Trăiască jurnaliștii vecinului!

Un sfat dat de psihologi în această perioadă este acela de a ne proteja de avalanșa de informații – corecte sau false – care curge fără oprire înspre noi, din toate direcțiile.

Dar dacă nu ai această opțiune? Dacă munca ta presupune tocmai să fii în mijlocul evenimentelor, să fii primul care află atunci când se întâmplă ceva, fără a avea timpul și spațiul de a procesa informația și propria ta reacție emoțională la ceea ce ai aflat?

I-am rugat pe câțiva colegi din redacții să povestească despre cum e munca lor și care e costul emoțional pe care îl plătesc de mai bine de două săptămâni.

Pentru că zilele acestea e esențial să fim solidari, le urăm: Trăiască jurnaliștii vecinului!

Alexandra Nistoroiu, Libertatea

Ca jurnalist, cred că ești obligat, în aceste zile, să gestionezi un volum și mai mare de informații decât de obicei, ceea ce parțial mi-amintește de dățile când aveam examene la SNSPA și trebuia să trec prin sute de pagini într-o noapte. Numai că la final examenul nu-l dăm în fața unui profesor, ci în fața publicului și o să știm probabil rezultatele lui mult mai târziu, în funcție de cum evoluează epidemia. Sau poate nici atunci. Nu știu dacă va putea măsura cineva cât bine a făcut presa și cât a sădit, chiar cu cele mai bune intenții, neîncredere și frică.

Ca jurnalist care lucrează de-acasă – cum face de miercurea trecută toată redacția Libertatea, mai toate interacțiunile mele au acum loc prin telefon sau prin internet. 

Asta m-a făcut să fiu probabil mult mai anxioasă decât aș fi fost dacă am fi muncit în continuare din redacție. Am realizat, în ultimele zile, că redacția funcționează în mod obișnuit pentru mine ca o ancoră, în care ne lovim unii de alții ideile, frustrările, dubiile, ne întrebăm constant lucruri, ne dăm câte o palmă metaforică atunci când greșim, iar interacțiunea față în față nu poate fi compensată 100% prin telefoane, deși găsim zi de zi soluții noi. Iar oricât îmi vine să mă plâng ca reporter, sunt foarte recunoscătoare pentru tot sprijinul colegilor mei de la Newsdesk și în special al celor care fac munca de EOD.

Am, mai mult decât oricând, conștiința faptului că lucrurile pe care le scriem pot să aibă consecințe foarte serioase în viețile oamenilor care ne citesc.

Le pot da încredere și speranță, sau dimpotrivă deznădejde și cinism. Le pot da o busolă în hățișul acesta dens de informație aruncată de peste tot, tot mai greu de gestionat de toată lumea – sau dimpotrivă le pot da confuzie. Și cu conștiința asta, cred că încercăm cu toții să fim mai selectivi, să cântărim mai echilibrat ce dăm și ce nu dăm. Este o perioadă în care ceea ce alegem să nu dăm e la fel de important ca ceea ce alegem să dăm. 

Realizez că acoperirea pandemiei nu va fi un sprint, va fi un maraton și tot ce pot să sper este că vom găsi resurse să facem în continuare lucrurile cu claritate și responsabilitate. În treaba asta mizez pe ce-am mizat și până acum, pe oamenii cu care am norocul să fac meseria asta.

Laurențiu Sîrbu, Adevărul 

Ce simt acum e o particularitate a momentului actual. Dincolo de stresul obișnuit al meseriei chiar și atunci când vorbim de o situație care domină agenda de știri, cum a fost vara trecută cu cazul Caracal, acum există și grija pentru familie și apropiați, aflați fie în categoriile de risc sau în rândul cadrelor medicale. Și mai există mai ales teama că ajungem în fața unei situații precum cea din Italia, cu sute de morți zilnic și mii de noi cazuri. 

Efectiv nu știu cum vom reacționa atunci. S-a mai adăugat și teama reală că autoritățile nu vor veni cu măsurile necesare, că nu vor avea această situație sub control. Din fericire, cu oarecare minusuri, până acum a existat o comunicare corectă și eficientă. Nu vreau să-mi imaginez cum ar fi fost situația actuală cu cineva ca Felix Bănilă ca principal comunicator (n.red.- în cazul Caracal), care prin aparițiile sale părea că încurajează crima organizată. 

Altfel, situația cu fake news-uri nu pare atât de însemnată în cazul nostru, pentru că, în primul rând, într-o redacție vorbim de o muncă în echipă. Adică alte două, trei creiere te pot salva atunci când poate cazi pradă unei iluzii. Apoi acest risc este redus prin faptul că ne limităm doar la comunicatele oficiale, nu căutăm un senzațional sau breaking news-uri pentru fiecare suspiciune. Facem tot posibilul ca vocile cărora le oferim spațiu în paginile noastre să fie cât se poate de avizate.

Alina Neagu, Hotnews

Oamenii din jurul meu, din afara meseriei, în special – familie, prieteni –  obișnuiesc să mă întrebe diverse lucruri care țin de evenimentele/deciziile la zi care ne afectează pe toți și pe care de multe ori nu le-au înțeles în totalitate. Cred că toți din breaslă „pățim” asta.

Zilele trecute m-am surprins puțin frustrată și neputincioasă pentru că zilele astea ne scriu la redacție mulți cititori care nu au înțeles lucruri legate de coronavirus sau au neclarități – legate de deciziile autorităților, legate de măsurile de protecție etc.

Faptul că ești mereu informat îți dă într-adevăr o altă perspectivă, parcă te simți cu un pas înainte. E și obositor câteodată să explici, să repeți lucruri.

M-am surprins frustrată pentru că deși încercăm să repetăm mereu și mereu aceste lucruri, să sprijinim autoritățile în comunicarea și explicarea măsurilor, așa mi se pare normal într-o situație de criză, în continuare mulți oameni nu au înțeles ce au de făcut pentru a se proteja pe ei și pe cei din jur. Chiar am avut zilele trecute un astfel de moment în care m-am simțit neputincioasă.

Meseria asta se face în general sub presiune – a evenimentelor care apar când nu te aștepți, a vitezei cu care trebuie să lucrezi, a responsabilității că știi foarte bine că acele informații ajung la mulți oameni și ele trebuie să fie nu doar foarte rapide, ci și foarte corecte.

Ceea ce, uneori, e greu de împăcat. Plus că ceea ce fac eu nu prea merge făcut după un program prestabilit – de obicei știu când încep treaba dimineața, foarte rar știu când o termin, de foarte multe ori seara pe ultima sută de metri intervin lucruri care îmi dau peste cap programul cu familia sau o ieșire cu prietenii.

Nu m-am gândit la impactul psihologic, probabil că el există. Pot să spun că sunt foarte obosită în perioada asta și am foarte puțin timp pentru mine. Și nu mai reușesc deloc sa separ profesia de viața personală, e un lucru cu care eram deja obișnuită, dar parcă acum se întâmplă mai mult ca oricând.

Carla Tănăsie, Digi24

Costul emoțional este ca nu reușesc sa ma decontectez de la serviciu nici atunci când ajung acasă, iar acasă stau foarte puțin. Sunt oameni care îmi scriu prin ce trec in spitale, cadre medicale cărora le e teama pentru viata lor, care spun ca nu au echipamentele necesare de protecție  și nu pot sa ignor astfel de mesaje.

Încerc să ajut cu ce pot indiferent de ora sau de zi. Și bineînțeles că nu le uit după ce le citesc.

Ca jurnalist ești conectat în permanență la sentimentele și problemele oamenilor care se uită la tine. 

Când ești jurnalist știi mai multe decât omul de acasă. Știi mai bine care sunt riscurile, iar pe mine asta mă face mai responsabilă în legatură cu mesajele pe care le transmit.

De multe ori presa este văzută ca un colac de salvare și atunci trebuie să faci tot posibilul să ajuți. Nu pot să-mi spun mie: sunt obosită, nu mă interesează ce se întâmplă, azi sunt liberă.

De când ne luptăm cu coronavirusul am văzut oameni care nu cred în această boală și atunci nici nu respecta deciziile autorităților. Mesajele mele sunt în special pentru acești oameni și fac tot posibilul să îi conving ca nu trebuie sa ne jucăm.

Mesajele pe care le primesc îmi arată că uneori reușesc , dar și altele care îmi arată ca nu. Sunt oameni care nu accepta ca trebuie sa stea în casă și nu exagerez ca am primit înjurături când i -am îndemnat sa facă asta. Sunt mesajele care ma dor cel mai tare, pentru ca aceasta atitudine poate duce la pierderea de vieți omenești

Coronavirusul a avut și el parte de mult fake news. Cei care inventează informații nu sunt puțini, iar în România , exista un public destul de numeros care este credul. Și crede, doar pentru ca a apărut în presă (în acest caz presa fiind niște site-uri obscure).

Încă nu suntem obișnuiți sa filtram ce ni se spune. Sa vedem cine scrie, dacă este un site cunoscut sau este unul creat doar ca să inducă  panică.

Unii oameni sunt fanii știrilor senzaționale, vor sa știe cât mai multe informații, iar atunci când apar, pur și simplu le savurează , pentru ca e ce așteptau, chiar dacă nu este adevărul. Dacă cineva încearcă sa le explice ca este o minciuna, in mintea lor a răsărit deja întrebarea: și dacă totuși e adevărat? Astfel de informații ne îmbolnăvesc mintea și trebuie sa fim foarte atenți.

Octav Ganea, Inquam Photos

Dacă trăiești doar în eveniment, da, îți deformează percepția. Dacă nu te detașezi și nu încerci să privești în ansamblu, atât înainte cât și după, și trăiești doar în el, da, îți poate deforma. Nu e nicio diferență dintre ce simt ca om și ce simt ca jurnalist.

Trăiești în același ritm. Și ca om implicat în acțiuni de presă și ca om, am o singură perspectivă, and it’s fucking gruesome.

La momentul ăsta, este atât de generalizată presiunea, încât nu apuci să faci diferența între cele două. Simplu fapt că stăm pe străzi, fotografii în special, și că suntem implicați în anumite acțiuni care ne expun, nu e foarte diferit de oamenii care merg la supermarket și stau la coadă.

Între omul care stă acasă în autoizolare și fotograful care merge și vede oamenii întinși pe jos, din varii motive de boală, e o diferență uriașă, dar noi nu suntem încă acolo.

Cea mai nasoală chestie a momentului este dezinformarea. Ca jurnalist, lupți împotriva ei dacă îți faci treaba așa cum trebuie. 

Andreea Vrabie, Decât o Revistă

Săptămâna asta m-am ocupat de curatorierea de știri de la noi și din afară pentru Jurnal de pandemie, un newsletter zilnic produs de DoR. Asta a însemnat că am citit știri de dimineața la 7:00 până seara la 18:00-19:00.

Uneori nu am reușit să mă opresc din citit până la 22:00, când mă culcam ca a doua zi s-o iau de la capăt. Efectul psihic cel mai mare este de anxietate continuă, pentru că, deși newsletterul pe care îl producem are și o rubrică care se numește Vestea bună a zilei, majoritatea știrilor citite atât în presa locală cât și internațională sunt negative în acest moment.

Nu pot să mănânc, nu pot să mă concentrez pe un episod de serial și au fost momente în care mi-am dorit să am măcar câteva ore în care să reușesc să nu mă mai gândesc la coronavirus și să simt că viața mea se poate desfășura ca înainte.

Dar cred că viețile noastre nu vor mai fi ca înainte mult timp de acum înainte și că trebuie să învăț să mă adaptez la noua realitate.

Ca să evit fake-news… urmăresc doar știri publicate de publicații credibile, The Guardian, BBC, Politico, NYTimes, CNN. La noi este mai greu, mă uit pe Digi24, PressOne, Dela0 și Hotnews.

Dacă o știre face referire la un studiu medical sau la o declarație, încerc să le găsesc independent ca să mă asigur că informațiile nu sunt scoase din context. Sunt atentă în mod special la informațiile medicale și am norocul că pot să fac fact-checking cu soțul meu, care e medic chirurg și știe să analizeze critic studii sau cercetări medicale.

Sonia Teodoriu, Europa FM

Mi-e mai greu ca niciodată să mă deconectez. Am senzația că dacă nu sunt atentă două ore la știri, ratez informații esențiale și că nu am cum să le recuperez. Am devenit complet dependentă de telefon: acum autoritățile comunică doar pe Whatsapp, așa că îmi tresare inima de fiecare dată când aud bip-ul specific acestei aplicații.

Îmi spun non-stop că perioada asta e ca un boot camp. Dacă pot face față la stres acum, voi putea să fiu un jurnalist responsabil în orice alte condiții.

Eu, una, mă confrunt cu o mare problemă în perioada asta și sunt convinsă că cei mai mulți jurnaliști se plâng de același lucru: informațiile oficiale sunt puține și nu răspund la toate întrebările. Sunt, de asemenea, foarte multe situații în care „vocile” oficiale se contrazic.

Așa că, pentru a evita cât mai mult pericolul de a transmite informații greșite sau false, eu am ales varianta să aștept mereu comunicarea „de la centru” înainte de a publica o informație care e neclară. Asta a venit la pachet cu multă frustrare pentru că informația „de la centru” a întârziat de multe ori să apară sau nu a venit deloc.

Liliana Curea, ProTV

Trăim o perioadă extrem de dificilă și uneori mă gândesc – în ultima vreme tot mai des – dacă suntem într-adevăr conștienți de gravitatea situației. Am fost atât de prinsă în mijlocul evenimentelor și concentrată pe a da la timp și corect informațiile, încât abia seară când ajung acasă mă pot gândi, în ansamblu, la tot ce a fost pe timpul zilei și la deciziile pe care autoritățile s-au luat și le vor lua în continuare. Au fost momente destul de tensionate în care am răbufnit în fața colegilor și îmi pare rău pentru asta, pentru că toți muncim foarte mult acum. Consumul emoțional este foarte mare în această perioada și da, uneori m-am simțit copleșită. Am spus că nu mai pot, însă de fiecare dată am găsit forță pentru a merge mai departe și asta pentru că îmi place foarte mult ceea ce fac. În cariera unui jurnalist, astfel de evenimente pot fi unice, așa că mai poți puțin chiar și atunci când simți că nu mai poți. Control sută la sută asupra a ceea ce se întâmplă nu cred că poți avea într-o astfel de situație, însă fiind conectat direct la informații poți să-ți conturezi o direcție corectă, astfel încât să te simți și să fii in siguranță.

Lucrez într-o televiziune despre care pot spune cu certitudine că nu dă fake news. Pot fi uneori mici greșeli, pentru că nu suntem roboți, însă nu sunt intenționate și dacă apar, sunt imediat corectate. Și asta pentru că în general, media bună nu dă știri false. Job-ul nostru este să dăm știri reale, curate, obiective. Din păcate, mai ales în mediul on-line, se distribuie multe fake news, mai ales într-o perioada de criză cum este cea prin care trecem acum. Iar acestea pot avea un impact negativ extrem de mare.

Cel mai important este că oamenii să înțeleagă acum că jurnaliștii care au spus până acum adevărul, o vor face și în aceste momente dificile și că nu vor da niciodată o informație fără să o verifice, indiferent cate mesaje, emailuri sau telefoane ar trebui să dea pentru asta.

Știrile reale au întotdeauna menționată o sursă unde se poate verifică veridicitatea informațiilor. Cred că oamenii trebuie să rămână conectați doar la acele canale care au dovedit că sunt de încredere de-a lungul timpului, pentru că cei care lucrează acolo vor avea grijă să obțină pentru ei informațiile corecte și în timp util. La fel de important este că autoritățile să spună adevărul și să comunice permanent cu media. Știu că este extrem de greu și pentru cei din ministere, însă doar împreună putem trece peste această perioadă dificilă.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...