Uriaşii din curtea şcolii

Valentin Șchiopu

Redactor

Undeva după intrarea în Turda, cum vii dinspre Cluj, în dreptul intersecției care-ți oferă posibilitatea de a ocoli centrul e o groapă în carosabil care pare să aibă voință proprie.

Nicio administrație locală n-a putut-o supune. Reapare, pur și simplu, după un anumit interval de timp, și-ți zdruncină încrederea în oamenii care planifică viitorul acestui oraș.

Iar Turda va fi negreșit un oraș al viitorului, cu toată promiscuitatea prezentului. Ba chiar este deja, pe hârtie.

Se preconizează că 7 din 10 turdeni vor circula pe jos, cu autobuzul sau cu bicicleta, până în 2023, și doar trei vor mai claxona din desuete automobile…

Primăria a anunțat că municipiul a câștigat o competiție organizată de Comisia Europeană la categoria Planificare Sustenabilă a Mobilității Urbane.

Strategii din Turda ar fi dus orașul lângă Manchester și Milano, ba chiar deasupra.

Planul încurajează „cetățenii să aleagă moduri de transport durabile, cum ar fi mersul pe jos și ciclismul, și urmărește scăderea emisiilor de carbon, îmbunătățirea calității aerului și transformarea zonelor urbane în locuri mai plăcute de a trăi și de a lucra”.

Mai rămâne să apară și mijloacele efective ca oamenii să deprindă ușurința în mișcare.

Cum locuri de muncă nu prea mai există în zonă după declinul Fabricii de Sticlă şi închiderea colosului Mechel, turdenii umplu terasele din centru, în zilele lucrătoare, încă de la primele ore ale dimineții.

Turda s-a schimbat în ultimii 20 de ani doar prin modernizarea și valorificarea Salinei, dar prestigiul european i se datorează acum și handbaliștilor de la AHC Potaissa.

Echipa joacă în sala de sport a unei școli gimnaziale, sală proiectată în mandatul guvernului Năstase și apoi cosmetizată pentru a putea găzdui meciuri de Liga 1.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Geoană, banii din Bulgaria și de la Nelu Varga. Finanțare de la o rețea de evazioniști: „Eu i-am băgat 50 de mii de euro, din păcate mi i-a băgat înapoi. Îi dădeam și un milion”

ONG-ul care îl vrea pe Mircea Geoană președinte a primit, în luna mai, 50.000 de euro de la o firmă fantomă din Bulgaria, controlată de un om de afaceri condamnat pentru înșelăciune care a fost pe lista fugarilor și a reușit să scape de pușcărie.

S-a mai improvizat cumva o tribună, iar de la capacitatea inițială, de 130 de locuri, s-a ajuns ca aproximativ 700 de persoane să poată asista la partide.

Sala de sport unde joacă AHC Potaissa aparține Școlii cu clasele I-VIII „George Barițiu” Foto: Raul Ștef

În luna mai, AHC Potaissa Turda a câștigat trofeul Challenge Cup după o finală în două manșe cu AEK Atena.

Meciul retur s-a disputat pe 20 mai în Nikos Galis Olympic Indoor Hall, care are o capacitate de 18.500 de locuri. Trei astfel de săli, puse una lângă alta, ar putea adăposti toată populația din Turda.

Am încercat să aflăm cum a dat rezultate un proiect sportiv într-un oraș unde ultima performanță comparabilă avusese loc în 12 noiembrie 1961, când echipa de fotbal Arieșul câștiga Cupa României în fața Rapidului.

În urmă cu 10 ani, handbaliștii de la Potaissa evoluau în divizia secundă, iar echipa era în pragul desființării.

Nu se făceau antrenamente, iar băieții se strângeau doar în ziua meciurilor. Jucau de plăcere și făceau chetă ca să acopere baremul de arbitraj și costurile deplasărilor.

Jucaseră pe bitum, în aer liber, până prin 2006, când handbalul outdoor a devenit istorie, și apoi la Cluj, în exil, din cauză că la Turda nu exista o sală adecvată.

Când s-a dat în folosință cea de la Școala „George Barițiu”, în 2007, handbaliștii amatori de la Potaissa s-au întors acasă.

Avocatul Flaviu Sâsâeac, actualul președinte, a făcut parte din acea echipă boemă. Ba, mai mult, o conduce încă din 2003.

Atunci, la 21 de ani, când era încă student la Drept, a devenit președinte-jucător, după ce i-a promis celui care înființase Potaissa − care emigrase între timp în Canada − că nu va lăsa echipa să moară.

Șase ani mai târziu, aproape că abandonase cauza. Atunci l-a întâlnit pe Horațiu Gal, fost coordonator de joc și campion cu Poli Timișoara.

Turdean și el, Gal venea din Germania, unde-și încheiase cariera sportivă la TSV Bad Saulgau. A cerut un proiect care să le permită să spere că Potaissa va deveni o echipă reprezentativă pentru prima ligă din România.

Și, cel mai important, să organizeze un centru de copii și juniori.

Horațiu Gal (cu cămașă albă, în picioare), antrenorul Potaissei Turda. Foto: Mircea Roșca

Sâsâeac și Gal au anunțat școlile din oraș că vor face o selecție pentru echipa de handbal. S-au prezentat 500 de copii.

„Cam zece pe un loc, nici nu mai știam cum să alegem. Asta ne-a motivat foarte tare”, își amintește Sâsâeac.

În prezent, clubul e reprezentat la toate nivelurile, baby-handbal, mini-handbal, juniori I, II și III și, în plus, va înființa și o echipă secundă, ca să facă trecerea mai ușoară pentru tinerii handbaliști care se pregătesc să promoveze la echipa de seniori.

Sunt 220 de copii care fac handbal la Turda. Iar antrenorul Horațiu Gal (49 de ani) e tot nemulțumit:

„E foarte greu să-i convingi să facă sport. Trebuie să-i suni, să mergi după ei acasă.

În adolescența mea nu știam cum să tragem cu dinții ca să facem handbal de performanță. Rupeam câte o pereche de teniși pe lună.

Acum, părinții preferă să-i lase în fața calculatorului, că măcar stau cuminți”.

Gal a fost un talent uriaș. La 17 ani, debuta în Divizia Națională, la Timișoara. I-a prins la echipă, printre alţii, pe Fölker și pe Buligan.

A fost antrenat de Roland Gunnesch, cel care, ca jucător, câștigase două titluri mondiale cu România și fusese de două ori medaliat la Jocurile Olimpice.

Gunnesch povestea că, înaintea turneului final al Mondialelor din 1974, naționala Franței a venit la București să-i roage pe români să joace cu ei sau măcar să-i lase să asiste la antrenamente.

Între timp, rolurile s-au inversat.

„Noi am ieșit din radarul performanței, iar Franța a ajuns o putere în handbal. Poate că am avut o problemă neacceptând, la un moment dat, că spaniolii, francezii și nordicii sunt mai buni decât noi.

Acum trebuie să învățăm noi de la ei. Și să discutăm serios despre centrele de copii, pentru că multe pleacă de acolo.

Noi, ca nație, suntem foarte talentați. Am antrenat o echipă de copii și în Germania. Eu zic că suntem de cel puțin trei ori mai talentați decât nemții.

Dar trebuie să vorbim despre educație și despre o etică a muncii. L-am întrebat pe Xavi Pascual (cel care antrenează în paralel naționala masculină a României și Barcelona − n.r.) cum se reunesc, cum fac la echipa de club.

Zicea ceva de 10 august. Tot calculam eu și nu ieșea. Cum, tu începi meciurile în septembrie și îi chemi la antrenamente abia în august? Când faci pregătirea?

Și mi-a zis că toți pleacă în vacanțe cu un program de pregătire, pe care-l urmează, individual, cu strictețe. Și că și-ar da seama de la primul antrenament dacă n-au făcut-o, dar că nu au existat cazuri până acum”.

Bucuria de la Atena. Foto: Mircea Roșca

În 2009, bugetul Potaissei era asigurat aproape integral din bani publici. Acum, jumătate e acoperit de sponsori.

Echipa a promovat în 2011 și a devenit o forță în handbalul românesc. În acest sezon, dincolo de performanța de a câștiga un trofeu european, se luptă şi pentru locul al treilea în competiţia internă, cu CSM Bucureşti.

Bugetul clubului, situat undeva la 800.000 de euro pe an, e mai mic decât al tuturor echipelor din Top 6 (play-off).

Potaissa nu-și permite „vedete”, iar antrenorul caută în primul rând „caractere”.

„Ăsta e primul criteriu, și abia după aceea vine cel legat de valoarea sportivului. Cred că n-are rost să aducem un jucător dacă simțim că nu se integrează.

În asta constă forța noastră. Suntem un grup unit, o familie, chiar dacă n-avem noi bugetele echipelor cu care concurăm.

Fie mizăm pe tineri care n-au făcut încă pasul la echipele de seniori, fie încercăm să reactivăm la Turda jucători care nu mai sunt bine văzuți la cluburile lor sau vin după accidentări care i-au scos din formă.

Am cel puțin 25 astfel de exemple, de-a lungul timpului, de jucători pentru care Potaissa a fost clubul care le-a relansat cariera.

Pe Cântec l-am luat accidentat din liga secundă, Câmpan a venit de la Baia Mare, echipă retrogradată. Claudiu Dediu se antrena prin parcuri în București, a venit la noi și a ieșit golgheterul campionatului”, completează președintele turdenilor.

Potaissa mizează, în general, pe jucători români, dar căpitanul echipei e un sârb, pivotul Nenad Savic, care joacă de 7 ani la Turda.

Spune că își dorește să antreneze o echipă de juniori de la Potaissa după ce își va încheia cariera. Când a semnat cu clubul din România a avut o singură pretenție.

„Știi, viața nu e pe Skype, nu merge de la distanță. A fost foarte important pentru mine să mi se garanteze că îmi pot aduce soția și copiii în România. Să-i văd crescând lângă mine, să fim împreună.

Dă-mi asta și eu mă duc pe teren și mă transform într-un războinic. Iar oamenii de la club s-au ținut de toate promisiunile de când am venit”.

De când e la Turda, Savic a primit oferte mai bune din punct de vedere financiar, dar nu le-a dat curs.

„Sunt de peste 20 de ani în handbal. Am învățat că sunt puțini oameni în care poți avea încredere. Iar atunci când îi întâlnești, e bine să-i prețuiești.

Iar cu banii, ca să fac o glumă, am preferat mereu să picure constant, câte puțin, decât să curgă mult, dintr-odată, și apoi să se oprească”.

Între timp, și-a vândut apartamentul din Novi Sad, s-a mutat de tot la Turda și a depus și actele pentru obținerea cetățeniei române.

„E onorant că sunt căpitanul acestei echipe. Îmi face mare plăcere să salut oamenii pe stradă.

Să știe că sârbul ăla cu inimă mare dă totul pentru echipa asta mică. Că nu e cu nasul pe sus și iubește să joace pentru ei. Iar pe terenul nostru e greu să ne bată cineva”.

Nenad Savic (cu tricou negru), antrenorul Horațiu Gal și trofeul Challenge Cup 2018. Foto: Raul Ștef

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€