(1) România moare. Sate de hârtie unde bugetul se cheltuie exclusiv după voia primarilor

Bianca Felseghi

Știri

01/09/2022

România moare. La mai bine de un deceniu de la ultimul recensământ este confirmată cea mai dramatică scădere a locuitorilor din ultimii 100 de ani. 

La început de august 2022, după finalizarea numărătorii generale a populației, dar înainte să centralizeze în mod oficial rezultatele, șeful Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei, a declarat că România ar mai fi locuită, efectiv, de circa 18 milioane de oameni după recenzarea a ​​93,2% din români. Evoluția prognozată este în scădere, fiindcă sporul natural e în declin, adică mor mai mulți români decât se nasc și asta în fiecare an.

Până în 2050, populația va scădea la 15,5 milioane de locuitori, adică cu 20%, arată prognozele. Iar cei mai mulți dintre specialiști sunt pesimiști cu privire la inversarea trendului. 

Cel mai mediatizat efect al declinului demografic este presiunea pe sistemul de pensii și nevoia urgentă de reformă. Dar implicațiile pierderii populației ar trebui să însemne inclusiv reorganizare administrativă și un număr mai mic de funcționari și aleși în funcții publice, de la consilieri locali și primari până la parlamentari. 

Am luat exemplul cel mai la îndemână, cel al comunelor cu cei mai puțini locuitori din țară. Aici, primarii sunt aleși de o mână de oameni, la fiecare scrutin tot mai puțini, iar mandatele se câștigă într-un fel de ruletă rusească. 

Conform legii în vigoare, existența comunelor, ca entități, nu e amenințată prin faptul că au tot mai puțini rezidenți, ci de scăderea numărului de consilieri locali. Redus la absurd și într-un scenariu în care populația scade în mod constant, o comună ar putea fi condusă pur și simplu de un primar, fără să mai aibă un for decizional local. 

Dar chiar și acum primarii sunt cei care taie și spânzură în comunele mici, unde orice decizie administrativă se ia fără nicio opoziție. Angajații primăriilor mici nici nu-și bat capul să organizeze licitații de lucrări. 

Rămâne o întrebare deschisă: de ce se risipesc resursele publice pentru alocarea de bugete către entități atât de mici și de ce o dezbatere publică reală despre reorganizarea administrativă nu are loc? 

„Măriucă, tu la domnii ăștia de la Cluj să le dai casa!”

Meda și Attila sunt doi tineri clujeni. În 2019, pe când călătoreau în direcția Cluj-Napoca-Reghin pe unul din drumurile acelea județene îngropate printre dealurile Transilvaniei, le-a rămas mintea la satele liniștite care se întindeau de-a lungul peisajului netulburat decât de oi și vite. Ce fain ar fi să luăm aici o casă, și-au spus. 

În momentele de plictiseală de la birou, atunci când începi să visezi cu ochii deschiși, au început să caute pe internet case de vânzare la limita județelor Cluj și Bistrița. Așa au dat peste un anunț de vânzare a unei case de numai două încăperi și bucătărie, la un preț derizoriu, sub 10.000 de euro.

„Inițial nu am crezut că e adevărat anunțul, pe urmă am zis, hai să sunăm! Am încercat pe numărul de telefon indicat vreo două săptămâni și nu a răspuns niciodată nimeni, așa că l-am lăsat în pace și am uitat de el”, spune Meda, care predă pian la un liceu vocațional din Cluj-Napoca. 

Apoi, într-o zi și din senin, i-a sunat telefonul. Interlocutorul i-a spus că el sună din Lima, că lucrează pe un șantier prin junglă, dar că familia lui chiar are de vânzare o căsuță în satul Silivașu de Câmpie, Bistrița-Năsăud. Le-a indicat potențialilor cumpărători un alt contact, al unei femei din sat, iar cei doi tineri s-au dus într-un weekend, în plimbare, să vadă casa. 

„S-a dovedit că locuința de vânzare pe care o văzusem era o căsuță a unei bunici de 90 de ani, care voia să se mute cu fiica, pentru că deja era foarte bătrână și avea nevoie de un anumit confort. Are 1.500 mp de teren, cu livadă, e ultima casă din sat, în spatele ei e numai câmpul și se vede frumos cum șerpuiește drumul jos în vale. Era o căsuță de chirpici, dar în stare bunicică, racordată la gaz, apă și electricitate și era la o distanță de o oră cu mașina din fața casei noastre de la Cluj”,  spune tânăra profesoară.

Bătrâna proprietară a fost impresionată că au venit cumpărătorii tocmai de la Cluj, așa că nici nu a mai vrut să aștepte alte oferte. „Măriucă”, i-a spus bătrânica fiicei ei - „tu la domnii ăștia de la Cluj să le dai casa!”

Decizia finală privind cumpărarea proprietății a fost luată în pandemie, începuse lockdown-ul, iar Attila, soțul Medei, intrase în șomaj tehnic. „S-a nimerit să avem banii ăștia și de apocalipsă a fost un fel de mană cerească, fiindcă am avut cu ce să ne ocupăm timpul, am lucrat la ea, am construit o baie în locul fostei cămări, am tăiat la vie, am cules struguri, uite-așa…”, spune Meda. 

Așa au ajuns una dintre cele mai tinere familii din sat. După datele din 2011, în Silivașu de Câmpie mai locuiesc puțin peste 1.000 de persoane. Dar la centralizarea din 2022, vor fi mai puțini. Unul din satele din componența comunei, Porumbenii, nu mai există deloc, a fost transformat cu timpul în teren arabil. Aproape că nu se mai simte deloc piciorul de om acolo unde - conform primarului - trăiseră și 100 de familii în urmă cu o jumătate de secol. 

Porumbenii din Silivașu 

Primarul îi enumeră pe degete pe cei care au trăit în Porumbenii, semn că nu au fost prea mulți în anii din urmă. Majoritatea, spune el, când au plecat din Porumbenii și-au luat cu ei și cărămida caselor, le-au reclădit în altă parte, mai aproape de centrul comunal. Sau au vândut materialul de construcție și au plecat.

Porumbenii e acum doar un sat de hârtie, adică poate fi văzut pe hărți și-n documentele publice ca parte componentă a comunei, dar el, de fapt, nu mai există. În locul lui e un câmp. Au mai rămas două case izolate și-o stână pe deal. Casele sunt locuite sezonier de ciobanul care își duce rostul cu oile pe valea aceea. 

Primăria comunei e o căsuță vopsită în albastru și câteva încăperi. Primarul are un steag mare tricolor în spatele biroului, care pare că îi vine mic, picioarele i se rășchiră pe dedesubt, ca unui elev care a crescut prea mult în banca lui.

Mai are pe perete un tablou cu un fiu al satului, istoricul Vasile Lechințan, de la Arhivele Naționale județene Cluj. El a și scris o monografie a comunei, împreună cu un profesor pensionar, fiindcă orice sat are depozitarul lui de memorie, un fel de motor de căutare biologic.

Ioan Cămărășan e în funcție din 2012, dar înainte să fie primar a fost vice alte trei mandate. După 2016, fostul primar, rivalul său politic, l-a reclamat la ANI (Agenția Națională de Integritate) că ar fi semnat patru contracte de închiriere a pășunii comunale pentru rudele sale, tatăl, cumnatul și soția.

ANI l-a găsit în conflict de interese administrativ în 2018 și i-a făcut un raport, pe care l-a trimis în instanță. A rezultat o sentință civilă definitivă, care a confirmat verdictul Agenției de Integritate. Prin ordinul Prefectului de Bistrița nr. 266 din noiembrie 2021, s-a constatat încetarea de drept a mandatului de primar, așa că Silivașu a fost decapitat. 

Dar situația nu a durat decât câteva luni, fiindcă Ioan Cămărășan a atacat ordinul prefectural în contencios administrativ, iar instanța a anulat ordinul și a fost repus în funcție, pe motiv că s-a încălcat codul administrativ. La vremea respectivă, în 2021, Cămărășan s-a apărat spunând că nu a semnat numai patru acte de închiriere a pășunilor pentru familia sa, ci 83, fiindcă atâtea se calificau pentru acest gen de contracte cu proprietarii de animale din zonă. Printre cererile de închiriere și defalcarea proprietății obștești de 350 de hectare de pășune comunală, s-a întâmplat să fie și cele patru problematice.

Cert e că doamna Anicuța, soția primarului, primește o subvenție consistentă de la APIA de 27.000 lei anual, potrivit ultimei declarații de avere a primarului. Ioan Cămărășan a rămas fidel crezului liberal după rit Tăriceanu. E șeful filialei Silivașu a partidului ALDE. 

„De e bine, de e rău, bucuroși le-om duce toate”, mă expediază primarul, în timp ce ridică telefonul. Mi-a desenat pe o coală A4 o schiță, ca să pot ajunge la Porumbenii. Trebuie să urmez drumul spre Reghin, până în deal la barul La Martin. Acolo virez dreapta pe un drum îngust pietruit, fără niciun indicator, trec de cimitir și merg după drum, până trec de o pădure în dreapta, apoi o să găsesc o căsuță de gaz și o linie de medie tensiune.

La 300 de metri de căsuța de gaz, un drum de pământ coboară în stânga spre o văioagă unde era, pe vremuri, satul. Drumul nu poate fi coborât cu mașina, acum că a plouat, mă avertizează el. Fără harta asta improvizată, puteam hoinări mult și bine printre dealuri, că tot nu aș fi ajuns în sat. 

Sat fără câini. Cu câini

Sonda de gaz a fost trasă până acolo, la Porumbenii, chiar dacă de 20 de ani numărul locuitorilor a tins spre zero. E împrejmuită cu gard și păzită de câini. E pitoresc să umbli prin lanuri ce par nesfârșite, cu porumb și floarea soarelui. Sub arșiță, frunzele s-au uscat și la adiere clănțăne a toamnă. În tăcere se aud albine și sunt ulii care survolează și pândesc cu atenție și îngrijorare orice mișcare petrecută la sol. 

Ultimul buget al comunei Silivașu de Câmpie a fost de aproximativ 5.8 milioane de lei, adică puțin peste un milion de euro. Nu pare mult, dar e de fapt un portofel la care are acces numai o singură persoană: primarul. 

Bugetele locale sunt formate din 3 părți, îmi spune Zoltán Györke, care e specialist în administrație publică și fost subprefect al Clujului. Sunt compuse din venituri din impozite și taxe (1) la care se adaugă sumele defalcate din venituri ale bugetului de stat (2) și subvențiile pentru finanțarea unor investiții (3). 

„Sumele de la punctul 2 se repartizează de Direcțiile finanțelor publice după o formulă care ține cont atât de impozitul pe venit mediu pe locuitor, cât și numărul locuitorilor din comună.

Sumele de la punctul 3 se acordă sau nu, prin decizie a guvernului, în urma cererilor înaintate de primari. La comunele mici, fără investiții locale care să le asigure venituri proprii din impozite și taxe, ponderea importantă o reprezintă sumele defalcate, care pot ajunge până la 80% din bugetul local. În concluzie, numărul locuitorilor este important sub acest aspect”, explică Györke. 

Potrivit Bugetului votat de Consiliul Local Silivașu în 2022, pentru dezvoltare comunală a fost prevăzută o sumă de 2.8 milioane de lei. Din acești bani s-au făcut niște canalizări, s-au făcut asfaltări, a fost refăcut gardul școlii și un dispensar și s-a cumpărat un tractor.

Toate lucrările s-au încredințat direct unor firme prin procedură simplificată. Nu și-a mai bătut nimeni capul să organizeze proceduri de licitație. În sistemul SICAP nu am găsit nicio referire la comuna Silivașu de Câmpie, deși deține un cod de ordonator de credite. 

Nimic despre reorganizare

Legea după care e organizat administrativ teritoriul României este Legea 2/1968, după un așa-zis model franco-belgian. E încă în vigoare, fără modificări de substanță. În ea nu se prevede un număr minim de populație necesar pentru înființarea unui sat sau a unei comune, cu toate că legea face vorbire despre „condiții demografice” care trebuie întrunite. 

„Potrivit legii privind organizarea administrativă a teritoriului adoptată în 1968, comuna este este unitatea administrativ-teritorială care cuprinde populaţia rurală unită prin comunitate de interese şi tradiţii, fiind alcătuită din unu sau mai multe sate, în funcţie de condiţiile economice, social-culturale, geografice şi demografice.

Mult trâmbițatul Cod administrativ (OUG 57/2019) preia frumos textul conceput de Marea Adunare Națională în 1968. Faptul că articolul referitor la formarea comunelor a rămas neschimbat, arată că nimănui nu-i pasă cât de mare este o comună sau un județ, sau dacă ar trebui reorganizate, comasate”, explică Zoltán Györke, specialistul în administrație publică. 

Sistemul administrației publice este unul piramidal. Primarii se află la baza piramidei partidelor, iar de numărul și alegerea lor depind alte funcții de reprezentare, cum ar fi senatorii. Primarii pot mobiliza electoratul să voteze pentru alegerile pentru Parlament.

Senatorii și deputații promit în campanie bani pentru primăriile comunale, cu toate că nu intră în atribuțiile lor să poată decide unde sunt direcționați banii. 

Dar, în principiu, jocul politic-administrativ se dovedește a fi un șantaj permanent, o negociere între persoane, care nu are nimic constituțional. 

La Silivașu de Câmpie, în vârful dealului, cei doi tineri care au devenit fericiții proprietari ai unei căsuțe de chirpici cosesc iarba și strâng prunele. Sunt bistrițe și ringlote, unele sunt pentru silvoiță (magiun, n.red), altele pentru pălincă. De amândouă se ocupă vecinii, ei doar asigură materia primă și iau, la final, câteva borcane și sticle. Iarba cosită o duce, tot așa, un vecin pentru văcuțele lui.

Meda deschide cuptorul aragazului și îmi arată câteva borcane cu gem, dacă tot au căzut prunele în ultimele zile, să nu fie risipă.

Satul e cel mult o promisiune de weekend, viața lor rămâne în altă parte.