Unchiul Barry, în anul norocos al Tigrului

Voicu Bojan

Redactor

Unii îi spun Uncle Barry. Nici vorbă să-l cheme Barry. Numele lui real e rezervat doar celor foarte apropiați. Dar așa fac chinezii în toată America: își zic imediat Tom sau Joe, niciodată Wang sau Li.

În Anul chinezesc al Tigrului, am avut norocul să-l însoțesc pe Barry în Las Vegas. Unii ziceau că e foarte bogat și pentru că ar avea mici legături cu mafia chinezească. Dacă-i privești atent figura impenetrabilă, îți dai seama că n-o să afli niciodată, nimic.

Cert e că muream de curios să văd îndeaproape un om care sparge mii de dolari la fel cum sparg la noi cocalarii sămânță pe Plaja Cazino, aia înghesuită, oribilă, din Mamaia.

Afară e noiembrie, e frig și plouă, iar sentimentul întoarcerii în „Orașul păcatului” e mai degrabă cel al unui copil intrând pe poartă la Legoland.

Vegas este cameleonic, dar plin de energie şi, câteodată, chiar de şarm. Te învăluie, te minte în faţă, dar o face cu o inocenţă pe care nu te poți supăra.

Îţi spune că toate lumile sunt aproape, la îndemână. Îți jură că doar tu eşti stăpânul suprem care controlează totul. Că te poţi ridica de la masa de ruletă când pofteşti.

Dar, până să te ridici, trebuie mai întâi să te aşezi. Şi pentru această așezare în problemă se luptă fiecare cazinou. Iar pe Strip, cazinourile se înșiră ca babele pe la porți, seara, contemplând mașini străine.

Barry are o inocență de copil mare. Povestește cu gesturi mari, dar altfel e modest și în plus, ca orice om bun, râde tare la toate glumele lui. E generos în mod firesc, fără să apese pe nimeni. E un tip sincer, discret și smerit. E cam imposibil să nu-l iubești.

În Vegas ajunge mereu plecând din aceeași autogară obscură, plină de compatrioți sărmani, sporovăitori. Ținuta lui nu se deosebește cu nimic de a lor. Pe genunchi are o geantă uzată. În ea are două mere, două sandviciuri făcute de soție, o sticlă de apă, plus o cârcă de bani.

De când a făcut câteva tâmpenii monumentale, femeia a pus piciorul în prag. Și tot în prag, la plecare, i-a pus și servieta în mână, privindu-l impenetrabil, ca-ntre chinezi.

Convenția lor e cât se poate de simplă: el nu întreabă nimic, ea nu-i spune nimic. În geantă se află o sumă fixă în cash pe care o poate cheltui. Algoritmul sumei e ascuns în mintea complicată a femeii.

Barry nu știe niciodată cât are de spart, dar, de obicei, suma nu depășește 10 miare. Azi, de exemplu, a primit 7. Se va întoarce cu 13 după două zile de „relaxare” prin cazinouri, în care va juca mai multe mâini norocoase la 21, adică Blackjack.

Seara începe frumos la un restaurant de lux, fusion-oriental. Vinul franțuzesc costă 400 de dolari sticla. Barry ia din start două, că suntem patru. Și începe să-și depene povestea deasupra unei enorme farfurii albe, desenată cu niște hieroglife din caramel pe margini.

A ajuns în America demult, când era adolescent, călătorind pe un vas indonezian plin cu refugiați. La un moment dat, a izbucnit o furtună și, din cauza supraaglomerării, mateloții s-au apucat să rărească pasagerii, împușcându-i la întâmplare. Morții erau aruncați imediat peste bord, hrană pentru pești.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Ce faci în weekendul 11-13 aprilie în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne

Străzi deschise în București, Chocolate Saga în Cluj-Napoca, Harababura Fair în Timișoara și Classix în Iași. Tu ce faci în weekend?

Barry se jură că a scăpat ca prin minune. S-a pus lângă o femeie necunoscută, care avea un bebeluș în brațe. A închis ochii și s-a prefăcut că nu există. Când i-a deschis, femeia dispăruse. Azi crede că a stat lângă un înger.

Odată ajuns în America, a intrat în grațiile unui alt înger. O doamnă credincioasă l-a luat sub aripa ei și l-a introdus într-o misiune catolică. L-a educat în spiritul sărăciei materiale și al bogăției spirituale. Doar că educația asta nu s-a prins de Barry, fiindcă el a făcut lucrurile taman pe dos.

A muncit de toate, pornind de foarte jos, ca în orice scenariu al acestui film cu titlul American Dream. A luptat, a suferit, a pierdut și a ajuns, în cele din urmă, milionar. A făcut toată viața afaceri cu fructe de mare. Și imobile.

Barry nu are vârstă. Poate avea 45, 55 sau 65, e totuna. Important e că în Vegas are statut de VIP. De ce? Fiindcă odată, într-o singură noapte, a reușit să piardă 60.000 la ruletă, în cazinoul lui favorit, MGM Grand.

„Așa e jocul aici, în Vegas. Peste un anumit prag de pierderi, devii VIP. Pentru unii, așa o pierdere poate fi motiv de sinucidere. Pentru mine, e relaxare curată.

Viața m-a învățat. Și Vegasul ăsta, care pentru mine e o terapie, un fel de sanatoriu, haha! Nu-i bine să suferi niciodată pentru bani. Nici măcar când îi pierzi. Altfel, încep să se creadă importanți”.

În holul apartamentului lui Barry număr nouă fotolii. La capete sunt două dormitoare cu băi și jacuzzi. Pe bar, o șampanie la gheață. Lângă ea, un coș plin cu fructe. Pe un carton sidefat e scris un mesaj de bun venit din partea managerului hotelului.

Prin pereții de sticlă, cât vezi cu ochii, se desfășoară panorama noii arhitecturi din Vegas, construită pe foste cazinouri aruncate în aer.

Barry zice că priveliștea asta e peisajul lui favorit. În picioare, se uită melancolic pe geam și zice − „Când te uiți așa, ai impresia că o să trăiești veșnic, son of a gun!”. E, de departe, expresia lui favorită.

Fiecare cazinou are o identitate, chiar un miros specific, atent selectat. Îţi propune o temă foarte precisă, care este, de fapt, un fel de scurtătură culturală. Ce rost are să mai treci oceanul până la Veneţia? Doar gondolierii de la The Venetian cântă mai frumos, jur.

Ai visat vreodată să fii faraon? Mergi la Luxor. Au și o piramidă din carton, mai mică, lângă care stă o cămilă. Vrei să te simţi ca un împărat roman? La Caesar’s Palace. Vrei şolduri unduioase care dansează pe mese la ore fixe? Rio. Cavaler medieval? Excalibur.

Vrei decadenţă barocă și balet de jeturi de apă acompaniate de muzică clasică? Bellagio. Vrei ultimul răcnet în materie de artă contemporană şi de arhitectură? City Center e locul. Şi tot aşa.

Fiecare cazinou e un labirint gândit parcă de nişte minţi diabolice. E anume creat să te rătăceşti, să nu vezi nici un ceas, de parcă timpul s-ar fi suspendat. Aproape nicăieri nu sunt ferestre, iar lumina este setată în aşa fel încât să nu mai ştii când e zi sau noapte.

Ești condamnat să te pierzi în mirare prin spaţii imense şi să oboseşti în așa hal, încât cazi răpus pe un scaun. Chiar, ce-ar fi să joci ceva? Așa, în joacă.

Pentru început, 10 dolari la un banal slot machine, apoi un pic de poker (sunt şi workshop-uri la care să înveți) − poate Pai Gow Poker, unde șansele să pierzi rapid sunt cele mai mici −, apoi ruletă, Baccarat, Texas Hold’em și tot așa.

E începutul sfârşitului. Poţi începe pierzând un cent, apoi un milion, depinde ce ai în cap şi în cont.

Vegas e democratic, face loc pentru toţi fraierii pământului. E un imens aspirator de dorințe, visuri și frustrări.

Este, pe de altă parte, și unul dintre cele mai triste locuri de pe planetă. Tristeţea, înstrăinarea şi alienarea plutesc în aer ca o treime fatală. Uneori, dacă eşti norocos, reuşeşti să surprinzi momentul pasager când alunecă măştile.

Atunci vezi limpede realitatea: pariori pe câini de curse ale căror figuri sunt mai șterse decât tapetul de pe pereți, chelneri solitari care au ieșit la o țigară în parcarea de la MGM Grand sau o japoneză cât o măslină care pozează în fața intrării unui cazinou împănat cu flamingo din plastic roz, scuipând apă pe ciocuri.

Și atunci te apucă așa o jale bacoviană, de plumb amestecat cu lacustre, pe o ploaie fără sfârșit, cu stropi mari curgând pe pereții din sticlă prin care Uncle Barry contemplă veșnicia.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€