25/09/2020
Văcarul din Alțîna: "Merg să votez pentru o lume mai aproape de adevăr"
La Alțîna (Sibiu), pe valea Hârtibaciului, trei candidați cu același nume vor să câștige Primăria. Am mers, cu câteva zile înainte de alegeri, să-i cunoaștem pe Ioan Bucșă (PSD), în funcție din 2008, Ioan-Adrian Bucșă (PNL), poștașul comunei, și pe Aron Bucșă (USR-PLUS), șofer de transport în comun la Sibiu.
Primul era plecat în concediu, al doilea n-a răspuns la telefon. Aron Bucșă ne-a vorbit despre urgențele din comună: finalizarea lucrărilor de canalizare și la stația de epurare. Căminul cultural și una dintre școli sunt într-o stare jenantă. În comunitatea de romi de pe coastă apa ajunge doar două ore pe zi. Sunt zeci de copii care, atunci când plouă, ajung murdari la școală, pentru că drumul, neasfaltat, se transformă în mocirlă. Nu-i primește nimeni plini de noroi și, de cele mai multe ori, fac imediat cale întoarsă.
Am hotărât însă să dăm voce unuia dintre milioanele de anonimi care contează doar atunci când sunt interese electorale la mijloc. Văcarul comunei a terminat 10 clase și două profesionale, a fost strungar și zidar. Problemele de sănătate l-au adus în situația de a nu-și mai face prea multe planuri de viitor. Duminică își va îmbrăca hainele bune și va merge să voteze, așa cum a făcut-o de fiecare dată. Pentru schimbare, spune, și pentru o „lume mai aproape de adevăr”.
Avem nevoie de ajutorul tău. Dacă aceste articole te ajută, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta și tu pe noi, mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
Teatru-ziar, ambasadori antibullying și un colț de ascultare. De la problemele din școală la soluții concrete: cum au învățat mai mulți elevi din România să-și schimbe comunitatea în bine
Elevii din Sascut aveau nevoie să vorbească, dar nu știau mereu cui. De aici a pornit ideea de a amenaja în școală un „Colț de ascultare”: un loc în care oricine poate veni atunci când simte nevoia să vorbească.
O româncă a studiat muzicoterapia în Belgia și Germania. Acum vrea să o aducă în spitalele din țară
Cum ar fi dacă muzica nu doar ne-ar bucura, ci ar fi folosită și pentru a ne îmbunătăți atât sănătatea fizică și psihică, cât și pe cea emoțională și cognitivă? Cristina Chiosea și-a construit cariera pornind de la întrebarea asta.
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this


