană” în industria eoliană cu „forța umană” neocupată din Valea Jiului și a creionat programul de reconversie profesională împreună cu Asociația Română pentru Energie Eoliană, care gestionează o putere instalată de 2.500 MW de energie eoliană în România. 

Universitatea din Petroșani a pregătit săli și echipamente pentru calificarea candidaților, iar Monsson, companie care oferă servicii pentru parcurile eoliene, și-a asumat să-i angajeze imediat pe cei selectați și calificați timp de 3-6 luni. Tehnicienii angajați urmau să lucreze pe proiecte, pe contract de minim doi ani, în diferite parcuri eoliene din România și Europa, pe sistemul câteva săptămâni la muncă, câteva săptămâni acasă.

Criteriile pe care inițiatorii le-au avut în minte au fost „vârsta mai fragedă” și „silueta mai șnur”, necesare pentru meseria de tehnicieni de pale. Melczer spune că au primit multe CV-uri pentru că oamenii credeau că se dau bani fără să faci nimic, pentru că așa sunt obișnuiți în industria cărbunelui: „La explotările miniere sunt mulți care iau bani și nu lucrează, unii nici nu vin la serviciu”. 

În final, doar șapte candidați au fost selectați.  

După selecție, guvernul din care făcea parte a căzut, ministrul și cabinetul lui au plecat din guvern, iar programul nu a fost preluat de următoarea guvernare. „Proiectul a mai mers înainte doar din dorință și din inerția lucrurilor”, spune Mihael Melczer, care s-a întors în Valea Jiului, de unde este originar, și se ocupă cu turismul.

În aprilie 2019, toți primarii din Valea Jiului au semnat un memorandum de colaborare la Bruxelles în cadrul Platformei, un efort demarat și dus la capăt de organizația Bankwatch România. Melczer spune că primarii au fost împinși de la spate: „Chestia a fost cumva forțată de Bruxelles, aduși la masă și pusă hârtia în față, că altfel nu se realiza nimic”. 

Pe plan local, situația e dezastruoasă, adaugă el: „Investițiile în zonă sunt inexistente, în afara Complexului Hunedoara. Cel mai mare angajator din vale este spitalul. Fiecare primar e cu telegondola lui, fiecare pentru el, fiecare în altă direcție. Nu există o privire comună pentru toată Valea Jiului. Fiecare primar își conservă locul, stă ca un arici să nu-l deranjeze cineva. Preferă să țină zona la nivel de sub-dezvoltare”.

Programul pilot

Monsson Operations, compania parteneră în proiect, furnizoare de servicii pentru parcurile eoliene din România și alte state europene, a preluat frâiele programului de reconversie profesională. Sebastian Enache, directorul Monsson, mi-a spus că proiectul a continuat sub formă de pilot.

Din cele șapte persoane selectate, a fost calificat și angajat în industria eoliană un tânăr de 26 de ani. Programul-pilot a fost făcut din fondurile proprii, calificarea unei singure persoane costând 10.000 de euro, dar se dorește revenirea la obiectivul de peste 5.000 de mineri calificați și angajați în 10 ani prin obținerea de fonduri europene.

În urma interviurilor din Valea Jiului de anul trecut, Sebastian Enache și-a format o părere cu privire la „beneficiarii” programului de reconversie profesională:

„Oamenii din zonele miniere au fost răsfățați și folosiți politic, nu sunt conectați la piața muncii absolut deloc, majoritatea nu sunt obișnuiți să fie evaluați prin prisma performanței și eficienței. Din păcate au fost educați pe principiul «există deci trebuie plătiți», nu pe principiul «lucrează deci trebuie plătiți». Acum nu sunt conectați la o piață reală a muncii, vin cu așteptări nerealiste la veniturile salariale.”

Sebastian Enache spune că principalul criteriu de selecție pe care l-a avut în minte este vorbirea limbii engleze, întrucât lucrătorii din industria eoliană sunt plasați în diferite proiecte în diferite țări din Europa unde este nevoie de ei.

Cunoașterea limbii engleze este, așadar, biletul de trecere din lumea cărbunelui, de la 100 de metri sub pământ la 100 de metri în aer, în lumea eoliană.

Tot el spune că diferența dintre industrii de „ca de la cer la pământ”: dacă industria cărbunelui este „murdară și neagră”, industria eoliană e „curată și albă”. În plus, minele sunt foarte periculoase, au avut loc zeci de accidente mortale, pe când industria eoliană e sigură, „maxim te tai la deget”. Dacă minele se închid și nu se mai investește nimic în tehnologie, industria energiilor regenerabile „este prima la tehnologie”.

De la catering la eoliene

Ștefan Birchi are 26 de ani și este singurul candidat din Valea Jiului calificat și angajat de Monsson. A terminat electro-energetica la Timișoara, iar după facultate a plecat în Anglia să muncească. „În țară, degeaba ai facultate, dar nu ai experiență, că nu te angajează nimeni”, spune Ștefan. S-a întors totuși din Anglia și a avut diferite joburi de scurtă durată ba la o benzinărie, ba la o firmă de catering. 

A lucrat chiar și la mină timp de 3 luni, la atelierul de electricitate, dar tatăl lui, miner în subteran, nu l-a lăsat să continue într-o industrie care și lui i-a dat fiori de fiecare dată când cobora cu colivia în subteran.

Ștefan și-a depus CV-ul pentru programul de reconversie profesională și după trei luni de training în Constanța a prins un contract la un parc eolian din Suedia.

Terminase a doua zi de muncă în Suedia când ne-am auzit la telefon. Era încântat de proiect, de condiții și de oportunitatea de a lucra la eoliene, deși îl durea tot corpul de la cablat segmente de turn. Lucra într-o echipă de români într-un parc eolian la o oră distanță de orașul unde erau cazați. 

Pe șantier mai lucra o echipă de polonezi la cablare și se schimbau între ei pe durata proiectului de 6-8 săptămâni, cât dura instalarea celor 3 turbine eoliene. 

Ștefan își făcuse deja planuri de viitor: să se mute definitiv la Constanța și să prindă experiență în parcurile eoliene până devine inginer în toată regula. „Valea Jiului pentru mine e o zonă pustie. Tot tineretul pleacă în orașe mari, nu mai e un viitor acolo”, spune Ștefan.

Valea Jiului, cărbune sau nimic

„Nu prea ai variante pe aici”, spune, la rândul ei, Aldona. Și ea și foști colegi și prieteni de-ai ei care au aplicat la programul de reconversie profesională au peste 45 de ani, unii dintre ei cu posibilități reduse de mobilitate din cauza obligațiilor de familie, dar au abilități dobândite în ani de muncă la mină.

Martori la declinul industriei cărbunelui, mulți dintre ei se tem că minele se vor închide înainte de a ieși la pensie și vor rămâne fără alternative. 

Programul de reconversie profesională le-a dat o speranță pentru scurtă vreme, dar s-a transformat în dezamăgire după luni de zile în care nu au mai auzit nimic din partea inițiatorilor.

Șirul de dezamăgiri le întărește loialitatea față de industria cărbunelui care le-a oferit joburi și pe care o asociază cu siguranța socială, dar și energetică.

„Mineritul e și o resursă strategică. Pică hidro, se oprește vântul, pică nucleara, trebuie să mergi pe termo. Și acum dacă ne uităm pe diagramă, termo livrează cea mai multă energie în sistemul național. Sunt momente când doar termo poate să meargă. Era bine să se lase măcar o mină în conservare. Ai personal de întreținere, nu mai dai cărbune, dar mina o păstrezi acolo, în caz de ceva numai îi dai cheie, o deschizi și îi dai drumul”, spune Aldona.

Deși industria cărbunelui a fost întotdeauna o sursă de poluare în vale, oamenii s-au obișnuit cu „zăpada neagră” și cu „o pastă neagră” în loc de râuri albastre.  De-a lungul anilor au apărut filtre care au îmbunătățit cât de cât calitatea aerului, iar pentru localnici a fost de ajuns. 

Aldona îmi povestește despre asta în timp ce vizităm o haldă de steril din Valea Jiului. Sterilul este materialul care se extrage din mină odată cu cărbunele, dar care este, de fapt, deșeu. Prin eliminarea sterilului în natură se creează adevărate lacuri care înghit pădurile din zonă.

Poluarea aerului, solului, alunecările de teren, contaminarea apelor, haldele de steril nu cântăresc prea mult în Valea Jiului. Siguranța economică primează pentru comunitatea locală care trebuie să se adapteze unei realități fără cărbune.

Programul de reconversie profesională are un potențial ridicat de a contribui la tranziția echitabilă în Valea Jiului, dar, în realitate, s-a împotmolit la capitolele politică și bani, dar și pentru că așteptările beneficiarilor nu coincid cu intențiile inițiatorilor. 

Declinul de neoprit al cărbunelui

România este unul dintre statele membre UE care depind de cărbune pentru asigurarea nevoilor energetice. Cărbunele este, în continuare, considerat o resursă strategică și esențială pentru securitatea energetică de autoritățile din România. Ele nu dau semne că și-ar asuma un calendar de eliminare a cărbunelui prea curând, deși acesta este semnalul așteptat de Uniunea Europeană care trebuie să renunțe la combustibilii fosili pentru a îndeplini obiectivele climatice din Acordul de Paris.

Chiar și în lipsa unei strategii de renunțare la cărbune, procentul cărbunelui în mixul energetic a scăzut la 17%, adică 26 de Mt de cărbune în 2018, față de 46 Mt de cărbune în 1990.

Cărbunele a devenit tot mai ineficient economic din cauza măsurilor de protecție a climei, dar industria cărbunelui este ținută în viață de ajutoarele din partea statului, care a eșuat, în ultimii 20 de ani, să construiască alternative pentru oamenii din Valea Jiului, martori la decesul unei industrii care le-a adus joburi de-a lungul generațiilor.

Cărbunele e parte din trecut, arăta un raport realizat de Bankwatch România și Greenpeace Romania la sfârșitul anului 2019. Nu doar din cauza impactului asupra mediului, ci pentru că a devenit foarte scump și este economic ineficient să produci energie din cărbune.

Raportul arăta că viitorul Văii Jiului ar putea fi în direcțiile agricultură, turism, industrii nepoluatoare sau servicii. 

Tranziția energetică a României de la combustibilii fosili la energia regenerabilă are consecințe sociale și de mediu care sunt suportate, în mare parte, de comunitățile din regiunile carbonifere.

Pentru „a nu lăsa pe nimeni în urmă”, motto-ul dezvoltării durabile promovat de ONU, UE a adoptat conceptul de tranziție justă pentru regiunile producătoare de cărbune.

Valea Jiului a fost inclusă în Platforma pentru Regiuni Carbonifere în Tranziție a UE, care s-a transformat în Platforma pentru Tranziție Justă formată din peste 20 de regiuni carbonifere din UE, eligibile pentru fondurile din Green Deal.

Din păcate, nici semnalele de la UE nu sunt grozave: după negocierile pentru bugetul UE post-pandemie, fondurile pentru tranziție energetică justă au fost tăiate de la 40 de miliarde de euro la 17,5.

Aldona este una dintre „viețile implicate în producerea energiei pe bază de cărbune” care, în drumul de la cărbune la energie regenerabilă, își caută încă locul.

În august 2020, Aldona își încheiase și contractul cu firma de construcții, fiind, pentru a câta oară, în căutarea unui loc de muncă stabil. 

Asociația Română pentru Energie Eoliană a dorit să facă următoarele precizări în urma acestui articol: