17 camioane pentru 17.000 de copii

Bianca Felseghi

Senior Editor

E o seară de decembrie – s-a întunecat de câteva ore – și aici, în pasul care leagă Transilvania de Bucovina, un puhoi de lume ovaționează și se înghesuie să bată pe spate vreo 30 de bărbați care au călătorit cale lungă, tocmai din Germania, cu 17 monștri pe roți.

În apropiere, într-o sală luminată prietenos, pe oaspeți îi așteaptă ceai fierbinte de anason.

Cele 17 tiruri cu care au venit Markus, Wolfgang, Georg și ceilalți nemți sunt pline de cadouri pentru copii din comunitățile sărace ale județului Bistrița-Năsăud, dar și din județele învecinate – Suceava, Cluj, Maramureș.

Acțiunea caritabilă „Camionul de Crăciun 2015”, una dintre cele mai ample din țară, e organizată de asociația Tășuleasa Social. Într-un interval de 48 de ore după sosirea tirurilor, copii din cele patru județe vor ține în mână cel puțin un cadou pregătit în orășelul bavarez Landshut.

Câți copii? 17.000.

Drumul parcurs de cele 17 camioane din Bavaria până la Piatra Fântânele.

Să nu umblați pe apă!

În tabăra celor de la Tășuleasa s-a adunat, de pe la prânz, lume multă, chiar și familii întregi. Toți aleargă prin ogradă într-o euforie continuă a noilor veniți.

Doar [simple_tooltip content=’Pentru inițiații într-ale Tășulesei, tanti Efti nu mai are nevoie de nicio prezentare. Pentru cei care se întâlnesc prima oară cu ea, aflați că e vorba despre mama lui Alin Ușeriu, președintele și fondatorul proiectului Tășuleasa Social’]tanti Efti[/simple_tooltip] își vede liniștită de treabă, ca o mamă-navă ce se află.

Circa 150 de voluntari s-au mobilizat, cu 5 zile înainte de Anul Nou, să împartă miile de cadouri în mai bine de 160 de localități.

Au venit cu mașinile personale, de la zeci sau sute de kilometri depărtare, pe o ceață de nu-ți vedeai lungul nasului.

Dar sus, la Tășuleasa, e lumină și-un apus roșu înspre Călimani care zgândăre poezia în orice suflet de om.

E o desfășurare de forțe copleșitoare. Unii voluntari vor găti la bucătărie, alții vor face parte din convoiul care va pleca în dimineața de 28 decembrie. Ca-n fiecare an.

Alin Ușeriu convoacă o ședință tehnică de la ora 18. E nevoie de coordonare chiar dacă, în teren, „e un mare grad de improvizație”.

Pasărea din stema României vânează și cu 320 de kilometri pe oră

Când atacă în picaj, acvila de munte este una dintre cele mai iuți vietăți din lume.

Lanțul împuternicirilor la Academia SRI. Trei ani de provizorat și ilegalități la instituția care pregătește ofițerii serviciilor de informații

Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV), instituția de învățământ a Serviciului Român de Informații (SRI), a încălcat ani de zile legea învățământului superior, funcțiile cheie de conducere din instituție fiind ocupate, în mod repetat, de persoane împuternicite sau desemnate.

Atât voluntarii, cât și șoferii de tir care se vor duce prin sate trebuie să se aștepte ca lucrurile să nu meargă ca la carte.

Planul e simplu: cele 17 camioane se vor reuni în Pasul Tihuța. Apoi se vor deplasa la Vama din Bistrița, unde se vor întâlni cu Jandarmeria și Pompierii. Reprezentanții celor două instituții vor ține situația sub control și vor deschide, cu girofaruri, convoaiele de pe cele 12 rute.

De la Bistrița se va pleca în formă de stea și, până seara, tirurile se vor fi golit.

De îndemânarea voluntarilor depinde acest hei-rup de 24  ore care, pe de-o parte, îi va stoarce de energie, dar, pe de alta, îi va umple de bucurie.

Să nu mergeți să-i învățați! Să nu vreți să-i schimbați! Să nu umblați pe apă și nu-i învățați alte rugăciuni!

Alin Ușeriu, președintele asociației Tășuleasa Social

Acțiunea „Camionul de Crăciun” are un caracter strict umanitar, cu toate că la originea ei se află Iohaniții, cum le zice toată lumea.

Ordinul Ospitalierilor revendică moștenirea Cavalerilor Sfântului Ioan, recunoscuți ca afiliați protestanților după ce landurile germane au fost zguduite de Reforma lui Martin Luther. Acum, activitatea lor e o ramură a Bisericii Evanghelice din Germania.

Anul acesta, Iohaniții au făcut un efort considerabil pentru a strânge cele 17.000 de cadouri destinate copiilor din România. O parte dintre donatorii tradiționali s-au reorientat în urma crizei refugiaților cu care se confruntă Germania, astfel că aria de colectare s-a mărit.

La colectă au participat 300 de grădinițe și școli din Germania, cărora li s-au adăugat supermarketuri și antreprenori privați. Iohaniții trimit convoaie asemănătoare în Albania și în Bosnia-Herțegovina (foto jos).

Se stabilesc echipele de voluntari și șefii de grupuri care să-i coordoneze. Aceștia sunt veterani ai Camionului. În ultimii 2-3 ani și-au planificat de fiecare dată concediile sau programul de lucru, astfel încât să nu lipsească.

Convoiul Camionul de Craciun 2015, in Piatra Fantanele

Posted by Tasuleasa Social on Sunday, 27 December 2015

Cadourile-standard care urmează să fie distribuite cântăresc câte 14,5 kilograme. Conțin alimente, dulciuri, jucării, produse de uz casnic și tot felul de alte obiecte-surpriză; au o valoare medie de 30-40 de euro.

Voluntarii sunt instruiți să cântărească din brațe greutatea unui pachet, căci, după ce vor fi ridicat câteva sute, „o să știe cât trebuie să fie„.

Cadourile mici sau mai ușoare vor ajunge într-un depozit din Bistrița, urmând să fie redistribuite în cadrul altor acțiuni umanitare locale.

Dar aici, la Camionul, niciun copil nu trebuie să primească mai puțin.

Ședință tehnică în Vama Bistrița, înainte de plecarea pe traseu a camioanelor. Foto: Voicu Bojan

Sânmihaiu de Câmpie...

… nici măcar nu apare pe harta rutieră la care mă uit. E undeva între Bistrița și Reghin, într-o mare de localități aproape fantomatice pentru cei care-și duc viața la drumul principal.

„So, do you think you can tell, heaven from hell” – se aude la radio, iar camionul în care am urcat se scurge într-o mare de ceață.

Suntem a cincea, și ultima, mașină din convoiul către Sânmihaiu de Câmpie și nu reușim să vedem decât girofarul antemergătorului, clipind albastru la intervale regulate ca într-un joc video.

Mă uit pe geam și îmi revine în minte jena politicoasă cu care Markus Appl, unul dintre șoferii veniți din Bavaria, mi-a răspuns când l-am întrebat dacă vede vreo schimbare, de 6 ani de când tot vine încoace.

Markus și-a adus și fetița în cabină și mărturisește că e șofer de ocazie – hobby driver, și nu e nici Iohanit. Are o tipografie și o editură și a pus la bătaie două tiruri pentru această aventură.

Markus Appl (în stânga), în cabina tirului său / Foto: Tășuleasa Social

Trecem prin Sărățel, Galații Bistriței, Herina, „curcani de vânzare”, iar casele sunt pustii, înnoroiate, și parcă s-au chircit în spatele gardurilor de lemn de la frigul lăptos și umed.

Un nene conduce cu mișcări nesigure o bicicletă care are o casetă verde de bere în loc de portbagaj; un iepuras de pluș e agățat de urechi la uscat sub vie; un sătean cu vestă roșie mână o căruță șchioapă, din picioare, precum cazacii.

Căminul Cultural din Sânmihaiu se numește „Ion Fiscuteanu”, după actorul principal din „Moartea domnului Lăzărescu”. Nici că se putea un univers mai potrivit pentru acest nume tragic: Fiscuteanu a murit, iar sătucul e de o tristețe covârșitoare.

Pe treptele Căminului așteaptă câteva zeci de copii înfofoliți.

Daniel

Când ușile tirului, zăvorâte și securizate pentru drum, sunt deschise cu sunet metalic, ochișorii se cască de nerăbdare ca într-o regie publicitară. Uoaaa!

Șeful rutei le vorbește despre acțiunea iohanită: sunt cadouri venite de la alți copii, de peste mări și țări. Nu e pomană. Îi invită pe toți să răsplătească darul făcând o zi de voluntariat pe 2 aprilie 2016.

În primăvara lui 2014, după un îndemn similar, 10 hectare de pădure au fost plantate în comunitățile unde au ajuns Camioanele Crăciunului.

Se dă drumul la liste.

Doi frați din Sânmihaiu de Câmpie. Foto: Voicu Bojan.

Daniel stă în spate, pe scările Căminului. Pare vesel, sub șapca lui mare. Are 13 ani și i-a mijit mustața. El preia cadourile pentru toți, inclusiv pentru cei 3 frați ai săi.

Lidia (11) îl ajută să le urce într-o roabă murdară și ruginită. Le-au așezat în formă de tort.

Acasă îi mai așteaptă Beniamin (7) și David (4). Daniel îmi spune că e în clasa a 6-a, pe care a repetat-o de două ori din cauza absențelor. E dezlegat la gură și pare isteț.

Tatăl lui muncește „la flex”, la Batak în Bistrița, iar „mica stă pe-acasă”. Daniel are grijă de capre, dar dacă „tati bagă om”, poate că la anul nu va mai repeta clasa.

„Nu mă duc, oricum, numa până într-a 8-a. Maxim!”, zice el cu o grimasă de om bătrân și încercat.

Lidia pune mânuțele peste cadouri, iar Daniel se opintește în roabă. O pornesc spre casă. „Nu mi-i grea, că mergem numa’ la vale”, îmi strigă peste umăr.

Din camion sunt săltate în mulțime pachete după pachete și parcă rămâne tot plin. Unele au ambalaje strălucitoare cu steluțe și moși, ori decorate cu funde și crenguțe de brad, altele sunt cutii de banane Chiquita lipite cu bandă adezivă. Conținutul e același, iar de vraja aparențelor nu mai ține nimeni cont.

E deja prânzul, iar clopotul bisericii acoperă strigarea copiiilor de pe listă. E atâta zarvă, încât parcă s-a făcut brusc liniște.

Totul se întâmplă cu încetinitorul, multiplicând la nesfârșit cazuri sociale, care nu sunt cazuri, sunt oameni care trăiesc suspendați, în afara timpului, a investițiilor, a economiei care e în creștere, a salariului minim garantat, a șomajului, a ajutorului social.

Larisa are 25 de ani, 4 copii și bărbat. Toți trăiesc din alocație. Când vorbește, femeia e gâtuită de un plâns pe care-l înghite. „Din banii ăștia îi întrețin cu școala, cu grădinița”.

Are unu’ de 8, unu’ de 7, unu’ de 5 și unu’ de 4. Ori 40 de lei.

Unul dintre cei patru copii ai familiei Becichi din Sânmihaiu își așteaptă cadoul. Foto: Voicu Bojan.

„Noi nu lucrăm nicări. Dacă au, mâncă, dacă nu… nu. Io n-am nici școală, nimica. Tăt am umblat să ne ie, da’ ne trebe adeverință de 8 clase și noi am fost năcăjiți, taică-meo mi-o murit. Io am nicio clasă”, zice femeia.

„N-am fo’ niciodată la școală”, repetă.

Și de sărbători, no, ce să le dai? Abia am luat cu alocația să le fac o oală de sarmale. Ei așteptau, ca copiii, niște dulciuri, un brad, ceva… Nimic.

Larisa Becichi

Familia își pune în căruță cele două cadouri primite. Copiii altor case, îmbujorați, și le păzesc pe-ale lor stând cu fundul pe ele, ca-n gară.

Toma credinciosul

Toma și soția lui, Ica, fac cu schimbul la volanul unui minivan argintiu. Toma e coordonatorul rutei 6 a Camionului de Crăciun.

„Soțul meu are un service auto”, zice Ica, opintindu-se, roșie de efort, să bage în marșarier. „Hai, trage volanul cu amândouă mâinile”, o îndeamnă Toma. În mașină, voluntarii râd.

Pentru Toma Farcane, anul are câteva repere fixe. 27-29 decembrie e unul dintre ele. E momentul când își face decontul față de societate, cum îi place să spună. Vine la Tășuleasa și se alătură programului Iohaniților.

„E o mare desfășurare de forțe. Cred că asta e aspectul cel mai relevant. M-a copleșit în primul an și pe urmă îmi aduc aminte. De fiecare dată îmi place povestea, îmi place să o retrăiesc. 

Există un anumit spirit la Tășuleasa. O poveste pe care nu o găsești altundeva, un entuziasm, un curaj și o altfel de abordare a modului nostru de a relaționa cu ceilalți. M-am atașat de povestea asta”, spune Toma.

Firma condusă de Toma repară camioane. E bucuros că se poate dezbrăca „de ținută” sau de costum ca să trăiască o altă latură a vieții. Zice că toți cei ce calcă la Tășuleasa sunt atrași de un entuziasm care e molipsitor.

V. Gessrus, Georg Zinsmeister și Wolfgang Kulike sunt șoferii tirului de pe ruta 6. Nici ei nu sunt șoferi profesioniști – „are altă ocupație”, ne lămurește Kulike care o rupe nițel pe românește.

Aprope niciunul dintre șoferii trimiși de Iohaniți nu vorbește altă limbă decât germana. Sunt oameni simpli care vor să „ajut la omini”. Cât timp se împart cadourile, ei stau la distanță, cu niște zâmbete cuminți.

Zinsmeister întreține un bazin, iar Gessrus e responsabil cu situațiile de urgență într-o filială a Ordinului. E „șeful la catastrofă”, mă lămurește Kulike.

Atât Zinsmeister, cât și Gessrus sunt în prag de pensionare: unul are 64, iar celălalt, 67 de ani. Pentru ei, „Camionul 2015” va fi, probabil, ultimul traseu atât de lung. Unul vine în România de 9 ani, celălalt, de 6 ani.

Ultimele cadouri au fost descărcate în 28 decembrie, înainte de ora 20. Foto: Voicu Bojan

În seara de 28 decembrie, pe la 10, colegul meu Voicu Bojan, care a fost voluntar pe Camion, m-a anunțat că tirul „nostru”, cel cu care am fost pe ruta 6, a fost în sfârșit golit, după 7 localități.

Pe 29 decembrie, voluntarii de la Tășuleasa au împărțit și ultimele cadouri trimise din Bavaria.

Când citiți aceste rânduri, s-ar putea ca Markus, Wolfgang, Georg și ceilalți nemți cu priviri de bunici să fie bătuți pe spate încă o dată, în jurul unui uriaș foc de tabără, la Tășuleasa.

Unii vor pleca, să prindă Anul Nou acasă, la Landshut, alții vor mai rămâne câteva zile, cu prietenii lor din România. Pentru că nu-i vor mai vedea până la sfârșitul lui decembrie, 2016.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€