Zece filme excelente de ținut minte din 2021

Anul 2021 a încercat să fie o revenire totală a industriei cinematografice. Am avut primele reveniri (pe bune) în cinematografe, primele blockbustere și primele filme și seriale care adâncesc tema pandemiei, după un an în care a fost tocmai invers – pandemia s-a adâncit bine de tot în industria cinematografică.

Poate din cauză că „revenirea” din 2021 a fost mai puțin spectaculoasă și definitivă decât multă lume ar fi crezut ne-am trezit însă cu tot felul de probleme pe parcurs, care ar fi fost incredibile într-un an „normal”.

Ați văzut, de exemplu, The French Dispatch? Că eu nu l-am văzut, și nu este nici pe departe singurul film ratat . Am ratat multe premiere anul acesta, ba din cauză că filmele nu au intrat în distribuție, ba din cauză că sălile funcționau la capacitate redusă, ba din motive epidemiologice și de ce nu, din motive pur și simplu de dezobișnuire cu experiența cinematografică. Refugiul l-am găsit spre disperarea regizorilor ca Nolan, Lynch sau Villeneuve, acasă, pe canapea, în fața televizorului.

Speranța mea este că anul 2022 ne va scoate din acest timp mort și că ne va duce ori înapoi în sălile de cinematograf – ori va aduce experiența cinematografică acasă odată pentru totdeauna. Până atunci, iată zece filme care merită ținute minte din 2021.

10. Dune – Denis Villeneuve

Experiența cinematografică a anului (despre care a scris și PressOne), plină de cant polifonic mongolez, efecte practice și figuri sumbre pe fundal eroic, acest Dune al lui Denis Villeneuve nu e fără de cusur, dar este incontestabil filmul anului, o experiență cinematografică ușor grandomană, dar satisfăcătoare. Dune e una din speranțele Hollywoodului, și succesul filmului în plină pandemie face o revenire a filmului sobru cu „zgomot și furie”, pretenții artistice dar și cu tie-in promoțional cu Fortnite aproape inevitabilă.

9. Nomadland – Chloe Zhao

Teoretic un film din 2020, dar pe care, să fim serioși, l-am văzut cu toții anul acesta. Nomadland este absolut superb și din punct de vedere al regiei de imagine și din punct de vedere al ancorării unui film trist de o interpretare absolut excepțională, a uneia dintre cele mai bune actrițe produse vreodată de Hollywood, Frances McDormand.

Nomadland merită toate premiile și laudele primite și, deși și-a încasat Oscarurile pe 2020, va fi întotdeauna unul dintre filmele anului 2021 pentru mine.

8. The Spine of Night – Philip Gelatt, Morgan Galen King

Greu de descris altfel decât „prăjeală fantasy”, această animație a la Bakshi pare furată din ceva pivniță de DND plină de LSD a anilor ’80. Cu o distribuție de excepție, care îi include pe Patton Oswalt și Lucy Lawless, filmul ăsta chiar pare un fel de mash-up psihedelic între Ratatouille și Xena.

Produs de serviciul de streaming horror Shudder, care din nefericire nu se poate găsi în estul sălbatic românesc, The Spine of Night e o poveste captivantă într-un stil de Heavy Metal perfect, dar cu o poveste adecvată epocii. Alături de Cryptozoo (pe care nu l-am văzut încă), The Spine of Night promite un viitor interesant, aproape democratizat, pentru animațiile ciudate.

7. Malignant – James Wan

Apropo de prăjeli, Malignant al lui James Wan pare un fel de glumă proastă făcută de auteur-ul horror fanilor săi. Ceea ce începe ca un fel de narațiune clasică cu fantome, devine un fel de slasher film, apoi un fel de prăjeală body horror care frizează comedia. Malignant nu e un film tipic de Wan (orice ar însemna asta), dar mi se pare una dintre cele mai bune producții ale regizorului de ani de zile.

6. Drive My Car – Ryûsuke Hamaguchi

Am încercat să țin în general această listă accesibilă. Prin asta vreau să zic că am evitat filmele lungi și filmele arthouse greoaie. Drive My Car e ambele și mult mai mult. După o nuvelă de Haruki Murakami, intertextualizat cu unchiul Vanya și cu sufletul regizorului/scriitorului Hamaguchi turnat cu găleata în el, Drive My Car e un film greu de urmărit în unele momente, dar absolut fantastic. 

5. Pig – Michael Sarnoski

Nici nu știu ce să zic legat de filmul ăsta. Ce pare la prima vedere încă o nebunie cu și despre Nicolas Cage, un fel de John Wick cu un porc de trufe, e de fapt o poveste superbă, melancolică și absolut imprevizibilă care pune în evidență talentul, da, am zis talentul pur al unuia dintre cei mai buni și versatili actori de la Hollywood, chit că e unul care nu pară să aibă toate țiglele pe casă. Pig e o veritabilă… trufă de film, și nu, nu mă urăsc profund pentru această glumă.

4. The Power of the Dog – Jane Campion

Un alt film lung cu pretenții arthouse, bazat pe o nuvelă cunoscută, The Power of the Dog e posibil capodopera carierei lui Jane Campion, un film care pare „lucrat” obsesiv timp de ani de zile, o poveste aproape teatrală dusă la o scară incredibilă de cele patru personaje principale. Una dintre cele mai credibile interpretări ale lui Cumberbatch, Jesse Plomons în mare formă, Kirsten Dunst de zile mari și băiatul care e Nightcrawler în filmele noi X-Men jucând. Un film care e și nu e western, e și nu e despre relații de putere, despre dominație și reprimare. Un film ciudat, greu dar foarte, foarte bun, nu ascultați haterii.

3. The Many Saints of Newark – Alan Taylor

Departe de a fi o capodoperă, dar emblematic pentru ce reprezintă, The Many Saints mi se pare unul din cele mai importante filme ale anului din două motive – unu, e produs pentru streaming, ca prequel la unul dintre cele mai de succes seriale ale unuia dintre cele mai de succes platforme de streaming. Doi, și poate mai important, va deveni parte din „universul” Sopranos. Peste ani când nu veți mai ști nimic de The Power of the Dog, de Drive My Car sau chiar de Pig, The Many Saints va fi „filmul ăla ok cu Tony Soprano tânăr, tre să-l revedem”. Nepotism cinematografic? Poate. Dar eficient. 

2. Werewolves Within – Josh Ruben

Un comedy horror cu doze de mister și chiar și câteva sperieturi, Werewolves Within e un film care merită mult mai multă atenție decât a primit. Pentru că a ieșit în mijloc de pandemie dar și pentru că are o bună parte din „tinerii” comedianți de la Hollywood și prin asta vreau să zic că nu are niciun nume mare.

Cu toate astea, pariul meu cu viața e că Werewolves Within o să devină un cvasi film cult și în cinci-zece ani o să vedem o suită de articole despre „cât de bun e acest film uitat din 2021, plin de toți acești oameni faimoși”. Un fel de Wet Hot American Summer pentru anii 2020. Cel mai probabil mă voi înșela, dar pentru mine Werewolves Within e unul din filmele care au definit acest an, altfel cam lipsit de comedii frecventabile.

1. The Green Knight – David Lowery

Poate cel mai polarizant film al anului, și da, spun asta în anul care ne-a dat Dune, The Green Knight e câte un pic din fiecare film de mai sus de pe listă. E arthouse pretențios? Este. E o poveste clasică reinterpretată pentru o generație intelectuală? Este. E ancorată de un actor bun într-un rol construit pentru el? Este. E prăjeală medievală? Este! Comedie horror e? Horror cam e, comedie doar în sensul de comedie umană. E parte din universul Sopranos? Nu este, dar l-aș putea vedea pe Tony Soprano visând bucăți lungi din filmul ăsta.

Un lucru e clar. Nu e legenda arthuriană a lui bunicu’, dar este un film absolut fascinant, genul de film care nu se mai prea face, care îți dă sentimentul ăla de malaise, care te face să te gândești mult după la el. Absolut superb, absolut memorabil, un film despre care vom vorbi mulți ani.

Sigur, sunt multe alte filme care ar fi meritat să fie pe lista asta – filme ieșite târziu în 2020 ca Promising Young Woman sau Holler, filme de acțiune entertaining ca the Suicide Squad or Nobody, horroruri de consum ca Fear Street, horroruri psihologice ca Censor or Come True și multe mizerii memorabile ca Old-ul lui Shyamalan. Și filme pe care nu le-am văzut dar ar fi câștigat aproape sigur un loc pe listă ca The Worst Person in the World, The French Dispatch sau noul Spider Man. Dar astea sunt cele zece filme care au rămas în mintea mea, zece experiențe memorabile pentru un an… greu.

Apropo de experiențe memorabile, una dintre cele mai plăcute experiențe cinematografice pe care am avut-o anul acesta a fost acasă la niște prieteni, urmărind un film prost, care nu rula în cinematografe, proiectat HD pe perete. Am avut parte și de popcorn, ba chiar și de un „bilet” alături de un grup restrâns, triplu vaccinat, care nu răspunde la telefon în timpul filmului.

În absența filmelor din cinematografe, a publicului din săli și a unei soluții definitive pentru pandemie, tare mi-e că anul viitor ne va găsi tot într-un purgatoriu cinematografic, așteptând să iasă următorul film amânat la infinit pe streaming. Cu toate astea sunt optimist, și nu doar pentru că vin sărbătorile. La mulți ani și să ne auzim cu bine de partea cealaltă a anului nou!