13 Reasons Why

În vogă printre adolescenții din România, seria 13 Reasons Why, produsă de Netflix, spune povestea lui Hannah Baker (Katherine Langford), o fată de 17 ani care decide să își pună capăt zilelor.

Ea se înregistrează şi lasă o moştenire secretă de 13 casete (numărul episoadelor), prin care urmărește ca, pe un ton ironic, condescendent, să-i acuze pe privilegiaţii liceului și să dezvăluie abuzurile prin care a trecut.

Adevărul, întâi ascuns temeinic, riscă să fie expus în momentul în care casetele ajung la Clay Jensen (Dylan Minnette) – timidul clasei, băiatul singuratic și neimplicat social. El e tipul de elev silitor care încearcă să nu atragă atenţia, ştiind că astfel se poate ţine departe de răutăţile colegilor.

Benzile audio îl schimbă pe Clay, care a iubit-o în secret pe Hannah, iar povestea începe să fie reconstruită pe bucăţi.

Pe măsură ce ascultă casetele – fiecare, dedicată unui elev-problemă –, în sufletul lui Clay creşte un straniu sentiment de vină: dacă se deschidea mai mult în faţa lui Hannah, poate ea nu s-ar fi sinucis.

Iar această vinovăţie e învelită în dorinţă de răzbunare.

Hannah și mama ei, interpretată de Kate Walsh.

Bazat pe romanul publicat de Jay Asher în 2007, scenariul e reprezentativ pentru mulți liceeni de azi. Sunt copii care se comportă ca nişte adulţi, dar care nu au încă discernământul necesar şi ajung să se rănească între ei.

Asemenea drame în rândul adolescenților sunt mai frecvente în State decât oriunde altundeva. Educatori şi psihologi argumentează că serialul ar avea un efect negativ asupra copiilor care sunt hărţuiţi la şcoală şi care ajung, prin contaminare, să dezvolte porniri sinucigaşe.

Însă și cartea, şi filmul au un profund caracter educativ. Îşi doresc să semnaleze numeroasele cazuri în care copiii mai puternici sunt peste măsură de intimidanţi în relația cu colegii lor de școală. E o realitate controlabilă numai prin aducerea ei în spaţiul public.

Prevenţia e una dintre misiunile (auto-)impuse la Hollywood. Studiourile de film se străduiesc, cu fiecare producție pe acest subiect, să se poziționeze împotriva abuzurilor de orice fel.

În cazul seriei 13 Reasons Why, răspunsul oficial al Netflix este de a respinge criticile, pe motiv că producția nu face decât să atenţioneze asupra acestor cazuri şi să pună umărul la prevenirea lor.

Netflix a lansat în acest scop şi un material audio-vizual despre facerea filmului (un soi de making-of), în care membrii echipei spun cum se raportează ei la povestea lui Hannah. Testimonialele lor sunt într-adevăr lămuritoare.

13 Reasons Why se legitimează astfel ca produs etic, interesat să joace rol de mediator. E subliniată ideea că oamenii pot să facă rău fără voia lor şi că, de multe ori, conştientizarea vine prea târziu.

„Şmecherii”.

În serial, Clay Jensen este pionul principal al acestei atitudini. El e protagonistul şi liantul dintre Hannah-cea-care-nu-mai-este şi colegii ei, care vor să scape de gândul vinovăției spunându-și − S-a întâmplat, asta e.

Pe de o parte, le e frică de repercursiuni, pe de altă parte, nu au sentimentul că ar fi făcut ceva condamnabil. E un cumul de argumente care le servește drept supapă.

Ei, şmecherii liceului, nu vor sau nu pot să se căiască – nici în public, nici măcar înăuntrul găştii lor – pentru că asta ar însemna: 1) să accepte greşeala şi 2) să răspundă în faţa comunităţii. Așa că îşi creează o realitate alternativă, ipocrită prin natura ei.

Florin Șerban, primul regizor român care câștigă Leopardul de Aur: „Sunt mulți copii și adolescenți care, din păcate, se vor regăsi în filmul ăsta”

„Nu e locul tău aici”, lungmetrajul regizat de Florin Șerban, a câștigat Leopardul de Aur la Festivalul de la Locarno și a devenit primul film românesc care a obținut marele trofeu. Într-un interviu acordat PressOne, regizorul Florin Șerban vorbește despre reacțiile spectatorilor tineri la filmul în care mulți dintre ei se vor regăsi.

„Dacă n-ai acea mâncare pe masă, nu știi că e duminică!” Ce se gătește în familiile croaților din zona Carașovei

La Carașova, un localnic își amintește că, duminica, bunicul, fiul și nepoții mâncau împreună supă de găină. La Rafnic, în comuna vecină Lupac, Maria Boșca face supă în fiecare zi. Pentru duminică, mai trebuie însă sarmale și un colac. Cel pe care îl pregătește acum e cu nucă, iar în alte duminici, poate fi cu mac, cu cireșe sau cu mere.

Dar Clay – care nu mai are ce să piardă, fiindcă a rămas fără marea sa iubire – vrea să rezolve lucrurile. El e făcut din alt aluat și nu se poate preface. În căutarea dreptății, îşi poate permite să rişte și să fie nesăbuit (deși nu îi stătea în fire).

Clay decide că, dacă nu ia atitudine, nu mai are pentru ce şi cum să trăiască: lumea din jur trebuie ori schimbată, ori abandonată.

Într-o logică a cinemaului, el e eroul curat la suflet care nu are ce să păţească pentru că e ocrotit de soartă.

Hollywood-ul, dorind să facă dreptate, devine incorect. Dar incorectitudinea e mai puţin condamnabilă decât reversul ei. La Hollywood se spune că un tip de om răzbate (pentru că e corect şi bun), iar un altul cedează (pentru că e nesăbuit). Nesăbuinţa costă.

Aici apare o nuanţă: nesăbuinţa costă când e permanentizată sau înnăscută. E o nesăbuinţă de necontrolat. Situaţiile pe care le-a atras – sugerează filmul – i-au fost destinate lui Hannah. Aşa trebuia să se întâmple. Aşa i-a fost hărăzit.

Dylan Minnette, în rolul Clay.

Demersul lui Clay (onest, autentic, loial iubirii pierdute) capătă semnificaţie.

E legitimat în propria răzbunare fiindcă simte că aşa trebuie el să fie. Ea a fost cumva, el e altcumva. De altfel, Hannah remarcase asta: ea nu era bună pentru el, l-ar fi stricat.

Dar viața și timpul le aşază pe toate. Clay va trece peste eveniment şi va scăpa, probabil, de ghinionul vieţii lui. Viitor pilon al unei societăţi mai bune, idealizate, el nu poate fi cu Hannah. Asta ar fi împotriva firii.

Comunitatea funcţionează greşit, dar e perfectibilă şi de aceea mai primeşte o şansă. Colegii şi chiar școala, ca instituție, aruncă gunoiul sub preş. Aşa că providenţa coboară (prin chipul lui Clay) pentru a repara această atitudine. El – băiatul care hiberna până acum – e activat de această întâmplare. Inerţialitatea lui dispare.

Prin Clay, Hollywood-ul construieşte încă o poveste a eroului cu faţă umană, a cetăţeanului simplu care iese la rampă atunci când trebuie.

Clay reprezintă tot ce e mai bun pe lume. E bun, drept, candid, într-o societate întoarsă cu susul în jos, unde regulile sunt de partea celor meschini, ale căror progenituri violează dintr-un gest reflex.

Aceste progenituri au impresia că li se cuvine totul, că sunt îndreptăţite să trăiască regeşte, să nu respecte bunul simţ. Iar Școala – instituţia care impune şi compune codul – nu intervine. Permite această atitudine.

Clay încearcă să răstoarne regulile în aşa fel încât să ofere o lecţie morală. Pentru a căpăta credibilitate, caracterul său e construit imperfect. El se îndoieşte des, e slab, dar e just și dârz. Are bune şi rele. E şiret, dar nu în sens cinic. O face doar pentru a demasca întreaga tărăşenie.

Acesta e mecanismul narativ prin care atitudinea lui (care se confundă cu cea a realizatorilor) poate deveni convingătoare şi asimilabilă de către public. Ideologia din spatele filmului nu îi stirbeşte intenţiile etice, dar ea trebuie depistată ca să înţelegem cum vrem să ne poziţionăm faţă de ceea ce vedem.

Întreg drumul pe care îl parcurge Clay este unul al împăcării cu sine şi, desigur, al maturizării.

Cu armele lui, nedesăvârşite, şi cu demonii pe care îi poartă după sine, acest adolescent luptă împotriva unei structuri ordonate. 13 Reasons Why capătă relevanţă socială din momentul în care îşi propune să arate unde pot duce comoditatea morală și lipsa de comunicare.