Mediu
23/06/2021
Pe un scenariu care să ne mențină la limita legalității în raport cu prevederile Directivei Habitate ar trebui lămurit de ce și dacă e nevoie să vânăm urși, adică sa avem un obiectiv clar asumat social și politic. Foto: Ovidiu Iordachi / Inquam Photos

Ursul, problemă socială. „Infringementul nu mai sperie politicienii de la noi. Vine, pleacă, noi plătim”

Se înmulțesc știrile despre atacurile urșilor și crește și tensiunea socială, din moment ce comunicarea, indiferent de tabăra de unde provine, pare tot mai radicală. Confruntat cu critici dure, inclusiv după uciderea ursului Arthur în timpul unei partide de vânătoare, dar și cu presiunea comunităților locale afectate de prezența urșilor, ministrul Mediului anunță o ordonanță de urgență, cel mai probabil în luna iulie.

De partea lor, organizațiile neguvernamentale de profil reclamă o coalizare a ministrului Tanczos Barna cu vânătorii de trofee și sugerează că noua legislație ar favoriza de fapt abuzurile asupra animalelor sălbatice.

Periferici în dezbatere sunt chiar specialiștii, care avertizează de fiecare dată că fără o strategie coerentă și complexă, „subiectul urși” nu-și va găsi niciodată rezolvarea.

Concret, ministerul Mediului vrea introducerea unei proceduri imediate, aplicate în maximum 24 de ore de la sesizarea unui incident. La locul respectiv ar urma să meargă o echipă formată din jandarmi și vânători, care va interveni gradual, în funcție de gravitate. Dacă e prima apariție a ursului în localitate, atunci animalul va fi alungat. Dacă sunt apariții repetate, atunci ursul ar urma să fie tranchilizat și relocat. Dacă însă se constată că animalul e agresiv, atunci ursul „va fi extras prin împușcare”.

Eu nu pot să explic niciunui cetățean că am ascultat o asociație și am lăsat toți urșii în pensiuni, în case, în ferme, atacând și omorând oameni” – justifică ministrul Tanczos Barna. În replică, organizația Agent Green a lansat deja o petiție prin care solicită demiterea ministrului Mediului. Demersul a adunat în jur de 4 mii de semnături.

Dincolo de polemici și poziții partizane, PressOne a vorbit cu Mihai Pop, doctor în conservarea urșilor bruni și reprezentant al Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice.

„Care e mai importantă, viața omului sau a animalului?” – e dilema populistă în jurul căreia se poartă dezbaterile în România, observă specialistul, care propune și soluții concrete, în interesul faunei sălbatice și al omului.


Cu ce diferă situația de astăzi de cea din anii trecuți?

Mihai Pop: Sunt aspecte de ordin social foarte diferite față de anii 2007-2016. Mult mai mulți oameni prezenți în pădure după lockdown, semnificativ mai multe echipamente de fotografiat și filmat care permit postarea pe rețele de socializare a imaginilor cu urși, semnificativ mai mare e și interesul vânătorilor de a maximiza conflictul cu ursul. E o tensiune socială mare care face din urs un subiect ”bun de vândut” și o polarizare față de subiectul vânătoare.

Avem o expunere mai bună a ”subiectului” urs, însă expunerea nu e neapărat un lucru bun, deoarece tendința de politizare e și mai mare. Subiectul a devenit unul electoral în aceeași măsură ca și asfaltatul sau construcția de școli.

Din perspectiva managementului, singura diferență e ca înainte de 2016 se alocau cote, numite legal derogări, direct către gestionarii de fonduri cinegetice care făceau ce voiau cu ele. Astăzi e nevoie ca aceștia să solicite individual câte o derogare și doar în scopul prevenirii pagubelor sau accidentelor. În rest nu s-a schimbat nimic.

Plățile compensatorii pentru cei care au pagube întârzie. Nu există surse de finanțare pentru asigurarea metodelor de protecție, deși bugetul UE are alocate asemenea fonduri destinate fermierilor. Nu avem informații coerente asupra nivelului pagubelor, știm doar ce se plătește.

Nu avem nimic transparent legat de urșii vânați.

Cât de valid e argumentul ministerului, care susține că populația de urși a crescut substanțial și, în consecință, e nevoie de o intervenție suplimentară?

Avem în plus, fără vreun efect, un plan de management care nu e implementat deoarece, surprinzător, nu prea convine nici unei părți interesate de managementul speciei. Argumentul creșterii populației e valid din perspectiva minimului de informații pe care este fundamentat.

În logică simplă: dacă vedem mai mulți urși, înseamnă că numărul lor a crescut. Dacă avem mai multe pagube, înseamnă că numărul a crescut si tot așa. Numărul de observații ridicat nu înseamnă în mod obligatoriu și o populației mai mare, cu atât mai mult în situația în care numărul observatorilor a crescut la rându-i.

Totuși este foarte probabil ca populația de urși să se fi mărit, deoarece, printre altele, mortalitatea cauzată de vânătoare a scăzut. Șansele de supraviețuire ale urșilor s-au îmbunătățit, prin urmare și populația poate crește. Dar cât de ”semnificativ” e greu de spus, mai ales că nu știm la ce mărime a fost în anul 2016, în 2010 sau în 2007.

Cifrele oficiale raportate de minister la UE nu indică o creștere semnificativă in 2019, față de 2013. Nu îmi e clar ce înțelege domnul ministru prin intervenție suplimentară. Sunt atât de multe lucruri suplimentare ce ar fi trebuit implementate din 2007 până azi și nu s-au implementat, încât orice ar decide autoritățile ar fi deja suplimentar față de nimicul făcut în ultimii 14 ani.

Urs fotografiat la observatorul din Balvanyos, jud. Covasna, sursa travelzoom.ro

De ce este atât de dificil de stabilit numărul urșilor din România și cum trebuie făcută, științific, această numărătoare?

Mărimea unei populații de urs este greu de stabilit, indiferent dacă vorbim de populația din Slovenia, Croația, Slovacia, Suedia sau oricare altă țară care are urși. În populații mai mici e mai simplu de lucrat din perspectiva resurselor ce trebuie alocate. În România alocarea resurselor e principalul obstacol în implementarea unor programe de monitorizare.

Al doilea obstacol e generat de sistemul de management al speciei. Statul nu gestionează în mod direct aceste specii, ci a acordat managementul unor persoane juridice private, care în schimbul unor taxe către bugetul de stat primesc dreptul de a valorifica resursa reprezentată de fauna sălbatică. Statul se află în imposibilitatea de a le cere să implementeze soluții moderne, deoarece asta presupune costuri care nu prea pot fi acoperite de valoarea actuală a speciilor vânate.

Un al treilea obstacol este dat de peisajele din Carpați și de accesibilitatea redusă.

Efortul de colectare a informațiilor din teren este mai mare ca în Slovenia sau Suedia.

Cea mai lăudată soluție e analiza genetică. Poate fi implementată în mai multe moduri, cu protocoale diferite. Prin urmare trebuie ajustată la condițiile de la noi. Probabil că un prim studiu genetic va conduce la rezultate mai puțin concludente decât ne-am aștepta. Prin urmare o primă condiție ar fi ca un studiu genetic sa fie refăcut o dată la 7-10 ani.

În anii dintre aceste intervale ar fi util să implementăm metode mai ieftine si care să ne ofere indicii asupra evoluției populației de urși. O asemene metodă trebuie să fie adoptată după stabilirea clară a obiectivului urmărit (de exemplu număr minim de indivizi, numărul de femele cu pui, abundența relativă, utilizarea habitatelor) și trebuie standardizată. Să fie ușor de replicat pentru validare și control al rezultatelor.

Datele trebuie colectate și interpretate în mod unitar pe perioade mai lungi de timp. În contextul conflictului de la noi aș mai spune că ea ar trebui să fie și agreată de factorii interesați înainte de a fi implementată, altfel suspiciunile asupra rezultatelor vor menține conflictul existent între diferitele părți.

Cât durează un astfel de proces de numărare și de ce nu a fost făcut până acum?

Depinde de metodă și de protocolul de lucru adoptat dar și de resursele alocate (cercetători, specialiști, voluntari, echipamente). De la 2 la 4 ani ar fi o durată rezonabilă pentru un studiu genetic, incluzând planificarea, pregătirea, colectarea de probe, analiza acestora și la final analiza rezultatelor și publicarea. Publicarea este un element important dacă vorbim de cercetare, deoarece presupune un proces de peer review care are rolul unui filtru independent.

Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice / montarea unei camere cu senzori pentru monitorizarea urșilor. sursa: Mihai Pop

Câți urși estimați dvs. că există, la acest moment, în România?

La nivel local, în diferite proiecte au fost estimate densități variind între 11 și 23 de urși la 10 mii de hectare, în contextul în care un urs utilizează pe parcursul unui an și suprafețe de ordinul a 60-80 de mii hectare, în funcție de factorii de mediu sau factorii antropici. Prin urmare nu se poate extrapola la nivel național. Personal prefer să lucrez cu cifrele raportate de România la Comisia Europeană în baza cerințelor articolului 16 din Directiva Habitate.

Tiparul pagubelor nu depinde doar de urs, ci și de modul în care oamenii utilizează terenurile și își cresc animalele”

Ce arată, concret, graficele frecvenței incidentelor, în raport cu distanța față de liziera pădurilor?

În studiile făcute de noi anii anteriori am observat că în cazul atacurilor la animale domestice incidentele au loc fie în pădure, fie în vecinătatea pădurii (100-200 m). În cazul stupinelor, terenurilor agricole sau livezilor, urșii s-au deplasat distanțe si mai mari, respectiv 8-10 km de la lizieră.

Urșii au strategii diferite de a obține hrană, dar tiparul pagubelor nu depinde doar de urs, ci și de modul în care oamenii utilizează terenurile și își cresc animalele.

Crescutul vitelor are un specific, în timp ce al oilor are un altul. Dacă la oi atacurile au loc și ziua și noaptea, la vite se produc mai des ziua, prin urmare și măsurile de protecție ar trebui să fie diferite.

De asemenea, valoarea pagubelor în județul Harghita de exemplu este mai mare decât a celor din județul Vrancea, pentru că în Harghita este dominantă creșterea vitelor și mai puțin a oilor, primele având o valoare de despăgubire mai mare. Prin urmare și la nivel de pagube ar trebui să fim mai specifici, atunci când facem comparații între diferite zone.

Nu cred că autoritatea manipulează în mod intenționat date. Pur și simplu nu există un sistem centralizat, standardizat de colectare a informațiilor. Bazele de date existente nu sunt complete sau conțin informații diferite.

Cotele de prevenție și extragere nu vor pune niciodată în pericol populația de urși” – susține ministerul Mediului, care își propune să păstreze cotele din 2018. Cum evaluați dvs. acest anunț?

Pentru mine asocierea cotelor cu prevenția nu înseamnă nimic. Dacă nu se specifică clar ce se dorește a preveni, afirmația e goală de conținut. Prevenim pagubele la oi sau pagubele la porumb, atacurile asupra oamenilor sau accidentele rutiere, prezența urșilor în orașe sau cerșitul pe trasee turistice? În funcție de răspuns am putea să planificăm o cotă în moduri diferite. Singurul adevăr e că o cotă stabilită corect (pe baza unor informații complexe privind specia), indiferent pentru ce specie, nu ar trebui să pună acea specie în pericol. Restul afirmației pierde contextul tehnic și devine politică și se traduce în ”o să fie bine ca sa nu fie rău”.

În plus e ilegal să aloci cote la specia asta, indiferent dacă le spui de prevenție, intervenție sau extragere, fără să faci dovada îndeplinirii unor anumite condiții și criterii.

Ca să clarificăm discursul, oricâți urși am împușca, pagube vor fi în continuare și vor exista oameni atacați de urs, deoarece simpla existență a ursului și omului în același spațiu creează principala premisă a interacțiunii.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Evaluarea mea e că alocarea arbitrară a unor cote fără să știm pentru ce le dăm, unde le dăm și care e obiectivul nu va rezolva problema conflictului om-urs.

În termeni apolitici e foarte probabil ca pe termen scurt și mediu planificarea obiectivă a unor derogări să nu afecteze populația de urs până la nivelul în care să devină specie periclitată.

Singurii care nu fac lobby sunt păgubiții. Ei sunt «valorificați» de lobbiști și politicieni”

Cât de puternic este lobby-ul pt uciderea urșilor și cine îl face?

Lobby-ul, dacă poate fi numit așa ce se întâmplă la noi, nu este în mod expres orientat către uciderea urșilor, ci pentru menținerea unui sistem care a fost benefic unor grupuri susținute politic. Ursul era un element important de liber schimb în acest sistem de pe urma căruia beneficiau mulți în bani, relații sau servicii.

De vânzarea unui trofeu de urs depinde uneori balanța economică a unui gestionar de fond cinegetic ce are contract cu statul pentru gestiunea faunei. Gestionarii din România plătesc undeva la 4.500 de euro tarif de gestiune pentru un fond de vânătoare.

Dacă se vinde/vânează un urs de peste 350 de puncte se poate încasa această sumă, iar gestionarul își poate utiliza resursele din alte surse (vânarea altor specii și taxe încasate de la membrii vânători, sponsorizări) pentru acoperirea altor costuri (salarii, benzină, protocoale, hrană pentru animale). Cine face acest lobby? Toată lumea care are un interes.

Se face la nivel local, când vânătorul scoate primarul la înaintare, la nivel județean când nu știu ce antreprenor, director sau ales are vreo obligație sau vreun business de rezolvat, se face la nivel național din principiu și din solidaritate cu sistemul, se face la nivel administrativ sub presiunea legii care vede vânătoarea ca un mijloc de producție si tot așa.

Există bineînțeles și un lobby contra care funcționează cam la fel. Singurii care nu fac lobby sunt păgubiții. Ei sunt ”valorificați” de lobby-iști și politicieni.

Câtă implicare există la nivel de instituții europene și ce efect are o procedură de infringement?

Cu siguranță există comunicări între minister și Bruxelles și cu siguranță deciziile vor fi luate cunoscând poziția UE. În prezent prevederile Directivei Habitate reprezintă un obstacol serios în poziționarea vânătorii de urs ca principala măsură de management. Al doilea obstacol e incapacitatea noastră de a construi un sistem de management care să garanteze prin rezultate că specia e în siguranță. De cel de-al doilea obstacol depinde daca îl depășim si pe primul, dar e puțin probabil ca cei care trag sforile de 20 de ani în sistem să accepte o astfel de tranziție și e puțin probabil ca UE că închidă ochii fără o reformă serioasă a sistemului. Infringementul nu mai sperie politicienii de la noi. Vine, pleacă, noi plătim.

În pădure fiecare e cu conștiința lui în buzunar și nu cu legea”

Dacă e prima vizită a unui urs în localitate, se începe cu o alungare a animalului. Dacă se constată că se repetă vizitele, trebuie să se treacă la tranchilizare și relocare, iar dacă animalul devine periculos, atacă, e agresiv, atunci soluția va fi de „extragere” prin împușcare” – a anunțat ministrul Mediului. În ce măsură un astfel de plan poate lăsa loc abuzurilor, intereselor sau factorului subiectiv?

Abuzuri pot să apară oriunde și oricând. Principala unealtă împotriva abuzurilor e combinația dintre proceduri clare și transparență. Aici vorbim, din câte am înțeles, de situații de urgență sau situații cu risc pentru populație, deci vorbim de situații care presupun existența unui urs în zone locuite și nu a unui urs la o stână în creierul munților. Prin urmare nu mă aștept să fie multe abuzuri.

Pasul ăsta trebuie făcut deoarece separarea urgențelor de managementul speciei era necesară de dinainte de 2016, iar noi am pledat tot timpul pentru abordarea urgențelor de către instituțiile statului. Noi speram ca legea vânătorii să conțină prevederi care să permită Jandarmeriei să intervină singură, dar modificarea nu a trecut. E bine și cu parteneriatul jandarm-vânător, dar poate că ar fi mai bine să fie format un grup de vânători profesioniști la nivel de județ, care să ducă sentința la îndeplinire.

E mai eficient în organizare să ai 4-5 vânători cu experiență dispuși să colaboreze cu Jandarmeria în tot județul decât să suni pe toată lumea să vezi cine nu e beat sâmbătă seara. La fel si cu veterinarii. Decât sa alergi după funcționarii DSV, mai bine faci 2-3 contracte cu veterinari privați ce acceptă să intervină.

Problema mare va fi la luarea deciziei. Cine decide dacă se împușcă ursul sau nu? Și cine îl protejează pe cel care ia decizia? Ce se întâmplă dacă de exemplu decizia e să nu se împuște ursul, dar după 24 de ore se întâmplă un necaz? E nevoie de protocoale clare și criterii la fel de clare.

În plus trebuie să existe garanția că decizia privește momentul în care se face analiza și nu perioada ulterioară. Altfel va fi greu să găsești o instituție să ia decizia corectă și tendința va fi preponderent spre împușcare. Dacă va viza doar urșii din intravilan, nu cred că e loc de abuzuri. Dacă acțiunea se mută în pădure, greu de spus cum va decurge. Iar dacă totul durează mai mult de 72 de ore, atunci nu mai e urgență. Mai departe, în pădure, fiecare e cu conștiința lui în buzunar și nu cu legea.

O stână din Vrancea e protejată de un gard electric. Sursă: Mihai Pop

Ce măsuri de prevenție trebuie luate pentru evitarea vânătorii mascate la trofeu?

Să nu mai fie mascată! Dar e aproape imposibil. Pe un scenariu care să ne mențină la limita legalității în raport cu prevederile Directivei Habitate ar trebui lămurit de ce și dacă e nevoie să vânăm urși, adică sa avem un obiectiv clar asumat social și politic. Daca ajungem la concluzia că e nevoie să vânăm ar trebui să vedem unde, când și cum. Adică sa avem proceduri și metode clare.

După ce vânăm ar trebui ne întrebăm daca ne-am atins obiectivul, adică sa avem un sistem de monitorizare eficient care să ne ofere un feedback bun pentru ajustarea sistemului. În tot acest demers ar fi util să fie lămurit odată pentru totdeauna ce înseamnă trofeu (din perspective economică și emoțională) și dacă și cum poate fi el valorificat. Suplimentar trebuie pornite mecanisme de îmbunătățire a habitatelor, de reducere a fragmentării, de stopare a braconajului și alte măsuri ce împreună pot fi integrate într-un sistem.

Fără implementarea unui acest tip de sistem aplicat modelului administrativ al gestiunii faunei din România, statul mai are o serie de opțiuni. Să preia integral managementul speciei de la gestionari și să îl facă prin instituțiile proprii sau să aloce resurse gestionarilor pentru serviciile prestate, resurse care să acopere cel puțin cheltuielile acestora.

În ambele scenarii gestionarii nu mai pot valorifica prin vânătoare specia. De la statutul de manager ajung la statutul de factor interesat poziționat pe același nivel ca antreprenorii din turism sau fermierii, lucru ce nu va fi niciodată acceptat de către comunitatea vânătorească. Dincolo de problema emoțională, romantică a vânătorii pe care parte din societate nu o mai acceptă, există problema economică, care ne cam privește pe toți. Suntem dispuși ca societate să ne asumăm niște costuri? Dacă da, atunci mesajul ăsta trebuie să ajungă la politicieni.

Cum pot fi însă evitate interacțiunile om-animal și implicit liniștite comunitățile locale care reclamă pagubele și pericolul reprezentate de urși? Există vreun model alternativ de turism sau vreo soluție de tip win-win?

Bineînțeles că există, dar nicio soluție nu se poate implementa fără conștiința că sunt și alternative. Când auzi non stop la crâșmă și la radio că s-au înmulțit urșii și singura soluție e vânătoarea e cam greu să crezi că se poate face altceva. O altă condiție e ca alternativele să fie bine planificate și implementate responsabil de toți factorii interesați locali și să fie aplicate pe termen lung.

E nevoie de implicarea fermierilor, a primăriei, a autorităților de mediu, a vânătorilor, a specialiștilor ecologi.

Fiecare zonă are specificul ei, prin urmare fiecare soluție trebuie adaptată local.

Autoritățile române susțin că alte state membre refuză să preia urși. Care e explicația dvs?

Cei care au urși nu mai au nevoie din motive legate de păstrarea anumitor linii genetice. Și la ei populația crește sau sunt motive sociale legate de conflicte. Cei care nu au urși în prezent (și numărul lor scade) au ca strategie repopularea naturală prin dispersie din populațiile vecine. Decizia e politică, dar bineînțeles că e influențată de majoritățile formate în societate.

În discursul de la noi asta e o ”dilemă” populistă la fel ca vestita întrebare ”Ce e mai importantă, viața omului sau a animalului?”. Pui construcțiile astea pe masă când nu ai alte argumente.

În cinci ani numărul urșilor ar putea crește cu două mii, susține ministrul Mediului. Cât de fundamentată este această afirmație?

Sau cu o mie sau cu trei, deci da, ar putea. Ar putea să și scadă.

Nu putem transforma România în grădina zoologică a Europei”– spunea în urmă cu 5-6 ani ministrul Mediului de astăzi. Cum vă explicați tenta negativă atribuită afirmației?

Din categoria formelor fără fond. Folosit de toată lumea politică. Pai daca ar vrea politicienii am putea să o transformăm și chiar să ne fie bine așa, deși avem obiceiul de a ne lăuda prea mult cu capitalul nostru natural, fără să avem grijă de el. Da, suntem o țară cu o biodiversitate grozavă. Da, avem multe specii care nu există în alte țări europene și da, din varii motive (inclusiv ritmul de dezvoltare) la noi natura e mai sălbatică. Dar asta nu înseamnă că alte țări nu pot fi și ele grădini zoologice. Dăm vina pe partenerii noștri că nu am avut capacitatea să ne gestionăm mai bine specia într-un context social și ecologic dinamic. Starea de conservare bună nu înseamnă doar mărimea populației în termeni absoluți, așa cum conservarea nu înseamnă protecție absolută.

Creșterea valorii despăgubirilor pentru pagubele materiale produse de urși ar putea calma spiritele în comunitățile locale?

Creșterea valorilor ar fi de bun augur, deoarece de multe ori impactul nu e doar economic, ci si emoțional. Mai important ar fi ca plățile să se facă în timp util. La un moment dat, reprezentanți ai Comisiei Europene spuneau că e posibil ca despăgubirile să fie plătite de la bugetul Comisiei, dar în ultimii doi ani discursul s-a schimbat și se pare că nu se va mai face efortul acesta. Spiritele nu se vor calma, dar imaginea guvernanților se va îmbunătății. Prin urmare crește încrederea și prin urmare se poate construi un nou sistem. Mă mir că nu s-a mișcat mai repede actuala administrație pe acest subiect. Mie mi se părea mai important decât vânătoarea.

Nivelul de manipulare e extraordinar de mare”

Cum caracterizați, generic, atitudinea societății românești față de această temă?

Fiecare cu părerea lui. Anumite lucruri care sunt comunicate sunt ok, altele sunt doar opinii alterate de valori personale sau de surse de informare de proastă calitate. Mă deranjează injuriile și extremismele ”subtile”. Am încercat să citesc recent un articol în care autorul, probabil vânător, separa fără echivoc ”vânătorii” de ”oamenii simpli”. Pe mine m-a pierdut acolo. La fel m-au pierdut cei care s-au bucurat de pădurarul împușcat în cap în Arad la o partidă de braconaj. Tensiunea aceasta socială are și alte surse, iar problema ursului e doar o supapă.

Atunci ce reacție doriți să vedeți din partea societății?

Societatea răspunde unor evenimente funcție de forma în care sunt prezentate, iar cu cât reacțiile sunt mai naturale și sincere, cu atât vor contribui la îmbunătățirea sistemului actual. Nivelul de manipulare e extraordinar de mare, tentația de a prezenta anumite lucruri într-un mod exagerat pentru a-ți susține punctul de vedere e uriașă. Pe paginile de Facebook ale vânătorilor e plin de poze cu animale omorâte de urs, mai nou și cu oameni uciși de urs. Cui servește acest demers? Chiar e nevoie de demonizarea speciei?

Pe paginile de ONG sunt mii de comentarii care demonizează vânătorii și silvicultorii. Ce rost are acest demers de umilire publică? Am prieteni vânători și am prieteni conservatori sau chiar anti vânătoare, e trist sa aud sau sa citesc cum se fac unii pe alți imbecili. Vânătoarea, daca e să ne luăm după trendul din societate, e o activitate pe cale de dispariție. Nu se va întâmpla azi sau mâine, dar se va întâmpla. Și până atunci singura posibilitate e să facem lucrurile corect, fundamentat, etic, în folosul faunei și al omului.

Așteptările mele sunt față de guvernanți și față de managerii de faună. Ei trebuie să decidă daca vor să servească interesul public sau doar interesul personal. Societatea e mai mult decât partidul, grupul sau tribul din care fac parte.

Riscul unei situații conflictuale este să ni se impună soluții care să nu fie cele potrivite sau dorite, context în care prietenii mei vor continua să se înjure. Acesta e cel mai mare risc. Ursul nu mai e o problemă de ecologie, e una socială. Politicienii ne-au adus în acest punct. Iar noi ieșim cu toții din capcană sau nu ieșim deloc.

Ce ar trebui să știe oamenii și nu știu, din ignoranță sau lipsă de informare?

Fiecare dintre noi vede, trăiește și simte diferit un eveniment. Unii sunt actori, alții spectatori. Sunt atât de multe zvonuri pe piață, încât pentru cineva care nu are experiență e greu de urmat un fir bun. Oamenii ar trebui să știe că siguranța depinde de comportamentul lor. Niciodată nu poți fi destul de prevăzător, ca dovadă accidente nefericite se pot întâmpla.

Din păcate ministerul comunică subiectiv sau partizan pe acest subiect, dar nu e nici prima și nici ultima dată. E normal. Presupun că strategiile de comunicare sunt adaptate obiectivelor asumate de conducere. Prin urmare nu cred ca trebuie să scotocim mult printre cuvinte să ghicim ce se dorește. Mai departe râmâne de văzut dacă vom avea parte de surprize.

Potrivit datelor oficiale, peste 1.500 de urși au fost uciși în România în ultimii zece ani, pe baza derogărilor date de ministerul Mediului.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...