VIDEO. Chipuri și mesaje de la cel mai mare protest din ultimul sfert de veac

Roxana Garaiman

Redactor

Iulia Marin

Redactor

Peste 100.000 de oameni au ocupat, miercuri, 1 februarie, Piața Victoriei din București, în cel mai amplu protest din România ultimilor 25 de ani. Manifestanții au demonstrat după ce Guvernul Grindeanu emisese, cu o seară înainte, Ordonanța de Urgență privind modificarea codurilor penale.

Multe dintre pancartele înălțate în aer au purtat același mesaj, aluzie la răspunsurile arogante ale ministrului Justiției, Florin Iordache, din conferința de presă ce a urmat ședinței în care Guvernul a adoptat, pe 31 ianuarie, controversatul act normativ:

„Vrem abrogare! Altă întrebare?”

*

Un cetaceu uriaș respiră în fața zidurilor Guvernului. În jurul orei 19.00, colosul pare că abia adună forțele.

Gurile de metrou se înfundă ca niște sticle de șampanie cu dopurile umflate: mii de oameni trec de turnicheți și se revarsă în cascadă spre mulțime. 

O oră mai târziu, piața este plină de protestatari.

Cum ies din tunelurile de la metrou, cordoanele de oameni se deșiră în mii de fire. Se agață fiecare de bisericuța lui: soția își sărută soțul și fiul, colegul care a stat peste program la birou se alătură alor lui, prieteni de familie ridică în brațe copiii care scormoneau în zăpadă.

Pentru un străin care ar ateriza în București la ora asta, manifestația ar semăna cu o sărbătoare: oameni care nu s-au văzut niciodată se bat pe umăr, își împrumută pancarte, beau vin fiert sau împart termosuri pline cu ceai aburind.

Fiecare bisericuță are ritmul ei: unii fluieră, alții sar, unii scandează, alții suflă în vuvuzele sau strigă, unii cântă, alții dansează.

Istoricul Mădălin Hodor: În 1989 a avut loc o diversiune militară executată de "armata secretă" a Partidului

Conspirațiile Revoluției: "turiștii sovietici" sau "Ceaușescu, vinovat pentru tot". Dar Securitatea?

Tatiana Niculescu: "Dacă n-ar fi fost asasinat, Codreanu ar fi rămas în istorie cel mult ca un personaj excentric"

INTERVIU. Autoarea recentei biografii a lui Codreanu vorbește despre legionarul care a ajuns idolul unui protestatar din orașul american Charlottesville.

„Cine nu sare nu vrea schimbare!”

Un băiat cu nasul ascuns într-un fular alb se depărtează de mama lui și ne arată pancarta pe care o ține în mâini:

„Zi de zi, aici vom fi!” 

E serios, prea serios pentru vârsta lui. Mama își ascunde privirea de bliț, dar el rămâne pe loc, ca un mic soldat. La câțiva pași de el, un bărbat cu o căciulă colorată a întors spatele Guvernului, dar mesajul se îndreaptă către ferestrele Palatului:

„Sunt supărat :(„

„Vrem abrogare! Altă întrebare?” – mesajul răsare din mulțime, dinspre sute de bisericuțe.

Doi studenți și-au agățat de haine desene cu elefanți. Fiecare elefant are schițată pe spate o țintă roșie.

„PSD, ciuma roșie!”, se animă câțiva.

„Vrem Guvernul DNA, Dragnea, marș la Jilava!”, îi scandează o fată prietenei care o însoțește. Râd amândouă. „Hai, că o scandăm și pe a ta, ai răbdare!”

„Ciordake”

Un băiat dolofan plimbă prin mulțime o caricatură pătrățoasă cu figura lui Victor Ciorbea. Altul a scris simplu, cu o cariocă roșie, pe o coală de hârtie: „Ciordake”.

„Așa a demisionat și Ponta, a cedat presiunii noastre”, îmi spune Ana, o tânără de 28 de ani. „O să venim în fiecare seară, zece zile trebuie să venim aici! Zece.”

Se întoarce către băiatul care o însoțește și tonul îi devine dintr-o dată tandru: „Nu-i așa, iubitule? O să venim? Ca să nu plecăm la maică-ta, în Canada”.

Râde ca după o glumă bună, iar el se înfoaie protector: „Am eu grijă de tine. Doar să termine ăștia cu prostiile”. Ca la un semn, încep apoi să urle:

„Ho-ții! Ho-ții!”

Frig, șosete flaușate și izmene

Din toate colțurile pieței, oamenii continuă să vină. În fața unui bar cochet de pe Calea Buzești, zeci de oameni sorb vin fiert din pahare de plastic ca să mai uite de frig. Înăuntru, o coloană de protestatari s-a format în fața barului. Stau cuminți, cu pancartele în jos, la coadă.

La cele câteva mese, bărbați și femei, toți tineri și îmbrăcați elegant, sorb vinul din pahare cu picior.

Un bărbat în costum negru îi oferă un scaun unei fete înghețate. Alții se strâng, parcă jenați, la masă: „Stați, că oricum trebuia să vină cineva și nu mai vine”. Zgribuliți, protestatarii care au luat pauză se înfășoară în haine.

„Băga-mi-aș, trebuie să îngheț eu cu două perechi de șosete flaușate că-s ăștia cretini!”, se plânge un băiat.

„Bă, mâine ia-ți trei și ceva izmene, că e groasă!”

În jurul orei 20.00, pe strada Buzești, linia ferată a tramvaiului care împarte șoseaua în două se blochează.

Supermarketul din apropiere, deschis până la 22.00, s-a închis: înăuntru, vânzătoarele spală cu mopul în timp ce oamenii așteaptă, supărați, afară. Încă nu e clar dacă supermarketul își va mai primi clienții.

Ceva mai încolo, alte zeci de persoane s-au înghesuit într-o șaormerie. Pancartele se odihnesc lângă pahare cu ayran.

Un vânzător de la chioșcul de ziare din apropiere pățește un necaz: aparatul de cafea, „singurul care mai aduce ceva profit aici, că ziarele nu se mai cumpără, domnișoarelor”, se blochează.

„Veniți mai târziu după capuccino!”, strigă, în vreme ce oamenii încolonați în fața chioșcului se arată dezamăgiți.

Un taxi oprește în fața șaormeriei. Șoferul le strigă tinerilor care coboară: „Succes la protest!”

„Ne facem și noi că protestăm”

La ora 21.00, cetaceul uriaș care a năpădit inima Bucureștiului și i-a sufocat arterele începe să se miște.

O petardă se aude, izolat, în depărtare.

Torțe ard, iar fumul roșu se risipește în aer. Câțiva bărbați își maschează sticlele de băutură sub haină:

„Ne facem și noi că protestăm”.

Trec prin mulțime, iar oamenii se depărtează de ei. Un alt bărbat s-a cocoțat pe un semafor, strigă, dă din mâini, iar lumina roșie a semaforului pâlpâie intermitent.

„Hai, dragă, să mergem!”, își îndeamnă o pensionară soțul.

În capătul dinspre Kiseleff, atmosfera aduce a distracție duminicală. Copiii netezesc zăpada cu mânuțele încotoșmănate, în vreme ce părinții privesc înspre Guvern. Un bărbat s-a costumat în drac ca să se asorteze cu pancarta.

Doi tineri se sărută gingaș, între hohote de râs și blițuri, îndărătul unei pancarte.

Oamenii încep să plece: la 22.30, o mică revoltă izbucnește la metrou. Un semn care arată trecerea oprită devine scânteia revoltei:

„Trecere oprită? Sunteți pesediști și voi? Lăsați oamenii liberi!”

Paznicii deschid poarta verde destinată personalului, iar oamenii se îndreaptă, unul câte unul, pe peroane. O voce răsună în difuzoare:

„Vă rugăm să nu staționați la capetele peroanelor, pentru a evita supraaglomerarea”.

În piață, zeci de mii de oameni încă se strâng: unii abia spre miezul nopții sosesc de acasă. În numai o oră, trupul mulțimii avea să se risipească.

Familiști, corporatiști, studenți – aveau să fie înlocuiți de ultrași cu torțe aprinse și petarde. Spre miezul nopții, jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene, în scandările altor 30.000 de oameni rămași în piață, la distanță de cele două tabere: jandarmi și ultrași.

„Fără violență! Fără violență! Nu suntem cu voi! Nu suntem cu voi!”

Și nu au fost.

Omul cu tulnic

Un tânăr îmbrăcat în haine tradiționale, care cântă la tulnic în Piața Victoriei, amintește de revoluționarul Avram Iancu.

„Am o întrebare pentru toți oamenii de aici: ce au făcut 27 de ani?

Ordonanțele de Urgență sunt rezultatul mentalității românilor care au dat jos niște comuniști în 1989 ca să pună în loc alți comuniști.

Ce au făcut trei mandate PSD pentru România?

Aici ar fi trebuit să fie sute de mii de oameni, pe ăștia de aici îi numeri la un meci de fotbal. La greci, când se supără, ies două milioane”, a spus tânărul care s-a recomandat «omul cu tulnic».”

Tânărul povestește că a învățat singur să cânte acum câțiva ani și, de atunci, doar câteva persoane au recunoscut instrumentul.

„La Conservator nu cred că se studiază un astfel de instrument, majoritatea celor care se studiază acolo sunt importate. Unuia îi place viola, altuia – chitara. Nu e greșit. Mi se pare total greșit să nu prezinți măcar instrumentele tradiționale.”

*

„Trebuie să ieșim de câte ori este nevoie”

Florin are 56 de ani și spune că cel mai mult își dorește ca România să devină o țară unde băiatul său, acum plecat în străinătate, să se poată realiza.

„Am prins toate protestele, și în 1989, și inclusiv Colectivul. Trebuie să ieșim de câte ori este nevoie.

Problema este că mulți ies să voteze și nu știu ce votează. Problemele nu sunt la copii, problemele sunt la părinți. Asta e țara pe care le-am făcut-o. Băiatul meu e plecat în străinătate, îmi doresc mult să revină, dar n-are pentru ce.”

*

„Cel mai tare îmi doresc să nu ne ducem înapoi”

Maria are 33 de ani și studiază la Facultatea de Arte. A desenat emoția pe care a simțit-o în piață cu o seară înainte, când a fost adoptată ordonanța și peste 12.000 de oameni s-au adunat spontan să protesteze.

„Sunt artistă și așa mă exprim cel mai bine. Cel mai tare îmi doresc să nu ne ducem înapoi.”

*

7% din salariu

Horațiu și prietenii lui au găsit câteva poze pe Internet și le-au imprimat pe un carton. Consideră că fiecare fes care se adună în piață contează.

„Să-i dea Dumnezeu sănătate celui care avut talentul să le deseneze, sunt foarte reușite! Ieri am luat salariul și am dat 7% din el pe pancartele astea.”

*

„Am speranță”

Daniela are 43 de ani și povestește că mesajul transmis de președintele Iohannis după adoptarea ordonanțelor a inspirat-o să aducă lumânări în Piața Victoriei.

„Națiunea este în doliu după pierderea statului de drept. Azi mi-ar fi plăcut să oferim un moment de reculegere pentru statul de drept. Asta este în sufletul de meu. Eu sper totuși că este doar anesteziat sau că este în moarte clinică. Am speranță.”

*

„Dacă noi putem, voi ce motiv aveți să stați în casă?”

Marius (dreapta) și prietenii lui au reușit să ajungă la protest din a doua încercare, după ce, cu o seară înainte, au fost întorși de blocajul Poliției Rutiere.

„Am ieșit în stradă pentru că ei sunt niște hoți. Și aseară am venit, dar ne-am întors din drum pentru că au închis bulevardul Lascăr Catargiu și nu am putut merge atât pe jos. Astăzi am parcat mai aproape.

Mesajul nostru pentru oamenii din țara asta este: «Dacă noi putem, voi ce motiv aveți să stați în casă?»”

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€