VIDEO. Scurtă istorie a secuiului care a luptat la Stalingrad

Valentin Șchiopu

Redactor

În război nu se murea ca în filme, obișnuia să spună veteranul Benjamin Varga. N-aveai timp pentru un ultim fum de țigară, ca să-ți pregătești o ieșire memorabilă din scenă. Moartea nu oferea acest răgaz.

„Câmpul de luptă gemea sub greutatea cadavrelor sau a camarazilor care se zvârcoleau de durere”.

Când el însuși a fost rănit de o schijă de obuz, în bătălia Stalingradului, avea 31 de ani. Iubea fotografia, picta, era un bun portretist.

Învățase de unul singur limba germană și spera să cucerească lumea cu tehnica sa fotografică, chiar la Berlin, unde aflase că ar putea lucra alături de cei mai buni profesioniști din domeniu.

Planurile i-au fost date peste cap când lumea a luat-o razna și a izbucnit o nouă conflagrație mondială.

Lângă craterul format după explozie, cu șoldul sfârtecat, și-a zis că asta a fost tot, un sfârșit destul de prozaic. „Beni dragă, războiul s-a încheiat pentru tine”.

Cineva avea însă alte planuri cu el. Soldatul Varga și-a găsit salvarea într-un roman pe care-l citise înainte să fie încorporat, „Pe frontul de vest nimic nou”, de Erich Maria Remarque.

Și-a amintit un pasaj în care se spunea că locul cel mai sigur e craterul. Apoi a reușit, târându-se, să ajungă la punctul sanitar. „Am avut, așadar, o viață de romane”. A supraviețuit războiului, ba chiar a ajuns să bată „suta”.

A lucrat la Studioul de Desene Animate din București, unde a fost, printre altele, director de film la istoricul scurtmetraj al lui Ion Popescu-Gopo care a a câștigat Palme d’Or în 1957: Scurtă istorie.

La 7 octombrie 2017, Benjamin Varga împlinise 106 ani. Țintuit la pat, spunea că mai are de gând să realizeze vreo 10 tablouri, deși vederea îl lăsase și nu mai picta de doi ani.

Două povești îi reveneau mereu din refluxul memoriei. Una de pe front, cu un camarad care se ridicase din tranșee, cu gloanțele șuierând în jur, pentru a cânta, cu ochii în lacrimi, o romanță. Și care scăpase neatins.

Academicianul Nicolae Breban: "Și astfel am ajuns la mine însumi"

Conferința intitulată "Valorile naționale în literatura română" a cuprins o serie de răfuieli ale scriitorului cu personaje din propriul trecut.

O asociație din Cluj organizează anual tabere pentru copiii cu boli grave. Cum reușește? „Dacă oamenii pun împreună bucățelele mici pe care le au, în timp efectul lor crește și se multiplică”

De 13 ani, Yuppi Camp, un ONG din Cluj, organizează tabere terapeutice pentru copiii cu boli grave. Timp de câteva zile, copii cu diabet, cancer, boala celiacă, hipoplazie renală și alte boli grave au parte de activități în aer liber, sub atenta supraveghere a unei echipe formate din medic, asistentă medicală, dietetician și, în unele cazuri, kinetoterapeut. Alături de ei, și părinții iau o pauză și „stau fără stresul că copilul s-ar putea să nu fie bine”.

A doua, după abdicarea Regelui, când un țăran din Uricani, pe numele lui Petru Mârșav, i-ar fi cerut lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în Sala Palatului, să fie lăsat să urce pe tron. Iar liderul comunist a încuviințat.

Pe 7 noiembrie 2017, Beni Varga a fost îngropat în cimitirul municipal Livezeni din Târgu Mureș. Vreo 20 de oameni l-au condus pe ultimul drum: familia, câțiva apropiați și militari de la Garnizoana Târgu Mureș.

Preotul a spus rugăciuni și în limba maghiară, și în limba română.

În urma lui Beni Varga au rămas câteva fotografii îngălbenite de timp. Fiica lui, Estera, le punea în ordine zilele trecute.

„E o viață de om, și la mine, și la el. Nu știi ce să scoți în evidență. Impresiile recente sunt încă foarte vii și astea le domină deocamdată pe celelalte. Cu timpul, probabil că se vor sedimenta într-un fel și vor reveni imaginile din copilărie. Pentru că, înainte de toate, tatăl meu a fost un tată foarte bun”.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€