VIDEO. Scurtă istorie a secuiului care a luptat la Stalingrad

Valentin Șchiopu

Redactor

În război nu se murea ca în filme, obișnuia să spună veteranul Benjamin Varga. N-aveai timp pentru un ultim fum de țigară, ca să-ți pregătești o ieșire memorabilă din scenă. Moartea nu oferea acest răgaz.

„Câmpul de luptă gemea sub greutatea cadavrelor sau a camarazilor care se zvârcoleau de durere”.

Când el însuși a fost rănit de o schijă de obuz, în bătălia Stalingradului, avea 31 de ani. Iubea fotografia, picta, era un bun portretist.

Învățase de unul singur limba germană și spera să cucerească lumea cu tehnica sa fotografică, chiar la Berlin, unde aflase că ar putea lucra alături de cei mai buni profesioniști din domeniu.

Planurile i-au fost date peste cap când lumea a luat-o razna și a izbucnit o nouă conflagrație mondială.

Lângă craterul format după explozie, cu șoldul sfârtecat, și-a zis că asta a fost tot, un sfârșit destul de prozaic. „Beni dragă, războiul s-a încheiat pentru tine”.

Cineva avea însă alte planuri cu el. Soldatul Varga și-a găsit salvarea într-un roman pe care-l citise înainte să fie încorporat, „Pe frontul de vest nimic nou”, de Erich Maria Remarque.

Și-a amintit un pasaj în care se spunea că locul cel mai sigur e craterul. Apoi a reușit, târându-se, să ajungă la punctul sanitar. „Am avut, așadar, o viață de romane”. A supraviețuit războiului, ba chiar a ajuns să bată „suta”.

A lucrat la Studioul de Desene Animate din București, unde a fost, printre altele, director de film la istoricul scurtmetraj al lui Ion Popescu-Gopo care a a câștigat Palme d’Or în 1957: Scurtă istorie.

La 7 octombrie 2017, Benjamin Varga împlinise 106 ani. Țintuit la pat, spunea că mai are de gând să realizeze vreo 10 tablouri, deși vederea îl lăsase și nu mai picta de doi ani.

Două povești îi reveneau mereu din refluxul memoriei. Una de pe front, cu un camarad care se ridicase din tranșee, cu gloanțele șuierând în jur, pentru a cânta, cu ochii în lacrimi, o romanță. Și care scăpase neatins.

A doua, după abdicarea Regelui, când un țăran din Uricani, pe numele lui Petru Mârșav, i-ar fi cerut lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în Sala Palatului, să fie lăsat să urce pe tron. Iar liderul comunist a încuviințat.

Pe 7 noiembrie 2017, Beni Varga a fost îngropat în cimitirul municipal Livezeni din Târgu Mureș. Vreo 20 de oameni l-au condus pe ultimul drum: familia, câțiva apropiați și militari de la Garnizoana Târgu Mureș.

Preotul a spus rugăciuni și în limba maghiară, și în limba română.

În urma lui Beni Varga au rămas câteva fotografii îngălbenite de timp. Fiica lui, Estera, le punea în ordine zilele trecute.

„E o viață de om, și la mine, și la el. Nu știi ce să scoți în evidență. Impresiile recente sunt încă foarte vii și astea le domină deocamdată pe celelalte. Cu timpul, probabil că se vor sedimenta într-un fel și vor reveni imaginile din copilărie. Pentru că, înainte de toate, tatăl meu a fost un tată foarte bun”.

Cum ar putea ajunge produsele mai multor fermieri români în școli și spitale? Corn, lapte și licitații verzi

În urmă cu 6 ani, WWF s-a întrebat cum ar fi dacă cornul, laptele și merele din școli ar veni de la producători locali și cum ar fi dacă elevii ar învăța de unde le vine mâncarea. De la o întrebare au ajuns la schimbare de legislație, introducerea de noi criterii pentru licitații publice și mii de copii care continuă să ajungă în ferme să vadă că vacile nu sunt mov. 

O româncă a studiat muzicoterapia în Belgia și Germania. Acum vrea să o aducă în spitalele din țară

Cum ar fi dacă muzica nu doar ne-ar bucura, ci ar fi folosită și pentru a ne îmbunătăți atât sănătatea fizică și psihică, cât și pe cea emoțională și cognitivă? Cristina Chiosea și-a construit cariera pornind de la întrebarea asta.